De ce e cunoscut Golful Pescarilor drept Golful Primarului, în Agigea? Poate pentru că rudele lui Maricel controlează afacerea?

V-am scris de curând despre Maricel Cârjaliu. Un fost tablagiu de la rutieră, Maricel a fost plantat în politică de gruparea Mazăre-Constantinescu, scopul fiind clar, suirea lui pe scaunul de primar al comunei Agigea.

Inițial, Maricel a fost consilier local, în rândurile social democraților. Din postura aceasta, sprijinit de partid și de gazeta grupării, a reușit să-l demoleze pe fostul primar (nici el o ușă de biserică, desigur) și la algerile din 2008 i-a luat acestuia locul.

atacuri cirjaliu

 

Din acel moment, Maricel primarul a funcționat pe două coordonate.

O veșnică și lungă campanie electorală, plină de aceleași promisiuni de zece ani de zile. Și, credem noi, construirea unei afaceri care să aducă liniștea financiară fostului rutier. După cum am prezentat și vă mai prezentăm și astăzi, există argumente serioase pentru aceste afirmații. Și, dacă pentru prima, rămâne ca lumea să-l sancționeze pe Maricel la urne, pentru a doua problemă, DNA lucrează deja la un dosar bine întemeiat.

AGnYrBLF

Cum s-a transformat Golful Pescarilor în Golful Primarului.

Episodul 1: Finul.

Un PSD-ist de seamă din Constanța ne povestea, după alegerile din 2016, o chestiune foarte amuzantă. Spunea că, odată cu plecarea lui Radu Mazăre, reprezentanții noului PSD s-au urcat într-o mașină și s-au plimbat prin Constanța pentru a vedea ”ce mai e de furat prin oraș”. Din nefericire, spunea el, Mazăre nu lăsase mai nimic. Cam așa s-a întâmplat probabil și cu Maricel, atunci când a reușit să preia puterea în Agigea. S-a uitat, atent, prin comună și a observat că afacerea cea mai bună din zonă este restaurantul Pescăria lui Matei, deținut de familia Datcu. Și, evident, a dorit să cloneze această afacere, în zonă fiind loc de încă un asemenea restaurant pescăresc.

Maricel nu putea fi pionul din fața acestei afaceri. Așa s-a ajuns la finul Dumitru Stanciu. Un mecanic auto din Agigea, care face și desface în numele nașului, locuitorii spunând că dacă ai o problemă urgentă, e de-ajuns să treci pe la service-ul auto deținut de Stanciu și lucrurile se rezolvă.

Cu finul băgat în față, Primăria a confiscat terenul din jurul restaurantului lui Matei, incluzând în acest furt epocal și o parte din proprietatea familiei Datcu. Un furt legitimat de votul consilierilor locali, cărora li s-a spus că e terenul Primăriei și trebuie introdus în patrimoniul comunei. Iar oamenii, știți doar cum e, au ridicat mâna și s-a rezolvat problema.

Una dintre bucățile de teren ”confiscate” au fost vândute către finul primarului cu suma de 30.000 de euro (vă dați seama, teren pe malul mării), adică ieftin ca braga și în acest fel s-au pus bazele afacerii numite Golful Pescarilor sau … așa cum e cunoscută în zonă. Golful Primarului.

Episodul 2: Ginerele

Rolul mecanicului auto care a avut noroc să fie finul familiei Cîrjaliu pare să se fi limitat doar la a fi patron în acte al afacerii Golful Pescarilor. Omul care conduce afacerea pentru adevăratul patron, primarul, este chiar ginerele acestuia, care după ce a luat-o de soție pe fata edilului din Agigea a preluat și numele lui, devenind Ionuț Cătălin Nuțoaia Cîrjaliu.

Din momentul în care tânărul a reușit să îi intre la suflet fetei de primar, contul acestuia de Facebook abundă în poze de la restaurantul Golful Pescarilor, afacere pe care pare că o conduce și de care e foarte mândru, mai ales când prietenii îl felicită. Zecile de fotografii postate chiar de la Golf, arată fără putință de tăgadă că ginerele se ocupă atent de bunăstarea afacerii de familie.

nutoaia3

Iar rezultatele nu au încetat să apară, dacă judecăm după restul pozelor pe care le poți găsi pe contul tânărului intrat în familia Cîrjaliu, poze ce reprezintă instantee surprinse în vacanțele la Dubai, Roma sau Bali, vacanțe de lux pe care și le-au oferit cei doi tineri căsătoriți.

nutoaia dubai

Vă întrebați cum de și-au permis tinerii asemenea vacanțe? Afacerea Golful Pescarilor a înregistrat în anul precedent un profit de 300.000 de euro, așa că răspunsul pare la îndemână.

Problema nu constă însă în faptul că un primar și-a construit un restaurant, folosind interpuși care să-i conducă afacerea. Vedem asemenea inginerii aproape în fiecare oraș. Adevărata problemă este legată de faptul că primarul din Agigea și-a pus în cap să distrugă orice urmă de concurență, astfel că a pornit un război dement cu Pescăria lui Matei, pe care și-a propus s-o radă de pe fața comunei.

37 de procese există între Primăria și Pescăria lui Matei. Și un dosar la DNA, în care e cercetat modul în care se încearcă distrugerea celebrei Pescării din Agigea. În episoadele următoare vom analiza modul în care primarul a încercat, de mai multe ori, să închidă restaurantul ce-i concura afacerea.

Vom reveni.

Sursă foto deschidere: Ordinea.ro

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular