E oficial. Veste bună pentru constănțeni. Starbucks Constanța se deschide joi, 28 august, începând cu ora 8.00. Cafeneaua a fost amenajată la intrarea nr. 2 a centrului comercial. În ziua deschiderii toate produsele se vor vinde la jumătate de preț.
Pentru că deschiderea primei cafenele Starbucks din Constanța a stârnit multe intrigi, am căutat să aflăm totul despre acest eveniment, direct de la reprezentanții companiei. Cezara Carteș, specialistul în marketing al Starbucks România & Bulgaria, a acceptat să ne dezvăluie câteva dintre detaliile mult așteptatei deschideri. Am aflat astfel că, așa cum se specula deja, cafeneaua se va deschide în Maritimo Shopping Center, la intrarea cu numărul doi. Deocamdată, reprezentanții Starbucks nu au stabilit o anumită dată oficială a deschiderii, fiind concentrați pe amenajarea spațiului, pe care îl anunță ca fiind ceva unic în România. ”Cafeneaua se va deschide în Maritimo Shopping Center, iar locația am ales-o fiindcă era cea care se potrivea cel mai bine nevoilor noastre. Nu pot oferi încă data exactă a deschiderii, dar pot spune că suntem pe ultima sută de metri cu lucrările, procesul de amenajare decurgând conform planului și timing-ului. E prima cafenea pe care o deschidem în Constanța și, tocmai din acest motiv, va fi o cafenea cu un concept nou din punct de vedere al design-ului. Va fi o cafenea diferită de tot ce s-a construit până acum în România. Echipa e deja formată în întregime, partenerii se pregătesc intens și cu multă nerăbdare pentru marea deschidere.”, a declarat Cezara Carteș.
Starbucks Coffee Company este liderul mondial în comercializarea şi prăjirea cafelei, dar şi o marcă de cafea de renume, cu mai mult de 14.000 de cafenele în America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu, America Latină şi Coasta Pacifică. În România, Starbucks deține șase cafenele în București și câte una în Cluj Napoca și Timișoara.