Pentru remedierea unui avarii survenită pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, din zona Taberei de Copii Năvodari, RAJA SA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi – 07 noiembrie 2018, în intervalul orar 09,30 – 12,30.
Sunt afectați consumatorii din zonele: Mamaia Sat, Tabăra de Copii Năvodari, Depozit 10, Ecluza Năvodari și Beach Land.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 650 mm, de pe strada Pietrei, din localitatea Plopeni, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 07 noiembrie 2018, în intervalul orar 08,00 – 12,00.
Sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii din jumătatea localității Plopeni către comuna Chirnogeni.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locala Constanța au acționat data de 06.11.2018 în scopul creşterii eficienței activităţii de menţinere a ordinii publice şi a gradului de reacţie în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional pe raza municipiului Constanța.
Au fost aplicate 299 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 67.310 lei.
Redăm cu titlu de exemplu și în scop preventiv câteva încălcări frecvente de acte normative:
Legea nr.61/1991- pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice: au fost încheiate 17 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției pentru apelarea la mila publicului, consum de alcool în locuri publice, încălcarea unor norme de conviețuire socială sau deranjarea ordinii și etc.
OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 81 abateri contravenționale în special pentru opriri/staționări neregulamentare;
Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 62 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun;
Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun- 12 sancțiuni contravenționale pentru consumul de produse din tutun în interiorul unei unităti sanitare;
H.C.L nr.235/2018 privind Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța- 61 amenzi contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind plata parcării pe raza municipiului Constanța;
H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 44 fapte antisociale legate de nerespectarea regulilor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanta sau pentru neîndeplinirea că obligației deținătorului de animal de companie privind plimbatul câinelui fără lesă pe drumurile publice, în parcuri și alte spații/locuri publice, chiar însoțiți de stăpân.
Acțiuni similare se vor desfășura în mod sistematic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.
Pe această cale, solicităm cetățenilor să sesizeze direct faptele antisociale, care intră în sfera de competentă instituțională, la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate daca intră in competenta institutiei noastre.
În urma unei sesizări primite la dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice au reușit să identifice o persoană care lăsase liber pe domeniul public un animal de talie mare din rasa canină Amstaff.
Câinele nu avea botnță și lesă, punând, astfel, în pericol trecătorii de pe strada Comorova din municipiul Constanța.
Deținătorul legal al patrupedului a fost sancționat contravențional cu suma de 1500 lei, în conformitate cu dispozițiile O.U.G nr.55/2002 privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi.
Prin câini periculoși se întelege câinii aparținând următoarelor rase, grupate în două categorii după cum urmează:
-categoria I: caini de lupta si de atac, asimilati prin caracterele morfologice cu caini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog si metisii lor;
-categoria a II-a: cainii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso si metisii lor.
Aducem în atenția opiniei publice, totodată, că nerespectarea obligațiilor legale privind deținerea unui animal de companie și plimbatul câinelui fără lesă și/ sau botniță pe drumurile publice, în parcuri și alte spații/locuri publice, chiar și însoțit de stăpân, cu excepția locurilor special amenajate, poate atrage răspunderea contravențională a însoțitorului animalului de companie cu amendă contravențională ce poate ajunge până la 1.500 de lei.
Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu energie electrică localitatea Mihai Viteazu,din județul Constanța, Enel Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea energiei electrice miercuri – 07 noiembrie 2018, în intevalul orar 09,00 – 17,00.
Fără curent, stația de pompare ce deservește localitatea Mihai Viteazu nu va putea funcționa, iar abonații deserviți vor rămâne fără apă potabilă în intervalul menționat.
Ne cerem scuze tuturor consumatorilor afectați, pe care îi asigurăm că, de îndată ce se va relua alimentarea cu energie electrică, lucrătorii RAJA vor porni stația de pompare și vor relua alimentarea cu apă. Totodată, rugăm consumatorii din localitatea Mihai Viteazu să-și asigure rezerva minimă necesară de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.
Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu energie electrică localitateaValea Dacilor,din județul Constanța, Enel Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea energiei electrice miercuri, 07 noiembrie 2018, în intevalul orar 09,00 – 17,00.
Fără curent, stația de pompare ce deservește localitatea Valea Dacilor nu va putea funcționa, iar abonații deserviți, vor rămâne fără apă potabilă în intervalul menționat.
Ne cerem scuze tuturor consumatorilor afectați, pe care îi asigurăm că, de îndată ce se va relua alimentarea cu energie electrică, lucrătorii RAJA vor porni stația de pompare și vor relua alimentarea cu apă. Totodată, rugăm consumatorii din localitatea Valea Dacilor să-și asigure rezerva minimă necesară de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.
Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de pe strada Nucilor, din orașul Năvodari, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 06 noiembrie 2018, în intervalul orar 12,30 – 16,00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Pescărușului, Nucilor și Frunzelor.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Într-o postare făcută ieri (05.11.2018 / 1:01pm), pe rețeaua de socializare Facebook, fostul premier Victor Pontasusține că, proiectul companiei Tel Drum a fost făcut de Liviu Dragnea împreună cu fostul primar al Constanței, Radu Mazăre și cu fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu:
“Mulți știm că Dragnea a pornit acest proiect împreună cu Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu și că banii lui erau gestionați de Cornel Catana (dar a scăpat de “parteneri” prin metode care îi fac invidioși pe scenariștii lui “Narcos”)
Știm că Tel Drum a pornit câștigând 100% din contractele din Teleorman și s-a extins ca o caracatiță de sifonat banii publici la Constanța, Neamț, Satu Mare, Botoșani , Olt ș.a.m.d .”
Despre realația de prietenie dintre Radu Mazăre și Liviu Dragnea a vorbit deschis pentru prima dată Teodor Nițulescu, fostul prefect de Teleorman, pe 27 Martie 2018 la postul Realitatea TV (VEZI AICI)
Nițulescu a povestit atunci că, în anul 2006, a fost invitat de Liviu Dragnea în Brazilia, acolo unde urmau să se întâlnească și cu Radu Mazăre:
„M-a invitat în Februarie 2006 în Brazilia, când eram încă deputat. Băi se mergi cu noi să vezi acolo cum ne distrăm pe plajă cu Mazăre, cu toată lumea.”
Informație confirmată – Dragnea și Mazăre s-au intersectat în Fortaleza
Mazăre și Dragnea s-au întâlnit în Fortaleza, acolo unde fostul primar al Constanței spunea că merge să facă sporturi nautice. Întrebat în 2010 de cei de la ziarul Gândul dacă s-a întâlnit cu Liviu Dragnea în Brazilia, Radu Mazăre a răspuns: „Domnul Dragnea nu este kite surfer. Ce să caute?”.
Radu Mazare alaturi de Nicu Gheară
Contactat de RISE, în 2017, Radu Mazăre și-a amintit brusc că s-a întânit cu Dragnea în Fortaleza, la un restaurant: „Mai erau și alte persoane de gen feminin. (…) Am vorbit doar de fete și politică, eu și de sport.” Pentru a păstra aparența unei întâlniri întâmplătoare, Mazăre a spus că nu-și aduce aminte anul în care s-a văzut acolo cu Dragnea.
Din corelarea datelor de care dispunem până la acest moment, rezultă că Liviu Dragnea și Radu Mazăre petreceau împreună în Brazilia cel puțin de la începutului anului 2006, în perioada în care Dragnea era președintele Consiliului Județean Teleorman, Mazăre primar iar Nicușor Constantinescu președinte al Consiliului Județean Constanța.
Consilierul județean liberal Marian Crușoveanu a lansat astăzi, prin intermediul paginii de Facebook, un atac dur la adresa primarului de Medgidia, pe care-l consideră incapabil de a rezolva problemele urbei și mai degrabă un plângăcios care caută țapi ișpășitori. Iată pasajul integral:
”Cu toții știm că Făt-Frumos nu avea mustață. În politică, ascensiunea este una înălțătoare, însă decăderea este total umilitoare, iar exemple de persoane care îmbătrânesc politic și se transformă în zombie sunt destule; acestea se agață de orice situație atunci când soluțiile lipsesc. Cel mai bun exemplu din județul nostru este simpaticul V.V., așa cum îl alintă secretarele și subordonații săi. Acest domn, cu coloană de plastilină, are o consecvență determinată de mahmureala de a doua zi sau în funcție de tăria vinului degustat. Doar am auzit nenumărate înregistrări telefonice cu el, precum și modul în care se exprimă. Avid de putere, acest domn a vrut de toate. Independentul de Peștera, autointitulat ”Făt-Frumos de Dobrogea” a luat toate partidele la rând, căutând cu orice preț să fie președinte ba la PNL, ba la PSD, ba la PMP, ba la ALDE și, mai nou, la Pro România. Ar fi bine ca slujitorii lui Făt-Frumos să îi spună că la Medgidia, eolienele nu se învârt singure ca la Peștera, ci este nevoie de cineva care să se aplece mai mult asupra nevoilor municipiului. ”Făt-Frumos”, de ceva vreme, a dat de greu și mereu caută un țap ispășitor, în loc să își suflece mânecile și să se apuce de treabă. Dornic să fie în prim-plan tot timpul, a depășit barierele Europei și a început să caute investitori și în Africa. La Medgidia este nevoie de un primar, nu de un Făt-Frumos plângăcios. Ceea ce acest domn nu a înțeles, la fel ca și modelul său, Dragnea, este că Făt-Frumos nu avea mustață. Dacă și-ar da jos mustața, poate ar avea mai mult succes și în politică.”
Am asistat zilele acestea la o ceartă între primarul orașului Medgidia, Valentin Vrabie și prefectul județului Constanța, Dan Jeacă. În opinia echipei Constanta.ro, întreg scandalul este o făcătură, pusă în scenă de cei doi ”certăreți”, pentru ochii mai marilor de la partid dar și pentru ochii opiniei publice. Să recapitulăm câteva detalii, pentru a înțelege de ce am ajuns la concluzia că asistăm la un ”fake” de zile mari.
Dan Jeacă a ajuns prefect cu ajutorul lui Valentin Vrabie
Fostul ofițer SRI, Dumitru (zis Dan) Jeacă, nu putea ajunge în funcția de subprefect și mai apoi cea de prefect, fără un ajutor substanțial oferit chiar de omul cu care chipurile se ceartă astăzi, primarul Valentin Vrabie.
În ziua de 16.02.2017, Jeacă primea un loc de muncă exact în Primăria Medgidia, la departamentul Protecție Civilă. Această angajare îl ajuta să devină funcționar public și deschidea totodată drumul către funcția de subprefect, pe care avea să o primească doar patru luni de zile mai târziu. Din funcția de ”sub”, pasul către prefect a fost unul simplu. A fost nevoie doar să adune puțină experiență, să se acomodeze cu sistemul, în timp ce gafele prefectului Ioan Albu se adunau, finalul fiind unul iminent. Albu a plecat, Jeacă a urcat pe funcția de prefect. Rețineți, n-ar fi putut fără ajutorul lui Valentin Vrabie. Și mai este încă un detaliu pe care noi îl știm și care este foarte relevant pentru scenariul nostru.
Pe întreaga perioadă în care a fost subprefect, Vrabie i-a permis doamnei consilier de imagine să-l ajute și pe Dănuț Jeacă. Practic, aceeași persoană care-l consiliază pe Vrabie i-a scris discursurile și subprefectului, ba chiar, în multe cazuri, l-a sfătuit și cum să se îmbrace la diferite evenimente.
Pe scurt, un om al lui Vrabie a coordonat activitatea subprefectului Dan Jeacă.
Tânărul ofițer SRI a ajuns însă în funcția de prefect și cu ajutorul politic al șefilor PSD Constanța. În primul rând, a fost nevoie de aprobarea lui Felix Stroe, fără de care mutarea nu s-ar fi făcut, dar mai ales de propunerea lui Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean.
Dar, atât Stroe, cât mai ales Țuțuianu, sunt într-un conflict deschis cu Vrabie, care, aflat într-o disperată criză de imagine, construiește scandaluri din orice, împotriva celor doi, mimând postura de justițiar al județului Constanța. Scenariul este unul cât se poate de simplu: disperat de neputința de a manageria o pălărie atât de mare precum Medgidia, Vrabie sare la gâtul celor mai importanți lideri politici ai zonei, pentru a arunca vina pe ei, pentru tot ce nu e el în stare să construiască la el în urbe.
Revenind, noi credem că Jeacă își dorește să-și ajute prietenul care a pus un umăr important la devenirea sa, dar nu poate risca să-și supere șefii politici, care nu vor să audă de Vrabie. Și-atunci, cei doi prieteni au pus-o de un conflict. Întâi, supărat că fostul prefect nu i-a răspuns la solicitări, Vrabie spune că va picheta Prefectura cu toată Medgidia lângă el (sanchi), apoi, în ultima clipă, fostul SRI, Dan Jeacă, acum prefect, aruncă vineri seara în mass media o fumigenă ca-n vremurile bune, spunând că pe lista cu semnături pentru referendum sunt 38 de persoane decedate și că a sesizat Parchetul (ia să ne arate sesizarea). Apoi, Vrabie se urcă luni dimineața la microbuz, împreună cu 50 de angajați din Primărie, oamenii lui apropiați, știind că vine la o făcătură de protest, fără să-i pese prea mult.
În final, Jeacă, presat de megaprotestul celor 50 de oameni de afară, îl cheamă pe Vrabie la o întrevedere frățească în spatele ușilor închise. După o oră, timp în care probabil au băut un pahar de șampanie și au râs, Vrabie iese și anunță pacea de la Constanța, marele protest cu 50 de oameni fiind suspendat timp de o lună?!.
Și uite așa, Vrabie crede că va capitaliza electoral, pentru că medgidienii în opinia lui sunt niște neșcoliți care vor pune botul la conflictele lui inventate, Jeacă le va explica mai marilor de la partid că nu avea altă soluție și trebuia să-l cheme pe Vrabie la discuții, presat de furia mulțimii de afară (sic!) iar în urma lor vor rămâne bieții oameni din Medgidia, care se văd reprezentați de niște politicieni incompetenți. Un primar care nu reușește să iasă din logica de primar de comună mică și un prefect care nu reușește să iasă din logica de ofițer SRI.
Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe strada Florilor, din localitatea Nicolae Bălcescu, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 05 noiembrie 2018, în intervalul orar 09,30 – 13,00.
Vor fi afectați de lipsa apei potabile toți consumatorii din localitatea Nicolae Bălcescu.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Astăzi – 05 noiembrie 2018, in jurul orei 09,00 dimineața, o avarie la rețeaua electrică ce alimentează stația de pompare Caragea-Dermeni din orașul Ovidiu, a condus la imposibilitatea funcționării în condiții normale a acesteia. Au fost anunțați reprezentanții ENEL, care lucrează la alimentarea stației cu energie pe o altă linie de înaltă tensiune. Având în vedere debitul mare și numărul consumatorilor deserviți, abonații din orașul Ovidiu, respectiv cei din Palazu, vor avea apă potabilă la robinete cu presiuni scăzute, până în jurul orei 12,00.
Asigurăm toți abonații afectați că lucratorii RAJA vor face tot posibilul pentru asigurarea continuității serviciului de alimentare cu apă la parametri optimi, imediat ce stația de pomapare va fi alimentată cu tensiune.
Într-un atac virulent, lansat pe 27 Octombrie pe pagina sa de Facebook, fostul președinte Traian Băsescu vorbește din nou despre “Filiera Olandeză.” Acesta este de părere că, guvernul Olandei, prin vizita la București a premierului Mark Rutte (12 Septembrie 2018) face presiuni asupra României pentru ca firma Damen să primească contractul de 1,6 miliarde de Euro în vederea construirii celor patru corvete multifuncționale, care urmează să intre în dotarea forțelor navale române.
Premierul român Viorica V. Dăncilă alături de premierul olandez Mark Rutte
Băsescu atrage atenția factorilor decidenți că apariția în presă a unor fotografii în care Mark Rutte se afișează alături de proprietarul companiei Damen reprezintă un mesaj transmis Bucureștiului “să nu greșim câștigătorul.”
Olandezii au dezvoltat o adevărată pasiune pentru portul Constanța, litoralul românesc, șantierele noastre navale, fondurile publice, și nu în ultimul rând pentru fosta nostră flotă de nave comerciale, pe care s-au grăbit s-o evalueze încă din 1998. Cât despre țepele olandeze, presa din Constanța a scris probabil zeci de articole, dacă nu sute. Chiar în momentul publicării acestui material, o firmă din Constanța își mai așteaptă încă banii datorați de compania olandeză VAN OORD, sora mai mică a grupului DAMEN.
Kommer Damen și Pieter Van Oord (CEO Van Oord)
Damen acuzată de mituirea oficialilor din Sierra Leone
Nu este pentru prima dată când fostul președinte acuză Olanda de șantaj la adresa României. Băsescu a afirmat, în nenumărate rânduri, încă din timpul mandatului său, că Olanda face un abuz crunt atunci când se opune ca România [alături de Bulgaria – n.a.] să adere la Zona Schengen. Fostul șef de stat mai amintește și faptul că, acest lobby extraordinar se face tocmai pentru Damen, o companie anchetată din 2017 pentru corupție.
Banca Mondiala despre Damen
Conform unui comunicat al Băncii Mondiale din 16 Martie 2017, constructorul olandez de nave Damen ar fi mituit autoritățile din Sierra Leone, undeva la începutul lui 2013, pentru a furniza statului afircan o șalupă necesară serviciului de supraveghere a pescuitului. Ancheta a fost declașată de autoritățile olandeze, pe 16 Ianuarie 2017, la un an după sesizarea Băncii Mondiale, investigația ne fiind încă finalizată.
Olandezii și Dosarul Flota, un raport ascuns
Povestea cu “filiera olandeză” a început în anul 1998, când fostul Fond al Proprietății de Stat (FPS), atunci acționar majoritar la cele trei companii de navigație CNM Petromin, CNM Romline și CNM Navrom (care reuneau flota noastră comercială) a apelat la expertiza olandezilor pentru a obține o imagine inițială asupra fiecăreia dintre celei 3 companii de navigație în vederea pregătirii pentru privatizare.
FPS-ul a contractat pe 6 Martie 1998 un consorțiu de consultanță format din banca olandeză ABN AMRO BANK, în calitate de consultant bancar și financiar, casa de avocatură engleză Norton Rose Fulbright în calitate de consultant juridic, societatea olandeză Marinco Survey BV ca și consultant maritim, și firma americană Arthur Andersen LLP pentru partea de contabilitate.
Emil Constantinescu si Majestatea Sa Regina Beatrix
Acest contract a fost semnat la inițiativa lui Emil Constantinescu, după ce, cu doar 24 de ore înainte, fostul președinte al României efectuase o vizită oficială în Regatul Olandei, acolo unde s-a întâlnit cu M.S. Regina Beatrix și cu reprezentanții mediului de afaceri olandez.
Simțindu-se direct vizat de această investigație “Due diligence” ministrul de atunci al transporturilor și infrastructurii, viitorul președinte Traian Băsescu a făcut o criză de nervi afirmând că n-au ce să caute olandezii să-și bage nasul în companiile de navigație românești. Dar în ciuda opoziție lui Băsescu, olandezii și-au trimis reprezentanții la Constanța în vara lui ‘98, iar aceștia au efectuat o adevărată anchetă la cele trei societăți.
2 Decembrie 1996 – Presedintele Emil Constantinescu alături de premierul olandez Wim Van Kock
Așa a înțeles Emil Constantinescu să-și achite călduroasa primire în țara lalelelor, oferind acces nelimitat olandezilor la toate documentele companiilor românești de navigație, și nu gratis, ci pe banii noștri. Și tot ca o întâmplare, un an mai târziu, în 1999, compania olandeză Damen își adjudeca cu succes, în urma procesului de privatizare, Șantierul Naval Galați – cel mai mare constructor de nave al României.
Șantierele navele în mâna olandezilor
Este lesne de sesizat că avem olandezi cam în toate șantierele navale importante din țara noastră. La Galați, grupul Damen a achiziționat șantierul naval în 1999 (dar lucrau acolo încă din 1994), după care pe cel de la Giurgiu, pentru ca în 2017 să aflăm că tot olandezii de la Damen vor prelua și Daewoo Mangalia (Șantierul Naval 2 Mai) achiziția fiind concretizată în vara lui 2018.
Și-au propus și reușit să ne cumpere bucată cu bucată, să ne exploateze experiența în domeniul maritim și forța de muncă prost plătită urmând să aducă asiatici și africani care să ne înlocuiască.
Chiar și privatizat, Șantierul Naval Galați rămâne cel mai important din România, susținut la nivelul resurselor umane tot de către statul român, prin Facultatea de Arhitectură Navală din Galați. Nu întâmplător acest șantier este cel mai mare dintre cele 35 de unități similare din întreaga lume ale grupului Damen.
Tot olandezii ne fac și plajele și digurile din Constanța
Pe 1 Februarie 2013 compania olandeză VAN OORD primea un contract în valoare de 420,4 milioane de lei (aprox. 92 milioane Euro) pentru „prelungirea digului de larg din Portul Constanța” partea de consultanță fiind asigurată de Royal Haskoning – tot niște olandezi aciuați ca prin minune pe la Constanța.
Câteva luni mai târziu aceeași comanie VAN OORD câștiga o nouă licitație organizată de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, pentru reabilitarea părții sudice a litoralului românesc al Mării Negre, în zona municipiului Constanța. Era vorba despre lucrările de îndiguire și lățire a plajelor pentru zonele Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud și Eforie Nord.
“dig emers – Plaja Trei Papuci – Constanța”
Țeapa olandeză de 1 MILION de Euro !
În vederea realizării acestor lucrări, olandezii de la VAN OORD au angajat firma locală COMPREST UTIL care se asigure, evident contra-cost, piatra necesară, betoanele și alte pefabricate speciale din beton (acropode).
Alegerea acestui subcontractor din Constanțaera a fost aproape obligatorie pentru succesul proiectului, având în vedere că societatea COMPREST, deținută de omul de afaceri Grigore Comănescu, exploatează cariera de piatră Sibioara. Firma CONPREST poate furniza astfel, într-un timp foarte scurt, orice cantitate de piatră dură necesară acestui tip de lucrări de infrastructură. În plus, societatea este titulara unei licențe internaționale pentru fabricarea acropodelor – acele blocuri din beton proiectate să reziste la acțiunea valurilor și curenților marini.
Și au lucrat până la finalul proiectului, însă olandezii nu și-au mai plătit facturile pentru materialele și serviciile livrate de firma locală COMPREST. Așa s-a ajuns ca, pe 27 Decembrie 2015, adică cu 2 zile înainte ca statul român să facă recepția lucrărilor, olandezii să datoreze încă 3.950.026,16 lei (aproape 1 milion de Euro) firmei constănțene. Și-n pofida proceselor deschise și a luptelor avocățești, societatea COMPREST n-a reușit nici până azi să-ți mai recupereze banii de la olandezi.
Și penru ca frauda să fie totală, pe 14 iunie 2018, Curtea de Apel Constanța a decis deschiderea procedurii de insolvență împotriva filialei locale a VAN OORD România dosarul fiind trimis spre soluționare Tribunalului Constanța.
Damen și Van Oord sunt firme surori la nivel de management
Chiar dacă pare aproape incredibil, aceste firme olandeze acționează concertat în România, Damen și Van Oord fiind afiliate la nivelul managementului din Rotterdam.
Acționarul principal al Damen, miliardarul Kommer Damen face parte și din Consiliul de Supraveghere al companiei Van Oord. Acest organism corporatist numit “Supervisory Board” se ocupă de planificarea strategiilor comerciale și de elaborarea politicilor companiei, și chiar mai important, supraveghează managementul executiv în vederea îndeplinirii sarcinilor trasate.
Olanda sabotează fără scrupule interesele României
De ani de zile România se confruntă, din păcate, cu această realitate negativă, în care Olanda înțelege să-și apare interesele economice prin blocarea accesului României și Bulgariei în spațiul Schengen. Cele două state îndeplinesc încă din 2010 condițiile pentru aderare, însă păcatul lor, dacă putem spune așa, constă în faptul că, și Bulgaria și România sunt state cu ieșire la Marea Neagră.
Prin Canalul Dunare-Marea Neagră, portul Constanța este legat la Coridorul de Transport Pan-European VII, unind astfel cei doi poli ai Europei, adică România cu Olanda, Constanța-Rotterdam. Această rută înseamnă o pasă de scurtare cu 4000 de kilometri pentru mărfurile care vind din Orientul Indepartat și Australia prin Canalul de Suez și care au ca destinație Europa Centrală.
Societate comerciale cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați:
peisagiști
lăcătuși mecanici
sudori
zugravi.
Se asigură: contract de muncă 8 ore/zi, 5 zile pe săptămână și salariu 1191 lei în mână, negociabil. Este obligatorie diploma de specializare. Nu se decontează transportul.
Un om de afaceri decide, după ani de zile de activitate, să investească într-o carieră de piatră. Investiția îl depășește, așa că decide să apeleze la un credit bancar de patru milioane de euro. Nu se aruncă irațional cu capul înainte, apelează la specialiști, pentru a calcula riscul acestei afaceri. Toți îi spun că investiția merită. Niciunul însă nu avea cum să anticipeze ce a urmat.
La scurt timp după ce cumpără cariera de piatră de la Sibioara, omul de afaceri primește o notificare prin care află că proprietatea sa fusese miza unui proces, prin care s-a decis retrocedarea celei mai importante părți din carieră, către niște babete reprezentate de expertul în retrocedări, Ionel Hasotti.
Omul de afaceri râde. Știe foarte bine că legea e clară: o carieră de piatră nu poate fi retrocedată. Punct. E simplu. Și cum naiba să retrocedezi proprietatea cuiva, fără să-l chemi și pe proprietar în fața instanței?
Și de acolo începe lupta. Cu sistemul. O judecătoare dă o decizie favorabilă celor ce pretind că pământul e al lor și implicit o decizie contrară legii. Apoi aflăm că judecătoarea a fost săltată pentru luare de mită. Dar decizia nu se revocă. Și apoi șirul de decizii ”dubioase” continuă. Omul de afaceri se află totuși într-un caz de retrocedare, pe care știe că un om anume îl poate stopa. Acela este Prefectul. Garantul legalității, omul care veghează ca toate deciziile luate în administrația din județ să fie legale, reprezentantul Guvernului în teritoriu. Dumnezeul care veghează ca tu, plătitorul de taxe și impozite, să nu fii abuzat pe banii tăi.
Doar că la Constanța, prefectul a părut să fie, de fiecare dată, un furuncul pe buba asta coruptă pe care o reprezintă grupul ăsta de interese care vor să confiște o carieră de piatră, în ciuda legii. Și în ciuda bunului simț. Pentru că da, asta avem. Și în acest caz și în multe altele. Un grup infracțional organizat, care nu se dă înapoi de la absolut nimic pentru a-și atinge scopul. Iar prefectul, reprezentantul Guvernului în teritoriu (te bufnește și râsul când spui asta), a fost aproape de fiecare dată, indiferent cum l-a chemat, un pion pe tabla de șah al acestor nemernici. Iar Ioan Albu, recent demisionat, a dat impresia că nici nu mai vrea să se ascundă, că a dorit să ”trântească” pe față cazul, fără a-i fi teamă de consecințele penale pe care le-ar putea suporta.
Iar efectele deciziilor pe care le-a luat, în cazul SOMACO, se văd cel mai bine acum, după demisia lui. Ioan Albu a plecat, bine mersi, dar procesele în care a ”omis” să implice instituția pe care a condus-o se pierd acum pe bandă rulantă.
Iar cazul SOMACO este, din nou, cel mai bun exemplu.
Întârzieri cu ”tâlc”
Revenind la cazul SOMACO, prefectul Ioan Albu avea de inițiat o acțiune simplă, în fața instanței, pentru a-l ajuta pe proprietarul furat. A inițiat-o, parcă în ciuda tuturor celor implicați, cu trei zile mai târziu decât prevedea termenul legal. Asta deși fusese anunțat insistent când și cum expiră termenul pentru a se adresa instanței. Reprezentantul Guvernului în teritoriu, se adresează instanței târziu, motiv pentru care, evident, cererea îi este respinsă.
Surprins de scandalul apărut în presă, prefectul scrie o hârtie prin care explică instanței că documentele se mișcă lent de la un funcționar la altul, că unii funcționari au fost în concediu medical și roagă frumos instanța să-l ierte pentru întârziere și să înțeleagă că ”i-a mâncat câinele tema”. Numai că depune și această scuză, după termenul prevăzut de lege.
Ceea ce e inadmisibil. Hai, că ai întârziat o dată, o poți arunca pe soartă. Dar să întârzii și cu hârtia prin care îți ceri scuze pentru întârziere, deja e prea mult. Deja pute a aranjament pe față.
Cât de proști să fim, noi toți cei care urmărim acest caz, încât să credem că prefectul a întârziat toate acțiunile din cazul SOMACO, întâmplător? Cât de proști ne credeți, domnule Ioan Albu, fost prefect?
Și indolența prefectului, nu se oprește aici. În anul 2017, la Prefectura Constanța au ajuns documente, extrase din arhivele statului, care demonstrau fără putință de tăgadă că proprietatea retrocedată nu aparținea familiei doamnelor ce revendicau terenul din carieră. Dacă prefectul de atunci, Adrian Nicolaescu, s-a mulțumit cu a trimite actele instanței, următorul prefect, Ioan Albu, a ignorat documentele complet, deși le putea folosi pentru a lămuri cazul.
Nici primul, nici cel de-al doilea prefect nu au crezut de cuviință să sesizeze autoritățile statului, în legătură cu o falsă retrocedare. Oare de ce?
Albu a plecat înainte ca procesele să se piardă definitiv
Între timp, prefectul Ioan Albu și-a dat demisia, fugind în mod rușinos de responsabilitate. În urma lui, procesele se pierd pe bandă rulantă, dar tânărul fost prefect nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute.
În data de 18 octombrie, instanța a respins cererea Prefecturii, distrugând companiei SOMACO o șansă importantă de a-și recupera proprietatea furată. Mai mult decât atât, Prefectura Județului Constanța în solidar cu Primăria Lumina, vor trebui să plătească daune de aproximativ 700.000 de euro către băieții deștepți care au confiscat proprietatea SOMACO. Totul din indolența fostului prefect, care este acum pasibil de mai multe plângeri penale pentru activitatea sa grandioasă.
Continuăm să urmărim acest caz și mai ales modul în care va fi tras la răspundere fostul prefectul pentru modul dezastruos în care a condus Prefectura Constanța și pentru pagubele de milioane de euro pe care ”întârzierile” din activitatea lui Ioan Albu le-a adus. Vom reveni.