Constanta.RO

Constănțeanca Sevil Shhaideh, propunerea PSD pentru postul de premier

0

Liviu Dragnea a aruncat, în urmă cu puțin timp, bomba anului, anunțând că propunerea pentru funcția de prim ministru este doamna Sevil Shhaideh.

Sevil Shhaideh, a fost timp de aproape 20 de ani director de servicii în Consiliul Judeţean Constanţa, iar din 2012, după numirea lui Liviu Dragnea la conducerea MDRAP, a ocupat funcţia de secretar de stat în acest minister.

Sevil Shhaideh are 50 de ani, iar în 1987 a absolvit Academia de Ştiinţe Economice, Facultatea de Planificare Economică şi Cibernetică. În 1995 şi 2001, ea a obţinut specializările: expert în administraţie publică şi manager ONG la organizaţia internaţională USAID din Statele Unite ale Americii, iar în 2003 a primit titlul de auditor în urma unui curs susţinut la TUV Institution, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

În perioada 1987-1991, ea a fost angajată ca analist programator la Trustul pentru Mecanizarea Agriculturii Constanţa, iar din 1991 şi până în 1993 a fost manager Sisteme Informatice la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Constanţa. Ulterior, din 1993 şi până în 2007, Sevil Shhaideh a fost director Sisteme Informatice în Consiliul Judeţean (CJ) Constanţa, iar între anii 2007 şi 2012 a condus Direcţia Generală de Proiecte din CJ Constanţa, având ca principale atribuţii coordonarea şi managementul proiectelor cu finanţare europeană.

Simultan, ea a ocupat postul de coordonator al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), în perioada în care Liviu Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, între principalele activităţi şi responsabilităţi numărându-se elaborare de amendamente legislative cu privire la actele normative care reglementează administraţia publică locală. De asemenea, din anul 2000, ea este preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Informaticienilor din Administraţia Publică.

În 2012, imediat după desemnarea lui Liviu Dragnea la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh a fost numită în funcţia de secretar de stat la acelaşi minister.

Acest articol a fost citit de 4926 ori!




About Author

Lasa un raspuns

9 + 1 =