Șmecherii de la Bellagio sfidează autoritățile. CHABOO, clubul toxic din capitală, mutat în clădirea fostului cinematograf Popular. Pe rol există deja un dosar penal

Timp de nouă luni de zile, în cursul anului 2017, am urmărit activitatea unei veritabile grupări infracționale, condusă din umbră de patronul lanțului de cluburi Bellagio, George Ilie. Acesta, ajutat de o relație pe care o are în conducerea RADEF, a reușit să pună mâna, ieftin, pe mai multe foste cinematografe, pe care le transformă în cluburi și le exploatează. George Ilie lucrează prin firme la conducerea cărora plantează diverși interpuși, după ce lui personal i s-a interzis dreptul de mai administra firme, fiind beneficiarul unui bogat cazier fiscal.

ilie-george

Pe litoral, șmecherul de la Bellagio s-a cuplat cu mâna dreaptă a lui Radu Mazăre, în materie de golănii, celebra Lizeta Haralambie. Mergând pe mâna acesteia, și mai ales pe mâna relaților ei, George Ilie a deschis un club, inițial, în grădina de vară Albastros din Mamaia pentru ca mai apoi să pună ochii pe sediul fostului cinema Popular, aflat chiar în vecinătatea Primăriei Constanța.

A avut însă ghinionul să se lovească de noi. Echipa Constanța.ro a depus zeci de sesizări pentru a opri ilegalitățile acestor evazioniști și, în primă fază chiar a reușit. Până când lucrurile au luat-o de la capăt în cursul acestor zile.

Scurt Istoric. Cum a ajuns clădirea cinematografului Popular la grupul infracțional Bellagio

pjimage (5)

Nu vă vom obosi reluând toată povestea. Pe scurt, Regia care exploatează ce a mai rămas din cinematografele românești a cedat, după mai multe sesizări și ne-a spus că fostul cinematograf Popular a fost închiriat către firma Avva Club SRL, patronată de cumnata șefului de la Bellagio, George Ilie. Fără niciun fel de autorizație și fără să țină cont că acea clădire, veche de peste 100 de ani, are statut de clădire de patrimoniu, angajații acestei firme au modificat toată fațada și au amenajat interiorul, rapid, anunțând că vor deschide acolo clubul Aria, un alt brand cunoscut al grupării. Rețineți, FĂRĂ NICIUN FEL DE AUTORIZAȚIE SAU AVIZ. Ca în codru.

isc bellagio

În urma sesizărilor pe care le-am depus, în acea perioadă, Poliția Locală Constanța a verificat informațiile pe care le-am pus instituției la dispoziție, efectuând de asemenea și un control în teren. Informațiile s-au confirmat, așa că Poliția Locală a sesizat Parchetul. S-a născut astfel dosarul penal 3373/P/2017, aflat în lucrul polițiștilor de la Secția 3, chiar și în prezent.

Au renunțat la Aria Club dar vor să deschidă Chaboo. S-a lucrat noaptea, ca hoții

George Ilie are o metodă patentată de a face afaceri. Deschide firme, prin interpuși, trage cât poate prin aceste firme, pentru ca apoi să le falimenteze. Totul cu girul autorităților. Prin intermediul acestor firme, operează mai multe branduri, precum Bellagio, Aria sau Chaboo.

Inițial, până la intervenția Poliției Locale, în spațiul de la cinema Popular era planificat clubul Aria, varianta de Constanța. Deși anunțat cu surle și trâmbițe, clubul nu s-a mai deschis, după ce am avertizat public că în fostul cinematograf, distrus în mod barbar, urmează să funcționeze o unitate de alimentație publică, fără niciun fel de document.

aria

În cei doi ani care au trecut, am auzit de multe ori că Lizeta Haralambie face apel la toate ”pilele” și ”relațiile” din dotare, pentru ca oamenii de la Bellagio să nu mai fie deranjați, dar am stat liniștiți, gândindu-ne că nimeni nu-și permite să încalce barierele unui dosar penal în lucru. Ne-am înșelat.

De o săptămână, în sediul fostului cinematograf Popular, se pregătește deschiderea clubului Chaboo. N-am fi bănuit nimic, dacă un prieten din zonă nu ne-ar fi avertizat că la deschiderea clubului se lucrează doar NOAPTEA. Ca hoții, evident.

popular noaptea

Am verificat informația și am descoperit că pe timpul nopții o întreagă echipă de muncitori lucra din greu să pună la cale marea deschidere. Am încercat să sesizăm Poliția Locală, în mai multe rânduri, dar … surpriză, Poliția Locală ne-a spus că inspectorii abilitați cu astfel de controale NU lucrează noaptea.

Același răspuns l-am primit și de la alte instituții pe care le-am solicitat, precum ITM Constanța. Noaptea, instituțiile constănțene abilitate să controleze astfel de ilegalități, nu funcționează.

Până când astăzi, nu s-au mai ascuns deloc și, în mijlocul zilei s-au apucat să monteze firma ce anunță numele noului club constănțean, un club pe care bucureștenii au reușit să-l închidă după zeci de sesizări și proteste.

firma

Din nou, am sesizat Poliția Locală că într-un spațiu care face obiectul unui dosar penal, și fără autorizație de funcționare, se amenajează un club. Reprezentanții Poliției Locale au promis că vor reveni, dar n-au făcut-o până la această oră.

Ilegalitățile din Constanța, un mod de lucru patentat de mulți ani la București. Istoria clubului Chaboo te face să te iei cu mâinile de cap

Activitatea clubului Chaboo din București, manageriat de aceeași gașcă de interpuși a patronului Bellagio, George Ilie (îi trădează mereu aceeași și aceeași adresă, Intrarea Depoului nr 11, București), a pus pe jar atât consilierii locali din Sectorul 2 București, cât și mai multe activități civice din capitală dar și asociații de locatari care s-au plâns constant de modul ilegal în care funcționează clubul Chaboo. Deși plângerile au curs și mai multe dosare penale s-au deschis, patronii clubului au continuat să facă bani liniștiți, fără ca nimeni să pună piciorul decisiv în prag. Iată ce spune unul dintre multele articole de presă dedicate clubului Chaboo, scris de Jurnalul Bucureștiului.

Din 2012 și până în prezent, 5 SRL-uri și-au desfășurat activitatea la adresa clubului Chaboo: S.C. Persepolis Development S.R.L., S.C. Strasse Club S.R.L., S.C. Asafora Club S.R.L., S.C. Kamaro Land S.R.L. şi S.C. Assert Work S.R.L.

Încă din vara anului 2012, Poliția Locală Sector 2 a constatat ilegalitatea construcțiilor ridicate fără autorizație de construire și a demarat șirul de amenzi ce avea să continue până în prezent. Totodată, la acel moment s-a dispus sistarea lucrărilor, însă acest lucru nu s-a întâmplat, Poliția Locală a solicitat sprijinul Primăriei Sector 2 și a fost demarată urmărirea penală (dosarul penal nr. 15552/P/2012). Lucrurile nu s-au oprit aici și un nou dosar a apărut pentru a determina desființarea lucrărilor (nr. 45394/300/2012). În același an Strasse Club a demarat noi lucrări neautorizate, ceea ce a atras noi amenzi din partea Poliției Locale și o nouă solicitare de sistare a lucrărilor ce a dus la un nou dosar penal (nr. 1100/P/2013). În continuare, în 2013 și 2015 Poliția Locală a constatat noi lucrări neautrizate, a aplicat amenzi și a dispus încetarea lucrărilor. În mod inexplicabil, dosarul 15552, amintit anterior, instrumentat de Secția 8 Poliție, a fost clasat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2, întrucât fapta nu prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni. Nu avem ştiinţă ca Primăria Sector 2 să fi făcut vreo plângere împotriva soluţiei date de Parchet.

În 2015, Strasse Club a intrat în faliment, astfel încât amenzi în valoare de 134.000 de lei au rămas, cel mai probabil, neachitate. Totodată, în intervalul 2012-2014 nu este cunoscut dacă vreo autoritate locală sau centrală a dispus suspendarea activității sau confiscarea veniturilor ilicite, în lipsa unei autorizații de construcție.

Din vara lui 2014 a apărut Kamaro Land, care a funcționat, de asemenea, fără autorizație, firma continuându-și activitatea chiar și după ce Poliția Locală Sector 2 a dispus suspendarea activității în octombrie. Mai mult, în noiembrie 2015, în urma unor controale ISU, după tragedia din clubul Colectiv, clubul Chaboo (unde deja opera firma Assert Work) a fost închis și ușile sigilate ca urmare a lipsei autorizației de securitate la incendiu. 5 luni mai târziu, s-a constatat că sigiliile au fost rupte, astfel că s-a întocmit un nou dosar penal (5266/P/2016). Clubul a continuat să funcționeze. A urmat un lung șir de amenzi din partea Poliției Locale și a Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 2.

În luna iulie a anului curent Poliția Locală a înștiințat ANAF asupra situației, răspunsul instituției fiind că firma Assert Work nu este inclusă în Planul de acțiune la nivel național pentru 2016. O nouă sesizare a Poliției Locale a rămas fără răspuns din partea ANAF.

În 15.07.2016 Poliţia Locală Sector 2 a suspendat activitatea firmei Assert Work, dar aceasta a continuat să funcţioneze.

Pe lângă instituțiile amintite, și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a amendat Chaboo pentru nerespectarea legii în materie de drepturi de autor, iar Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București a constatat lipsa documentelor de înregistrare sanitar veterinară. Aceeași direcție a dispus sistarea activității restaurantului și barului începând cu 10 august 2016.

Pentru neregulile menționate, clubul Chaboo a mai fost amendat, în repetate rânduri, în perioada 2014-2016, pentru încălcarea liniștii publice. În total, firmele care și-au desfășurat activitatea la adresa din Barbu Văcărescu au primit peste 150 de amenzi în valoare de peste 300.000 de lei. În ciuda tuturor amenzilor aplicate de Poliția Sector 2, se constată că firmele din spatele Chaboo și-au continuat activitatea. Mai mult, accesul la informațiile referitoare la măsurile dispuse de Poliția Locală, Primăria Sector 2 și Secția 6 Poliție a devenit greoi sau imposibil. Poliția Locală Sector 2 nu a răspuns solicitărilor Grupurilor de Inițiativă, care, conform legii, ar trebui să aibă acces la informații. Mai mult, Primăria Sector 2, după ce inițial a introdus într-o Hotărâre pe 14.12.2015  o prevedere care mandata Poliția Locală să ia măsuri care mergeau până la sigilarea clădirilor agenților neconformi și sesizarea ANAF și a organelor de urmărire penală pentru ruperea sigiliilor, trei luni mai târziu a înlocuit Hotărârea cu pricina cu o alta, în care sancțiunile cu pricina nu se mai regăsesc.

Situația descrisă de colegii de la București seamănă izbitor de mult cu situația semnalată și urmărită de noi la Constanța, în cazul fostului cinematograf Popular, nu-I așa?

Chaboo de București s-a închis, în cele din urmă, dar acest lucru s-a întâmplat abia după ce un puternic incendiu a ras aproape tot clubul. Între timp, șmecherii de București au decis să-și mute jucăria, cu tot cu modul ilegal de a-o administra, la malul mării. Au distrus deja o clădire veche de 100 de ani, au adunat deja amenzi și un dosar penal, dar nu par dispuși să se oprească aici.

Vineri, grupul infracțional Bellagio anunță deschiderea clubului Chaboo. Sperăm ca la deschidere să fie reprezentanți ai instituțiilor abilitate de control și foarte, foarte puțini constănțeni. Se aude, domnule primar? Domnilor politicieni care pretindeți că iubiți Constanța, aveți ocazia să vă afirmați. 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular