Istoricul penal al baronului de Năvodari, Nicolae Matei. Cine se luptă să-l scape pe fostul primar de o nouă vizită la pușcărie?

 

Fostul primar de Năvodari, Nicolae Matei, se înscrie liniștit în tiparul clasic de baron penal. Genul acela de la baron care după o perioadă lungă în care a făcut ce-a vrut mușchiul lui din destinele urbei pe care fusese ales s-o reprezinte, s-a trezit anchetat și trimis la pușcărie, ajungând într-o postură pe care nu și-ar fi închipuit niciodată că o vă trăi, aceea de deținut. Să ajungi în spatele gratiilor, după ce ai împărțit terenurile localității pe care o administrai către judecători, ziariști și mulți alți, pentru a-ți asigura posibilitatea de a fura în liniște, nu poate fi decât o mare nedreptate, în ochii acestor troglodiți care ne-au furat viitorul, pentru a-și asigura confortul propriului prezent.

Da, Nicolae Matei se înscrie exact în acest tipar. Un oltean analfabet, crescut într-o sărăcie lucie, care spunea tuturor că a venit la Năvodari doar cu o geantă plină de haine, a ajuns după mulți ani și multe lupte electorale, primarul localități și din acel moment megalomania individiului cu pricina, la pachetul cu furturile a sute de hectare, au făcut legea în oraș. Dovezi, ale afirmațiile noastre, stă kitsch-ul pe care l-a instalat în tot orașul, prin statui ce-i cinsteau zodia dar și rechizitoriile pe care procurorii le-au întocmit, în care vorbesc despre modul în care terenurile orașului au intrat în posesia cunoscuților lui Matei.

Istoricul penal al baronului de Năvodari. Patru dosare care se întrepătrund, ne arată dimensiunea furtului

Primul dosar și probabil cel mai puțin complex, este cel în care Nicolae Matei a fost acuzat de procurori că a dat mită unui șef de Poliție, pentru a-și asigura rezultate favorabile, în momentul în care i s-au deschis mai multe dosare penale.

Procurorii au arătat că în perioada iunie-octombrie 2012, inculpatul Matei Nicolae, primarul orașului Năvodari, i-a solicitat unui ofițer de poliție judiciară cu funcție de conducere (denunțător în cauză) să-i ofere protecție în anchetele penale care-l vizau și să intervină în aceste anchete pe care inculpatul le considera abuzive, nejustificate și motivate politic. În schimb, la data de 18 octombrie 2012, inculpatul Matei Nicolae i-a promis ofițerului de poliție, iar la data de 25 octombrie 2012 i-a și dat acestuia, două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piață de 46.160 de euro.
Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 lei. În realitate nu s-a plătit nici un ban. În acel context, la data încheierii contractelor, unul dintre intermediari, Vâlcu Nicolae a dat, în fața notarului, o declarație care nu corespunde adevărului, susținând că a primit suma de 59.000 lei, reprezentând prețul achiziționării a două loturi de teren din Năvodari, loturi care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarul respectiv. Ulterior, în fața organelor de urmărire penală, inculpatul Vâlcu Nicolae a dat declarații mincinoase.

Încă de la acel dosar, s-a văzut că undeva, în umbră, o eminență cenușie veghea la binele baronului Nicolae Matei. Spunem asta pentru că, după cum se știe, în primă instanță primarul a fost condamnat la pedeapsa de trei ani și șase luni, iar apoi, după nenumărate tergiversări și amânări, doi ani mai târziu, Nicolae Matei era condamnat la o pedeapsă redusă drastic, de doar un an și jumătate de pușcărie. Și ajutorul nu s-a oprit aici. Nici trei luni nu a stat Nicolae Matei în spatele gratiilor, fiind eliberat rapid, pentru aceasta apelându-se la un tertip judecătoresc prin care i s-a redus din pedeapsa perioada în care a stat în arest preventiv, măsură luată în ALT DOSAR PENAL.

Al doilea dosar. Pe modelul Mazăre, primarul de Năvodari are un dosar al retrocedărilor

În al doilea dosar, care se judecă în prezent la Curtea de Apel București, procurorii arată că în perioada 2010 – 2011, în calitate de primar al oraşului Năvodari şi de preşedinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Năvodari, inculpatul Matei Nicolae a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri situate în intravilanul localităţii Năvodari, pe malul Mării Negre, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea acestei proceduri administrative, dar şi a dispoziţiilor definitive şi irevocabile ale instanţei de judecată.
Astfel, s-a produs un prejudiciu în dauna primăriei Năvodari de 104.988.896 lei ( aprox. 25 milioane euro), reprezentând contravaloarea terenurilor respective, cu obţinerea unor importante avantaje patrimoniale de către persoane apropiate.
La data de 23 iulie 2012, inculpatul Matei Nicolae și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția de primar al orașului Năvodari, legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu, a trei terenuri în suprafaţă de 20,6419 ha, 15,9850 ha şi 25,090 ha. Astfel a fost provocată o pagubă de 1.853.970,4 lei în dauna primăriei Năvodari, respectiv diferența dintre suma de 2.129.480 lei (reprezentând valoarea reală de circulație a terenurilor) și suma de 275.509,6 lei (reprezentând prețul plătit de cumpărător pentru cele trei terenuri), fiind obținute foloase necuvenite de cumpărătorul bunului. Contractul de vânzare-cumpărare pentru cele trei terenuri, aparținând domeniului privat al orașului Năvodari, a fost încheiat în numele SC Dormarbib Group de inculpatul Gurgu Isidor, cunoscând că cele trei terenuri provin din săvârşirea unei infracţiuni de către primarul Matei Nicolae.
Într-un demers separat, la data de 20 decembrie 2012, inculpatul Matei Nicolae, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia de primar al oraşului Năvodari, a încheiat un contract de schimb cu sultă (sumă de compensare) autentificat la 20.12.2012 la un biroul notarial. Prin acesta, el a transmis și respectiv urma să transmită dreptul de proprietate asupra a patru terenuri, în suprafaţă totală de 12.055 m.p. şi a achitat o sultă de 2.592 lei, iar în schimb, a primit de la SC Dormarbib Group SRL suprafaţa de 7.315 m.p. teren, situată în intravilanul oraşului Năvodari. Astfel, s-ar fi putut provoca o pagubă de 4.919.932 lei în dauna primăriei Năvodari, reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a terenurilor schimbate și care urmau să fie schimbate (5.846.780 lei) de către orașul Năvodari plus sulta de 2.592 lei și valoarea de circulație a terenului schimbat de SC Dormarbib Group SRL (929.440 lei) precum şi un folos necuvenit SC Dormarbib Group SRL.
În perioada 1 septembrie 2010 – 21 mai 2014, în calitate de primar al orașului Năvodari, inculpatul Matei Nicolae a efectuat mai multe plăți către Asociația Fotbal Club Săgeata Năvodari, în cuantum total de 12.653.000 lei, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în domeniu.
O parte din această sumă de bani, respectiv 2.269.510,00 lei, a fost transferată din conturile Asociației Fotbal Club Săgeata Năvodari, în perioada 22 mai 2012 – 03 iulie 2013, de către inculpatul Manu Vasile Alexandru către societăți de tip fantomă, sub acoperirea unor operațiuni comerciale legale, în scopul ascunderii originii ilicite a sumelor respective.
La data de 19 octombrie 2010, în baza unei înțelegeri preexistente, Matei Nicolae a dat inculpatei Jianu Corina Eugenia care, la momentul săvârșirii faptei era judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, prin intermediul fiicei acesteia, un teren în suprafață de 500 m.p., situat în orașul Năvodari, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale magistratului învestit cu soluționarea a două dosare, prin care s-au vătămat drepturile și interesele legale ale orașului Năvodari și au fost obținute foloase necuvenite pentru persoanele implicate.
Fapta ar fi fost disimulată prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între SC Top Vision SRL (al cărei asociat unic este Matei Nicolae) şi fiica magistratului, prin care aceasta din urmă a dobândit terenul respectiv la prețul de 8.560 de lei, deși valoarea de circulație a acestuia era de 139.550 lei.
Transferul acestei suprafeței de teren s-a realizat la scurt timp după ce inculpatul Matei Nicolae, a beneficiat, prin intermediul unor persoane interpuse, de efectele hotărârilor judecătorești nelegale și netemeinice pronunțate cu rea-credință de către inculpata Jianu Corina Eugenia.

Al treilea dosar. Cum a aranjat Nicolae Matei să fure tabăra Năvodari

Acest dosar a fost recent trimis în judecată, la Tribunalul Constanța, cu baronul Matei în calitate de inculpat. Procurorii susțin, în rechizitoriu, că în calitate de primar al orașului Năvodari, inculpatul Matei Nicolae, în perioada 2008-2011, beneficiind de sprijinul celorlalți doi inculpați, a desfășurat mai multe demersuri infracționale prin care a urmărit scoaterea abuzivă a mai multor imobile din patrimoniul unei societăți comerciale ce administra „Tabăra de copii Năvodari”.
Astfel, la data de 18 noiembrie 2008, inculpatul Matei Nicolae, în calitate de primar al orașului Năvodari, în mod nelegal, a emis o adresă care a stat la baza emiterii, de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de aproximativ 6,2 ha teren, la acel moment folosită de societatea comercială menționată mai sus și care aparținea în realitate orașului Năvodari.
Prin acest document, s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului respectiv al unei societăți comerciale controlate de edil și administrată de inculpatul Dima Neculai. În realitate, această firmă era îndreptățită să-i fie retrocedată o suprafață de teren asemănătoare, dar situată într-o altă zonă, cu un potențial turistic mult mai mic.
Prin aceste demersuri infracționale, a fost creat un prejudiciu de 3.504.500 euro (reprezentând contravaloarea terenului la data săvârșirii faptei) atât în dauna orașului Năvodari cât și în dauna societății care avea drept de folosință asupra terenului respectiv pe termen nelimitat, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru firma beneficiară a terenului.
În același context, în cursul anului 2011, întrucât societatea (păgubită ca urmare a retrocedării terenului) datora mai multe sume de bani Primăriei Năvodari (taxe, impozite etc.), inculpatul Matei Nicolae a inițiat, cu încălcarea prevederilor legale, o hotărâre de consiliu local, prin care un număr de 298 de clădiri situate în Tabăra de copii Năvodari, au fost inventariate în domeniul privat al orașului Năvodari.
Hotărârea de Consiliu Local, adoptată la inițiativa inculpatului și pusă în executare de către acesta, a reprezentat o expropriere în adevăratul sens al cuvântului, clădirile societății respective fiind scoase din patrimoniul acesteia și introduse în cel al orașului Năvodari, fără ca aceasta operațiune să fie justificată de cauze de utilitate publică ori să fi fost precedată de plata unei juste și prealabile despăgubiri.
Ulterior, Primăria orașului Năvodari a vândut la licitație publică o parte din bunurile respective, în condițiile în care societatea contestase executarea silită și achitase, cel puțin parțial, datoria invocată de instituția publică.
Acționând în această manieră, a fost produs un prejudiciu firmei respective, evaluat la suma de 4.482.438 lei. 
În cele două situații menționate mai sus, edilul municipiului Năvodari a beneficiat de sprijinul celorlalți doi inculpați care au întocmit și semnat diverse documente, acte ce au stat la baza demersurilor infracționale menționate mai sus.
De altfel, la scurt timp după comiterea faptei reținute în sarcina sa, inculpatul Ciocănel Ștefan a părăsit funcția publică și a devenit directorul SC Tabăra Năvodari SA, la înființarea căreia (în anul 2011, prin Hotărâre de Consiliu Local), au fost aduse drept aport la capitalul social, o parte din bunurile expropriate în condițiile de mai sus.

Consiliul Local Năvodari nu s-a constituit parte civilă în acest dosar, interpușii lui Matei refuzând să apere proprietățile urbei în care au fost aleși cu niciun an în urmă.

În sertarul procurorului mai există un dosar, mult mai stufos, în care lui Matei i s-a adus la cunoștință calitatea de învinuit, dosar în care procurorii au investigat modul în care fostul primar de Năvodari a pus mâna pe întreg patrimoniul taberei Năvodari, de peste 200 de hectare și 40 de clădiri. Surprinzător însă, acel dosar s-a blocat undeva și nu pare că va ieși prea curând la lumină. Despre întregul jaf din Tabăra Năvodari au scris jurnaliștii Ordinea.ro și puteți citi aici: https://www.ordinea.ro/afacerea-tabara-navodari-cea-mai-mare-escrocherie-imobiliara-a-lui-nicolae-matei-cu-detalii-in-exclusivitate/

Nicolae Matei, turnător oficial pentru DNA, șantaj la judecători în direct. Nimeni nu-l vede.

În tot timpul acesta, Nicolae Matei conduce din umbră destinele orașului Năvodari. Tot ceea ce se întâmplă în Primăria Năvodari e atent controlat și se întâmplă numai cu decizia baronului penal. Imaginile cu Nicolae Matei mergând în delegație oficială în Turcia alături de actualii aleși năvodăreni au făcut înconjurul presei naționale, cel mai probabil chiar la inițiativa lui Matei, care vrea să se știe că tot el este stăpânul. La fel și imaginile din vacanțele pe care Matei le petrece împreună cu aleșii locali. Dincolo de faptul că a avut grijă să-și păstreze influența în Năvodari, Nicolae Matei a fost protagonistul unui episod care arată fără putință de tăgadă că fostul primar caută să-și asigure sprijinul unor băieți deștepți pentru a nu fi aruncat din nou în pușcărie.

La începutul anului 2016, aflam că Nicolae Matei a fost oficial denunțător DNA în cazul colonelului STS, Ștefan Enache. Practic, șmecherul de Năvodari a acceptat să lucreze sub acoperire, pozând drept client, pentru a-i ajuta pe procurori să dovedească faptele de corupție ale colonelului, care împărțea casele RAPPS-ului, după bunul plac și la prețuri stabilite chiar de el. Un caz care s-a stins la fel de repede cum a început.

Ne întrebăm dacă acesta a fost felul în care și-a cumpărat Nicolae Matei multe zile libere, departe de pușcărie și ne întrebăm asta, pentru că baronul de Năvodari apare și în prezent la televizor, amenințând și șantajând pe cei care au curajul să-i aducă acuze, fără a se gândi că toate aceste presiuni pe care le face în direct, ar putea avea repercusiuni asupra lui, pentru că, nu-i așa, vorbim despre un condamnat, eliberat condiționat.

Chiar de curând, televiziunile explodau, anunțând cu surle și trâmbițe că Gigi Becali se va întoarce la pușcărie pentru că a amenințat un șef al ANP. De ce n-ar fi și cazul lui Nicolae Matei? Vom reveni.

 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular