Home Blog Page 219

Evenimentul anului, în Constanța. Regata Marilor Veliere revine în septembrie

Regata Marilor Veliere se întoarce în Constanța. O lună până la start

După succesul primei ediții din 2014, Constanța va fi din nou gazda Regatei Marilor Veliere din Marea Neagră (SCF Black Sea Tall Ships Regatta).

Evenimentul va avea loc între 8 și 11 septembrie, în portul Constanța. Sunt așteptate la start 15 veliere din 6 țări, cu un total de peste 1.000 membri de echipaj.

„Avem atât nave care vin din nou în Constanța datorită succesului din 2014, dar avem și 6 nave noi față de prima ediție. O altă noutate a acestei ediții este că vom adaugă la conceptul acestui eveniment și diversitatea culturală specifică Dobrogei. Muzica, dansurile, artizanatul și gastronomia fiecărei etnii dobrogene vor fi prezente în cele patru zile completând spectacolul oferit de nave și echipaje. Reușim astfel să îmbinăm ce este mai reprezentativ pentru noi – marea, multi-culturalitatea, dar și istoria, ținând cont că suntem în proximitatea zonei peninsulare pe străzile căreia va avea loc parada echipajelor ce se va încheia cu ceremonia de premiere din Piața Ovidiu”, a declarat Alin Vintilă, reprezentantul organizatorilor din România ai evenimentului.

„Suntem încântați să revenim în Constanța pentru Regata Marilor Veliere din Marea Neagră, ediția 2016. În cadrul evenimentului de debut, din 2014, orașul a întâmpinat navele într-un mod foarte călduros și a fost o gazdă foarte bună în ceea ce avea să devină punctul culminant al unui eveniment emoționant. Ne așteptăm la mai mult anul acesta, ținând cont de faptul că portul Constanța este primul din cursă, locul unde navele se întâlnesc înainte de prima etapă spre Novorossiisk. Desigur, suntem foarte bucuroși că nava-școală Mircea și frumosul velier Adornate vor face parte din flota noastră. Ambele și-au adus o contribuție importantă în 2014 și la fel va fi și în acest an”, a spus președintele Regatei Marilor Veliere, dl. Robin Snouck-Hurgronje. ”Constanța, cu țărmul său frumos, cu tradițiile sale maritime și oamenii prietenoși, este o bijuterie a Mării Negre. Sperăm că acest eveniment va pune orașul mai mult pe scena internațională”, a completat acesta.

La Regata Marilor Veliere din anul 2014 au participat la Constanța 13 veliere, 1500 de membri de echipaj, iar numărul vizitatorilor a fost de peste 100.000 pe întreaga durată a evenimentului.

„Datorită succesului primei ediții, partea română a obținut de la Sail Training International startul regatei din acest an și programarea evenimentului în ultimul week-end de vacanță școlară”, a declarat Alin Vintilă.

Iată un scurt video despre evenimentul organizat în 2014

Evenimentul este organizat de Navigator Yacht Club, în parteneriat cu Academia Navală Mircea cel Bătrân și Liga Navală Română, cu sprijinul Administrației Porturilor Maritime Constanța.

„Dorim să promovăm Constanța ca destinație permanentă pentru velierele mari din întreaga lume care prin prezența lor sporesc atractivitatea orașului nostru în rândul turiștilor. Suntem convinși că în timp, Regata Marilor Veliere va deveni un eveniment emblematic pentru Constanța, așa cum este Festivalul Internațional de Teatru pentru Sibiu sau Festivalul Internațional de Film Transilvania pentru Cluj. Marketingul urban se bazează și pe astfel de evenimente pentru a crește atractivitatea unui oraș atât pentru turiști, cât și pentru investitori, dar mai ales pentru a defini identitatea noastră ca oraș port și pentru a-i întoarce pe constănțeni cu fața către mare”, au precizat reprezentanții Navigator Yacht Club.
 
Regata Marilor Veliere face parte dintr-o serie de regate internaționale ce se desfășoară an de an, începând din 1956, sub egida Sail Training International, o organizație non-profit din Marea Britanie care în 2007 a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace datorită activității sale pentru educarea tinerilor la bordul navelor cu vele și promovarea prieteniei și înțelegerii la nivel internațional.

Navele așteptate în portul Constanța sunt, în ordine alfabetică:

1. Adornate, România, clasa B
2. Adventure (RUS 50), Rusia, clasa C
3. Akela, Rusia, clasa D
4. Anna Maria, Rusia, clasa D
5. Arial, Rusia, clasa C
6. Atyla, Spania, pavilion Vanuatu, clasa B
7. Kaliakra, Bulgaria, clasa A
8. Kruzenshtern, Rusia, clasa A – în curs de confirmare.
9. Mir, Rusia, clasa A
10. Mircea, România, clasa A
11. Nadezhda, Rusia, clasa A
12. Pandora, Italia, clasa B
13. Pogoria, Polonia, Clasa A
14. Royal Helena, Bulgaria, clasa A
15. Vityaz, Rusia, clasa D
 
Detalii despre clasele velierelor:
– clasa A: nave cu velatură tradițională cu peste 40 m lungime totală
– clasa B: nave cu velatură tradițională sub 40 m lungime totală
– clasa C: nave cu velatură modernă sub 40 m
– clasa D: nave cu velatură modernă sub 40 m, dar care au și velă spinnaker.
 

Constanța Curată. Apel către partide: scoateți dinozaurii din listele de parlamentari

Finalul de an ne prinde cu o nouă rundă electorală. Vom avea de ales oamenii pe care-i trimitem în Parlamentul României. Scăpați de votul uninominal, politicienii se reîntorc în acest an la listele pe care le îndrăgesc atât de tare. Pentru că odată așezat pe un log eligibil, un politician poate fi sigur de prezența sa în Parlament, mimând apoi o campanie electorală.

Lansăm astăzi, alături de prietenii noștri de la Constanța Sută la Sută, Ordinea.ro și Constanța News, campania Constanța Curată prin care invităm opinia publică și jurnaliștii să pună presiune pe reprezentanții partidelor, pentru ca listele de parlamentari să nu mai conțină aceleași nume pe care le tot vedem de peste 20 de ani, nume ale unor oameni care merg în Parlament pentru a dormi sau chiar mai rău, pentru a rezolva interesele proprii sau cele de partid.

Nu mai vrem marionete în Parlament. Nu mai vrem slugi care să ridice mâna așa cum le dictează partidul. Nu mai vrem oameni care să nu inițieze nici măcar o lege pentru români și pentru constănțeni. Nu mai vrem oameni fără voce. Nu mai vrem personaje impuse de la București pe listele din orașul nostru. Nu mai vrem dinozauri care candidează de 20 de ani, impuși de partid contrar dorinței omului de rând.

Parlamentul României trebuie să fie ocupat de oameni care pot dovedi prin cariera profesională că-și merită locul în acea instituție și că pot aduce plusvaloare prin prezența lor în scaunul de senator sau deputat.

Vom continua în următoarea perioadă, analizând activitatea fiecărui parlamentar ce se află în acest moment în funcție. E timpul ca oamenii să înțeleagă cine sunt cei care-i reprezintă și să voteze în cunoștință de cauză.

Vă așteptăm alături de noi!

Delfinariul și Acvariul vă așteaptă. Iată prețurile și programul verii

0

Delfinariul din Constanța vă oferă cel puțin trei spectacole pe zi, de la orele 11.00, 15.00 și 19.00, în fiecare zi.

Dacă va exista cerere, se pot introduce încă două spectacole.

Spectacolul durează circa 20 de minute și se desfășoară în bazinul nou, care a costat 13 milioane de lei și a fost inaugurat la sfârșitul lunii iulie.

Când vă programați să vizitați Delfinariul, nu uitați să vă faceți timp și pentru o vizită la Microrezervație și Expoziția de Păsări Exotice, care pot fi vizitate de luni până duminică, între orele 9.00 și 19.30, dar și la Planetariu. Demonstrațiile de aici loc la orele 9.30, 11.00, 12.00, 14.00, 15.30 și 16.30.

Acvariul, care se află vizavi de Cazinoul din Constanța, poate fi vizitat zilnic între orele 9.30 și 20.30.

Iată și tarifele de intrare:

  • Tarif unic Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice:
  • 40 lei – adulţi
  • 10 lei – elevi, studenţi

Pentru copiii sub 7 ani intrarea este liberă.

  • Tarif  Microrezervație
  • 8  lei – adulţi
  • 2 lei – elevi, studenţi
  • Tarif Planetariu
  • 8 lei adulti
  • 2 lei elev/student
  • Tarif Acvariu:
  • 20  lei – adulţi
  • 5 lei – elevi, studenţi

Avarie RAJA în comuna Castelu

0

Pentru remedierea unei avarii survenite in aceasta dimineata, la conducta cu diametrul de 250 mm, de pe strada Principala din localitate Castelu, SC RAJA SA a fost nevoita sa intrerupa alimentarea cu apa. In intervalul orar 9,30-14,00, vor fi lipsiti de apa toti abonatii din localitatea Castelu.“Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati, carora le dam asigurari ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt si reluarea furnizarii de apa la parametri optimi.”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.

Ziua Delfinului, sărbătorită mâine la CMSN Constanța

0

Ziua Delfinului, o sărbătoare de tradiție la Mare Nostrum, va fi sărbătorită anul acesta pe 5 august, de la ora 10:00, la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța – co-organizator al evenimentului.

Atelierul de lucru este dedicat instituțiilor din programul Monitorizarea și Conservarea Delfinilor din Marea Neagră (D.S.V.S.A. Constanţa, ACCOBAMS România, CMSN Constanţa, ABADL, ARBDD, ANSVSA Constanța, Garda de Coastă, INCDM Grigore Antipa și Green Balkans, Bulgaria s.a.

Între demonstrațiile de la Delfinariu, copii vor putea participa la diverse jocuri, dedicate tot Zilei Delfinului. Despre ce este vorba, ne spune chiar Angelica Curlișcă.

Atracția principală va fi jocul, de echipă, Treasure Hunt, care înglobează probele: pet bowling, pescuit interactiv, delfinii năzdrăvani, Regele/Regina Mimei, Portalul spre Delfi, toate contra cronometru. Punctajul obținut la fiecare dintre ele se însumează, iar la sfârșitul competiției câștigătorii vor fi răsplătiți cu premii atractive. Toate aceste jocuri pot fi organizate și individual, astfel încât distracția este asigurată pe tot parcursul zilei.

Pe aleea spre Planetarium, vizitatorii vor putea admira o expoziției foto, cu imaginile cele mai reprezentative din acțiunile Mare Nostrum, derulate pe parcursul ultimilor ani. Obiectivul acestei expoziții foto este de a conștientiza oamenii cu privire la necesitatea protejării mediului înconjurător, în special a Mării Negre.

Activitățile încep la ora 10.00. Înscrierile copiilor se fac pe loc.

Comuna Peștera, modernizată de primarul Marius Petre cu resurse minime

0

Noul primar al comunei Peștera, Marius Petre, este un doctor în istorie care a ales să-și păstorească localitatea deși începuse să urce serios în ierarhia din educația constănțeană (a fost director al școlii iar mai apoi inspector școlar la ISJ Constanța).

Deși este primar de doar o lună de zile, Marius Petre arată deja că știe să-și administreze comuna și s-o ajute, folosind resurse minime. Să nu uităm, în ciuda aparențelor, comuna Peștera este o comună săracă. Locul 58 din 60 în ceea ce privește venitul pe cap de locuitor.

Stații de autobuz construite ieftin

În Peștera, 270 de elevi așteaptă zilnic microbuzul care-i duce acasă sau la liceul din Medgidia. În caz de ploaie sau ninsoare, oamenii nu au unde să se adăpostească și poate tocmai din acest motiv una dintre cerințele adresate direct primarului, în campania electorală, a fost construirea unor stații decente de microbuz.

Marius Petre a ascultat și a înțeles. A încercat să contacteze câteva firme specializate dar prețul cerut era exorbitant. Cel puțin 1000 de euro pentru fiecare stație. A ales astfel să le construiască cu resursele comunei și n-a greșit. Și-a propus un preț de maximum 1000 de lei și a reușit să iasă chiar mai ieftin.

WhatsApp-Imagedsadsfa-20160721

Până acum acolo nu erau stații de autobuz. Oamenii așteptau în ploaie, vânt sau zăpadă. Noi am construit o structură metalică pe care am montat panouri de plastic rezistente la razele soarelui dar și la precipitații. Avem o stație de autobuz în Izvoru Mare lângă Cișmea și cea de a doua este în Ivrinezu, chiar în centrul satului, la intersecție. Investiția e minoră – mai puțin de 2000 lei pentru ambele stații. Oamenii așteaptă acolo microbuzul de la ora 5.00 până la ora 19.00 și mă bucur că am putut să le împlinim dorința”, ne-a povestit Marius Petre. Vor urma încă două astfel de stații construite în Ivrinezu Mic și eștera.

Pompă nouă pentru o apă mai bună

O altă problemă cu care s-a confruntat noul primar a fost aceea că datorită prețului redus pentru apă, consumul mare ducea la presiuni reduse. Marius Petre a decis să investească într-o pompă nouă, care să ajute presiunea apei să crească. Pompa, adusă din Italia, a costat 3700 de euro și a fost montată la 46 de metri sub pământ, tot cu ajutorul oamenilor din comună.

”Pompa veche avea 4 ani. Cea nouă consumă mai puțină energie electrică și deservește aproape 800 de gospodării, adică 1800 de oameni din comună. Lichidul pompat este unul curat, neutru chimic și fără nisip, așa că oamenii se pot bucura de aceeași apă ieftină la o calitate superioară”, a explicat primarul Marius-Liviu Petre.

Noi surprize la Caroosel Cultural și-n acest weekend, în Mamaia

Creat după o reţetă originală, Festivalul Verii 2016 – Carusel COOLtural este unul dintre cele mai de anvergură evenimente din România. A început pe 15 iulie şi se va termina pe 4 septembrie, conţine peste 60 de spectacole de muzică de toate genurile, teatru, teatru pentru copii, dans, film şi circ, iar numele celor care validează aceste evenimente sunt ale celor mai mari artişti din România. Festivalul este susţinut de Primăria Municipiului Constanţa.  Joi, 4 august, vă invităm la teatru şi muzică de calitate, aşa cum v-aţi obişnuit deja! „Vine Barza“ este o comedie explozivă, dinamică şi vie, producţie a Teatrului de pe Lipscani, în regia lui Lucian Iancu, cu celebrii Adriana Trandafir, Laura Cosoi, Mihai Ciucă, Dan Rădulescu şi Doina Teodoru.  Ionuţ Micu & Band urcă apoi pe scena Caruselului Cooltural, într-o explozie de energie şi muzică excelentă. Ionuţ Micu sau „John“, cum îi spun prietenii, este unul dintre cei mai importanţi toboşari ai României prezentului, cu sute de concerte la activ, alături de mari nume ale scenei.

Seara de vineri, 5 august, este dedicată, din nou, comediei şi muzicii inspirate. Un spectacol ca-n vremurile bune ale teatrului, o producţie a Universităţii „Ovidius“ – Facultatea de Arte, cu participarea actorilor de la Teatrul de Stat Constanţa, „Mamaia în costum de baie“ propune spectatorilor o recuperare amuzantă, prin râs, a unei istorii lejere a costumului de baie, într-o succesiune de tablouri de epocă, de pe vremea Chiriţei lui Alecsandri, a lui Caragiale şi celebrului „Union“, de pe vremea tangoului şi Charleston-ului, a rock-ului şi până în zilele noastre. În regia lui Lucian Iancu, veţi descoperi un scenariu amuzant, în ton cu ţintele estivale, aşa cum au arătat ele de-a lungul timpului.               Trupa „Friends“ încheie seara în ritmuri energice, cu un stil inteligent şi sclipitor.  Sâmbătă, 6 august, Festivalul Verii vă invită, în premieră, la o seară de excepţie, aşa cum n-a mai fost niciodată la Mamaia. Mariano Castro (Narcotango) & Cvartetul Passione reinterpretează teme celebre şi, alături de Luana Ibacka şi Jezebel Tango Project, vor oferi un adevărat regal de muzică şi dans, intitulat „Tango del Mar“. Vei putea dansa în Piaţeta Casino, alături de campioana europeană de tango, Laura Iaru, şi de zeci de dansatori profesionişti, într-o feerie perfectă a mişcării şi senzualităţii.   Duminică, 7 august, pe scena Caruselului COOLtural urcă unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai României, Ducu Bertzi, cântăreţul mai multor generaţii. El vă va face să vă amintiţi cu nostalgie şi drag de muzica de suflet a anilor trecuţi şi actuali: „Când s-o-mpărţit norocul“, „M-am îndrăgostit numai de ea“, „Floare de colţ“, „Suflet fără chei“ etc. Şi, după muzică aproape de suflet, seara de duminică se va încheia într-o explozie de veselie şi umor, cu spectacolul Teatrului de Stat Constanţa, comedia „Gâlcevile din Chioggia“, după Carlo Goldoni.

Delfinariul și Acvariul vă așteaptă. Iată prețurile și programul verii

0

Delfinariul din Constanța vă oferă cel puțin trei spectacole pe zi, de la orele 11.00, 15.00 și 19.00, în fiecare zi.

Dacă va exista cerere, se pot introduce încă două spectacole.

Spectacolul durează circa 20 de minute și se desfășoară în bazinul nou, care a costat 13 milioane de lei și a fost inaugurat la sfârșitul lunii iulie.

Când vă programați să vizitați Delfinariul, nu uitați să vă faceți timp și pentru o vizită la Microrezervație și Expoziția de Păsări Exotice, care pot fi vizitate de luni până duminică, între orele 9.00 și 19.30, dar și la Planetariu. Demonstrațiile de aici loc la orele 9.30, 11.00, 12.00, 14.00, 15.30 și 16.30.

Acvariul, care se află vizavi de Cazinoul din Constanța, poate fi vizitat zilnic între orele 9.30 și 20.30.

Iată și tarifele de intrare:

  • Tarif unic Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice:
  • 40 lei – adulţi
  • 10 lei – elevi, studenţi

Pentru copiii sub 7 ani intrarea este liberă.

  • Tarif  Microrezervație
  • 8  lei – adulţi
  • 2 lei – elevi, studenţi
  • Tarif Planetariu
  • 8 lei adulti
  • 2 lei elev/student
  • Tarif Acvariu:
  • 20  lei – adulţi
  • 5 lei – elevi, studenţi

Copiii pasionați de astronomie sunt invitați la Delfinariu

Şcoala de Vară „Noi Orizonturi” îi aşteaptă în continuare pe copiii dornici să desluşească tainele Universului. Echipa Astronom Experience Constanţa reia înscrierile pentru o nouă serie, ce va începe pe 5 august 2016. Cursurile sunt adresate copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani şi se vor ţine in fiecare vineri intre orele 10.00-11.00.

Timp de o lună, copiii îşi vor putea îmbogăţi cunoştinţele despre sistemul solar, vor face observaţii prin telescop, vor asista la proiecţii 3D şi vor participa la activităţi distractive şi concursuri.

Costul cursului este de 40 lei/persoană. Relaţii şi înscrieri la telefon 0766 436 310 sau direct la sediul Observatorului Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.

Vă aşteptăm cu drag!

Delfinariul și-a schimbat programul

Programul Delfinariului se schimbă începând de astăzi. Prima reprezentație a delfinilor Ni Ni și Chen Chen va avea loc la ora 11.00 pentru ca apoi să aibă loc reprezentații din patru în patru ore, respectiv la orele 15 și 19.00.

La orele 13 și 17 vor avea loc reprezentații suplimentare doar în momentele în care cererea va fi mai mare decât pot oferi cele 1350 de locuri ale noului Delfinariu.

Primarul comunei Peștera, Marius Petre, cere investiții majore în educație

Fostul primar al comunei Peștera, Valentin Vrabie, a impresionat în calitatea sa de edil, mai ales prin perseverența cu care a ales să investească banii comunei în tot ceea ce înseamnă educația copiilor din localitate.

Astăzi, predecesorul său, fost director al școlii și chiar inspector școlar, Marius Petre, este decis să continue pe drumul început de Vrabie, ba chiar să sporească aceste investiții.

Astfel, pentru a avea o situație cât mai clară a necesităților elevilor, primarul a notificat peșterenii să depună o cerere pentru decontarea transportului oricărui elev studiază în afara localității, majoritatea liceenilor studiind în Medgidia. Marius Petre spune însă că nu se va opri aici, fiind decis să ceară deconturi și pentru elevii ce frecventează postliceala sau eventual chiar universitățile din Constanța.

”În perioada 01 august – 12 august elevii din ciclul liceal cu domiciliul în comuna Peștera pot depune la sediul Primăriei Peștera o cerere în vederea decontării cheltuielilor de transport pentru anul școlar 2016-2017. Cererile se vor depune în intervalul orar 9-12 și vor fi însoțite de o copie a cărții de identitate a solicitantului. Voi cere Consiliului Local și decont pentru cei de la postliceală, dar și pentru studenții care fac naveta la Constanța” ne-a precizat primarul independent Marius-Liviu Petre.

Transportul elevilor. De la ”Porumbarul” rablagit la trei microbuze noi

descărcare

Atunci când Valentin Vrabie a ajuns primarul comunei Peștera, condițiile de învățământ erau fără doar și poate jalnice, așa cum sunt în continuare în cele mai multe cazuri, în mediul rural. ”Educația, prioritatea zero” spunea de fiecare dată când îl întâlneai, primarul Valentin Vrabie și, privind la actualele măsuri luate de noul primar, Marius Petre, ajungi să înțelegi că e un slogan în care ambii edili cred la fel de mult.

”Când am ajuns primar, 140 de elevi erau transportați cu un aro care se strica tot timpul (foto), elevii îi spuneau Porumbarul. Din păcate, a existat chiar un accident cu această mașină în urma căruia o elevă a rămas cu sechele pe viață. Încă de la început am făcut un lobby agresiv, zi de zi, pe la autorități, pe la partide, pe la Guvern, peste tot, pentru a ne da un microbuz și într-un final, după multe rugăminți, am fost ajutați. În timp, am reușit să mai cumpărăm încă două microbuze. Asigurăm acum un transport decent pentru toți elevii dar și cheltuielile care sunt necesare pentru acesta”, ne-a declarat Valentin Vrabie.

 

Constanța are de astăzi un Delfinariu de nivel european

Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, alături de vicele său Dumitru Learciu dar și de directorul general Adrian Bîlbă, a tăiat panglica noului Delfinariu din Constanța.

A fost nevoie de mai mulți ani pentru a definitiva proiectul de 12,7 milioane de lei, finanțat în proporție de 70 % de Consiliul Județean și restul din fonduri europene. Rezultatul este unul uluitor. Un delfinariu modern, de 1350 de locuri care, spre deosebire de spațiul folosit până acum, de patru ori mai mic, poate face față în sfârșit cererii publicului.

Merită să veniți să vizitați noul Delfinariu. Veți avea parte de o experiență unică. De altfel, primele spectacole oferite în noua casă a delfinilor s-au desfășurat cu sala plină. 

Noi minuni la CJC: Docherul Gheorghe Donțu va conduce destinele spitalului

Activitatea conducerii Consiliului Județean Constanța nu încetează să ne surprindă. După ce am aflat că totul e bine și frumos la Direcția pentru Protecția Copilului (ni s-a explicat ulterior că vopseaua de pe pereții clădirii vizitate era frumoasă) și după ce singura soluție pertinentă găsită pentru echipa de managament a Spitalului Județean Constanța a fost eternul doctor Cătălin Grasa, ieri, presa a semnalat o nouă situație demnă de filmele de comedie.

Gheorghe Donțu, suflul tânăr din PSD, ecologistul care a venit în partid la pachet cu 700 de colegi și cu promisiunea că niciun spațiu verde din oraș nu va mai avea de suferit (ambele situații s-au dovedit a fi fantasmagorice), va fi președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Constanța.

Ce-l recomandă pentru această funcție? Absolut nimic. Acum pensionar, cu multă experiență în a conduce echipele de docheri în port, în vremurile partidului unic, nea Ghiță Donțu n-are nici în clin, nici în mânecă cu activitatea pentru care a fost propus, direct de președintele Consiliului Județean Constanța.

Asistăm, din păcate, la perpetuarea greșelilor din trecut. La politizarea unor instituții care nu ar trebui să aibă legătură cu politica. La funcții oferite politic unor domni, doar pentru a-i remunera generos pentru activitatea din partid. Păcat, așteptam altceva.

Școală de vară pentru micuții astronomi

Şcoala de Vară „Noi Orizonturi” îi aşteaptă în continuare pe copiii dornici să desluşească tainele Universului. Echipa Astronom Experience Constanţa reia înscrierile pentru o nouă serie, ce va începe pe 5 august 2016. Cursurile sunt adresate copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani şi se vor ţine in fiecare vineri intre orele 10.00-11.00.

Timp de o lună, copiii îşi vor putea îmbogăţi cunoştinţele despre sistemul solar, vor face observaţii prin telescop, vor asista la proiecţii 3D şi vor participa la activităţi distractive şi concursuri.

Costul cursului este de 40 lei/persoană. Relaţii şi înscrieri la telefon 0766 436 310 sau direct la sediul Observatorului Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.

Vă aşteptăm cu drag!

Maia Morgenstern, Paula Chirilă, Proconsul şi ROA, la Festivalul Verii 2016!

Un nou week-end incendiar vă este oferit, la Mamaia, de Festivalul Verii 2016 – Carusel COOLtural şi Primăria Municipiului Constanţa. După succesul înregistrat în primele două săptămâni, pe scena din Piaţeta Casino vor urca alte şi alte vedete, în efortul de a dedica staţiunii Mamaia şi sutelor de mii de turişti şi constănţeni vacanţa culturală şi distractivă binemeritată, în cadrul unui exerciţiu de schimbare a imaginii şi valorilor, atât de necesar în prezentul imediat.                              Seara de vineri, 29 iulie, este dedicată comediei şi muzicii inspirate. „Nimic nu-mi scapă“ este piesa propusă de organizatori, cu Paula Chirilă cap de afiş. Produsul aparţine Companiei de teatru Caravan Art şi este o comedie savuroasă despre iubire şi disimulare, adaptată după piesa „Încurcă lume“ de A.D. Herz. Situaţiile conflictuale artificiale şi intrigile-surpriză, în combinaţie cu interpretarea ireproşabilă a actorilor – Aniela Petreanu, Paula Chirilă, Andra Stoicescu, Claudiu Maier, Gabriel Răuţă şi Cristi Toma – fac din spectacol un adevărat festin umoristic, savurat din plin de public. Adăugăm un limbaj viu, inteligent, spumos, regia semnată de Mihai Baranga şi avem un spectacol de comedie de marcă.               După teatru, Publika va încheia seara de vineri, la Mamaia. Băieţii au fost aleşi de Bono să cânte la o petrecere privată a supergrupului U2, iar acum trei ani au cântat în deschidere la Steve Vai. Pe cartea lor de vizită se înscriu sute de concerte reuşite, iar acum aveţi ocazia să-i ascultaţi la Festivalul Verii 2016 – Carusel COOLtural!

Sâmbătă, 30 iulie, publicul va afla ce înseamnă să fii „Între ciocan şi nicovală“, alături de Maia Morgenstern şi Mircea Rusu, în regia maestrului Horaţiu Mălăele. Spectacolul aparţine Teatrului Municipal „Ariel“ din Râmnicu Vâlcea, iar excelenta comedie este o adaptare după „Fierarii“ de Milos Nikolic. Piesa este un tablou pictat în nuanţe sugestive, ce conturează dimensiuni nebănuite ale adulterului, războiului şi unui anumit tip de dezumanizare, provenit din acest fundament erodat al societăţii. Individul astfel alienat îşi va căuta eliberarea în negarea regulilor sociale şi adaptarea lor într-o manieră amuzant-ironică.

În distribuţie: Matilda – Maia Morgenstern; Grigorie – Mircea Rusu; Peter – Dan Constantin; Ivan – Gabriel Popescu. Traducerea: Simeon Lăzăreanu. Scenografia: Maria Miu. Asist. scenografie: Diana Slav. Muzica: George Marcu.

Seara va fi încheiată de celebra trupă Proconsul, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Muzică bună, cunoscută de toată lumea, o energie fără seamăn şi multă, multă distracţie, acestea sunt ingredientele serii de sâmbătă, 30 iulie, de la Mamaia.

Duminica de 31 iulie este dedicată integral muzicii de cea mai bună calitate. Trupa Basska, un melanj de opt coseuri muzicali în stil ska, reggae, hip-hop, drum’n’bass și rock, vin să spună o poveste inspirată, tânără şi de neratat. The Kryptonite Sparks este un „power-trio incandescent, o combinaţie eterogenă de hard rock, alternative, blues, funk şi avant-prog. Recreează aroma britanică a anilor `70, condimentată de groove; un melanj de modernism şi simbolism extras din subcultura indie, cu aftertaste picant de avangardă. Pot conţine urme de pop!“, sună prezentarea trupei de pe metalhead.ro. Şi nu doar pentru cunoscători, Rise Of Artificial – ROA, cu un sound inconfundabil şi piese extrem de cunoscute publicului de toate vârstele, va încheia seara de 31 iulie!                Festivalul Verii – Carusel COOLtural este un eveniment susţinut de Primăria Municipiului Constanţa şi sprijinit de Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Constanţa. Se va desfăşura în fiecare week-end (în anumite săptămâni şi joi), în Piaţeta Casino din Mamaia, până pe 4 septembrie, de la ora 20.00.

Astăzi poți vedea delfinii cu doar opt lei

Noul Delfinariu vă așteaptă astăzi cu un preț modic. Pentru doar opt lei puteți asista la exercițiile prin care delfinii sunt acomodați cu noua lor casă, în care au fost mutați ieri.

Pentru copii, prețul este de doar doi lei.

Exercițiile sunt programate la orele 13, 15, 17 și 19.