Pleacă Bechtel, vine Chevron. În cel mai nefericit caz, Chevron ar putea extrage… despăgubiri imense

Miercuri seara, Guvernul României a reuşit să rezilieze contractul încheiat, în 2004, cu grupul american Bechtel, pentru realizarea Autostrăzii Transilvania, pe o lungime de 415 kilometri, la un preţ împovărător, de 2,2 miliarde de euro. În cei nouă ani care s-au scurs de la data semnării contractului, Bechtel a realizat, efectiv, doar 52 de kilometri de autostradă, dar a încasat facturi în valoare de 1,4 miliarde de euro. Potrivit înţelegerii semnate de ministrul delegat pentru infrastructură, Dan Şova, cu grupul american, partea română va plăti despăgubiri de 37,2 milioane de euro, dar şi o datorie restantă de 50 de milioane de euro. Din toate punctele de vedere, contractul cu Bechtel este cel mai mare tun dat vreodată într-un contract de lucrări, la nivel mondial. Doi dintre conducătorii României, din perioada derulării raporturilor cu Bechetl, respectiv Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Boc, au declarat că întregul dezastru se datorează modului în care a fost încheiat contractul din anul 2004. “Contractul a fost făcut în totalitate în defavoarea statului român. Toate garanţiile sunt în favoarea Bechtel, nicio garanţie în favoarea statului. Parcă tot contractul a fost făcut de Bechtel şi cineva de la noi a semnat de formă acolo” – a declarat public fostul premier Boc.

Dezbaterea publică: îi lăsăm pe americani să tragă gazul sau îi despăgubim regeşte

În timp ce această mare dramă naţională se încheie, cu pierderile pe care le-am amintit, un alt contract ar putea paraliza România în următorul deceniu, şi tot în beneficiul unui grup amerian. Grupul Chevron a primit, relativ recent, dreptul de a întreprinde cercetări ştiinţifice asupra rezervelor petroliere (inclusiv gaze neconvenţionale) în perimetrele Vama Veche şi Costineşti. Chevron a primit avizul de mediu printr-o procedură simplificată. În mod paradoxal, aceleaşi lucrări, de prospecţiune seismică, pentru care au solicitat aviz alte companii care dezvoltă proiecte, pe gaze convenţionale, în largul Mării Negre, au fost încadrate la o procedură extinsă. Acestor companii li s-a cerut să întocmească „Rapoarte de Impact asupra Mediului” (RIM), neavând probabil aceeaşi trecere politică precum Chevron.

Autorităţile au lansat un mesaj de liniştire a opiniei publice, spunând că au autorizat doar operaţiuni de cercetare ştiinţifică, nu şi extragerea propriu-zisă a gazelor de şist, care ar urma să facă obiectul unei dezbateri publice, ulterioare. În ciuda celor declarate, avizul simplificat de mediu deschide drumul grupului Chevron spre un câştig aproape necondiţionat: fie din exploatarea gazelor prin controversata metodă a fracturării hidraulice, fie prin despăgubiri. Dacă presupunem că într-o eventuală dezbatere publică se vor evidenţia argumente decisive care să conducă la sistarea proiectului, atunci grupul Chevron va avea suficiente temeiuri să ceară despăgubiri pentru costisitoarele lucrări de prospecţiune seismică, folosul nerealizat şi daune de ordinul miliardelor de euro.

Contractele Chevron, ca şi ale suratei Bechtel, conţin prevederi care arată că soluţia juridică aleasă la încheierea acestora ne ţine captivi în raport cu „investitorul”.

Captivi în Acordurile cu Chevron

Juriştii care au conceput contractele au împărţit proiectul în trei etape, în speţă Explorarea (cercetare ştiinţifică + exploatare experimentală), Dezvoltarea (construirea facilităţilor de producţie, a staţiilor de sortare, a infrastructurii de branşare la magistralele de gaz) şi Exploatarea (extracţia propriu-zisă, prin controversata metodă a fracturării hidraulice). Dar explorarea nu este un capriciu al investitorilor, ci o obligaţie impusă de Agenţia de Resurse Minerale. Este evident că, dacă impui unui privat să facă cercetare ştiinţifică, pe care o autorizezi în mod simplificat, în acest fel îţi creezi obligaţii certe faţă de el: fie de a-i permite să dezvolte proiectul şi să realizeze producţia, fie, în caz contrar, de a-i plăti cheltuielile efectuate, folosul nerealizat şi daune. Varinta de mijloc nu există, indifeerent că în Acordurile petroliere se stipulează că Agenţia de Resurse Minerale nu va plăti compensaţii şi decontări companiei americane. În plus, toate litigiile părţilor sunt date în competenţa unui tribunal arbitral de la la Paris, organizat potrivit Regulamentului de Arbitraj al Camerei de Comerţ Internaţionale (art. 18.2 din Acordurile petroliere). Iată de ce spunem că statul român este captiv în Acordurile cu Chevron, la fel cum a fost captiv, timp de nouă ani, în contractul cu Bechtel, plătind 1,4 miliarde de euro pentru o bucăţică minusculă de autostradă.

Adrian Cârlescu