Constanta.RO

Sistem nou de semafoare inteligente în intersecția de la Capitol

1

Constanța, semaforizată inteligent. Toată intersecția de la Capitol are de astăzi un sistem nou de semafoare inteligente, de ultimă generație.
Primăria Municipiului Constanța ia astfel noi măsuri pentru fluidizarea traficului rutier și pentru reducerea numărului de accidente.

Decebal Făgădău – primarul municipiului Constanța: “La toate intrările și ieșirile din oraș avem în acest moment senzori de trafic care ne furnizează date cu privire la numărul de vehicule ce intră și ies din Constanța, pe fiecare oră, minut sau secundă. Pentru a putea oferi un management al traficului foarte bine structurat și calculat este nevoie de un sistem de semaforizare inteligent, capabil să își modifice timpii de semaforizare în funcție de valorile de trafic, optimizând astfel timpii de așteptare la semafor. În urma implementării semafoarelor performate va crește inclusiv siguranța în trafic și se vor reduce emisiile poluante ale autovehiculelor”.

Sistemul de semaforizare din intersecția Capitol include un automat de semaforizare inteligent de ultimă generație, stâlpi cu consolă inteligenți și cu tehnologie led și lămpi cu tehnologie led pentru vizibilitate optimă.
Cablurile au fost înlocuite complet și montate în subteran în vederea eliberării stâlpilor din beton inestetici ce urmează să fie demontați.
Și intersecția de la Delfinariu este modernizată complet cu un automat de semaforizare inteligent, lămpi cu tehnologie led moderne și vizibilitate accentuată și bucle inductive pentru fiecare direcție de mers în vederea optimizării timpilor de așteptare. Totodată, cablurile au fost înlocuite complet și montate în subteran iar corpurile de semafor montate pe stâlpi cu consolă.

Echipele Confort Urban vor monta în perioada următoare automate de semaforizare inteligente și în intersecțiile

Ion Rațiu – Mamaia,
Nicoale Iorga -Tomis – Mircea cel Bătrân
Tomis -Poporului-Ion Rațiu-Mircea cel Bătrân
Al. Lăpușneanu-Tomis.

4 (4) 3 (5) 2 (5) 1 (8)

Scopul acestor măsuri este de interconectare și comunicare a acestor automate în vederea fluidizării traficului pe Bulevardul Tomis și pe Bulevardul Mamaia.




About Author

Un comentariu

  1. S-a modificat și timpul alocat pietonilor pentru a traversa?! Cele 18 secunde alocate sunt insuficiente!!! O persoana obișnuită abia reuseste să traverseze strada în ritm alert. O persoană cu probleme, o persoană în vârstă nu are timp suficient ca sa traverseze. Cele 18 secunde mai sunt reduse și de către șoferii care forțează semaforul și trec pe roșu (o practică frecventă ). Si această intersecție nu este singura cu un timp insuficient alocat pietonilor. Ca întotdeauna, prioritatea autorităților o reprezintă mașinile, nu și pietonii.

Lasa un raspuns