Probleme grave la liceul teoretic Carmen Sylva din Eforie. Directorul Cerasela Cozoș ar trebui demis, urgent

În spațiul public online a apărut ieri, o declarație, care frapează la prima vedere. Mai ales pentru că a venit din partea Ceraselei Cozoș, director al liceului teoretic Carmen Sylva din Eforie Sud. Declarația frapează, în primul rând pentru că are un substrat politic evident, deși vine din partea unui cadru didactic, dar și pentru că este o declarație mincinoasă, de campanie, da capo al fine.

Dacă aprofundezi declarația și personajul din spatele ei, apele se limpezesc, așa că vom face împreună exercițiul respectiv.

Înainte de toate, declarația.

”Sunt profund indignată, contrariată și tristă! Și cum n-aș fi când m-am născut, am învățat toți anii de școală (de la grădiniță până la terminarea liceului), trăiesc și muncesc în orașul Eforie Sud și văd scris în programul actualului primar (care dorește să câștige încă un mandat!?) că își propune/dorește ”Educație pentru viitor” numai la Școala din Eforie Nord. Motivul să fie oare că unitatea de învățământ din Eforie Sud are deja asigurată educația pentru viitor datorită unui manager și corp profesoral dedicat? Da-ți-mi voie să nu cred că aceste lucruri le-au avut în vedere candidatul și ”proiectanții” programului de pe afișele electorale …Cu regret, trebuie să le dau încă o dată dreptate concitadinilor care afirmă că pentru candidați și, mai apoi, pentru primari, Eforie Sud nu contează decât la numărarea voturilor.”

Oficial, a supărat-o pe doamna director Cerasela Cozoș faptul că prin programul de campanie candidatul PNL a promis modernizarea completă a școlii din Eforie Nord. Neoficial, directorul liceului din Eforie Sud candidează pe lista PSD de consilieri locali și este obligată să-și facă într-un fel sau altul, norma de înjurături zilnică la adresa primarului în funcție. De altfel, doamna Cerasela Cozoș este departe de a fi la prima experiență politică. A candidat pentru funcția de primar al orașului Eforie, în 2008, din partea PNTCD, și a obținut fabulosul rezultat de … 96 de voturi.

Revenind la diferențele pe care Robert Șerban le-a făcut între cele două unități de învățământ, cifrele (că tot e doamna Cozoș profesor de matematică) ne arată realitatea. În 2017, liceul Carmen Sylva a primit 937.000 de lei de la Primăria Eforie, în timp ce școala din Eforie Nord a primit doar 264.000 de lei. Un an mai târziu, liceul primește 930.000, școala primește 397.000, pentru ca în 2019, liceul să primească 749.000 iar școala 379.000 de lei.

Mai mult, unitatea școlară a avut mereu sprijinul Primăriei, toate solicitările fiind imediat rezolvate. Laboratoarele sunt dotate cu echipamente de ultimă generație iar deplasările profesorilor și elevilor la diferite concursuri în străinătate  au fost de fiecare dată suportate integral din bugetul local.

Ar trebui să încheiem articolul aici și să ne vedem de treabă, dar nu. Există și alte motive pentru care directorul liceului Carmen Sylva e supărat pe primarul orașului Eforie. Motive care derivă dintr-un management defectuos al liceului, pe care primarul l-a sancționat, fapt ce n-a convenit, desigur.

Să vedem despre ce e vorba.

Pe la sfârșitul anului 2019, pe doamna director Cerasela Cozoș o apucă hărnicia și începe să comande ”lucrări de reparații” pentru liceul pe care îl conduce, cât nu comandase în toți anii trecuți, în care fusese deja director. Pe modelul ”lasă că plătește fraierul de primar”, Cerasela Cozoș apelează la serviciile firmei Claus Rigips Construct din Cumpăna (?!), pe care nu știm pe ce criterii a selectat-o, care firmă începe să taie facturi de ”prestări servicii” nu doar destul de ”umflate”, dar în unele cazuri fiind chiar vorba de lucrări care NU s-au efectuat sau pentru care s-au solicitat banii de două ori. Da, conducerea liceului Carmen Sylva, conform facturilor, a solicitat banii pentru anumite lucrări, în primă fază, pentru ca la câteva săptămâni să solicite bani pentru aceleași lucrări, defalcate pe materiale și manoperă. Situația a atras atenția reprezentanților Primăriei care au refuzat să achite solicitările. Că doar n-or fi toți idioți și doamna Cozoș e deșteaptă, nu?

Cateva dintre lucrarile comandate, de la aceeasi firma

Facturi dublate
Facturi dublate
Facturi umflate
Facturi umflate

Printre lucrările solicitate de conducerea liceului Carmen Sylva din Eforie Sud se număra chiar și o ”alimentare cu energie electrică pentru cabina paznicului”, ce presupunea, în fapt, instalarea unui cablu electric de 10 metri. Pentru a trage un cablu, conducerea liceului a considerat necesar să plătească suma de 7654 lei, fapt ce a atras atenția conducerii Primăriei care a anulat obligația de plată, considerând-o exagerată. Mai mult, verificând situația s-a descoperit că lucrarea NU se făcuse, situație cu un iz penal veritabil, pentru că pe factură există ștampila cu ”bun de plată” care se folosește doar după verificarea efectuării lucrării.

7000 de lei pentru un cablu de 10 metri
7000 de lei pentru un cablu de 10 metri

Ați înțeles acum de ce e supărată doamna Cerasela Cozoș pe primarul Robert Șerban? 

Și nu, povestea nu se termină aici. Ne-am uitat, de curiozitate, și pe declarațiile de avere depuse în trecut de Cerasela Cozoș. Am descoperit un personaj cu o situație financiară mult prea bună, pentru un profesor de matematică (merg meditațiile bine probabil) dar totodată un personaj care minte în declarațiile de avere, grosolan. După cum puteți vedea, în două declarații de avere depuse la trei luni distanță, prima în 20.04.2008,  și a doua în 03.07.2008, există diferențe majore, greu de explicat.

Același teren din Eforie Nord valorează 101793 lei, în aprilie, în timp ce în iulie valorează 100.000 de euro. Apoi, în mod dubios, doamna director indică un teren moștenit în 1996 de 2500 de mp, în Limanu, teren ce ar valora 56.300 de lei, pentru ca în luna iulie să indice faptul că moștenirea a avut loc de fapt în 1998, terenul e dublu ca suprafață, are 5000 de mp de fapt dar valorează de 10 ori mai puțin, doar 5000 de lei. Straniu.

pjimage (26)

Situația e și mai stranie, la capitolul clădiri. În aprilie 2008, Cerasela Cozoș indică o singură casă de locuit în Eforie Sud, de 70 de mp pe care ar fi cumpărat-o în 1997. Trei luni mai târziu, casa de pe strada Mihai Viteazu nu mai are 70 de mp, are de fapt 77, nu a fost cumpărată în 1997 ci în 1994 și este de 10 ori mai ieftină, ca valoare. Mai mult, în doar patru luni, Cerasela Cozoș își aduce aminte că mai deține două proprietăți, o casă de 70 de mp cumpărată cu 70.000 de euro în 2000 și o casă de vacanță de 40 de mp construită la Săcele cu 40.000 de euro. Greu de înțeles unde și-a construit casa de vacanță, având în vedere că nu deține și un teren în zona respectivă, dar probabil există o explicație. Cert e că declarațiile de avere sunt, așa cum spuneam, niște falsuri grosolane, fiind surprinzător faptul că Agenția Națională de Integritate nu s-a sesizat până în prezent. Iar, dincolo de asta, o situație financiară extrem de bună, chiar ciudat de bună, pentru o familie cu un venit cumulat de 3500 de lei, la acea vreme.

Solicităm conducerii Inspectoratului Școlar Județean Constanța să analizeze cu celeritate activitatea directorului liceului Carmen Sylva din Eforie Sud. Considerăm că activitatea politică desfășurată de doamna Cerasela Cozoș contravine flagrant regulilor și aruncă o lumină cât se poate de proastă asupra imaginii pe care ar trebui să o aibă un cadru didactic. Mai mult, neregulile sesizate deja de Primăria Eforie trebuie analizate și transmise organelor penale, în timp ce doamna director trebuie demisă urgent și lăsată să se concentreze atent pe activitatea politică.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular