No menu items!
No menu items!

Dăncilă s-a apucat să împartă banii: Constanța a primit mai puțin decât Tulcea și Alexandria

Așa cum anunțase încă dinaintea moțiunii de cenzură, premierul Viorica Dăncilă s-a tot pregătit să trimită primăriilor din întreaga țară diverse sume de bani, necesare în primul rând funcționării localităților, dar și pentru proiectele de dezvoltare inițiate de fiecare unitate administrativ-teritorială în parte.

Astfel, chiar dacă moțiune a reușit să prăbușească guvernului Dăncilă, ieri a fost aprobat proiectul prin care 1,4 miliarde urmează să ajungă la bugetele locale. Primarii ceruseră de fapt 8,5 miliarde, dar guvernul n-a reușit să găsească în visteria statului mai mult de 1,4 miliarde, iar asta cu mari eforturi. 

Nu mică ne-a fost mirarea să constatăm modul în care a fost împărțită această sumă. Astfel, municipiul Constanța a primit doar 7,2 milioane de lei (aprox 1,5 milioane Euro), în timp ce, municipiului Tulcea i-au fost alocate 15,88 milioane de lei (aprox. 3,35 milioane Euro).

Desigur, n-am putut să ne abținem și ne-am aruncat o privire și peste sumele destinate municipiului Alexandria. Și aici suma este mai mare față de ce primește Constanța: pentru Alexandria guvernul a pregătit 7,7 milioane de lei (aprox. 1,6 milioane de Euro).

Situția este similară și la nivel de Consiliu Județean: dacă pentru CJ Constanța s-au alocat 2 milioane de lei, ei bine, pentru CJ Tulcea sunt pregătite 9,5 milioane, adică de aproape cinci ori mai mult, în ciuda faptului că discutăm despre un județ cu o populație de trei ori mai mică față de cea a județului nostru.

Pe lângă municipiul Constanța, încă 45 de localități din județul nostru urmează să primească diferite sume de bani, astfel:

MANGALIA 7.000
BĂNEASA 1.500
MURFATLAR 2.940
EFORIE 1.400
HÂRŞOVA 3.624
NĂVODARI 8.003
NEGRU VODĂ 898
OVIDIU 3.742
23 AUGUST 200
ALBEȘTI 350
ALIMAN 323
AMZACEA 150
CASTELU 100
CERCHEZU 731
CHIRNOGENI 350
CIOBANU 500
CIOCÂRLIA 325
COBADIN 351
COGEALAC 690
COSTINEȘTI 886
CRUCEA 284
CUMPANA 2.120
CUZA VODĂ 482
DELENI 721
DOBROMIR 200
GÂRLICIU 631
GRADINA 900
INDEPENDENŢA 488
ION CORVIN 587
LIPNIȚA 355
LUMINA 1.130
MIHAIL KOGĂLNICEANU 948
MIRCEA VODA 430
MERENI 35
NICOLAE BĂLCESCU 533
OLTINA 158
OSTROV 940
PEŞTERA 950
POARTA ALBĂ 1.030
SĂCELE 150
SARAIU 670
TOPALU 292
TORTOMAN 248
TUZLA 681
VALU LUI TRAIAN 1.969

Sumele afișate în tabelul de mai sus, pus la dispoziție de guvern, sunt “mii de lei” – asta ca să nu fie vreo confuzie.

Dacă adunăm toți banii alocați pentru Constanța, adică pentru municipiu și întreg județul, ajungem la suma de 60 milioane lei, adică vreo 12,7 milioane de Euro, în timp ce Tulcea a primit per total 42,3 milioane, adică cam 8,9 milioane de Euro, iar Teleorman nu mai puțin de 47 milioane de lei.

Pe cap de locuitor, Constanța iese evident cel mai prost din această “împărțeală” după cum se poate observa:

  • Tulcea = 209,96 lei pe cap de locuitor;
  • Teleorman =  134,39 lei pe cap de locuitor;
  • Constanța = 95,13 lei pe cap de locuitor;

Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular