Pe scurt. Un om de afaceri investește într-un complex de vile, pe malul lacului Siutghiol. Apa îi inundă subsolul, așa că solicită instituțiilor să consolideze malul lacului, pentru a stopa fenomenul. Instituțiile, în cel mai românesc stil, ridică din umeri, neavând fonduri pentru așa ceva. Nu se opun însă posibilității ca omul de afaceri să rezolve pe banii lui problema, ba chiar dau toate avizele necesare, bucuroase.
V-ați aștepta ca investitorul să primească o scutire de la impozite pe două-trei vieți. Dar nu, suntem în România. Investitorul primește în schimb o vizită de la reprezentanții Primăriei Năvodari. Corupți până în măduva oaselor, ăștia îi cer șpagă, oferindu-se în schimb să-i vândă terenul rezultat pe malul lacului după consolidare. Teren care nici măcar nu aparține Primăriei, dar pe care administrația locală l-a șutit de la stat și l-a trecut pe numele său, fără opoziție de la adevăratul proprietar.
Revenim, investitorului i se cere șpagă, dar refuză. Nu-i trebuie terenul, dar mai ales, știe că terenul aparține statului, nu Primăriei. Mafioții de la Primăria Năvodari se enervează și drept pedeapsă inventează o taxă fiscală pentru investitor de vreo două milioane de euro. O aberație, dar suntem în România, iar aberațiile astea se anulează greu, prin procese care țin ani de zile. Ani în care tu figurezi dator cu două milioane de euro la stat. Ani în care pentru suma inventată ți se pun popriri pe conturi, se încearcă executarea bunurilor tale și, ceea ce e cel mai grav pentru un om de afaceri, îți pierzi credibilitatea în fața băncilor, care refuză să te mai ajute, situație extrem de complicată pentru un investitor.
Investitorul găsește, după ani de zile, rezolvare, după ce Comisia de Abuzuri și Petiții a Senatului României, solicită Curții de Conturi să verifice situația. Taxa e anulată după șapte ani de procurori, dar pe fir intră și Apele Române, care solicită restituirea terenului intabulat la Primăria Năvodari în fals.
Curtea de Conturi emite un raport de peste 100 de pagini, referitor la tâlhăriile din Năvodari. Raportul se finalizează cu 11 măsuri. Dintre toate aceste măsuri, care atacă grav jaful petrecut în oraș, administrația locală contestă în fața instanței UNA SINGURĂ. Evident, pe cea legată de analizarea situației terenurilor de pe lacul Siutghiol.
Măsura lovea în epicentrul intereselor imobiliare pe care le are în zonă gașca de băieți deștepți care au pus mâna pe administrația locală din Năvodari. Și asta nu se putea permite.
Pe fondul procesului, lucrurile au mers prost pentru Prmăria Năvodari, care a pierdut prima fază a procesului. Șmecherii Năvodariului și-au jucat însă ultima carte și au depus apel.
În cadrul acestui apel a cerut să intervină și ANAR (Apele Române), cerere justificată mai ales prin faptul că reprezentanții Curții de Conturi ceruseră ca Primăria să analizeze situația terenurilor furate de pe lac, într-o comisie mixtă cu instituția acum intervenientă. Judecătorul Beatrice Mariș, însă, a luat o decizie pe care o putem numi ”ciudată”, respingând dreptul Apelor Române să-și spună părerea în acest caz.
Practic, sintetizând, judecătorul care reprezintă Statul Român, a respins dreptul unei instituții a statului să-și revendice drepturile.
O decizie dubioasă, din partea unui judecător cu un trecut dubitabil.
Iată ce scria ziarul Ziua de Constanța în ediția din 27 septembrie 2014: ”Beatrice Mariş este cea care, în anul 2008, a creat un precedent periculos în justiţia constănţeană: condamnarea unui jurnalist pentru prejudicierea morală a primarului Radu Mazăre. Ea a fost preşedinta completului de judecată care a condamnat-o pe jurnalista Feri Predescu în favoarea primarului Radu Mazăre. Coincidenţă sau nu, Beatrice Mariş a primit de la beneficiarul deciziei sale un teren pe Legea 10 din 2001. Este vorba despre un teren situat pe strada Victor Babeş, de 179,98 mp, dobândit în 2006, prin Legea 10/2001 (retrocedare), pe care magistratul Beatrice Mariş l-a primit prin dispoziţia de primar 467/17.02.2006 şi prin procesul de predare-primire 37222/16.03.2006.
În același an, 2014, judecătorul Beatrice Mariș se afla din nou în centrul unei povești neplăcute, atunci când executorul judecătoresc scotea la vânzare un teren aparținând acesteia, în urma neplății unui credit luat de la Banca Românească.
Și totuși, astfel de judecători continua să profeseze, ba mai mult, an de an ei sunt promovați în funcții de conducere ale instanțelor.
Se naște întrebarea simplă și logică: oare cine-I plătește pe acești judecători? Statul pe care-l sabotează sau mafioții care beneficiază?
