Home Blog Page 82

Senatul României desființează taxa abuzivă de două milioane de euro, printr-un raport de 47 de pagini

0

Zilele trecute, comunitatea grecilor din Constanța a încercat, a doua oară, să ducă orașul în Cartea Recordurilor, fără succes. În acest timp, orașul Năvodari ar putea să se înscrie fără probleme în această competiție, unde ar putea figura liniștit la capitolul ”cea mai mare taxă impusă unui agent economic de Primărie”.

Vorbim, desigur, despre taxa de două milioane de euro pe care primarul Nicolae Matei a impus-o, din răzbunare, agentului economic Somaco Construct, inventând, în justificarea acestui măsuri, faptul că societatea a folosit un teren, care nu doar că nu a fost folosit așa cum se pretinde, dar nici măcar nu aparținea municipalității. Ca să nu mai spunem că taxa s-a calculat retroactiv, situație demnă și ea de o carte a recordurilor.

Referitor la această taxă, despre care am scris deja zeci de articole, oricât de grav ar suna, o singură instituție a decis să ia povestea în serios, să o analizeze și să ia măsurile necesare pentru a încerca să desființeze abuzul.

Este vorba de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senatul României, care a solicitat, încă de la început, reprezentanților Curții de Conturi, să cerceteze dedesubturile acestei impuneri fiscale de domeniul absurdului.

Comisia, prezidată de un liberal, ar trebui felicitată pentru modul serios în care a tratat cazurile semnalate. Din păcate, așa cum vom vedea, tot ceea ce construiește această Comisie, se frânge ca într-un veritabil basm, atunci când ajunge la nivel local. Măsurile ferme impuse de reprezentanții Senatului sunt răstălmăcite și inversate la Constanța, aici unde judecătorii par să fi construit o realitate proprie, una în care o taxă de două milioane de euro, aplicată retroactiv, este ceva normal.

Dacă solicitarea n-ar fi venit de la Senat, Curtea de Conturi ar fi mimat controlul, așa cum ne-am obișnuit s-o facă, de ceva vreme. Având în vedere situația, reprezentanții instituției de control și-au făcut datoria și au elaborat la acea vreme un raport de peste 100 de pagini, prin care desființau taxa de două milioane de euro prin zeci de argumente.

Mai mult, din această verificare s-a născut un proces prin care statul român solicită terenurile furate de Primăria Năvodari, pe malul lacului Siutghiol, terenuri care au fost intabultate fictiv și abuziv în numele administrației locale din micuțul orășel, pentru fi înstrăinate rapid doritorilor de proprietăți pe malul lacului.

Procesul este în continuare pe rol, l-am urmărit la fiecare înfățișare și vom continua s-o facem.

Revenind la Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Senat, condusă de senatorul PNL Iancu Caracotă, după ce a analizat cazul taxei de două milioane de euro, toate concluziile au fost transpuse într-un raport de 47 de pagini, în care se arată, cu argumente pertinente, de ce această taxă record este un abuz grosolan ce trebuie nu doar desființat rapid dar și pedepsit penal. Iată câteva din concluziile acestui raport.

Două aspecte spune raportul că au fost analizate.

1) Modul în care funcționarii publici din cadrul UATO Năvodari și-au realizat sarcinile și atribuțiile de serviciu, stabilind în sarcina societății SOMACO o taxă de 8.474.304, cu titlul de taxă zilnică pentru utilizarea temporară a locurilor publice
2) Modul în care statul român a fost lipsit de bunurile ce îi aparțineau prin declarația Constituției – cuveta lacului Siutghiol, malurile acestuia (zona de protecție), lucrările de îndiguire și terenurile obținute prin îndiguire.

În raport se arată, așa cum am specificat și noi deja, că ”în vederea soluționării petiției, Comisia a solicitat Curții de Conturi a României efectuarea unui control în vederea analizării modului de aplicare a legii în ceea ce privește stabilirea de către Primăria Năvodari a taxelor de plată la adresa societății S.C. SOMACO CONSTRUCT SRL”.

Ca răspuns, se arată că ”auditorii Curții de Conturi, prin Raportul înregistrat la UATO Năvodari, din studierea documentelor relevante, cu privire la speța verificată, au constatat abateri GRAVE de la legalitate atât în ceea ce privește modul în care, în sarcina firmei SOMACO a fost stabilită taxa zilnică pentru utilizarea temporară a locurilor publice, cât și în ceea ce privește constituirea, gestionarea și intabularea dreptului de proprietate asupra unor bunuri, proprietate publică a statului, astfel cum sunt prezentate detaliat în cuprinsul raportului de control.”

Abuzuri pe toată linia, ne spune Curtea de Conturi, încă din start.

”Consecințele economico-financiare ale abaterii constând în exercitarea de către UATO Năvodari a dreptului de proprietate publică asupra unor bunuri care sunt de drept, proprietate publică a statului român”, conchide raportul Curții de Conturi.

Punând cap la cap rapoartele efectuate de instituțiile de control în această speță, mai complicată pe hârtie decât este în realitate, membrii Comisiei de Abuzuri au reconstruit, pas cu pas, modul în care s-a ajuns la impunerea fiscală de două milioane de euro.

Conform raportului, încă de la prima verificare în teren a situației, angajații Primăriei Năvodari s-au aflat într-o situație demnă de cascadorii râsului.

Astfel, deși se uitau toți trei la un teren amenajat de societatea SOMACO pentru a stopa eroziunea apei în mal, angajații lui Nicolae Matei au văzut lucruri diferite.

”Lazăr Florian și Pascu Ninel au constatat că S.C Somaco Construct SRL a executat lucrări de amenajare a terenului ce aparține Orașului Năvodari situat între malul lacului Siutghiol și latura de vest a proprietății SOMACO CONSTRUCT de pe bulevardul Mamaia”.
Directorul ADPP Năvodari, o doamnă obișnuită a funcțiilor publice în administrația locală din oraș, a perceput aceleași lucrări drept ”grămezi de materiale”.

S-a ajuns astfel, o spune același raport, ca o consolidare de teren să fie percepută prin documente diferite, în două constatări diferite. Atât depozitare de materiale de construcții cât și construcție provizorie neautorizată. Ceva de domeniul fantasticului.

Și fantasticul continuă. Pentru fiecare constatare s-a impus câte o măsură diferită, ajungându-se la două măsuri care se anulează reciproc.

O dispoziție de desființare a construcțiilor edificate de SOMACO Construct, cerută într-o perioadă de 10 zile. Apoi o decizie de impunere fiscală de două milioane de euro, la doar o săptămână distanță, după ce inspectorii Primăriei Năvodari reconsideraseră tot ce văzuseră și și-au schimbat complet părerea.

Privind același teren, consolidat de SOMACO, pe care angajații Primăriei Năvodari l-au considerat ”grămezi de materiale”, auditorii Curții de Conturi au tras concluzia că ”materialele așa zis depozitate erau reprezentate chiar de lucrările de construcții executate pe terenul dintre malul lacului și proprietatea societății, lucrări pentru care firma fusese deja sancționată„ deci nu se mai impunea o nouă amendă, noua taxă fiind impusă cu încălcarea legii.

De asemenea, auditorii Curții de Conturi semnalează caracterul discriminatoriu al taxei stabilite pentru SOMACO, de 3 lei pe mp/zi, comparativ cu taxele plătite de vecinii societății, de 0.5 lei mp/pe an.

Interesantă este și declarația dată de Cerasela, directorul DAPP, care susține că taxa ”a fost gândită drept o pedeapsă pentru societatea Somaco, la care Primăria Năvodari nu a găsit înțelegere”.

La Năvodari, agenții economici erau pedepsiți prin taxe. Directorul DAPP a declarat de asemenea că a fost respectată procedura, pas cu pas, doar că o asemenea procedură nu a existat și nu există, conform auditorilor Curții de Conturi.

În finalul acestei părți, Comisia de cercetare a abuzurilor din Senatul României specifică faptul că își însușește concluzia la care au ajuns auditorii Curții de Conturi și inspectorul antifraudă potrivit căreia în cazul petentei Somaco au fost aplicate, pentru aceleași circumstanțe factuale expuse în notificarea 20358/3.05.2012, două sancțiuni de natură a se exclude reciproc, o sancțiune de natură contravențională și o sancțiune ce are doar în mod formal caracter administrativ, întrucât, datorită cuantumului său de două milioane de euro, are în realitate, caracter penal, în sensul art 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

De asemenea, comisia însușește concluzia la care au ajuns auditorii Curții de Conturi potrivit căreia împrejurarea că Somaco Construct nu a fost obligată prin certificatul de urbanism, emis de Primăria Năvodari, la obținerea avizului de gospodărire a apelor, nu poate avea drept negarea faptului că terenul supus taxării reprezintă în realitate o lucrare de consolidare a malului ce nu poate fi asimilată, în nicio fază a sa, cu o depozitare temporară de materiale de construcții.

Ne aflăm abia la pagina cu numărul 10 din raportul Senatului României, despre unul dintre cele mai mari abuzuri puse la cale în administrația locală din țara noastră.

Detaliile ne arată, fără putință de tăgadă, câteva aspecte importante. În primul rând, corupția din Constanța lasă în ceață actele de corupție pe care le-am auzit pe la Ploiești sau prin alte zone. În județul nostru, o mafie formată din procurori, judecători, avocați,polițiști și funcționari, toți aflați în cârdășie cu politicienii, se luptă din răsputeri să-și împartă cele mai bune proprietăți ale zonei, iar în eventualitatea în care apare vreun afacerist care nu se subordonează, acesta riscă să pățească exact ce v-am povestit. Va fi distrus, prin orice mijloace, prin orice abuz, fără posibilitatea de a se apăra.

Vrabie spune adevărul despre asfaltare. ”Proiectul e al lui Iordache, finanțat prin consultanți. Moșescu, trecut ca mortul pe cruce”

1

La începutul anului 2018, echipa Constanta.ro a scris mai multe articole despre modul complet în neregulă în care s-a desfășurat licitația prin care s-a stabilit firma ce urma să asfalteze 48 de străduțe din municipiu.

La acel moment, reacția ”echipei” Vrabie a fost una extrem de virulentă. Primarul, alături de city managerul Bogdan Moșescu și o întreagă echipă care ar fi lucrat la acea licitație, s-au adunat în sala de conferințe a Primăriei Medgidia, într-o conferință de presă pusă la cale rapid, alături de reprezentanți ai mass media plătiți generos din bugetul orașului. Subiectul conferinței: minciunile pe care echipa Constanta.ro le-ar fi spus în articole și câteva laude mărețe către nemaipomenita echipă care a muncit 25 de ore pe zi pentru a pune la punct acest proiect.

Cel mai lăudat și cel mai apreciat om al echipei Vrabie era la cel moment Bogdan Moșescu, un tânăr despre care Vrabie a povestit cum s-a luptat pentru a-l ține la Medgidia, unde stă pe străzile orașului, supraveghind asfaltarea care nici nu începuse, în soarele puternic al lunii ianuarie, fără un pahar de apă la dispoziție. Aveți mai jos câteva crâmpeie mirifice din cadrul acelei conferințe de presă.

La nici doi ani de când a avut loc acea întâlnire, situația se prezintă complet schimbată, în Primăria Medgidia. Asfaltările merg prost și sunt departe de a se finaliza. Magnificul Bogdan Moșescu a fost demis, ieșind din grațiile primarului Valentin Vrabie iar o declarație a acestuia ne arată, în toată splendoarea, minciuna care a fost servită tuturor, legat de asfaltările din oraș. Primarul Valentin Vrabie spune, cu subiect și predicat, că proiectul a fost pus la punct de primarul Marian Iordache, că solicitarea de finanțare a fost făcută de consultanți plătiți cu bani grei și că Bogdan Moșescu n-a făcut nimic prin Primăria Medgidia, alegând doar să-și treacă numele pe proiectele altora. Mai mult, primarul Valentin Vrabie, probabil fără să vrea, ne arată un fals grosolan, explicând că ”s-a căutat o echipă care să fie trecută pe foaie”. Adică nimeni din Primăria Medgidia nu a muncit, fiind plătită o firmă externă din banii Medgidienilor, dar pe foaie au fost trecute numele angajaților din Primărie, ca să pară că s-a muncit.

Chiar primarul Valentin Vrabie ne spune acum că tânărul city manager a fost plătit pentru o muncă pe care nu a prestat-o cu fabuloasa sumă de 150 de milioane de lei lunar. De ce a acceptat această situație complet ilegală, atâta amar de vreme, primarul Valentin Vrabie?

Aceasta este realitatea din administrația locală din Medgidia, am spus-o și atunci, o spunem și acum, indiferent de cât de înjurați am fost și suntem. Ne bucurăm că primarul, probabil după un pahar în plus, la nervi, mai scapă adevărul pe rețelele de socializare. 

mosescu

 

BOMBĂ! Stelian Ion, candidat la Primăria Constanța cu sprijinul PNL?

0

Vineri este așteptat la Constanța deputatul Ion Stelian Cristian, în cadrul organizație locale a USR, unde urmează să-și anunțe decizia privind candidatura pentru fotoliul de primar al Constanței. Încă de acum câteva luni de zile, partidul i-a pus în vedere deputatului să se decidă dacă se va înscrie sau nu în cursa pentru primăria Constanța – ne-au declarat surse din cadrul USR central.

După toate probabilitățile, Ion Stelian Cristian va anunța vineri că acceptă această provocare, urmând să-și depună candidatura.

Această informație nu ne surprinde. În urmă cu aproape un an de zile, publicația noastră a fost prima care a relatat despre intenția USR de a participa la alegerile pentru primăria Constanța, avându-l ca vârf de lance pe Stelian Ion (“Stelian Ion, candidatul USR pentru Primăria Constanța”).

Așa cum aminteam și-n articolul de anul trecut, Ion Stelian s-a născut la Constanța, în anul 1977, unde a urmat cursurile Școlii Generale nr. 29, iar ulterior pe cele ale Liceului Teoretic Ovidius, secția matematică-fizică. După absolvirea liceului, a fost admis la Facultatea de Drept din cadrul Universității București, pentru ca din 2002 să ajungă  membru al Baroul Constanța unde a profesat ca avocat. A candidat la alegerile din 2016 pe listele Uniunii Salvați România (USR), devenind deputat de Constanța.

Ion Stelian Cristian - foto: Romania Libera
Ion Stelian Cristian – foto: Romania Libera

Ca stagiar, Stelian Ion a lucrat mai întâi pentru casa de avocatură “Hahui și Asociații” din Constanța, iar mai apoi, pentru avocata Ioana Focșa. În acest context, avocatul Stelian Ion a secondand-o pe Focșa, atunci când aceasta îl reprezenta pe Radu Mazăre în trei dosare civile.

Stelian Ion a reușit să câștige în instanță în toate cele trei spețe, situație care mai târziu avea să-i atragă eticheta de “avocat al fostului primar Mazăre.” În realitate, situația a fost una de conjunctură, a explicat Stelian Ion pentru publicația noastră, poziție publicată în materialul Ion Stelian Cristian a fost avocatul lui Radu Mazăre. Ce spun cei doi despre această colaborare.”

Liberalii se pregătesc să-l susțină pe Stelian Ion?

Conform acelorași surse, anterior citate, Stelian Ion a purtat discuții la centru, atât cu Ludovic Orban cât și cu Traian Băsescu, privind eventuala susținere a candidaturii sale pentru fotoliul de primar al Constanței.

Iar dacă poziția PMP este încă rezervată, se pare că liberalii au convenit să-l susțină pe Stelian Ion în cazul în care deputatul USR decide să-și depună candidatura.

Pe lângă liberali, este foarte posibil ca Stelian Ion să beneficieze și de susținerea amiralului Vergil Chițac – omul care a reușit să obțină la alegerile locale din 2016 un scor record pentru PNL Constanța. Înscris în cursa pentru primăria Constanța, Chițac a obținut atunci 34,63% (35.755 voturi) fiind astfel clasat imediat după Decebal Făgădău, care a avut 42,01% (43.340 voturi). 

La europarlamentare, USR-PLUS pe primul loc în Constanța

În Constanța, fără îndoială, USR a crescut detul de mult față de alegerile din 2016. Și merită amintit scorul obținut la alegerile europarlamentare din luna mai, atunci când alianța USR-PLUS s-a plasat pe primul loc în județul Constanța, cu 85.501 voturi, înaintea PNL care s-a găsit pe locul secund, dar la mică distanță, cu 82.402 voturi, însă mult în fața PSD care a adunat doar 58.562 voturi.

Alte două străzi blocate de avarii RAJA

0

Pentru remedierea unor avarii survenite astăzi – 24 septembrie 2019, pe rețeaua de alimentare cu apă din municipiul Constanța, echipele de intervenţie ale RAJA S.A. au fost nevoite să restricționeze traficul auto astfel:

  • blocarea benzilor 2 și 3 de circulație pe bd.Mamaia în zona Delfinariu, pe sensul de mers către stațiunea Mamaia, în intervalul orar 09.00 – 12.00;
  • blocarea străzii Farului, tronsonul cuprins de bd. Tomis și str. Panait Holban, în intervalul orar 09.00 – 12.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zonele au fost împrejmuite și semnalizate corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

Abonații din zonele menționate nu sunt afectați de aceste avarii, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conducta sub presiune.

Ne cerem scuze participanților la trafic din zonele respective pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariilor într-un timp cât mai scurt.

Trafic dificil pe câteva străzi din Constanța. Iată detaliile

0

Pentru remedierea unor avarii survenite astăzi – 24 septembrie 2019, pe rețeaua de alimentare cu apă din municipiul Constanța, echipele de intervenţie ale RAJA S.A. au fost nevoite să restricționeze traficul auto astfel:

  • blocarea benzilor 2 și 3 de circulație pe bd. Mamaia, pe sensul de mers către stațiunea Mamaia, în intervalul orar 09.00 – 12.00;
  • blocarea străzii Farului, tronsonul cuprins de bd. Tomis și str. Panait Holban, în intervalul orar 09.00 – 12.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zonele au fost împrejmuite și semnalizate corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

Abonații din zonele menționate nu sunt afectați de aceste avarii, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conducta sub presiune.

Ne cerem scuze participanților la trafic din zonele respective pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariilor într-un timp cât mai scurt.

Comuna Poarta Albă, fără apă astăzi

0
Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe Calea Dobrogei, din localitatea Poarta Alba,  RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi – 24 septembrie 2019, în intervalul orar 10.00 – 16.00.
Sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitățile Poarta Albă Sat, Poarta Albă Oraș și Nazarcea.

Ne cerem scuze față de abonații afectați de lipsa apei potabile, pe care îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor si reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Asociația “Poiana lui Ovidiu”, va participa la un eveniment dedicat dobrogenilor

0

Evenimentul va avea loc vineri, 27 septembrie, de la ora 14.30 în cadrul Târgului Național de Produse Tradiționale ( locație: Aqua Magic, Mamaia).

La inițiativa primarului George Scupra a fost creată această  asociație cu scopul de a relansa agricultura locală dar și promovarea fermierilor și produsele acestora. Orașul Ovidiu, prin satele Poiana și Culmea este recunoscut pentru livezile, vița de vie și produsele legumicole.

Asociația ‘’Poiana lui Ovidiu” va prezenta producători locali  și produse din zona Dobrogei alături de cunoscuții Țărani Dobrogeni  și mult așteptații producători ai Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale care vor veni la târg cu miere și produse apicole, legume, brânzeturi,proaspete și maturate și derivate din lapte, dulcețuri, gemuri,siropuri, murături, diverse sortimente de zacuscă, produse din carne, mezeluri tradiționale specifice fiecărei regiuni a țării.
Mircea Ovezea, producător din orașul Ovidiu va prezenta publicului spre degustare produse din carne de pasăre, pui, rață și bibilică.

Degustarea bunătăților preparate de Mircea Ovezea vor fi însoțite de muzică dobrogeană și de dansurile Ansamblului de Dansuri Tradiționale “Dobrogeanca”, din orașul Ovidiu.

Trafic restricționat pe strada Făgetului

0

Pentru remedierea unor avarii survenite astăzi – 23 septembrie 2019, pe rețeaua de alimentare cu apă din municipiul Constanța, echipele de intervenţie ale RAJA S.A. au fost nevoite să restricționeze traficul auto astfel:

  • blocarea străzii Făgetului, tronsonul cuprins între parcarea  blocului ST4 și strada Primăverii, în intervalul orar 09.00 – 14.00.
  • blocarea unei benzi de circulație pe bd. Tomis, pe o porțiune de 50 m, pe sensul de mers către Dacia, în intervalul orar 09.00 – 13.00;

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zonele au fost împrejmuite și semnalizate corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

Abonații din zonele menționate nu sunt afectați de aceste avarii, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conducta sub presiune.

Ne cerem scuze participanților la trafic din zonele respective pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariilor într-un timp cât mai scurt.

Zona de Nord a orașului Cernavodă va rămâne, mâine, fără apă

0

Pentru efectuarea lucrărilor de modernizare, reparații și întreținere a unor instalații care alimentează cu energie electrică orașul Cernavodă, din județul Constanța, Enel Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea energiei electrice marți -24 septembrie 2019, în intervalul orar 09.00 – 20.00.

Fără curent, stația de repompare Cota 45 din orașul Cernavodă nu va putea funcționa, iar abonații din zona de nord a localității, cei din cartierele T. Vladimirescu și Columbia, precum și Spitalul Orășenesc Cernavodă vor rămâne fără apă potabilă în intervalul mai sus menționat.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă,pe care îi asigurăm că, de îndată ce se va relua alimentarea cu energie electrică, lucrătorii RAJA vor porni stația și vor relua alimentarea cu apă.

Totodată, rugăm toți consumatorii afectați să își asigure rezerva minimă necesară de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

Locuri de muncă la Valu lui Traian

1

Societate comerciale cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați:

  • peisagiști
  • lăcătuși mecanici
  • sudori
  • zugravi.

Se asigură: contract de muncă 8 ore/zi, 5 zile pe săptămână și salariu 1263 lei în mână, negociabil. Este obligatorie diploma de specializare. Nu se decontează transportul.

Informații la 0241231006, interior 28.

”Între Chin și Amin”, cel mai așteptat film al anului, va fi prezentat și în Ovidiu

0

Pe data de 5 octombrie, la Centrul Cultural ”Elena Roizen” din orașul Ovidiu  va avea loc Gala de lansare a filmului ”Intre Chin și Amin”, în regia lui Toma Enache.

Cu începere de la ora 17:00  va avea loc Gala de premiere, iar de la ora 19.00 va fi vizionat filmul. Accesul publicului este GRATUIT și se va face numai în baza unei rezervări telefonice la nr. 0787 815 248 în perioada 21 septembrie – 02 octombrie. 

Locurile sunt limitate. Este vorba despre 200 persoane, în ordinea rezervărilor. Important de spus este faptul că lansarea acestui film independent va avea loc pe data de 1 octombrie, la Cinema PRO, în București, iar apoi va putea fi vizionat și în Constanța.  

În acest film independent, despre fenomenul reeducării deținuților din închisorile comuniste, joacă mulți actori, printre care se numără și Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi. 

Filmul este un omagiu adus tuturor oamenilor care au suferit în temnițele comuniste în perioada 1945-1989, o mărturie despre rezistență prin credință, despre onoare și iertare.

În rolurile principale îi puteți vedea pe Ana Pârvu, Vali V. Popescu, Kira Hagi și Constantin Cotimanis. Din distribuție mai fac parte: Ciprian Nicula, Ioachim Ciobanu, Laurențiu Stan, Csaba Ciugulitu, Victoria Cociaș, Teodora Calagiu Garofil, Dragoș Stoica, Bogdan Sălceanu, Iany Panait, Remus Stănescu, Adrian Culețu, Mircea Taiss, Iulian Trăistaru, Armand Crișan, Ștefan Gota, Petrică Moraru, Alexandru Mereuță, Adrian Anghel, Daniel Nițoi, Cătălin Bocârnea, Michael Szegedi, Stelică Murariu, Octav Bjoza, George Stanca, Daniel Sin, Alin Ailioaei, Tina Malamă, Tașcu Lala, Vlad Buzea. Cu participarea extraordinară a actorilor: Ion Dichiseanu și Cezara Dafinescu.

Am avut dreptate! Asfaltatorul lui Vrabie din Medgidia nu-și face treaba și va fi penalizat.

0

În primele zile ale anului 2018 dezvăluiam, prin intermediul a două articole, culisele unei licitații dubioase. Este vorba de licitația prin care s-a stabilit prestatorul asfaltărilor din Medgidia. 48 de străzi, adică vreo 16 kilometri. Un contract remunerat cu peste cinci milioane de euro.

La acea vreme am semnalat nu doar faptul că termenii licitației au fost ascunși de reprezentanții Primăriei Medgidia, dar mai ales faptul că firma care câștigase contractul,  Oyl Company Holding AG SRL din Slobozia, avea la activ mai multe lucrări de proastă calitate predate beneficiarilor, situație care ar fi trebuit s-o descalifice din lista potențialilor prestatori, pentru administrația din Medgidia. 

independent

La acea vreme, administratorul public al municipiului Medgidia, Bogdan Moșescu, a organizat o conferință de presă în care a șters pe jos cu reprezentanții Constanta.ro, acuzându-i de rea voință și de dezinformare. Tânărul subordonat al primarului Valentin Vrabie a asigurat în acel moment pe toată lumea că lucrările vor fi de calitate și că asfaltatorul, deși licitase mult sub prețul estimat pentru lucrări, va preda lucrările la timpul stabilit prin contract.

https://constanta.ro/2018/01/19/iata-detaliile-care-au-favorizat-castigatorul-licitatiei-pentru-asfaltarea-stradutelor-din-medgidia/

Astăzi, la aproape doi ani de la acele declarații, administratorul public Bogdan Moșescu, intrat în dizgrația primarului Valentin Vrabie, își trăiește ultimile zile în funcție și ne anunță, pe Facebook, că lucrurile nu merg cum trebuie pe șantierele patriei din Medgidia și totodată că va penaliza asfaltatorul favorit al primarului, pentru mai multe nereguli pe care firma  Oyl Company Holding AG SRL nu dorește să le remedieze și mai ales, pentru că odată cu încheierea contractului, de săptămâna viitoare, lucrările sunt departe de a se fi încheiat. 

”Astăzi am transmis ultima notificare către asfaltator prin care am semnalat aplicarea penalizărilor începând cu data de 25 septembrie. De asemenea, am solicitat remedierea tuturor neconformităților cu prioritate în caz contrar, VOR FI PENALIZAȚI!”, declară (încă) administratorul public al Medgidiei, Bogdan Moșescu.

sesizare

Presiune scăzută la robinete, în Techirghiol

0

Pentru remedierea unei avarii la nivelul pompelor din cadrul Stației de pompare Constanța Sud, RAJA SA va fi nevoită să furnizeze apă cu presiune scăzută în orașul Techirghiol, astăzi – 20 septembrie 2019, în intervalul orar 12.00 – 20.00.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi, în cel mai scurt timp.

 

Primarului din Agigea nu-i mai ajunge Golful Pescarilor. Belghiz Bolat, directorul preferat al lui Cîrjaliu construiește încă un restaurant pescăresc, din bani publici

2

Jurnaliștii ziarului online Ordinea.ro au scos la iveală, printr-un material excelent, publicat săptămâna trecută, modul dezastruos în care au știut administratorii comunei Agigea să exploateze pescuitul din zonă, organizați într-o asociație (numită FLAG) care în loc să promoveze pescarii din zonă, a înțeles doar să folosească puținele fonduri europene obținute pentru a umple buzunarele câtorva băieți deștepți, apropiați ai primarului Maricel Carjaliu.

Mergând mai departe, pe firul acestei investigații, am pus cap la cap toate informațiile strânse din zonă, atât de echipa Constanta.ro cât și de jurnaliștii de la Ordinea.ro, ajungând să înțelegem că, sub umbrela unei asociații care ar trebui să promoveze pescuitul, FLAG SUD, Maricel Cîrjaliu și oamenii lui plănuiesc de fapt să construiască o nouă afacere, mai exact o pensiune pescărească.

După ani de zile în care am arătat, prin mai multe anchete bine documentate, că afacerea Golful Pescarilor este de fapt restaurantul familiei primarului din Agigea, vă putem dezvălui acum că se pun bazele celui de-al doilea restaurant de pește al famigliei.

Afacerea ce va umple buzunarele găștii Cîrjaliu se va dezvolta pe un teren primit ”cadou” de la Primăria Agigea, chiar pe malul lacului, și va fi plătită din bani europeni, fiind de fapt cea mai notabilă realizare a asociației pescărești din zonă. Iar pentru ca afacerea să devină una atractivă, Primăria Agigea sparge toți banii pe care-i are, pentru a construi un cartier de vile în jurul noii pensiuni.

Asta în timp ce comuna Agigea zace murdară, neamenajată și uitată de primar și oamenii lui.

Când ai noroc, viața te transformă. Cum a ajuns fiul frizerului Bolat pion într-o afacere de milioane

Se pare că la Agigea, dacă nu ai un Bolat în ograda ta, nu ești un primar bun. Fostul primar al comunei, Ion Ioniță a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru acte de corupție. Alături de el, doamna Mery Gean Bolat, funcționar în Primăria Agigea, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu, fals, uz de fals și alte astfel de nemernicii.

Succesorul lui Ioniță, fostul milițian Maricel Cîrjaliu, și-a luat și el un Bolat în ogradă. Pe tânărul Belghiz Bolat, mai exact, fiul frizerului din Agigea. Tânărul Belghiz a participat activ la campaniile electorale susținute de candidatul Maricel, fiind recompensat de primarul din Agigea și gașca acestuia, cu funcții bine plătite, din banul public, fie că vorbim despre funcția de director adjunct la asociația FLAG SUD sau cea pe care o ocupă în prezent, director al AGIGEASERV, adică firma prin care se fac lucrările primăriei Agigea în comună.

În 2009, presa locală anunța faptul că la Agigea, frizerul Genghiz Bolat și soția sa au ales să doneze Primăriei o suprafață de 3800 de metri pătrați, fără a avea nicio pretenție în schimbul acestui gest. Vorbim de o suprafață de teren pe care o putem evalua, la repezeală, undeva în jurul sumei de 100.000 de euro. Pentru frizerul din Agigea nu era însă o problemă, fiind, așa cum vom vedea, unul dintre cei mai profilici proprietari de terenuri din zonă. Important era viitorul politic al fiului său, care viitor s-a dezvoltat armonios începând cu acel an.

Lângă 18 terenuri, 3 case și un apartament, merge și o concesiune

Parcursul lui Belghiz Bolat, odată cooptat în gașca primarului Maricel Cârjaliu este unul fabulos, tânărul fiu de frizer ajungând, la nici 30 de ani, un  pion principal în noua afacere a găștii Cîrjaliu. Această creștere perpetuă a directorului AgigeaServ se vede cel mai bine din declarațiile de avere depuse.

În 2011, Belghiz Bolat nota în declarația de avere că în anul precedent lucrase la RAJDP, fusese consilier local la Agigea și devenise directorul firmei AgigeaServ, SRL-ul controlat de administrația locală din zonă. La doar 27 de ani, fiul de frizer era deja pe o pantă ascendentă în cariera politică.

De altfel, tot declarațiile depuse ne spun că Belghiz Bolat reușea să fie vicepreședinte atât la organizația UDTTMR Agigea cât și la PSD Agigea. În 17 ani de presă n-am întâlnit niciun personaj politic care să cumuleze funcții în două partide.

Trei ani mai târziu, un eveniment tragic are loc în existența tânărului director Belghiz Bolat, mama sa murind fulgerător. Tristul eveniment scoate însă la iveală bogăția pe care familia sa o deținea, funcția pe care o deține obligându-l pe Bolat să declare tot ce a moștenit de la mama sa, împreună cu familia.

Astfel, conform declarațiilor de avere depuse în anii ce au urmat decesului, directorul AgigeaServ a moștenit 18 terenuri intravilane, trei case de locuit și un apartament. De unde a deținut familia unui simplu frizer asemenea proprietăți e greu de spus.

bolat

Cert este că în 2017 directorul preferat al lui Carjaliu donează tot, cel mai probabil tatălui său. Și case și apartament și terenuri. Tot.

De ce? Pentru ca în același an să primească, de la Primăria Agigea, pentru care lucrează, un teren în concesiune, de 300 de mp. O spune, negru pe alb, declarația de avere depusă de Belghiz Bolat în 2018. O imoralitate de zile mari, dacă ne întrebați pe noi. Să deții 18 terenuri, trei case și un apartament și să mai ceri în concesiune un teren care aparține comunei și ar putea fi dat unor oameni care au cu adevărat nevoie de el, asta da ipocrizie. Și ipocrizia nu se oprește aici.

bolat2

Concesiune și pentru soția directorului Belghiz Bolat

Tot în 2018, directorul AgigeaServ, Belghiz Bolat, notează în declarația de avere că s-a însurat cu frumoasa Ionela Cătălina.

O tânără de 28 de ani pe care directorul din Agigea o iubește atât de mult, încât se decide s-o folosească drept săgeată într-una dintre noile combinații puse la cale de gașca de infractori din Agigea.

Știm deja că Belghiz Bolat este angajat la FLAG Sud, adică asociația pescarilor din sudul litoralului. Dacă verifici care este singurul proiect finanțat de Uniunea Europeană, prin Flag Sud, în ultimii ani, afli că firma Aybo Turism și Pescuit SRL a primit 8.8 milioane de lei, fonduri nerambursabile, pentru a construi pe malul lacului din Agigea o pensiune pescărească.

aybo pescuit

Asociat unic în firma Aybo Turism și Pescuit SRL este Ionela Cătălina Bolat. Soția directorului din Primăria Agigea. Firma are sediul social pe strada Nicolae Iorga, acolo unde locuiesc cei doi.

Și, pentru ca întreg proiectul să fie ”construit” pe bani publici, nici terenul pe care se va ridica pensiunea AyBo nu este proprietatea familiei Bolat ci este, din nou, concesionat de la Primăria Agigea.

Pe malul lacului se dezvoltă un cartier de vile. În jurul pensiunii AyBo

Proiectul s-a mișcat deja foarte rapid. Firma Ionelei Bolat a primit încă de anul trecut aviz de la Mediu, pentru a-și ridica o pensiune pe malul lacului. Noul restaurant pescăresc, pentru că despre asta vorbim în realitate, se va numi Aybo, numele fiind deja supus procedurilor pentru a fi înregistrat la OSIM.

mediu2

În tot acest timp, Primăria Agigea a pus umărul consistent la dezvoltarea zonei de pe malul lacului, pentru a se asigura că în jurul noului restaurant va exista o zonă atractivă. Terenul a fost lotizat și concesionat rapid doritorilor. În zonă s-au făcut proiecte pentru a fi trase utilități, indiferent că vorbim de apă, curent sau chiar gaz. În timp ce Agigea și Lazu putrezesc sub mizerie, domeniul de pe malul lacului este tratat cu maximă prioritate. Din păcate, interesul nu ține de Agigea ci, evident, de afacerea găștii din Primărie.

În loc de concluzii: unde ne sunt procurorii? Cum trece un asemenea caz de corupție neobservat?

Să recapitulăm. Avem un director angajat al Primăriei Agigea care a deținut 18 terenuri, 3 case și un apartament, le-a donat pe toate și a cerut o concesiune de la exact Primăria pentru care lucrează. Apoi, soția acestui director, prin firma în care este asociat unic, solicită fonduri europene de la Asociația Flag Sud condusă de primarul Maricel Cîrjaliu, adică șeful soțului. Iar pentru ca proiectul să aibă șanse de reușită, își construiește proiectul pe un teren concesionat, tot de la Primăria Agigea, într-o zonă spectaculoasă, pe malul lacului, zonă care e dezvoltată și amenajată rapid de Primărie, pentru a se asigura succesul maxim noii afaceri.

Iar procurorii dorm.

Avarie RAJA în Cumpăna

0

Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi – 19 septembrie 2019, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Nucilor, din localitatea Cumpăna, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, în intervalul orar 10.00 – 16.00.

În acest interval nu vor avea apă la robinete toți consumatorii din localitatea Cumpăna.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Ce străzi ar trebui să evite șoferii astăzi

0

Pentru remedierea unor avarii survenite astăzi – 19  septembrie 2019, pe rețeaua de alimentare cu apă din municipiul Constanța, echipele de intervenţie ale RAJA S.A. au fost nevoite să restricționeze traficul auto astfel:

–       blocarea unei benzi de circulație pe Str. Ștefăniță Vodă, în zona Euromaterna, pe sensul de mers către bd. Aurel Vlaicu, în intervalul orar 09.00 – 13.00;

–       blocarea străzii Theodor Aman, tronsonul cuprins de str. Unirii și bd. Mamaia, în intervalul orar 08.30 – 14.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zonele au fost împrejmuite și semnalizate corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

Abonații din zonele menționate nu sunt afectați de aceste avarii, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conducta sub presiune. 

Ne cerem scuze participanților la trafic din zonele respective pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariilor într-un timp cât mai scurt.