Vergil Chițac defilează cu oamenii care au votat pentru clădirea de la Lupoiacă. Beneficiarul e și el pe listele PNL

Încet, dar sigur, candidatul mogulului Gabriel Comănescu la funcția de primar al municipiului Constanța, liberalul de conjunctură Vergil Chițac, își face loc în conștiința publică drept „amiralul de Münchhausen”. Se poate foarte bine și baron, pentru că, vom arăta pe viitor, domnul Chițac stă foarte bine și la capitolul case și avere, dar ne limităm, pentru moment, la asocierea titulaturii pe care o flutură cu mândrie, cea de amiral, cu personajul fie real, cel al lui Karl Friedrich Hieronymus von Münchhausen, fie cu cel literar creat de scriitorul german Rudolph Erich Raspe, atât realul, cât și ficțiunea având o trăsătură comună: minciuna.

Știm, unii vor spune că scriem la comandă, alții că suntem pur și simplu răi, însă noi vă spunem cu toată sinceritatea că, după analiza discursurilor lui Vergil Chițac și a conținutului postărilor sale de pe Facebook, nu există timp fizic pentru demontarea tuturor minciunilor gogonate perorate de acesta. Sigur, nu este singurul mincinos, dar nonșalanța cu care vorbește prostii îl face unic.

Pentru început, vă dăm două scurte exemple:

1. În cadrul unei emisiuni difuzate pe postul Realitatea TV, amiralul „Vergil von Münchhausen” a spus că „fondurile europene au venit în România din 2007”.

Say what?

Am ascultat de mai multe ori, da, chiar așa a spus: „fondurile europene au venit în România din 2007”.

Oare candidatul lui Gabriel Comănescu la fotoliul de primar al municipiului Constanța chiar nu a auzit de instrumentele financiare de pre-aderare PHARE, ISPA și SAPARD sau nimeni din echipa domniei sale de consultanți, plătită probabil cu bani grei, nu cunoaște aceste informații elementare?

Cunosc, nu cunosc, le spunem noi, pentru ca data viitoare să nu mai mintă cu atâta nerușinare.

Prin cele trei programe create înaine de 1 ianuarie 2007, de aceea se numesc de pre-aderare, în România au intrat peste 4 miliarde de euro pentru proiecte ce au vizat consolidarea administrației publice și a instituțiilor din statele candidate, susținerea efortuluiinvestițional de aliniere a activităților industriale la standardele UE, promovarea coeziunii economice și sociale, infrastructura în domeniul transporturilor, protecția mediului și agricultura.

Deci, înainte de anul 2007, anul integrării oficiale în Uniunea Europeană, în România au intrat mai multe miliarde de euro, bani…ce fel de bani? Europeni, desigur, de care amiralul galben pare să nu fi auzit. Spunem „pare” pentru că, așa cum v-am obișnuit, nouă ne plac anchetele duse până la rădăcină.

Motiv pentru care am căutat puțin pe site-ul Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanța și am găsit un Ghid al studentului, datat 2010-2011, exact din perioada când „Vergil von Münchhausen” era rectorul instituției, în care scrie că: „Racordarea ANMB la cerinţele europene este reflectată de o seamă de colaborări internaţionale din care face parte şi de o gamă largă de programe europene cu specific educaţional: PHARE, SOCRATES, ERASMUS”.

Cum? Să mai citim odată: programe europene cu specific educaţional: PHARE…

Deci, în urmă cu vreo 10 ani, în Academia Navală se cunoștea foarte bine ce este programul PHARE. Să nu fi auzit atunci Vergil Chițac de acest instrument de pre-aderare sau pur și simplu să fi fost un rector doar de poză, în timp ce munca adevărată, inclusiv gestionarea fondurilor europene, o făceau alții? Nu știm, tot ce știm este că domnul care se dorește primarul municipiului Constanța fie vorbește de fondurile europene, dar nu știe ce sunt, fie a știut ce sunt, dar a uitat, probabil din cauza vârstei, de existența lor. E de râs, nu? Sau de plâns pentru liberali și pentru toți cei care cred în ambalajul obosit și gol de conținut numit Vergil Chițac.

2. Într-una dintre postările sale de pe Facebook, de fapt un filmuleț, amiralul galben plânge după lipsa unui Plan Urbanistic General al municipiului Constanța, la zi.

Acum, sincer, și noi plângem, tot orașul plânge, însă noi o facem sincer, nu ca domnul Chițac, cu lacrimi de crocodil.

Să vă explicăm.

Candidatul lui Gabriel Comănescu a intrat în politică în anul 2016, atunci când a fost propulsat, prin călcarea în picioare a unui întreg partid, în cursa electorală în calitate de candidat al PNL la funcția de primar al municipiului Constanța.

Planul Urbanistic General a început să existe pentru Vergil Chițac abia din acel an, până atunci el neavând absolut nimic de spus, nici măcar o dată, despre acest document care influențează capital dezvoltarea orașului. Mai mult decât atât, colegii de partid ai domniei sale nu l-au deranjat pe Radu Mazăre cu acest subiect în cadrul ședințelor de Consiliu Local, unde liberalii și social-democrații au funcționat într-o mașină de vot perfectă, mașină care a distrus Constanța.

Nu există niciun proiect de hotărâre de Consiliu Local inițiat de liberalii, din trecut și din prezent, prin care aceștia să propună elaborarea Registrului Local al Spațiilor Verzi și întocmirea unui nou Plan Urbanistic General.

Mai mult, prin HCL 81/26.03.2013 și HLC 327/18.12.2015 a fost aprobată succesiv prelungirea valabilății Planului Urbanistic General, mai întâi până în anul 2015, apoi până la finele anului 2018, cu unanimitate de voturi. Deci, PNL a votat pentru haosul urbanistic de astăzi.

De ce? Păi, simplu. Mulți oameni de afaceri, unii chiar membri ai PNL, au beneficiat cot la cot cu cei ai PSD de acest vid urbanistic, lăsat special de Radu Mazăre, pentru ca orașul să fie la cheremul investitorilor sau al dezvoltatorilor imobiliari.

Dacă astăzi nu avem un nou Plan Urbanistic General, acest lucru se datorează atât PSD, cât și PNL.

Dacă orașul a fost guvernat urbanistic prin PUZ-uri și PUD-uri revoltătoare, haotice, acest lucru se datorează tot mașinii de vot social-liberale, PSD&PNL. Deci, plânsul „amiralului de Münchhausen” se potrivește cu pseudonimul, adică este mincinos, pentru că nu l-am văzut și nu l-a auzit vreodată să spună public: da, liberalii au fost părtași la distrugerea urbanistică a municipiului Constanța, dar, gata. Iar acest gata să fie probat de liste de consilieri locali și județeni, oameni aflați deasupra oricărui dubiu de legături penale sau de afaceri cu statul, mai ales cu statul condus de PSD. Dar nu, nu îl veți auzi pe Vergil Chițac spunând așa ceva, pentru că o parte dintre oamenii din spatele dânsului sunt părtași la distrugerea patrimoniului cultural al orașului nostru. Cum să aduci în spațiul public tema Planului Urbanistic General atâta timp cât tu, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Constanța, defilezi în fața constănțenilor cu jumătate dintre consilierii care au votat pentru construirea unei clădiri de birouri de patru etaje peste ceea ce are mai de preț orașul nostru: istoria milenară.

Dacă domnul Chițac își dorea tât de mult un nou PUG, care ar trebui să aibă drept prioritate protejarea patrimoniului istoric, credem că ar fi trebuit să îl tragă de mânecă pe partenerul său, domnul Mihai Lupu, candidatul PNL la funcția de prreședinte al Consililui Județean Constanța, și să îl facă atent că pe lista consilierilor județeni eligibili se află domnul Enache Bucovală, dezvoltatorul, mai degrabă distrugătorul ruinelor din centrul vechi al orașului, zona Lupoaică. Normal ar fi fost ca domnul Mihai Lupu să îl scoată de pe listă pe domnul Bucovală, iar domnul Chițac pe toți consilierii care au votat pentru adoptarea controversatului Plan Urbanistic de Detaliu de construire a unui bloc cu patru etaje peste istoria noastră. Acest gest ar fi dat credibilitate discursurilor despre patrimoniu și urbanism.

În lipsa lui, avem cel mai frumos tandem, cea mai bună țintă pentru USRPLUS: pe lista de consilieri locali sunt cei care au votat pentru, iar pe cea de consilieri județeni se află beneficiarul.

În concluzie, descoperim că baronul nostru de Münchhausen este înrudit și cu Păcală.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular