Subscrisa, Partidul Mișcarea Populară, a depus azi un memoriu la Instituția Prefectului, prin care solicită de urgență clarificarea modului de constituire și funcționare a consiliului local Agigea.
„Este inadmisibil ca într-o perioadă în care ne dorim transparența administrațiilor locale, CL Agigea să funcționeze șchiopătând fără 2 consilieri locali pe motiv că nu a vrut primarul Măricel Cârjaliu Cristian! Cum se poate să ai o asemenea abordare ca edil în condițiile în care acei oameni au primit votul cetățenilor din comuna Agigea și au fost trimiși să le reprezinte interesele în acel consiliu? Cine este primarul Măricel să-și permită asemenea abuzuri și nicio instituite a statului să nu se sesizeze? De ce prefecții care au fost din 2016 până azi au acoperit un asemenea abuz? Cer public prefectului George Niculescu să dispună urgent un control în vederea lămuririi situației existente la Agigea”, Claudiu Palaz – președinte PMP