No menu items!
No menu items!

Primarului din Agigea nu-i mai ajunge Golful Pescarilor. Belghiz Bolat, directorul preferat al lui Cîrjaliu construiește încă un restaurant pescăresc, din bani publici

Jurnaliștii ziarului online Ordinea.ro au scos la iveală, printr-un material excelent, publicat săptămâna trecută, modul dezastruos în care au știut administratorii comunei Agigea să exploateze pescuitul din zonă, organizați într-o asociație (numită FLAG) care în loc să promoveze pescarii din zonă, a înțeles doar să folosească puținele fonduri europene obținute pentru a umple buzunarele câtorva băieți deștepți, apropiați ai primarului Maricel Carjaliu.

Mergând mai departe, pe firul acestei investigații, am pus cap la cap toate informațiile strânse din zonă, atât de echipa Constanta.ro cât și de jurnaliștii de la Ordinea.ro, ajungând să înțelegem că, sub umbrela unei asociații care ar trebui să promoveze pescuitul, FLAG SUD, Maricel Cîrjaliu și oamenii lui plănuiesc de fapt să construiască o nouă afacere, mai exact o pensiune pescărească.

După ani de zile în care am arătat, prin mai multe anchete bine documentate, că afacerea Golful Pescarilor este de fapt restaurantul familiei primarului din Agigea, vă putem dezvălui acum că se pun bazele celui de-al doilea restaurant de pește al famigliei.

Afacerea ce va umple buzunarele găștii Cîrjaliu se va dezvolta pe un teren primit ”cadou” de la Primăria Agigea, chiar pe malul lacului, și va fi plătită din bani europeni, fiind de fapt cea mai notabilă realizare a asociației pescărești din zonă. Iar pentru ca afacerea să devină una atractivă, Primăria Agigea sparge toți banii pe care-i are, pentru a construi un cartier de vile în jurul noii pensiuni.

Asta în timp ce comuna Agigea zace murdară, neamenajată și uitată de primar și oamenii lui.

Când ai noroc, viața te transformă. Cum a ajuns fiul frizerului Bolat pion într-o afacere de milioane

Se pare că la Agigea, dacă nu ai un Bolat în ograda ta, nu ești un primar bun. Fostul primar al comunei, Ion Ioniță a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru acte de corupție. Alături de el, doamna Mery Gean Bolat, funcționar în Primăria Agigea, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu, fals, uz de fals și alte astfel de nemernicii.

Succesorul lui Ioniță, fostul milițian Maricel Cîrjaliu, și-a luat și el un Bolat în ogradă. Pe tânărul Belghiz Bolat, mai exact, fiul frizerului din Agigea. Tânărul Belghiz a participat activ la campaniile electorale susținute de candidatul Maricel, fiind recompensat de primarul din Agigea și gașca acestuia, cu funcții bine plătite, din banul public, fie că vorbim despre funcția de director adjunct la asociația FLAG SUD sau cea pe care o ocupă în prezent, director al AGIGEASERV, adică firma prin care se fac lucrările primăriei Agigea în comună.

În 2009, presa locală anunța faptul că la Agigea, frizerul Genghiz Bolat și soția sa au ales să doneze Primăriei o suprafață de 3800 de metri pătrați, fără a avea nicio pretenție în schimbul acestui gest. Vorbim de o suprafață de teren pe care o putem evalua, la repezeală, undeva în jurul sumei de 100.000 de euro. Pentru frizerul din Agigea nu era însă o problemă, fiind, așa cum vom vedea, unul dintre cei mai profilici proprietari de terenuri din zonă. Important era viitorul politic al fiului său, care viitor s-a dezvoltat armonios începând cu acel an.

Lângă 18 terenuri, 3 case și un apartament, merge și o concesiune

Parcursul lui Belghiz Bolat, odată cooptat în gașca primarului Maricel Cârjaliu este unul fabulos, tânărul fiu de frizer ajungând, la nici 30 de ani, un  pion principal în noua afacere a găștii Cîrjaliu. Această creștere perpetuă a directorului AgigeaServ se vede cel mai bine din declarațiile de avere depuse.

În 2011, Belghiz Bolat nota în declarația de avere că în anul precedent lucrase la RAJDP, fusese consilier local la Agigea și devenise directorul firmei AgigeaServ, SRL-ul controlat de administrația locală din zonă. La doar 27 de ani, fiul de frizer era deja pe o pantă ascendentă în cariera politică.

De altfel, tot declarațiile depuse ne spun că Belghiz Bolat reușea să fie vicepreședinte atât la organizația UDTTMR Agigea cât și la PSD Agigea. În 17 ani de presă n-am întâlnit niciun personaj politic care să cumuleze funcții în două partide.

Trei ani mai târziu, un eveniment tragic are loc în existența tânărului director Belghiz Bolat, mama sa murind fulgerător. Tristul eveniment scoate însă la iveală bogăția pe care familia sa o deținea, funcția pe care o deține obligându-l pe Bolat să declare tot ce a moștenit de la mama sa, împreună cu familia.

Astfel, conform declarațiilor de avere depuse în anii ce au urmat decesului, directorul AgigeaServ a moștenit 18 terenuri intravilane, trei case de locuit și un apartament. De unde a deținut familia unui simplu frizer asemenea proprietăți e greu de spus.

bolat

Cert este că în 2017 directorul preferat al lui Carjaliu donează tot, cel mai probabil tatălui său. Și case și apartament și terenuri. Tot.

De ce? Pentru ca în același an să primească, de la Primăria Agigea, pentru care lucrează, un teren în concesiune, de 300 de mp. O spune, negru pe alb, declarația de avere depusă de Belghiz Bolat în 2018. O imoralitate de zile mari, dacă ne întrebați pe noi. Să deții 18 terenuri, trei case și un apartament și să mai ceri în concesiune un teren care aparține comunei și ar putea fi dat unor oameni care au cu adevărat nevoie de el, asta da ipocrizie. Și ipocrizia nu se oprește aici.

bolat2

Concesiune și pentru soția directorului Belghiz Bolat

Tot în 2018, directorul AgigeaServ, Belghiz Bolat, notează în declarația de avere că s-a însurat cu frumoasa Ionela Cătălina.

O tânără de 28 de ani pe care directorul din Agigea o iubește atât de mult, încât se decide s-o folosească drept săgeată într-una dintre noile combinații puse la cale de gașca de infractori din Agigea.

Știm deja că Belghiz Bolat este angajat la FLAG Sud, adică asociația pescarilor din sudul litoralului. Dacă verifici care este singurul proiect finanțat de Uniunea Europeană, prin Flag Sud, în ultimii ani, afli că firma Aybo Turism și Pescuit SRL a primit 8.8 milioane de lei, fonduri nerambursabile, pentru a construi pe malul lacului din Agigea o pensiune pescărească.

aybo pescuit

Asociat unic în firma Aybo Turism și Pescuit SRL este Ionela Cătălina Bolat. Soția directorului din Primăria Agigea. Firma are sediul social pe strada Nicolae Iorga, acolo unde locuiesc cei doi.

Și, pentru ca întreg proiectul să fie ”construit” pe bani publici, nici terenul pe care se va ridica pensiunea AyBo nu este proprietatea familiei Bolat ci este, din nou, concesionat de la Primăria Agigea.

Pe malul lacului se dezvoltă un cartier de vile. În jurul pensiunii AyBo

Proiectul s-a mișcat deja foarte rapid. Firma Ionelei Bolat a primit încă de anul trecut aviz de la Mediu, pentru a-și ridica o pensiune pe malul lacului. Noul restaurant pescăresc, pentru că despre asta vorbim în realitate, se va numi Aybo, numele fiind deja supus procedurilor pentru a fi înregistrat la OSIM.

mediu2

În tot acest timp, Primăria Agigea a pus umărul consistent la dezvoltarea zonei de pe malul lacului, pentru a se asigura că în jurul noului restaurant va exista o zonă atractivă. Terenul a fost lotizat și concesionat rapid doritorilor. În zonă s-au făcut proiecte pentru a fi trase utilități, indiferent că vorbim de apă, curent sau chiar gaz. În timp ce Agigea și Lazu putrezesc sub mizerie, domeniul de pe malul lacului este tratat cu maximă prioritate. Din păcate, interesul nu ține de Agigea ci, evident, de afacerea găștii din Primărie.

În loc de concluzii: unde ne sunt procurorii? Cum trece un asemenea caz de corupție neobservat?

Să recapitulăm. Avem un director angajat al Primăriei Agigea care a deținut 18 terenuri, 3 case și un apartament, le-a donat pe toate și a cerut o concesiune de la exact Primăria pentru care lucrează. Apoi, soția acestui director, prin firma în care este asociat unic, solicită fonduri europene de la Asociația Flag Sud condusă de primarul Maricel Cîrjaliu, adică șeful soțului. Iar pentru ca proiectul să aibă șanse de reușită, își construiește proiectul pe un teren concesionat, tot de la Primăria Agigea, într-o zonă spectaculoasă, pe malul lacului, zonă care e dezvoltată și amenajată rapid de Primărie, pentru a se asigura succesul maxim noii afaceri.

Iar procurorii dorm.

Similar Articles

Comments

  1. […] Singura realitate a zonei este parcarea spațioasă, care pare însă mai degrabă a fi făcută pentru cartierul de case construit pe marginea lacului, unde au primit terenuri toți șmecherii zonei și unde un directoraș al Primăriei Agigea intenționează să ridice al doilea restaurant pescăresc al grupării care conduce comuna. Puteți citi povestea AICI. […]

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular