No menu items!
No menu items!

Nicușor Constantinescu are un nou medic. Doru Mugur Paul, doctorul poet din New York, născut în Constanța

pozamugurÎn 23 iunie, instanța admitea cererea procurorilor anticorupție, pentru înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv, în privința lui Nicușor Constantinescu. Avocații acestuia au contestat măsura respectivă, judecătoarea Carmen Craiu, considerând, retroactiv, că președintele CJ Constanța a părăsit România legal și urmând ca astăzi să ia o decizie definitivă în privința mandatului de arestare preventivă, cel mai probabil urmând ca acesta să fie anulat. Judecătoarea este soția omului de presă Mihai Craiu și conform cotidianului Ziua de Constanța, are mai multe afaceri la malul mării. Exact în ziua în care situația lui ar trebui să se clarifice, Nicușor Constantinescu a trimis presei mai multe documente medicale, care atestă că se află sub tratament la New York, la doctorul Dan Paul, un român care profesează în America dar este născut, surpriză, chiar la Constanța.

Paul Doru Mugur, doctorul poet din New York, născut la Constanța

Noile documente medicale trimise de Nicușor Constantinescu, arată schimbări în ceea ce privește personalul medical care se ocupă se starea acestuia de sănătate. Dacă totul a început cu medicul Mohamad E Allaf, cel care s-a ocupat de operația de prostatectomie și a continuat cu un ”celebru” doctor român din New York, pe care presa l-a descoperit ca având antecedente penale, fiind condamnat pentru dare de mită, iată că noile documente trimise relevă un nume nou pe lista medicilor curanți ai pacientului Constantinescu, de data aceasta fiind vorba de doctorul Doru Paul Mugur care semnează un document prin care atestă că pacientul Nicușor Constantinescu se află sub tratamentul său și bineînțeles, nu este transportabil. Din nefericire și în acest caz s-ar putea ridica semne de întrebare, pentru că la o simplă căutare afli despre doctorul respectiv că este născut în 1969 chiar la Constanța, ceea ce nu face imposibil ca pacientul și medicul curant să se fi cunoscut sau să fi avut prieteni comuni. Nu punem la îndoială profesionalismul doctorului în cauză, acesta fiind doctor în medicină dar atunci când vrei să fii credibil, poate că este mai bine să alegi un doctor american, nu să te plimbi pe la doctorii români din New York. Doctorul constănțean din New York, care se ocupă acum de președintele CJC este și un scriitor cunoscut. A debutat cu volumul „Scutul lui Perseu” (editura Publistar, Bucureşti), în 1999, iar în 2006 a lansat volumul de poezii „Ceva uşor”, (editura Brumar, Timişoara). Colaborează, din 1997, cu Romanian New York Magazine, iar în 2000 a fondat revista culturală electronică „Respiro”, care poate fi consultată accesând http://www.respiro.org/. În 2009, doctorul Paul Doru Mugur a lansat un volum de proză numit Psihonautica, chiar la librăria Sophia din Constanța.

Soarta lui Nicușor Constantinescu, la mâna unui judecător cu afaceri în Constanța

Carmen Craiu, judecătorul care va decide astăzi dacă mandatul de arestare emis pe numele lui Nicușor Constantinescu va fi anulat, nu este străină de orașul Constanța, deținând la malul mării mai multe afaceri. Doamna în cauză este de asemenea soția mult mai cunoscutului Mihai Craiu, proprietarul postului Dobrogea Tv. Conform cotidianului Ziua de Constanța ” judecătoarea are, la Constanţa, un teren intravilan, dar şi mai multe spaţii comerciale. Cristina Carmen Craiu mai deţine bijuterii de familie în valoare de 25.000 de euro, precum şi ceasuri în valoare de 40.000 de euro.” (Dorian Hapurnea)

CT Scan page-1-page-001

Similar Articles

Comments

  1. Carmen Craiu este judecator la CAB si a instrumentat dosare grele de la Patriciu pana la Nelu Iordache, este extrem de bine vazuta in breasla, nu a avut niciodata o restanta, are calificative foarte bune date de fiecare din inspectiile judiciare anuale, iar legatura cu Constanta este prin afacerile pe care sotul ei le are acolo in primul rand pentru ca el este constantean de provenienta si parintii lui au avut afaceri in Constanta. (mult inainte ca Nicusor Constantinescu si gasca lui sa puna mana pe oras!)
    Acu’ nu cred ca a intrebat-o nimeni pe femeie de unde este barba’su si pe unde mai au proprietati cand i-a fost repartizat (nu este posbil ca judecatorii sa isi aleaga dosarele) spre judecare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular