Celebra firmă olandeză, Van Oord, responsabilă pentru mai multe lucrări, efectuate în România pe multe sute de milioane de euro, adună în urma activității sale o serie de procese, care pleacă, pe fond, de la aceeași problemă, legată de o meteahnă pur românească. Olandezilor le plac încasările, cât mai mari ca volum, chiar și nemeritate, în timp ce uită să facă plăți, chiar și în cazul în care documentele dovedesc clar că au datorii imense. Când vine vorba de încasări, piața românească este pentru olandezi raiul pe pământ, când se pune problema să plătească partenerii români, olandezii încep să ne considere lumea a treia și să ne trateze ca pe niște rude sărace din estul Europei. Și toate astea cu acordul tacit al autorităților românești.
La încasări înainte, la plătit datoriile … mai domol
Foamea de milioane de euro, încasate ușor, poate fi ușor evidențiată prin procesul pe care Van Oord îl are cu Administrația Portului Constanța, după ce olandezii au cerut suplimentări nejustificate de 23 de milioane de euro, pentru execuția digului de larg din port.
100 de milioane de euro a încasat Van Oord pentru digul de larg. Apoi a mai cerut 10 milioane, pentru lucrări care în realitate se făceau cu mult mai puțini bani. Autoritățile au acceptat. Apoi a mai cerut încă 23 de milioane de euro, pretextând că nu s-a putut lucra, iar timpii morți au costat. Aici autoritățile s-au speriat, așa că lucrurile s-au mutat în instanță. Și asta e doar afacerea digului de larg. Van Oord a fost însă implicată și-n lucrările de lărgire ale plajelor. Alte lucrări, alte sume imense încasate, din nou țepe.
Cum au dat olandezii o țeapă de milioane de euro, în cel mai pur stil românesc
Olandezii de la Van Oord au câștigat licitația pentru lărgirea a patru sectoare de plajă. Pentru aceste lucrări, executate în asociere cu S.C.T. București, olandezii încasau frumoasa sumă de 170 de milioane de euro, ca lider al asocierii. Pentru că asociații nu erau capabili să pună în operă lucrarea, s-a căutat o firmă locală care să aibă puterea de a duce la capăt lucrările, în termenul stabilit. Astfel, S.C.T București a apelat la Comprest Util SRL, care în baza unui contract, a edificat digurile de mal în două dintre cele patru sectoare de plajă. Încă din timpul lucrărilor, însă, asociatul olandezilor din București a întâmpinat probleme financiare, fiind în imposibilitatea de a-și plăti subcontractorul constănțean. În acel moment, pentru ca lucrările să poată continua, Van Oord a semnat un acord prin care și-a asumat complet datoriile asociatului S.C.T București, asigurând firma constănțeană Comprest că va plăti lucrările. Convins de buna credință a olandezilor, patronul firmei constănțene a dat drumul la lucrări, terminându-le chiar înainte de graficul stabilit, cu câteva luni. La final, când s-au cerut banii pentru lucrări, olandezii n-au mai dorit să plătească, uitând complet de acordul semnat și invitându-i pe cei de la Comprest să-și caute banii la asociatul din București. În cel mai pur stil românesc, am spune, nu-i așa? Astfel, s-a ajuns la proces între cele două părți.
Țepele olandeze au ajuns subiect de proces în instanțele constănțene
Imaginați-vă că sunteți patronul unei firme cu 500 de angajați, că ați investit în lucrări, cu bună credință, iar la momentul în care aveți de primit peste un milion de euro, trebuie să vă căutați dreptatea la Tribunal, unde știți exact că lucrurile nu se vor mișca foarte repede. Există doar două variante la mijloc. Ori închideți porțile, grație țepei olandeze, ori supraviețuiți ca societate în baza lichidităților mai vechi, dar cu o gaură serioasă în buget, pentru o perioadă.
Din fericire, Comprest Util a reușit să supraviețuiască, căutându-și dreptatea din 2016 în fața judecătorilor. Lupta între cele două părți a început printr-un proces în care Comprest cerea, la Tribunalul Constanța, o ordonanță de plată. O decizie pe care o putem numi, cel puțin ciudată, a judecătorilor, a respins cererea, pe motiv că Van Oord nu ar avea calitate procesuală pasivă. La fel de ciudat este că motivarea judecătorilor a venit după foarte multe luni. În acest interval însă, asociatul bucureștean al olandezilor a fost chemat de creditori în insolvență. Firma Comprest a încercat să-și recupereze banii profitând de această oportunitate, însă judecătorul sindic responsabil de procedură a spus NU, indicându-le constănțenilor drept plătitor al debitului pe cei de la Van Oord, care ar avea bani dar .. nu sunt dispuși să-i și cheltuiască pe plata datoriilor.
Așa s-a ajuns la două procese noi. Unul prin care Comprest cerea insolvența Van Oord, în baza datoriei de peste un milion de euro și un al doilea în care încerca, în baza răspunsului primit de la judecătorul sindic, cererea unei noi ordonanțe de plată.
De remarcat, imediat după deschiderea procesului de insolvență, firmei Comprest I s-a alăturat chiar S.C.T. București, care a arătat că are și ea de primit de la Van Oord, aproximativ 1.3 milioane de euro. Acest proces a început în 2013 și a fost câștigat de olandezi, în primă fază, judecătorii dându-le dreptate. În cel de-al doilea proces, cel legat de ordonanța de plată, a câștigat Comprest, judecătorii obligându-i pe olandezi să-și plătească datoriile.
Olandezii au nevoie de timp, așa că apelează la tertipuri
Avem așadar două procese. Unul pe care Comprest l-a câștigat, dar nu-l poate fructifica decât după motivarea judecătorului, care, ca de obicei, se lasă așteptată. Al doilea, legat de insolvența olandezilor, câștigat de aceștia pe fond, dar care se află acum în faza de apel. Comprest a ales calea cea mai clară, cerând în fața instanței o expertiză care să lămurească toată situația. De aici, olandezii au dat drumul la tertipuri, opunându-se unei asemenea variante, care nu le-ar fi fost deloc favorabilă. Rând pe rând, la fiecare termen, au depus cereri prin care să anuleze această expertiză. Într-un final, pentru a câștiga timp, au renunțat chiar și la avocații care-i reprezentau, căutând cu disperare o nouă amânare. Și nu s-au oprit aici, cerând în fața instanței chiar strămutarea procesului în alt județ. O glumă de cerere, menită doar să le câștige timp, altfel nu poți explica dorința de a pleca din curtea unor judecători unde ai câștigat toate procesele la care ai participat, cu excepția unuia singur. Cererea, care are mari șanse să se respingă, se va judeca abia în mai. O gură de aer proaspăt pentru partenerii noștri europeni.
De ce sunt atât de disperați olandezii?
E clar că oamenii de la Van Oord sunt disperați. Cel mai probabil banii încasați de la statul român au plecat deja spre țara de baștină, iar firma constituită aici nu are cu ce să-și plătească datoriile de câteva milioane de euro. Apoi, în discuție intră și participarea la faza a doua a lărgirii plajelor, care urmează să fie scoasă la licitație în această perioadă, olandezii având șansa să mai pună mâna pe niște sume exorbitante. Lucrările vor fi plătite cu peste 100 de milioane de euro. În caz că judecătorii ar accepta cererea și Van Oord ar intra în procesul de insolvență, participarea la licitație nu ar mai fi posibilă, situație care probabil dă frisoane oficialilor olandezi și prietenilor lor din România.
Cum și-au asigurat olandezii influența prin peisajul constănțean
După cum aminteam, compania olandeză Van Oord a câștigat mai multe proiecte licitate de statul român prin companiile sale. Înainte însă de a se abona la sutele de milioane de euro oferite de români, olandezii au făcut două mutări strategice, menite să le asigure putere și influență în peisajul local.
În primul rând, au ales ca managerul de contracte din România să fie Marius Stamat. De profesie inginer, domnul cu pricina aducea prin prezența sa două avantaje majore. Unul dintre ele era faptul că familia lui se înșurubase foarte bine în gașca fostului primar Radu Mazăre, care controla tot ceea ce se întâmpla în zonă, la acea vreme. Soția lui Stamat a fost ani de zile șefa de la departamentul urbanism din Primăria lui Mazăre. Din acest punct de vedere, n-ar fi exclus ca gruparea Mazăre să-l fi impus pe Stamat pentru postul din care se împărțeau contractele olandezilor în România. Știm deja că unul dintre obiceiurile de afaceri obișnuite ale grupării consta în ”10 % la noi” sau ”ne angajezi omul nostru acolo și știe el ce-are de făcut”. Un alt avantaj consta în faptul că Marius Stamat era președintele Asociației Agenților și Brokerilor de Nave din România, poziție ce-i conferea multă putere și influență în Portul Constanța, ținta afacerilor companiei Van Oord.
A doua mutare prin care olandezii de la Van Oord și-au consolidat puterea și influența locală a fost închirierea unui sediu, chiar în buricul târgului constănțean. Clădirea în care Van Oord a simțit nevoia să-și desfășoare activitatea românească a fost închiriată chiar de la Maria Veriotti, cândva președinte de instanță, judecător cunoscut în urbea noastră, în prezent avocat. Ai zice că olandezii știau că vor avea probleme juridice grave și s-au asigurat încă de la început că au aproape un om influent pe această nișă. Lucrurile aveau să devină evidente în scurt timp, atunci când problemele au apărut iar doamna Veriotti a fost prezentă în sală la procesele companiei, deși nu i-a reprezentat direct în fața instanței. Aceeași instanță în fața căreia au câștigat totuși aproape toate procesele, cu excepția unuia, fapt pentru care olandezii nu mai au încredere în justiția din Constanța și vor să mute procesul aflat pe rol în alt județ, după cum menționam. Te bufnește și râsul, când realizezi cât de românește joacă această piesă de teatru, amicii noștri olandezi.
Olandezii ne cred o țară bananieră?
Sintetizând, golanii ăștia de olandezi, care sunt mai hoți decât pretind ei că ar fi românii, poposesc pe meleagurile rudelor mai sărace din Europa de Est, unde au pretenția să încaseze miliarde de euro, profitând de sistemul care nu favorizează firmele românești, ba chiar, am putea spune fără să exagerăm că le obligă pe acestea să devină slugi ale partenerilor europeni, fără a le asigura vreo garanție că vor fi sprijinite într-o relație corectă. Constructorii români, tratați ca niște sclavi, se trezesc neplătiți, după luni de muncă în favoarea unor multinaționale europene, obligați să închidă porțile, în timp ce banii românești sunt scoși din țară. Nimeni și nimic nu le oferă protecție în fața acestor abuzuri și chiar dacă își găsesc dreptatea după ani de zile de procese, dacă se mai întâmplă și asta, care e folosul, dacă între timp afacerea lor s-a prăpădit?
Cu un tupeu incredibil, olandezii apar în Parlamentul European, unde spun că România nu poate fi primită în spațiul Schengen, că suntem hoți, că suntem nepregătiți, că suntem o țară nesigură. Când vine vorba însă de modul foarte românesc pe care și l-au însușit marile companii olandeze sosite pe teritoriul țării noastre, statul olandez închide ochii și evită să reacționeze. Situația asta, domnilor olandezi, nu pute deloc a lalele, dacă înțelegeți unde bat.
Vom reveni.
