Autoturisme cu I.T.P. – uri false, descoperite în P.T.F. Ostrov

boxerPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în P.T.F. Ostrov doi cetăţeni români, proprietarii unor autoturisme marca Peugeot Boxer, respectiv Opel Vectra, cu numere de R. Bulgaria, care au prezentat la controlul de frontieră certificate de inspecţie tehnică periodică false.
● În data de 02.07.2013, în jurul orelor 05.30, respectiv 11.45, în P.T.F. Ostrov s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră doi cetăţeni români, domiciliaţi în judeţul Călăraşi, care conduceau un autoturism Peugeot Boxer, respectiv Opel Vectra, ambele înmatriculate în R. Bulgaria.
Verificările au stabilit faptul că certificatele de inspecţie tehnică periodică prezentau indicii de falsificare.
Persoanele în cauză au declarat că au achiziţionat autoturismele fără a cunoaşte faptul că documentele în cauză sunt false.

● În aceeaşi zi, în jurul orei 10.15, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Negru Vodă au oprit pentru control, în zona de competenţă, un microbuz Volkswagen Transporter, cu numere de R. Bulgaria, condus de cetăţeanul român I.T., în vârstă de 41 ani, domiciliat în judeţul Constanţa.
Verificările au stabilit că certificatul de inspecţie tehnică periodică prezintă indicii de falsificare.
Conducătorul auto a declarat faptul că microbuzul aparţine unei firme din R. Bulgaria, care l-a cedat spre folosinţă unei societăţi comerciale din judeţul Ilfov, unde el este angajat ca şofer şi nu avea cunoştinţă că era furată.

În toate cazurile poliţiştii de frontieră au întocmit cetăţenilor români dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „complicitate la fals material în înscrisuri oficiale” şi uz de fals, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 26 raportat la art. 288, respectiv art. 291 din Codul Penal.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular