Marian Crușoveanu: ”Totul la acel catarg de 80.000 de euro e ilegal”

Consilierul județean liberal Marian Crușoveanu a arătat ieri, în cadrul ședinței de CJ, că lipsa autorizației de construcție a catargului ridicat în fața Pavilionului Expozițional este doar una dintre puținele probleme de legalitate a acestei investiții.

În momentul de față, din bugetul județului au fost aprobați aproximativ 80 de mii de euro pentru o lucrare care (atenție!) NU ARE AUTORIZAȚIE DE CONSTRUCȚIE. Pe lângă lipsa de autorizație, materialele folosite nu sunt cele conform celor prevăzute în contractul semnat între CJ și firma respectivă. Sunt folosite materiale cu aproximativ 40% mai ieftine decât cele prevăzute în contract, fapt pentru care instituțiile abilitate sau direcțiile din cadrul CJ ar trebui să se sesizeze, mai ales că este vorba de bani publici.”, a declarat Marian Crușoveanu.

De asemenea, Marian Crușoveanu a sesizat probleme legate de firma de pază a Consiliului Județean Constanța.

Direcția de Pază. Când vine vorba de banul public, instituțiile publice ar trebui să țină cont de cel puțin două principii: eficientizare și transparentizare privind cheltuirea banului public. Această Direcție funcționează doar de dragul ”subvențiilor” acordate prin contracte ”dedicate” din partea Consiliului Județean. Prețurile practicate sunt cu 40% mai mari față de cele mai mari oferte în piața de profil. Cu alte cuvinte, CJ-ul plătește paza la preț de lux, când, de fapt, ar trebui urmărită în mod serios eficientizarea cheltuielilor. Ar fi fost normal să se organizeze o licitație în urma căreia cu siguranță ar fi rezultat economii de sute de mii de lei, bani pe care i-am fi putut direcționa spre Sănătate, Educație sau Infrastructură. Atenție! Contractul de pază a expirat la data de 31/12/2019 și contractul care a fost aprobat în ședința de ieri asigură serviciile de pază începând cu data aprobării. Întrebarea mea este: în perioada 1-15 ianuarie, cum vor fi plătiți oamenii pentru munca prestată, având în vedere că Hotărârile CJ sunt acte normative care nu au caracter retroactiv, adică produc efecte doar pentru viitor, nu și pentru trecut?”, a spus Crușoveanu. 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular