Sărbătorile odată trecute, avem cu toții resturi de mâncare acasă, pe care cel mai probabil le vom arunca în coșul de gunoi, fără să știm că acestea pot reprezenta un important mijloc de supraviețuire pentru animalele din jurul nostru, care suferă datorită frigului de afară.
Dacă, desigur, hrănim câinii și pisicile de pe lângă casele în care locuim, cu alimentele pe care le-am gătit în exces, directorul CMSN Constanța, Adrian Bîlbă, apelează la oameni să vină la Microdelta Constanța și să hrănească păsările cu resturile de panificație pe care altfel le-ar arunca.
”Suntem în al doilea an în care am inițiat această campanie. Datorită climei din zona noastră, balta de aici din zonă îngheață ultima, așa că majoritatea păsărilor vin și se adăpostesc aici. Am căutat sponsori pentru a putea oferi mâncare celor peste 100 de rațe sălbatice care vin în fiecare iarnă aici, dar exceptând niște firme din port care ne mai trimit cereale, n-am găsit ajutor. Ba au fost și firme care ne-au cerut bani pentru a ne ajuta. Așa că apelez la oamenii din Constanța să vină și să ofere orice produs de panificație au pe acasă, păsărilor. Vor beneficia de intrare gratuită, nu doar la Microdeltă ci și la Delfinariu sau Planetariu.”
Referitor la riscul ca aceste păsări să fie hrănite cu produse care le-ar face rău, Adrian Bîlbă ne-a declarat că a învățat din experiența anului trecut, atunci când constănțenii au venit la poarta instituției cu răcituri sau carne de porc, așa că în acest an, toți cei care vor dori să ajute, vor fi supravegheați de angajații Microdeltei.
”Exceptând rațele, am avut ani în care s-au așezat pe baltă și lebede sau pelicani, care fiind hrănite bine, n-au mai plecat de aici. În mod normal ele migrează către Egipt, dar odată venite aici, au ales să rămână, chiar și în momentul în care balta a înghețat”, ne-a povestit Adrian Bîlbă.
Campania are loc în prima săptămână a anului 2016 și va continua în funcție de interesul constănțenilor, așa că nu vă sfiiți să ajutați păsările de la Microdeltă, oferind cu această ocazie și o bucurie specială copiilor dumneavoastră.