ANL-urile eliberate în urma controalelor derulate de RAEDPP au fost repartizate unor noi locatari

Apartamentele în regim ANL eliberate în urma controalelor derulate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța au fost repartizate unor noi locatari.

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța:

“12 tineri și familiile lor se mută în casă nouă. În urma controalelor efectuate de echipa mea, am constatat că o parte dintre beneficiarii locuințelor ANL le subînchiriau sau le foloseau în alte scopuri decât cele pentru care erau destinate. Am dispus rezilierea tuturor acestor contracte și am repartizat 12 locuințe celor care au, într-adevăr, nevoie de ele.”

Locuințele au fost atribuite în funcție de ordinea stabilită prin listele de priorități întocmite în baza prevederilor legale. Astfel, 12 familii de tineri au semnat contractele de închiriere.

„Este vorba de familii tinere, cu copii, care aveau nevoie de un astfel de ajutor la început de drum. Unii dintre ei așteptau încă din anul 2007 să primească o locuință destinată tinerilor, prin programul ANL, iar astăzi se bucură de această facilitate”, a declarat directorul RAEDPP Constanța, Florin Gheorghe.

Amintim că, în urma unor verificări repetate derulate pe parcursul anului 2019, s-a constatat că, în mai multe spaţii locative din blocurile ANL situate în municipiul Constanța, locatarii nu foloseau imobilele conform prevederilor contractuale. Chiriaşilor în cauză le-au fost reziliate contractele de închiriere.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular