Home Blog Page 212

Avarie RAJA pe șoseaua Mangaliei din Constanța

0

Pentru remedierea unei avarii la conducta de 500 mm de pe Șoseaua Mangaliei, din municipiul Constanta, SC RAJA SA a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi, 18 octombrie 2016, in intervalul orar 11,30 – 15,00. Sunt afectati  consumatorii din perimetrul delimitat de strazile: Sos. Mangaliei – Caraiman – 1 Mai – Sos. Mangaliei. Totodată, echipele de interventie RAJA au blocat o banda de circulatie, cu sensul de mers catre Gara Constanta. Pentru efectuarea lucrarilor de reparatii, zona a fost imprejmuita si semnalizata corespunzator, iar pentru fluidizarea traficului a fost anuntata si Politia Locala.

Ne cerem scuze fata de abonatii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru remedierea situatiei si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp. 

Vrei să te muți la Peștera? Azi poți licita pentru un teren

0

Primaria comunei Pestera, cu sediul in localitatea Pestera, str. Izvorului, nr.25, judetul Constanta, organizeaza in data de 17.10.2016, ora 13,00 licitatie pentru:
– vanzare imobil teren in suprafata de 3079,00 mp situat in localitatea Ivrinezu Mare, str. Oilor, nr.10 comuna Pestera, judetul Constanta, destinat pentru infiintare exploatatie agricola;
– vanzare imobil teren in suprafata de 973,00 mp situat in localitatea Pestera, str. Morii, nr.5- lot1, comuna Pestera, judetul Constanta, destinat pentru construirea de locuinta individuala;
– vanzare imobil teren in suprafata de 1000,00 mp situat in localitatea Ivrinezu Mic, str. Caminului, nr.2D, comuna Pestera, judetul Constanta, destinat pentru construirea de locuinta individuala;
– inchirierea incaperii nr.5 din incinta Dispensarului uman al comunei Pestera.

Relatii suplimentare la sediul Primariei, str. Izvorului, nr.25, tel./fax 0241/856800.

Minciunile primarului Decebal Făgădău (4)

1

Continuăm cu rubrica săptămânală dedicată minciunilor pe care primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, le-a aruncat în spațiul public.

Astăzi, ne-aducem aminte cu zâmbetul pe buze despre frumoasa promisiune pe care edilul a făcut-o, anunțând că are de gând ca în toamna acestui an să închidă în fiecare weekend bulevardul Tomis pentru a stimula astfel mișcarea. Urma ca, periodic, zona dintre Miga și Capitol a bulevardului Tomis să fie închisă pentru mașini iar în perimetrul respectiv să se desfășoare tot felul de activități interesante.

Evident, totul a rămas la stadiul de vorbe spuse în fața camerelor de luat vederi.

Citește și Minciuna 1 sau Minciuna 2 sau Minciuna 3

Tarife mici la Delfinariu și Acvariu, în luna octombrie

0

Începând cu prima zi a lunii octombrie, prețurile pentru spectacolele de la Delfinariu, Planetariu și Acvariu devin și mai mici. Iată detaliile.

  • PROGRAM DE VIZITARE LA ACVARIU, DELFINARIU, MICROREZERVATIE SI PASARI EXOTICE, PLANETARIU INCEPAND CU 01.10.2016 Luni – Duminica intre orele 09:00- 16:00 – Reprezentii Delfinariu: 11:00 si 15:00 – Demonstratii Planetariu: 10:00, 11:30, 13:30, 15:30

    TARIFE 01.10- 31.05 Taxa unica DELFINARIU, MICROREZERVATIE, PASARI EXOTICE si PLANETARIU – Adulti- 12 lei – Elevi/ studenti- 3 lei

    Taxa ACVARIU

    – Adulti- 8 lei – Elevi/ studenti- 2 lei

Nu l-au ajutat rugăciunile. DNA l-a pus sub control judiciar pe Teodosie

0

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 17 octombrie 2016, față de inculpatul

PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: 
– luare de mită, 
– folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții: 

BECA STEREMALAXA BOGDAN-PETRIȘORNADOLEANU GHEORGHECOJOCARU CIPRIAN-IOAN, mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

ȘTEFAN AURELIAN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: 

În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalți inculpați au folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene.
În declarațiile prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafețe agricole având categoriile de folosință „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi.
De asemenea, un alt aspect fals prezent în cuprinsul declarațiilor depuse în perioada respectivă a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) și cerințele legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor și sănătatea plantelor, reglementate prin legislația națională, pe toată suprafața agricolă a exploatației și pentru activitatea agricolă pe care o desfășoară.
Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 148.610,21 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei, în anul 2016 plățile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei).

În primăvara anului 2016, inculpatul Teodosie Petrescu, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană suma de 500 de euro. 
Banii respectivi au fost primiți în legătură cu îndeplinirea, de către inculpatul Teodosie Petrescu, a îndatoririlor sale de serviciu ce decurg din calitatea de Arhiepiscop al Tomisului, în sensul de a dispune ca persoana în cauză să primească remunerație legală pentru activitatea pe care o desfășura într-o parohie.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Petrescu Teodosie, trebuie să respecte următoarele obligații: 
– să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, 
– să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței, 
– să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
– să nu desfășoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri publice/europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/ Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuși,
– să nu se apropie de ceilalți suspecți/inculpați din dosar, de martori, experți și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia. 

Inculpatului Petrescu Teodosie i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului și suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Va sparge Cătălin Anghel monopolul impus de rudele lui Gheorghe Dragomir? Tânărul antreprenor și-a făcut publică intenția de a deveni deputat

0

Situația listelor de candidați pentru alegerile parlamentare este încă neclară, indiferent despre ce partid am discuta. În tabăra liberală, știm deja că finul președintelui Gheorghe Dragomir, celebru personaj al mai multor articole pe acest site, Robert Boroianu, va ajunge în Camera Deputaților, fără a mai conta foarte tare votul nostru, acesta primind un loc în față pe liste. Situația este identică și la Senat, acolo unde Vergil Chițac pare să fie favorit pentru a deschide lista, conform înțelegerii ce a avut loc încă din vara acestui an.

Cine vor fi cei care vor ocupa listele pe următoarele poziții, e încă neclar. Singurul care a ieșit în față și și-a exprimat dorința de a candida, este Cătălin Anghel, care a publicat online o scrisoare deschisă pentru a-și explica și motiva intenția. Rămâne de văzut în ce măsură Cătălin Anghel, un candidat pe care orice partid ar trebui să și-l dorească pe liste, va reuși să spargă monopolul de pile și relații impus de președintele Organizației Județene Constanța, Gheorghe Dragomir. Redăm integral scrisoarea de intenție adresată colegilor săi de Cătălin Anghel.

Scrisoare de intentie

Vă prezint candidatura mea în competiția internă pentru funcţia de Deputat al Județului Constanța.

Pe parcursul întregii mele activități profesionale am avut ocazia să îmi valorific cu succes calităţile manageriale de decizie şi acțiune. Sunt o persoană cu o gândire strategică şi cu fluenţă verbală, posed spirit practic şi de echipă, de-a lungul timpului am devenit un bun negociator, sunt onest si adaptabil, am inţiativă şi sunt creativ.
Empatia, participarea socială activă, comunicarea, lucrul in echipă sunt câteva din competenţele şi abilităţile sociale cu care mă pot mândri.
Îmi propun ca şi principii care să mă călăuzeasca în Parlamentul României: principiul democraţiei reprezentative, o bună comunicare, întelegerea comunităţii şi implicare în rezolvarea problemelor acesteia, aplicarea şi îmbunătăţirea legii, respectarea drepturilor omului.
Consider că este important să te implici in viaţa socială şi să ai caracter în politică. Și acest lucru l-am și exersat în ultimii ani.
Cred că există printre noi oameni de caracter care se pot implica împreună, sub un crez comun şi care pot face diferenţa pe termen scurt, mediu si lung. Cred că este un drum greu, dar care după caţiva ani îşi poate arăta roadele.

Am venit alături de echipa PNL cu gând curat și sper că voi avea sansa să particip în alegeri şi să demonstrez că se poate face politică şi cu alţi oameni decât cu cei cunoscuţi în prezent, sub puterea dreptei, bazată pe competenţă şi proprietate privată, pe recunoaşterea muncii și răsplatirea efortului personal şi pe implicare.
Îmi doresc un stat puternic, dar corect – bazat pe meritocratie.

Doresc să pun un accent deosebit pe rolul muncii de echipa şi pe scopul declarat de a obţine timp de 4 ani rezultate măsurabile. Capacitatea de a găsi soluţii şi de a mă adapta diverselor situaţii politice şi economice sunt şi ele atuuri ale experienţei și pregătirii mele.
Doresc să mulţumesc celor ce au viziuni asemănătoare şi sper ca împreună să dovedim că se poate! Sunt deschis la propuneri … Ce ziceți, mă susțineți ?
Puterea mea vine doar cu reprezentativitatea dumneavoastră.

Cred că a venit timpul să dispară păpușarii din politică și că este momentul pentru un suflu proaspăt de reprezentare a cetățenilor din Constanța și din România.
Cred într-un stat puternic şi suplu bazat pe decizii transparente şi coerente, condus de o clasă politică echilibrată şi care colaborează pe proiecte naţionale și regionale care să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor. Cred că putem schimba părerea despre politica românească de până acum – bazată în general pe interese personale și discursuri politicianiste, neacoperite de fapte. Cred că putem ieşi din amorţirea discursului de lemn populist şi cred că de noi depinde să ne fie bine la noi în țară.

Numai prin educație civică și politică ne putem depăși condiția actuală, iar prin implicare a electoratului ‘tăcut’, dar care nu s-a simțit reprezentat se poate depăși cercul vicios în care se pare că mergem…această buclă temporală ce ne trimite spre gaura neagră a lipsei de progres și de bunăstare.
Suntem sătui să alegem răul cel mic, vrem luptă pe proiecte, vrem dialog social real, vrem concurență reală și trasparență în achiziții, vrem simplitatea legilor și interacțiunea cu statul să fie minimală și fără umilințe.

Reforma dezvoltării României poate începe simplu: ne uităm în oglindă, vedem ce avem acum bun si rău și luăm decizii corecte atât pentru viitorul apropiat (oameni, locuri de muncă, oranizare, muncă, puncte tari și puncte slabe), cât pentru viitor ( oportunități, infrastructuri, potențial).

Depinde de noi să schimbăm percepția despre politică, de la ”populism“, ”ceartă“ și politicienii care “iau”, către politicieni care ”oferă” cunoștiintele lor economice și experiența lor de viață în favoarea semenilor, îmbunătățindu-le și ușurându-le viața.
Numai cei ce se adaptează la realitațile economice, inovând în același timp pot spera pentru viitor.

Vom găsi liderii care să nu piardă din vedere aceste aspecte? Este o vorba românească : “cum îți așterni, așa dormi !”
Mă bazez pe cetăţenii oneşti care îşi doresc o schimbarea pozitivă în societate.
Având în vedere că sunt un om care crede în proiecte sper sa găsesc mulţi aliaţi pentru proiectele de care România are atâta nevoie.
Duşmanii mei sunt superficialitatea si mediocritatea.
Sunt conştient că există o cerinţă de prospeţime, prospeţime dublată de caracter şi implicare în comunitate.
Îmi doresc legi simple şi simplu de aplicat.
Cred în rezultate bazate pe merit.

“Succesul este să ajungi unde vrei. Fericirea este să îţi placă unde ai ajuns.” (H.Jackson Brown)

Catalin Mihai Anghel
CatalinAnghel.com

Cutremur în Marea Neagră

0

Conform unui anunț făcut de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului, sâmbătă, 15 octombrie, la ora 11:18:36, a avut loc un cutremur în Marea Neagră.

Coordonate: lat 42.3727; lon 30.5594, în zona Bulgariei. Magnitudine: 5.3, adâncime: 10km.

Cutremurul s-a produs în partea nordică a Turciei și nu a fost simțit în România.

PNTCD la 90 de ani. Tudorel Chesoi consideră necesară revenirea țărăniștilor pe scena politică

0

Pe 10 octombrie 1926, în urmă cu 90 de ani, a fost fondat Partidul Naţional- Ţărănesc, prin fuziunea Partidului Naţional Român din Transilvania, condus de Iuliu Maniu cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat al României, condus de Ion Mihalache.

Activitatea PNŢ a fost suspendată în 1938 de către regimul dictaturii regale iar în 1947 PNŢ a fost scos în afara legii de către regimul comunist şi sute de mii de naţional-ţărănişti au fost aruncaţi în lagăre şi închisorii, numeroşi dintre ei fiind omorâţi acolo.

Pe 22 decembrie 1989, odată cu prăbuşirea dictaturii comuniste, PNŢ s-a reactivat şi a reintrat în legalitate sub conducerea lui Corneliu Coposu. Totodată, paridul şi-a adăugat şi denumirea de Creşin Democrat, aceasta devenind Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Noua denumire s-a impus datorită afilierii în clandestinitate a PNŢ la Internaţionala Creştin Democrată de către Corneliu Coposu în 1987 precum şi la Uniunea Europeană  Creştin Democrată (UECD). UECD a fondat în anii 1990 Partidul Popular European, împreună cu partide de orientare conservatoare din Europa. Aşadar, PNŢCD este cel mai legitim membru al PPE din România, celelalte partide aderând la această formaţiune europeană mai degrabă din motive de oportunism decât din afinitate doctrinară.

Partidul a devenit ţinta propagandei regimului neo-comunist de inspiraţie sovietică, al Frontului Salvării Naţionale, condus de Ion Iliescu. Propaganda neo-comuniştilor care deţineau monopolul mass-media, campania de violenţe împotriva PNŢ, precum şi fraudele electorale au făcut ca PNŢCD să obţină doar 2,49% la primele alegeri libere de după căderea regimului comunist, intând în parlament cu un senator şi 11 deputaţi. Menţionez doar că în primele luni ale anului 1990 şi până la alegerile din 20 mai 1990 campania de violenţe organizată împotriva partidului, s-a soldat cu majoritatea sediilor judeţene devastate, peste 200 de răniţi şi doi morţi.

Aşa zisa mineriadă din 13-15 iunie 1990 s-a soldat cu devastarea sediului central al PNŢCD din Bucureşti şi redacţiei ziarului „Dreptatea”, al partidului. De fapt scopul regimului neo-comunist de inspiraţie sovietică Iliescu – FSN a fost să împiedice dezvoltarea democratică a României şi mai ales orientarea euro-atlantică a ţării, care îi deranja pe stăpânii de la Moscova. Pentru aceasta regimul a decis să suprime PNŢCD, cel mai important partid care îi stătea în cale.

Cu toate acestea, PNŢCD a devenit liderul opoziţiei democratice şi a iniţiat o alianţă de partide politice şi asociaţii civice, numită Convenţia Democratică şi apoi Convenţia Democratică din România – CDR. CDR, sub conducerea PNŢCD a avut un rol istoric. La alegerile din 1992 CDR a câştigat alegerile locale din marile oraşe inclusiv Bucureşti, spărgând monopolul comunist/neocomunist asupra puterii, iar PNŢCD a intrat în Parlament ca principala forţă de opoziţie.

În 1996 CDR a câştigat alegerile locale, alegerile prezidenţiale şi parlamentare. Pentru a forma guvernul şi a crea o majoritate, CDR s-a aliat şi cu alte forţe politice, făcând apoi compromisuri în această privinţă pentru a putea promova scopurile sale: instaurarea democraţiei, prosperitate pentru români şi integrarea euro-atlantică a României.

Guvernarea PNŢCD dintre 1996 – 2000 a fost factorul esenţial pentru salvarea României. Am găsit trezoreria statului goală, în schimb cu datorii enorme făcute cu scadenţa la termen scurt de către guvernarea anterioară a PSD (PDSR se numea atunci) care făcuse mari cheltuieli pentru mituirea electoratului pe baza creditelor externe, factura urmând a fi achitată de PNŢCD în 1998/1999, când intrarea în încetare de plăţi a României era iminentă. Cea mai mare parte a societăţilor comerciale cu capital de stat din industrie, agricultură, servicii, aveau conturile golite de clientela PSD şi înregistrau în schimb mari datorii. Reforme şi privatizare încă nu se făcuseră, deşi în alte state comuniste reformele începuseră cu 10 ani în urmă, chiar la finalul perioadei comuniste.

Guvernarea PNŢCD a fost un mare succes. Ca să tragem linie, de unde PNŢCD preluase România într-o situaţie dramatică, în anul 2000 am lăsat ţara la cheie celor cre ne-au urmat la putere, după cum urmează:

–         S-au făcut cele mai de succes privatizări din istorie, atât din punct de vedere al sumelor record încasate de statul român cât şi al succesului ulterior pe piaţă al companiilor privatizate, printre care Banca Română pentru Dezvoltare – Societe Generale, Romtelecom, Dacia – Renault.

–         S-a făcut privatizarea societăţilor comerciale cu capital de stat şi s-au eliminat datoriile la stat şi datoriile pe care acestea le aveau între ele, numite arierate. Marile companii de stat rămase erau puternice şi erau echilibrate financiar. Cei care au venit după noi, fie le-au distrus, cum a fost cazul Regiei Tutunului, fie le-au jefuit, cum a fost cazul CFR, fie le-au privatizat în condiţii dezavantajoase pentru statul român, cum este cazul ALRO Slatina, Sidex Galaţi sau Bancii Comerciale Române. Dacă rămâneam noi la putere desigur că asemenea jaf în economie nu s-ar fi întâmplat şi nici 4 milioane de români nu ar fi fost nevoiţi să părăsească ţara, cum s-a întâmplat după 2004, la mai mulţi ani după ce PNŢCD părăsise puterea. La plecarea de la guvernare, noi am lăsat aceste companii intacte iar soarta zecilor şi sutelor de mii de salariaţi a rămas în seama PSD, care s-a văzut apoi cum i-a tratat, cum i-a umilit şi i-a lăsat pe drumuri, obligându-i să părăsească ţara pentru a-şi câştiga traiul.

–         S-a evitat intrarea României în incapacitate de plată, s-a încheiat acordul cu FMI şi s-a asigurat stabilitatea financiară a ţării.

–         S-a adoptat toate legile reformei, legile europene, cum ar fi în domeniul administraţiei publice locale, fapt care a dus la creşterea de peste 50 de ori a veniturilor primăriilor în primul an, banii ducându-se anterior la bugetul statului, nu la bugetele locale.

–         S-au pus bazele legislative ale restituirii proprietăţilor furate de comunişti. A fost un act de dreptate care nu are nicio legătură cu jaful de la bugetul statului sub pretextul despăgubirilor de la ANRP, jaf făcut de alte forţe politice la un deceniu după ce PNŢCD a părăsit guvernarea.

–         S-a adoptat legea deconspirării fostei Securităţi ca poliţie politică.

–         Ca rezultat al guvernării PNŢCD, România a fost salvată. De unde îm primul deceniu de după 1989 recesiunea, scăderea economiei româneşti a fost constantă, în ianuarie 2000 tendinţa s-a inversat şi a început creşterea economică şi creşterea exporturilor, fenomene pozitice care au continuat fără întrerupere pânla la criza mondială din anul 2009.

–         La summit-ul NATO de la Madrid din 1997 România a fost nominalizată pentru a adera la organizaţia nord-atlantică odată cu următorul val de aderare.

–         La Consiliul UE din decembrie 1999 de la Helsinki România a fost invitată oficial să devină membru UE şi să înceapă negocierile de aderare.

–         Forţele răului au încercat să împiedice parcursul firesc al României, să o împiedice să-şi împlinească destinul democratic, prosper, şi euro-atlantic. Au fost organizate aşa-zisele mineriade de la Cozia şi Costeşti, grave ameninţări la securitatea naţională, acţiuni menite să răstoarne prin forţă guvernarea aleasă democratic şi să întoarcă România la un trecut pe care nu îl mai dorea nimeni. S-a încercat subminarea procesului de aderare la NATO de către Iliescu/PSD sub pretextul aşa-zisei solidarităţi cu regimul bolşevic al dictatorului iugoslav Slobodan Miloşevici. Însă acordul încheiat de România cu NATO în 1999 privind accesul forţelor aeriene NATO a constituit garanţia aderării României la alianţa nord-atlantică cinci ani mai târziu, în anul 2004.

–         Guvernarea PNŢCD a fost marcată de convulsii sociale, fie din cauza greutăţii reformelor, fie din cauza opoziţiei forţelor retrograde comuniste din stradă, din presă, din parlament şi din sindicate. Partenerii PNŢCD de la guvernare au dovedit lipsă de loialitate iar preşedintele de atunci al României ales cu susţinerea PNŢCD a dat dovadă de indiferenţă faţă de soarta partidului care l-a făcut preşedinte. Conducerea PNŢCD a făcut şi erori tehnice, la alegeri, legate de stabilirea pragulului electoral şi de alcătuirea coaliţiei electorale pentru alegerile din anul 2000. Coaliţia formată în jurul PNŢCD nu a reuşit să treacă pragul de 10% din voturi şi nu a reuşit să intre în parlament. De atunci, PNŢCD, rămas în afara parlamentului, a fost măcinat de lupte interne şi conflicte juridice, iniţiate de indivizi care nu au mai nimic în comun cu partidul nostru.

 

–         În 1926 formarea PNŢCD a fost o necesitate istorică, pentru a se putea forma un adevărat sistem bipartit împreună cu PNL şi a evita ascensiunea forţelor extremiste.

 

–         În 1944 – 1947 reactivarea PNŢCD, reintarea în legalitate a fost o necesitate istorică, naţional-ţărăniştii fiind singura forţă politică capabilă să se opună instaurării regimului comunist. Atunci PNŢ, condus de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache şi-a îndeplinit misiunea şi a obţinut peste 70% din voturile românilor, dar câştigarea alegerilor nu a fost suficientă, în faţa ocupaţiei militare sovietice şi a cinismului calculelor geopolitice ale marilor puteri.

 

–         În 1989 reintrarea în legalitate a PNŢCD sub conducerea lui Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ion Raţiu, Ioan Bărbuş, Nicolae Ionescu-Galbeni, Şerban Ghica, Valentin Gabrielescu şi multor altor personalităţi democratice şi anticomuniste a fost o necesitate istorică. PNŢCD a fost singurul partid capabil să înfrunte copleşitoarea maşinărie a paridului-stat neocomunist, FSN/PDSR/PSD, să câştige puterea prin mijloace democratice, să facă reformele ireversibile şi aderarea la NATO şi UE.

 

–         În prezent, reapariţia PNŢCD pe prima scenă politică a ţării, intrarea în Parlament şi apoi la guvernare este tot o necesitate istorică. Actualele partide politicie nemulţumesc populaţia din cauza ineficienţei, corupţiei, confuziei doctrinare. Acest fapt periclitează ordinea democratică şi poate deschide calea unor noi formaţiuni extremiste, care întotdeauna aşteaptă asemenea momente. Această posibilitate este favorizată şi de scăderea prestigiului şi atractivităţii UE, confruntată cu mai multe probleme printre care criza monedei euro, criza migranţilor, ieşirea Marii Britanii din UE. De asemenea, contextul de securitate este deosebit de periculos, cu încălcarea legislaţiei internaţionale, războiul din Ucraina şi anexarea Crimeei, resurecţia şovinismului şi iredentismului în Europa Centrală, puciul din Turcia şi convulsiile care au urmat. În asemenea momente grele, PNŢCD este dator să depăşească toate problemele sale interne, să reintre în lupta politică şi să-şi reia misiunea de a lucra pentru binele ţării în toate momentele de cumpănă, la fel ca de fiecare dată în ultima sută de ani.

 

Vicepresedinte BNC si

Presedinte Organizatiei Judetene Constanta,

TUDOREL CHESOI

 

Festivalul Aki Matsuri la Muzeul de Istorie și Arheologie

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în parteneriat cu  Asociația Sakuranbo Constanța,  organizează evenimentul cultural Festivalul Aki Matsuri .

Este al doilea eveniment ce are loc în cadrul seriei de manifestări Comori culturale ale Extremului Orient, prin care muzeul nostru – în parteneriat cu diverși actori culturali – își propune să aducă la cunoștința publicului iubitor de cultură constănțean aspecte culturale reprezentative ale milenarelor civilizații asiatice din Extremul Orient. Reamintim că primul eveniment, ce a avut loc în 2015, a fost dedicat Coreei și a prezentat ceremonia ceaiului și costumul tradițional coreean (hanbok).

Aki Matsuri este un festival de cultură, muzică și artă japoneză, ajuns deja la a III-a ediție, în cadrul acestuia urmând a fi puse în scenă ateliere de origamiikebanayukatacosplay și gastronomie japoneză, la care va putea participa activ și publicul prezent. De asemenea, vor avea loc demonstrații de arte marțiale tradiționale (kendo) și concert taiko (tobe japoneze).

Asociația Sakuranbo Constanța este o organizație non-guvernamentală care a luat ființă în luna august 2010, ca răspuns la numărul mare de solicitări pentru studierea limbii japoneze în Constanța și a dorinței membrilor fondatori de a împărtăși frumusețea și rafinamentul culturii și civilizației japoneze.

Evenimentul va avea loc la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (Piața Ovidiu nr. 12), duminică 16 octombrie a.c., în intervalul orar 1100 – 1500, iar intrarea este liberă.

PROGRAMUL FESTIVALULUI AKI MATSURI

16 octombrie 2016 

Activități permanente

11.00 – 15.00 – Atelier de origami – hol intrare (dreapta)

11.00 – 15.00 – Atelier de yukata – hol intrare (stânga)

11.00 – 15.00 – Cosplay  –  hol intrare (dreapta)

11.00 – 15.00 – Desene în stil manga – sala “Ovidiană”

11.00 – 15.00 – Stand cu mâncare japoneză – hol intrare (stânga)

Activități temporare 

11.30 – 12.00 – Kendo demonstrativ –  sala “Ovidiană”

12.00 – 12.15 – Taiko – Tobe japoneze – sala “Ovidiană”

12.30 – 14.30 – Atelier de ikebana – sala “Ovidiană”

14.30 – 15.00 – Atelier gastronomic –  sala “Ovidiană” 

Gafă la Primăria Medgidia. Ești putred de bogat? Primești o locuință socială

0

Un anunț sosit prin intermediul adresei de e-mail de la reprezentanții Primăriei Medgidia ne-a făcut să râdem zgomotos. În același timp însă, nu putem să nu constatăm starea de haos și de amatorism în care se zbate respectiva instituție, din momentul în care frâiele acesteia au fost preluate de primarul ALDE, Valentin Vrabie.

Ce spune comunicatul de ne-a făcut să râdem așa bine? Pe scurt, că indiferent de statutul dumneavoastră social și de vârstă, puteți primi o locuință socială sau, după caz, un teren intravilan în Medgidia. Dacă nu ne credeți, iată comunicatul, în integralitatea lui.

În atenția solicitanților de locuințe sociale și de loturi de teren intravilan pentru construcția de locuințe proprietate personală

Persoanele interesate să intre în posesia unei locuinte sociale sau a unui lot de teren intravilan, indiferent de statutul social sau de vârstă,  pot depune o solicitare scrisă la sediul Direcției de Gestionare a Domeniului Public și Privat Medgidia, str. Republicii, nr. 36B, începând  de mâine 13.10.2016 până la data de 15.11. 2016.

Cererile depuse în această perioadă vor constitui o bază de date reală cu privire la necesarul de locuințe sociale și de loturi de teren care vor fi puse la dispoziția  cetățenilor  din municipiul Medigidia, precum și elementul fundamental care va sta la baza dezvoltării de proiecte de locuințe noi.

Pentru mai multe informații persoanele interesate se pot adresa

D-nei. Simona Presadă – sef Serviciu Patrimoniu – asistență juridică

D-nei. Domnica  Alexandrina – administrator

D-nei. Bucur Elena  – referent

din cadrul  Direcției de Gestionare a Domeniului Public și Privat, sau la tel. 0241/814.085.

După cum spuneam, din dorința de a se face cumva remarcat, primarul Valentin Vrabie anunță medgidienii că, indiferent dacă au milioane de euro în cont sau sunt niște puști de 9-10 anișori, abia intrați pe băncile școlii, pot oricând să scrie o cerere pentru a primi o locuință socială sau un teren.

Delfinii din Constanța vor ajuta mai mulți minori să renunțe la droguri

0

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, (CPECA), demarează, începând cu luna septembrie 2016, proiectul pilot „Animalele, călăuze pe drumul vindecării” –Terapie ocupaţională ca suport în procesul recuperării. Proiectul se derulează în parteneriat cu Delfinariu Constanţa şi Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. Acesta are ca obiect dezvoltarea sentimentului de responsabilitate pentru propriile decizii ale consumatorilor de droguri minori asistați şi alegerea unui stil de viaţă sănătos, prin desfăşurarea de activităţi de tip voluntariat. 10 consumatori de droguri adolescenți, aflaţi în asistenţă integrată la CPECA Constanţa, vor îngriji delfinii şi animalele aflate în micro-rezervaţie, sub îndrumarea unui angajat-îngrijitor, în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, însoţiţi de un specialist psiholog şi un voluntar ANA, sub forma terapiei ocupaționale ca suport în procesul recuperării acestora. Durata proiectului este de 1 an de zile.

Sursă video: Dobrogea Tv

Avarie RAJA la Năvodari

0
Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apa, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Crizantemei din localitatea Navodari, SC RAJA SA a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi, 12 octombrie 2016, in intervalul orar 10,30 – 14,00. Sunt afectati consumatorii din Orasul Navodari, strazile Crizantemei, Culturii, Sanatatii, Cabanei, Scolii, Dobrogei, cei arondati Punctului Termic nr. 5 si Liceul Lazar Edeleanu. 
Ne cerem scuze fata de consumatorii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre vor face tot posibilul pentru finalizarea reparatiilor si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.

CMSN Constanța anunță promovări în funcție

0

Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta, b-dul Mamaia nr.255, organizeaza in baza

Regulamentului cadru aprobat de H.G. nr.286/2011, cu modificari si completari, examen de promovare pentru urmatoarele functii:

– din functia de artist circ gr.II in functia de artist circ gr.I (1 post delfinariu)

– din functia de artist circ debutant in functia de artist circ tr.III ( 1 post Microrezervatie si pasari exotice)

– din functia de ingrijitor animale tr.II in functia de de ingrijitor animale tr.I (1 post Microrezervatie si pasari exotice)

– din functia de ingrijitor animale tr.III in functia de de ingrijitor animale tr.II (2 posturi Microrezervatie si pasari exotice)

– din functia de ingrijitor animale tr.IV in functia de de ingrijitor animale tr.III (2 posturi Microrezervatie si pasari exotice)

Concursul va consta in sustinerea unei probe practice in data de 25.10.2016, ora 10:00 sediul

institutiei, b-dul Mamaia nr.255.

La data, ora si locul stabilite pentru examenul de promovare, comisiile de examinare vor fi prezente la sectia Delfinariu si la sectia Microrezervatie si pasari exotice unde se vor sustine probele practice de catre candidatii propusi spre promovare.

Durata examenului se stabileste de catre comisia de examinare in functie de gradul de dificultate si complexitate al probei practice,dar nu poate depasi 3 ore.

Rezultatele examenului de promovare se afiseaza in termen de doua zile lucratoare de la sustinerea

acestuia la sediul si pe site-ul institutiei.

Contestatiile se depun in termen de o zi lucratoare de la afisarea rezultatului, sub sanctiunea

decaderii din acest drept.

Relatii suplimentare la biroul resurse umane al institutiei,d-na Vatafu Daniela, sau la telefon 0241-481240.

Weekend teatral cu recital de poezie Bodochi – Sigartău şi „Omul care mânca lumea”

Teatrul de Stat Constanţa (TSC) vă invită sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 19.00,  la un spectacol inedit susţinut de actriţa Anca Sigartău, împreună cu Marius Bodochi, unul dintre protagoniştii celei mai recente premiere constănţene („Ursul” de A.P.Cehov).

Spectacolul, intitulat „De la om la om”, este un recital al celor doi cunoscuţi actori, care vor interpreta texte de Vasile Alecsandri, La Fontaine, William Shakespeare, Mihai Eminescu, Tennessee Williams, Cesare Pascarella, Jorge Luis Borges, Adrian Păunescu, Carlos de Andrade, Roberto Sanesi.

Recitalul va fi ambientat cu muzică originală, compusă şi interpretată live de Anca Sigartău.

Preţul unui bilet este 30 lei.

Duminică, 16 octombrie, de la ora 19.00, constănţenii vor putea viziona un spectacol al Teatrului de Artă Bucureşti, în regia talentatului Alexandru Mâzgăreanu, unul dintre cei mai curajoşi regizori din tânăra generaţie.

Afis_Omul care manca lumea copy„Omul care mânca lumea”,  piesa de debut, multi-premiată, a tânărului dramaturg şi regizor german Nis-Momme Stockmann, tratează cu cinism diferite aspecte ale societății contemporane. Din cauza presiunilor sociale și personale, personajul principal – un tânăr de 35 de ani – trece printr-un moment de criză și caută să își recapete identitatea, încercând să dea un sens nou vieții sale.

Doar că, în lumea profitului, capitularea nu este o opțiune. Pe lângă critica la adresa societății capitaliste și a presiunilor pe care aceasta le generează asupra oamenilor, spectacolul pune în discuție probleme profund umane; tânărul autor Nis-Momme Stockmann reușește să creeze un personaj unic și să răspundă unor probleme perene, precum îmbătrânirea, dependența și dificultățile condiției de tată, soț și prieten.

În distribuţie: Şerban Gomoi, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru/ Sorina Ştefănescu, Alex Călin, Liviu Chițu. Muzica este semnată de Alexandru Suciu, iar fotografia, de Romulus Boicu.

Preţul unui bilet este 30 lei. 

Spectatorii fideli ai trupei Teatrului de Stat Constanţa sunt aşteptaţi din nou la producţiile noastre în weekend-ul 22 – 23 octombrie, când vor putea să vizioneze a doua premieră din această stagiune.

În data de 16 octombrie, TSC va da o reprezentaţie a piesei „Uciderea lui Gonzago”, de Nedialko Iordanov, pe scena Teatrului Nottara din capitală, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru – FEST(IN) pe Bulevard.

 

 

Minciunile primarului Decebal Făgădău (3)

2

Continuăm cu rubrica săptămânală dedicată minciunilor aruncate în spațiul public de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.

Vă readucem astăzi aminte de întâlnirile pe care edilul le desfășura, înainte de campania electorală, în calitatea sa de viceprimar cu atribuții de primar interimar, cu reprezentanții ONG-urilor constănțene.

Se pare că odată trecută campania electorală, ajuns în postura de șef al administrației locale, Decebal Făgădău n-a mai găsit de cuviință să organizeze aceste întâlniri, care, să fim sinceri, oricum îl plictiseau de moarte.

Bifăm astfel a treia minciună a primarului.

Citiți și Minciuna 1 sau Minciuna 2

Trafic dificil pe bulevardul Mircea în Constanța

0
Pentru remedierea unei avarii survenite in aceasta seara, 10 octombrie 2016, la conducta principala de alimentare cu apa, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Mircea cel Batran, zona intersectiei cu strada Tudor Vladimirescu, echipele de interventie RAJA au blocat o banda de circulatie, cu sensul de mers catre zona Tomis II, in intervalul 19,00 – 22,30. Pentru efectuarea lucrarilor de reparatii, zona a fost imprejmuita si semnalizata corespunzator, iar pentru fluidizarea traficului a fost anuntata si Politia Locala.
Ne cerem scuze participantilor la trafic din zona respectiva, si le dam asigurari ca echipele RAJA Constanta vor face tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt.
Abonatii din zona nu sunt afectati de aceasta lucrare, intrucat echipele de interventie incearca sa efectueze reparatia cu conducta sub presiune.