Un tânăr antreprenor își începe viața amenajând apartamente. Apoi, punând ban pe ban, muncind în fiecare zi, reușește să devină un om de afaceri important, în Dobrogea. Suntem în perioada în care România se schimba la față, în urma unei așa zise revoluții. Profitând de liberalizarea pieței, personajul nostru, împreună cu familia, reușește să strângă o mică avere, pe care dorește să o investească. Are nevoie însă de un credit, pentru a-și putea permite investiția vieții lui, o carieră de piatră. Nu se aruncă însă cu capul înainte, consultă o grămadă de specialiști, pentru a fi sigur că nu greșește. Toți îi spun același lucru, investiția merită riscul unui credit imens. Niciun specialist nu a luat în calcul un scenariu ”românesc”. Omul de afaceri se numește Grigore Comănescu iar investiția despre care vorbim este cariera de piatră de la Sibioara.
Simultan cu ascensiunea omului de afaceri, un avocat începe să capete renume, în Constanța și nu numai. Despre avocați, în general, auzi că sunt buni sau dimpotrivă că nu sunt. Personajul nostru, însă, a reușit să-și adauge niște calități ”extra” la CV. Faima pe care și-a construit-o a fost strâns legată de retrocedări. Orice ajungea în situația să dorească o retrocedare știa foarte bine că Ionel Hasotti este omul la care trebuie să apeleze. Poate prin talentul avocățesc, poate prin conexiunile politice oferite de fratele Puiu, poate prin prieteniile cu judecătorii din zonă, Hasotti a reușit să se implice și să câștige toate cazurile de retrocedări importante în care s-a implicat. Unele dintre ele, extrem de dubioase, chiar și pentru niște nepricepuți ca noi.
Ați văzut filmele alea americane, în care marele avocat devine sfătuitorul omului de afaceri, pe bani mulți? Nu, în România nu a fost așa. La noi, avocatul devine într-un fel propriul om de afaceri, capabil prin influența pe care o deține să distrugă orice om care i se împotrivește.
Într-un astfel de context s-au întâlnit personajele noastre. Odată cumpărată cariera de piatră, Grigore Comănescu a atras atenția șmecherilor zilei. Devenise un om de afaceri important, dar care nu pupa inelul, așa cum o făceau majoritatea celorlalți pentru a beneficia de lucrări și contracte, iar asta a atras furia băieților deștepți, care și-au pus în cap să-l distrugă.
După ce cumpărase cariera de piatră și începuse să o exploateze, Grigore Comănescu află, cu surprindere, că proprietatea sa a fost retrocedată unor doamne în vârstă, care ar fi putut jura, cu lacrimi în ochi, în fața judecătorilor, că exact acolo unde acum se afla o exploatare minieră, se jucau ele cu rușinica în țărână, acum 100 de ani, chiar dacă, evident, nu erau născute încă.
Lăsând gluma deoparte, bătrânele, reprezentate de Ionel Hasotti, au pretins că acela este terenul bunicului lor. Singurul impediment, legat de posibilitatea unei retrocedări fizice, este legea, care menționează clar că un asemenea amplasament nu poate fi retrocedat. Un impediment care a fost depășit printr-o expertiză alcătuită de un specialist brăilean care a scris, negru pe alb, că terenul e liber ca păsarea cerului și numai bun de plantat panseluțe. Expertul nu a văzut nici cariera de piatră cu ochiul liber dar nici n-a cerut relații de la instituțiile abilitate. A scris pur și simplu că e un teren viran, ridicându-i mingea la fileu avocatului Hasotti care a cerut imperativ judecătorilor să aprobe retrocedarea, lucru pe care aceștia l-au și făcut. În tot acest timp, proprietarul Grigore Comănescu își vedea liniștit de treabă. Pe el nu-l întrebase nimeni nimic.
Așa s-a deschis lungul drum al unor ani întregi de procese, între un om de afaceri care a crezut constant că justiția nu are cum să fie decât de partea lui și un avocat care a înțeles, în ani de experiență, că justiția e așa cum ți-o construiești și nu neapărat întotdeauna de partea adevărului.
Timp de cinci ani, avocatul s-a luptat orbește pentru a-i convinge pe prefecți să pună în posesie terenul de la Sibioara. Niciunul dintre ei nu a dorit să facă asta, știind clar că riscă pușcăria, așa că în 2013, Ionel Hasotti a deschis un nou proces, cerând daune pentru clientele sale, care ar fi făcut, spunea avocatul, o avere dacă primeau terenul în 2008, la prima decizie strâmbă din acest caz. A intrat din nou în scenă un expert care a analizat situația și a ajuns la concluzia că bătrânele ar fi produs cel puțin jumătate de milion de euro, dacă primeau terenul. Greu de înțeles cum, că doar, oficial, nu vorbeam de o exploatare minieră ci de un teren gol, nici măcar cu vreo valoare agricolă. Cert e că marele expert a făcut niște comparații haotice între producția de petrol și gaze și cariera de piatră de la Sibioara, ajungând astfel la suma despre care vorbeam. Și instanța a fost de acord. Ba a mai și adăugat 9.000 de euro daune morale, să aibă babele bani de psiholog, să-și vindece trauma trăită.
A urmat recursul, acolo unde Tribunalul a cerut refacerea expertizelor iar situația s-a tergiversat pe aproape doi ani, expertul fiind amendat nu o dată ci chiar de două ori de către instanță, pentru că nu a terminat expertiza.
Pronunțarea instanței a venit pe 26 iunie, anul acesta. 612.430,92 trebuie să plătească în solidar administrația din Lumina și Prefectura Constanța, către bătrânele proprietare. Culmea, o decizie pentru care am spune că vinovate sunt chiar instituțiile care vor trebui să plătească, instituții care în toată această perioadă au uitat să sesizeze procurorii, despre acest caz care pute a matrapazlâc de la distanță. Sumele dictate de instanță se vor plăti din bani publici, avocatul își va primi onorariul generos, babetele se vor umple de bani iar la final de suferit va suferi doar omul de rând, care fără să știe a luat încă o țeapă de zile mari.
Nu este însă prea târziu, pentru ca procurorii să se sesizeze, să anuleze această decizie ce afectează întreaga comunitate din Lumina și să-i tragă la răspundere pe cei care au mințit grosolan în această poveste. În orașul Ovidiu, cu 90.000 de euro s-a construit un superb parc. Având în vedere daunele de 130.000 de euro ce vor fi plătite de Primăria Lumina, am putea spune liniștiți că locuitorii de acolo vor fi văduviți de fonduri importante ce ar putea dezvolta armonios comuna. Iar de răspuns, nu va răspunde nimeni. Când vom admite că și justiția poate greși?
