Claudiu Palaz spulberă mafia prefecților. ”E un grup infracțional organizat”

Începe să se facă lumină în cazul SOMACO, unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de retrocedare în fals întâmplate vreodată în România. Zilele trecute, mai mulți reprezentanți ai Comisiei pentru cercetarea Abuzurilor, Corupției și Petiții din cadrul Senatului României, au descins la Prefectura Constanța, pentru a ancheta modul în care o uriașă carieră de piatră a fost subiectul unei retrocedări, situație complet ilegală. Printre cei chemați să explice situația, a fost și fostul prefect Claudiu Palaz, singurul dintre cei perindați pe la Prefectura Constanța, care a refuzat să facă jocul șmecherilor implicați în acest caz.

Declarațiile lui Palaz, legate de acest caz, sunt cât se poate de elocvente.

„În perioada când am fost prefect nu am fost de acord să retrocedez o carieră a statului. Această carieră este exceptată de la retrocedare. Ulterior, onor prefecții care au venit au formulat plângere penală în acest sens, încercând să forțeze ca această carieră să fie luată de niște șmecheri, căci acesta este termenul. Din informațiile pe care le am și din documentele pe care le am, se pare că în spatele afacerii pentru a prelua această carieră este Sorin Strutinsky, împreună cu avocatul Hașotti, care reprezintă partea respectivă, și, nu știu dacă o veți da sau nu, nu cred că este străin nici domnul procuror Teodor Niță, care a fost avocatul părții respective care a primit acest teren în această ecuație. Comisia senatorială de anchetă a abuzurilor a venit pentru a face lumină în acest caz, pentru că, încercând să se retrocedeze această carieră, au găsit această chichiță și au făcut un recurs tardiv (n.r. pentru anularea titlului de proprietate).

Nu cred că și-ar fi permis fostul prefect să facă sau să sugereze să se facă apel tardiv. Procedural, vă spun, și am fost prefect, plicul care a fost comunicat către Prefectură a dispărut, a fost furat – acesta este termenul pe care cred că trebuie să ni-l asumăm – de la comunicare, tocmai pentru a induce în eroare prefectul pentru a face apel tardiv. O șmecherie juridică.

Sunt convins că jurista prefecturii se află în spatele acesteia, pentru că justificarea ei a fost că acestea sunt procedurile interne, ori nu putem să avem, ca instituție, o procedură internă privind modul în care se face o cale de atac în judecătorie, atât timp cât ai lege care îți prezintă termene fixe care trebuie respectate.

Dacă se va face mai adânc ancheta de către Comisia de Abuzuri a Senatului și se dorește să se facă lumină în acest, sunt convins că vinovatul va fi descoperit și îmi asum că, administrativ, din partea juristei este făcută această șmecherie.

Dacă nu se va rezolva acest lucru, dacă nu se găsește un vinovat ca pe cale penală să se facă dovada că a fost reacredință sau abuz în serviciu, eu vă zic că acest titlu de proprietate rămâne pe această carieră. Iar statul român o va pierde, în favoarea unor șmecheri, care se vor apuca să facă această exploatare, cu sprijinul anumitor instituții ale statului”,  a declarat Claudiu Palaz.

Cazul SOMACO. Cu excepția lui Palaz, de ani de zile, frăția prefecților are un singur motto: ”Totul pentru Hasotti”

Despre cazul SOMACO, am scris deja peste 50 de articole, în ultimii șase ani de zile. Este vorba despre cariera de la Sibioara, din interiorul căreia a fost retrocedată o bucată de teren importantă, către câteva babete care și-au adus aminte la finalul vieții că tatăl lor avea sigur teren acolo. Avocatul lor, Ionel Hasotti, a construit un caz cum numai în filme vezi. A retrocedat într-o carieră de piatră, în ciuda faptului că legea interzice expres această situație, a reușit să-l determine pe primarul localității să spună că acolo NU există o carieră de piatră, deși administrația locală avea un contract cu SOMACO, a convins judecătorii să facă recurs la o o decizie judecătorească încheiată definitiv și irevocabil și multe, multe astfel de năbădăi avocățești. Și a mai avut un atu de partea lui, domnul avocat Ionel Hasotti. De la Claudiu Palaz încoace, care a refuzat să facă jocuri strâmbe în acest caz, toți prefecții trecuți prin funcție au pus câte o cărămidă în favoarea avocatului Hasotti, făcând tot posibilul să-l ajute să ridice fundația unui caz corupt.

Prefectul Eugen Bola este rudă cu Hasotti. Ce pretenții să ai?

Eugen Bola a ajuns prefect în 2012, ca nominalizare din partea USL. Avocat de meserie, Bola a recunoscut că are o relație apropiată cu Ionel Hasotti, cu care este chiar rudă. În plus, fratele avocatului buclucaș era la acea vreme pe cai mari, fiind numit chiar ministru al Culturii de guvernul USL. Prefectul Bola pare că a venit în funcție cu un singur gând: să pună în posesie babele ce solicitau o bucată din cariera de la Sibioara. În acest sens, a trimis somații peste somații la primăria Lumina, doar că o decizie pe care Claudiu Palaz o luase înaintea lui, oprea pe toată lumea să respecte ordinele noului prefect. Și aici avem de-a face cu o nouă inginerie avocățească, pentru că hotărârea lui Palaz putea fi anulată doar de instanță. Ce credeți că a făcut Eugen Bola? A anulat-o el, cu de la sine putere. ”Totul pentru Hasotti”.

Radu Volcinschi, omul lui Nicușor Constantinescu. Doar nu era să țină cu dreptatea

Decizia abuzivă a prefectului Eugen Bola a dat naște unui nou proces, evident, pentru că juriștii SOMACO n-au ezitat să o atace în fața instanței. De asemenea, compania a încercat să construiască un caz solid, pe considerente legate de faptul că legea interzice în mod expres retrocedarea unui teren aflat într-o carieră de piatră. Între timp, apele s-au tulburat și la Prefectură a fost instalat Radu Volcinschi, omul care trebuia să aibă grijă ca fugarul Nicușor Constantinescu să nu fie suspendat din funcție, oricât ar lipsi de la Consiliul Județean. Volcinschi a pus și el umărul la retrocedarea abuzivă. Chestionat de instanță legat de solicitarea SOMACO, prefectul Volcinschi dădea asigurări că retrocedarea nu se va efectua în carieră și că se va urmări mersul legal al situației.Mesajul prefectului a convins astfel instanța să respingă cazul, considerând că nu mai există un temei. Doar că Volcinschi a uitat imediat de cele spuse instanței, evident. Mai mult, Comisia Județeană a Prefecturii, condusă de prefect, a mimat o acțiune în instanță pentru reglementarea situației, pe care a introdus-o prea târziu, obligând astfel judecătorii să o respingă. ”Totul pentru Hasotti”.

Nicolaescu pune și el umărul la favorizarea infractorului

În 2016, la Prefectură ajunge tehnocratul Adrian Nicolaescu. Atât de tehnocrat a fost Nicolaescu, încât a intrat în istorie ca primul prefect care a avut curajul să pună în posesie babetele, dându-le în proprietate o bucată de teren din carieră. Singura problemă a prefectului a fost că nu poate retroceda pășunile din jur, motivând că legea interzice o astfel de situație. Legea care interzice retrocedarea unui amplasament aflat în exploatare minieră n-a știut-o Adrian Nicolaescu. Tehnocrat până la capăt, Nicolaescu și-a contestat la finele anului 2016 propria decizie, dar a uitat să trimită juriști la instanță pentru a susține cazul. Te iei cu mâinile de cap. ”Totul pentru Hasotti”.

Ioan Albu, fiul lui Gheorghe Albu, un magnat liberal asociat cu Hasotti

Cazul a continuat în instanță, acolo unde judecătorii au trântit povestea, în ciuda tuturor dovezilor prezentate de firma SOMACO Construct. Motivația a fost una subțire și este legată de faptul că povestea ar fi fost lămurită de alte instanțe în anii trecuți dar și de un document fals, care nu prezintă niciun fel de element de autenticitate. Astfel, decizia luată de judecător împotriva firmei SOMACO, ar fi putut fi desființată, cu concursul reprezentanților Prefecturii. Doar că la Prefectură a ajuns Ioan Albu, un tânăr care a terminat dreptul la Spiru Haret și care, din nou, a formulat apelul după data limită la care era obligat s-o facă, trântind astfel din nou cazul.

Ioan Albu este fiul lui Gheorghe Albu. Un liberal putred de bogat, secretar de stat în perioada de glorie a senatorului Puiu Hasotti și chiar asociat cu senatorul într-o televiziune ce a funcționat local la Constanța, timp de câțiva ani. Puștiul ajuns prefect a respectat motto-ul frăției prefecților, de parcă o persoană vine și le spune încă de la instalarea în funcție că motto-ul instituției este: ”Totul pentru Hasotti”.

Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Garantul legalității. Omul care se asigură că toate deciziile administrației locale sunt date în baza legilor. Omul care se asigură că proprietatea fiecăruia dintre noi este respectată. Că drepturile fiecăruia dintre noi sunt respectate. La Constanța, însă, această instituție s-a transformat într-o glumă proastă. Ba chiar, într-un grup infracțional organizat. Și dacă în această situație se află o firmă puternică, ajutată de cei mai buni avocați și juriști în domeniu, și tot e nevoie de o luptă în instanță de peste zece ani de zile, vă puteți imagina ce s-ar fi întâmplat dacă în această situație s-ar fi aflat unul dintre noi, oamenii de rând ai județului Constanța?

Rolul prefectului este să sesizeze organele penale de fiecare dată când la mijloc există suspiciunea că legea a fost încălcată. În cazul SOMACO, ziariștii constănțeni, nu unul ci aproape toți, au sesizat ilegalități clare ca lumina zilei. Cu toate astea, niciunul dintre prefecții enumerați nu a considerat necesar să depună o sesizare către autoritățile competente, pentru a stabili dacă ne aflăm în fața unor fapte penale. De ce oare? ”Totul pentru Hasotti”.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular