Uluitor! Cum au transformat Vergil și Simona Chițac 4200 de dolari în proprietăți de 500.000 de euro prin tranzacții dubioase, spălare de bani și un divorț fictiv

Vergil Chițac nu este ceea ce vrea să pară că este. Ne-a lăsat, ani de zile, să credem că este un fost rector respectabil al Academiei Navale Mircea cel Bătrân, ieșit la pensie cu o remunerație decentă la care se adaugă salariul de senator, aşadar cu un venit suficient pentru a-și asigura bătrânețea. Acea vilă impunătoare de la Eforie, în deplin contrast cu garsoniera deputatului USRPLUS Stelian Cristian Ion, ne-a ridicat însă multe suspiciuni, așa că am dorit să verificăm dacă și-a permis-o fie în baza unui credit, fie prin alte mijloace, „albe” sau „negre”. Astfel, am început să verificăm atent trecutul domnului contraamiral de flotilă. Știam deja că are un obicei să mintă în public, știam deja că este omul lui Gabriel Comănescu, deși neagă cu vehemență această subordonare, dar ceea ce am găsit în trecutul domnului Vergil Chițac ne-a consternat. De ce? Pentru că în spatele imaginii de intelectual fin, de cadru universitar pensionat care trăiește decent din pensie şi salariul de stat, se află un adevărat rechin imobiliar, care a plecat în viaţă de la o proprietate de 4.200 de dolari și a ţesut un adevărat păienjeniş alcătuit din 14 tranzacții, cele mai multe dubioase, care i-au adus un profit de 500.000 de euro. Aşadar, vă invităm să parcurgem această saga imobiliară a candidatului PNL la funcţia de primar al municipiului Constanţa, Vergil Chițac. Vă avertizăm că este nevoie de concentrare, stare care ne-a fost şi nouă pusă la grea încercare.

1996. Un divorț care n-a prea fost divorț.

Într-un interviu pe care-l acorda publicației Info Sud Est, Vergil Chițac spunea despre soția sa că ”a luat-o de mână în 1984 și nu i-a mai dat drumul de atunci”. Înainte de fiecare campanie electorală, a continuat să ne spună cât de fericit este în căsnicia ce durează de 36 de ani.

În realitate, în 1996, Vergil și Simona Chițac se prezentau în fața judecătorului pentru divorţ. Acțiunea fusese solicitată de doamnă, dar ambele părți recunoșteau că la mijloc este o culpă comună, pentru modul iremediabil în care a fost vătămată căsnicia lor. Judecătorul dispune desfacerea căsniciei și lasă cei doi copii minori în grija mamei, care mamă nu solicită pensie alimentară de la fostul soț, dar îi păstrează numele. Din hotărârea de divorț aflăm că soțul avea domiciliul în apartamentul părinților iar doamna într-un apartament micuț din Cernavodă. Deci, se separaseră de ceva vreme. Doar că, divorțul faptic nu ține foarte mult. Aşa începe o „poveste” imobiliară, care ridică un mare semn de întrebare: a fost acest divorț pe bune sau a fost pretextul pentru „altceva”? Notăm că el era un cadru militar activ, ce trebuia să justifice orice leu câștigat, ea nu. Să mergem mai departe.

Vergil și Simona, divorțați, ies la cumpărături de proprietăți. Din ce bani, nu se știe.

chitac vinde mimozelor bun

 

Sfârșitul anului 1996 îl găsește pe Vergil Chițac locuind într-un apartament, pe strada Mimozelor din Constanța, pe care îl cumpărase după divorț. Nu știm cât a plătit pentru el, documentele nu mai există. Știm însă că l-a vândut în data de 24 iulie 1998, cu 90 de milioane de lei vechi. Și tot în 24 iulie 1998, în fața aceluiaşi notar, Cristina Budei, Vergil și Simona Chițac cumpără un apartament pe strada Ștefan cel Mare din Constanța, plătind pentru el frumoasa sumă de 130 de milioane de lei.

stef

 

În actul de vânzare, notarul menționează că ”s-a deplasat acasă la vânzătoare, care este bolnavă și netransportabilă”. Dubioasă povestea, și un preț destul de mic pentru o zonă ultracentrală. Tranzacţia te duce cu gândul la o bătrână, aflată cel puţin într-o stare fizică precară, şi care a cam fost păcălită.

Cumpărăturile sunt abia la început.

În 1999, Simona Chițac, fără domnul Vergil, cumpără pe numele ei un apartament pe strada Traian, tot în zonă centrală, pentru care plătește 114 milioane de lei. Vânzătorul îl obținuse cu foarte puțin timp în urmă de la RAEDPP. Doamna Chițac semnează, în fața notarului, un document prin care îi permite mamei sale să locuiască acolo, fără pretenții, tot restul vieții.

simona cumpara traian

Un an mai târziu, în anul 2000, an în care Vergil Chițac devine decanul unei facultăți din cadrul Academiei Navale Mircea cel Bătrân, cei doi divorțați cumpără un teren ultracentral, pe care se afla o construcţie de 30 mp., pe strada Siretului, la numărul 25, cu 90 de milioane de lei.

plata siretului siretului 25 cumparare

Să facem o primă recapitulare: foştii soţi Chiţac aveau la activ o vânzare de 90 de milioane a apartamentului de pe Mimozelor și trei cumpărături care cumulează 334 de miloane de lei. De unde venea diferenţa în minus de 244.000.000 lei? Să fi fost bani negri ce urmau să fie albiţi prin tranzacţii viitoare? Nu ne pronunţăm, să vedem însă ce se mai întâmplă.

În 2001, Vergil și Simona Chițac vând apartamentul pe care-l dețineau pe Ștefan cel Mare, cumpărat cu 130 de milioane în 1998 de la bătrâna bolnavă, adică trei ani mai târziu. Prețul vânzării este de 350 de milioane de lei. Deci, dintr-un foc, divorţaţii Vergil şi Simona Chiţac realizează un profit de 220 de milioane de lei. Cu această ocazie aflăm și valoarea reală a proprietății. Cumpărătorul, George Navon, este un controversat politician constănțean al anilor 90, cercetat în prezent de DNA pentru că intermedia șpăgi între o primărie de sector din București și posibili clienți dornici de contracte. Mai departe.

stefan cel mare vanzare

 

 

Ne întoarcem în anul 1999, când Simona Chițac cumpărase un apartament pe strada Traian, cu 114 milioane, dându-i mamei dreptul să locuiască acolo.

Trei ani mai târziu, în 2002, apartamentul respectiv se vinde pentru suma de 240 de milioane, deci cu un frumos profit de 126 milioane lei vechi cuantificat doar de doamna Chiţac, fără soţul de care divorţase în anul 1996.vinde traian

O zi mai târziu, aceeaşi doamnă Chiţac se prezintă în fața notarului alături de o bătrână de 79 de ani, care dorea să vândă un apartament situat tot în zonă centrală, pe strada Cuza Vodă, imobil ce aparţinea unor rude din Africa de Sud, pe care le mandatase în acest sens.

Aşadar, după ce vânduse cu o zi în urmă cu 240 de milioane proprietatea de pe Traian, Simona Chițac cumpără de la africani, via bătrâna de 79 de ani, cu 300 de milioane, un apartament pe strada Cuza Vodă. Deci doamna mai pune 60 de milioane peste ce vânduse, probabil din plusul de 126 milioane lei rezultat din tranzacţionarea apartamentului de pe strada Traian; mai rămâne cu 66 milioane lei. Aici o mută, din nou, pe mamă, cu documente prin care îi creează dreptul de a locui în noua proprietate, a doua doar pe numele doamnei Chițac, fără domnul Vergil.

cuza voda

 

Și cumpărăturile continuă.

În 2003, Vergil și Simona Chițac cumpără un teren de 547 mp., pe strada Lanului 37 din Constanța. Pe teren se află o casă bătrânească cu trei camere. Notar este din nou, Cristina Budei.

Prețul achiziției: 370 de milioane de lei, peste suma pe care separat, dar şi împreună, soţii divorţaţi Chiţac o acumulaseră în urma tranzacţiilor de până atunci. Să recapitulăm: avem un profit de 220 milioane lei realizat în anul 2001 din vânzarea apartamentului de pe Ştefan cel Mare de către soţii divorţaţi şi încă un plus înregistrat doar pe numele doamnei Chiţac în valoare de 66.000.000 lei rezultat din cumpărarea-vânzarea apartamentului de pe Traian şi cumpărarea celui de pe Cuza Vodă.

lanului37

Deci, la nivelul anului 2003, Vergil și Simona Chițac vânduseră proprietăți de 680 de milioane de lei dar achiziționaseră proprietăți de 1.004.000.000 lei. Rezultă o diferenta de 324 milioane lei, bani ce nu pot fi justificaţi.

Începe să devină evident că de undeva tot veneau bani, iar cea mai bună soluție, pentru a-i albi, era să-i bagi în proprietăți.

În 2005, cuplul divorţat, Vergil şi Simona Chițac, dă un adevărat tun imobiliar. Terenul de 100 de mp. de pe strada Siretului, pe care se ridicase o căsuță cu amprentă la sol de 50 de mp, parter plus etaj, se vinde cu spectaculoasa sumă de 3,5 miliarde de lei. Se cumpărase cu 90 de milioane, admitem că s-au investit niște bani și în noua construcție, dar chiar și așa … un profit de peste 3,4 miliarde, adică de aproximativ 40 de ori mai mult în doar cinci ani, nu poate fi explicat, nici dacă încerci să găseşti justificare în creșterea imobiliară a vremurilor respective.

vanzare siretului

 

Tranzacţiile imobiliare dubioase nu se opresc aici. În 2005, Vergil și Simona Chițac, în continuare divorţaţi dar împreună, cumpără de la Gheorghe Dogaru, profesor de matematică la Academia Navală Mircea cel Bătrân, un apartament pe strada Mercur. Prețul pe care îl plătesc colegului și prietenului Dogaru, pentru o nouă proprietate în buricul târgului, este de 890 de milioane de lei. Rețineți acest aspect, revenim imediat la această poveste.

cumpara de la dogaru

Vă mai aduceți aminte apartamentul de pe Cuza Vodă, cumpărat de la africani, în care avea voie să locuiască toată viața mama doamnei Chițac și care fusese cumpărat cu 300 de milioane, da?

În 2005, doamna Chițac îi VINDE acest apartament propriei mame. Și nu oricum, ci la un preț de 660 de milioane de lei. Aici te duci cu gândul la acuzațiile care i se aduceau deputatului USRPLUS, Stelian Ion, că a închiriat, prin contract, o cameră de 7.5 mp. de la părinţii cu care locuia în acelaşi apartament. La doamna Chițac lucrurile sunt la alt nivel. Aici pute a spălare de bani, pentru că … nu-i așa, câți dintre noi am vândut propriei mame un apartament cu preț dublu față de achiziție? Și de ce să-l vinzi, dacă oricum locuia deja în el?

Simplu, niște bani trebuiau legitimați, iar astfel s-a rezolvat totul. Așa se spală banii, adică, doar în acest caz, vreo 330.000.000 lei, exact gaura de 324.000.000 lei care nu ieşea la socoteala tranzacţiilor din perioada 1998-2005.

simona mama

Vânzarea către mamă este legalizată, din nou, de notarul Cristina Budei. Şase din tranzacțiile imobiliare ale familiei Chițac sunt făcute în fața notarului Cristina Budei, care avea să fie pusă sub acuzare în 2005 și condamnată câțiva ani mai târziu, în Dosarul Retrocedărilor, fiind acuzată că a pus umărul alături de Radu Mazăre la tranzacții imobiliare frauduloase. 2 ani cu suspendare a fost pedeapsa primită de Cristina Budei.

Așdar, notarul preferat al lui Radu Mazăre a fost și notarul preferat al familiei Chițac.

Notăm albirea banilor din perioada 1998-2005 şi spălarea de bani între fiică și mamă, ne întoarcem la apartamentul cumpărat de la colegul Dogaru în anul 2005. În documentele vânzării se stipulează că profesorul de matematică este moștenitorul unei familii de armeni, deși numele său nu coincide cu cel al persoanelor pe care le moşteneşte.

Dar, doi ani după ce familia Chițac cumpără apartamentul de pe strada Mercur cu 890 de milioane, în 2007, apartamentul se vinde cu spectaculoasa sumă de 3,4 miliarde de lei vechi către … Uniunea Armenilor din România, filiala Constanța, reprezentată de Hacic Garabet. Apartamentul trebuie să fi avut o mare valoare sentimentală pentru Uniune de l-au cumpărat cu aproape de 4 ori preţul pe care familia Chiţac îl oferise monştenitorului familiei de armeni, colegul Dogaru.

armeni

Din aceste tranzacţii credem că domnul şi doamna Chiţac şi-au greşit meseriile, ar fi fost nişte agenţi imobiliari extraordinari. Cine nu şi-ar fi dorit să cumpere o proprietate pe care să o vândă după maximum trei ani, prin intermediul familiei Chiţac, la un preţ de cel puţin patru ori mai mare?

La fel se întâmplă și în 2008, când ne aflam deja în criza imobiliară, nu însă şi pentru divorţata familie Chițac, care mai face rost de un chilipir: vinde terenul de pe Lanului 37, o proprietate în cartierul km.5, pe care-l cumpărase cu cinci ani în urmă cu 370 de milioane, cu 7,5 miliarde. Ca şi în cazul proprietăţii de pe strada Siretului, admitem că s-au investit niște bani și în noua construcție de pe Lanului, probabil scări de marmură şi mobilă de aur, numai aşa s-ar putea justifica explozia preţului de 20 de ori.

2008 este şi anul în care familia Chițac cumpără un apartament pe strada Pescarilor, în zonă de lux, cu 65.000 de euro, cel mai probabil pentru fiul lor, și se mută în Eforie, unde-și construiesc o frumoasă vilă de 160 de mp. Apartamentul va fi vândut, 10 ani mai târziu, cu 85.000 de euro. În aceeași perioadă, se vinde și apartamentul pe care doamna Chițac îl vânduse propriei mame cu 660 de milioane. Prețul vânzării în 2018: 2 miliarde de lei vechi.

Trâgând linie, la momentul în care se mutaseră la Eforie, familia Chițac reușise să obţină un spectaculos profit de 500.000 de euro, din tranzacții imobiliare dubioase, plecate de la un singur apartament.

Nu știm ce s-a mai întâmplat la Eforie. Știm doar că în 2019 cei doi au solicitat aviz de la Agenția de Mediu pentru a construi o pensiune cu trei etaje, cu spații de cazare, investiție în care au declarat că vor cheltui 400.000 de euro. Când presa a intrat în posesia documentelor, Vergil Chițac a declarat că nu mai construiește, că s-a răzgândit, când și-a dat seama că nu are acești bani. După cum se poate vedea, banii sunt, doar că ei nu pot fi justificaţi.

Vila din Eforie a familiei Chitac

Aceasta este povestea agenților imobiliari Vergil și Simona Chițac, care s-au recăsătorit în 2017, în mare secret, la Eforie, după 21 de ani în care au locuit și au desfășurat tranzacții imobiliare împreună, din postura de necăsătoriți.

Am încercat să luăm legătura cu domnul Vergil Chițac pentru a discuta despre această nebunie imobiliară și a învăța și noi cum poți transforma un apartament de 4200 de dolari într-o avere de 500.000 de euro, dar nu ne-a răspuns la telefon, iar pe Facebook-ul dumnealui ne-a blocat.

Îi vom publica dreptul la replică, în caz că are așa ceva.

Similar Articles

Comments

  1. Ia verificati cata spaga a luat domnu amiral de dunare in academie de la studentii pe care ii trecea ca gasca prina apa. Intrebati pe Mursel, Asmi, Tanase, Uzum sau Hristu, promotia mecanici, cu onorul spre dreapta, 2004.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular