USR, băieții de la externe și rușii de la Gazprom. S-au implicat rușii în alegerile din România în 2016?

S-a vorbit foarte mult despre implicarea unor structuri rusești în alegerile din anul 2016 din România. Tema nu este una nouă, dacă ne gândim la cele petrecute în ultimii 28 de ani în țara noastră, în special în sfera puterii, începând cu evenimentele din 1989 și până azi. Prezenta analiză vizează Uniunea Salvați România (USR), formațiune politică tânără, despre care s-a spus în Decembrie 2016 că este consiliată de un consultant aservit frontului de la Răsărit.”

Povestea noastră începe abrupt, în primele zile ale anului 1994, atunci când, un grup restrâns de parteneri din Statele Unite, alături de câțiva investitori individuali, aflați sub coordonarea unei mici firme din Cehia, a reușit să achiziționeze o bucată din gigantul rus Gazprom. La momentul respectiv, era unanim acceptat printre specialiștii în investiții de pe Wall Street, că doar cetățenii ruși pot cumpăra acțiuni la Gazprom, nu și cei străini. Și totuși, cineva reușise aparent imposibilul.

Este vorba de compania ECM Private Equity, mai cunoscută ca Europa Capital Management.” Societatea a fost înființată în 1991 cu sediul la Praga, Republica Cehă, fondatorul acesteia fiind cetățeanul german Karl Heinz Hauptmann – fost managing director al Merrill Lynch Londra, Doctor în economie din ’86 al Universității din Berlin.

Dr. Karl Heinz Hauptmann - Europa Capital Management (ECM)
Dr. Karl Heinz Hauptmann – Europa Capital Management (ECM)

Cum reușise Hauptmann să pună mâna pe 800 de milioane de acțiuni ale Gazprom-ului (aprox 3,3% din total disponibile) la începutul lui 1994 și pe tot parcursul lui 1995, rămâne încă un mister.

Așa cum este de înțeles, afacerea a atras atunci atenția gazetarilor de la The Wall Street Journal” care s-au străduit să-i afle dedesubturile, aceștia publicând, pe 16 Ianuarie 1997, articolul intitulat Investors Allegedly Cut a Deal With Some Gazprom Executives.” (“Investitorii au bătut palma cu anumiți directori ai Gazprom”).

Ziariștii au speculat că Doctorul Karl Heinz Hauptmann a cedat Gazprom-ului, cca 600 din cel 800 de milioane de acțiuni, în schimbul păstrării diferenței de 200 de milioane de acțiuni, cu dreptul înregistrării și tranzacționării acestora ca și capital străin (titluri deținute în străinătate). Hautptmann ar fi reușit astfel, cu acordul Consiliului de Administrație al Gazprom, să devină primul acționar străin al gigantului rus, evident prin intermediul firmei Europa Capital Managementpe care o administra la Praga.

Sediul central Gazprom Moscova
Sediul central Gazprom Moscova

Înțelegerea cu rușii era necesară pentru ca investitorii lui Hauptmann să-și poată vinde acțiunile pe piețele străine, tranzacții din care avea să rezulte un profit fabulos, de la o investiție de 16 milioane, la cca 300 milioane USD profit.

Afacerea a fost și a rămas unicat în istoria Gazprom, dar așa cum spuneam, modalitatea prin care reușise firma lui Hauptmann să pună mâna pe acțiunile companiei rusești în perioada 1994-1995 a rămas însă un mare mister. Specialiștii în piețe de capital, citați de WSJ speculau că, de fapt, fusese vorba de “un program de cumpărare de acțiuni, confuz, realizat clandestin în Rusia, prin care acțiunile au ajuns în conturile unor directori ai Gazprom.

Cu alte cuvinte, nimeni nu știe dacă investitorii lui Hauptmann din spatele “Europa Capital Management” erau niște banale persoane private în căutarea profitului sau chiar directorii Gazprom care se gândeau să pună și ei ceva deoparte pentru o eventuală pensionare anticipată.

Întrebat în 1997 de ziariști despre această tranzacție, Hauptmann, atunci în vârstă de 36 de ani, a declarat că n-a făcut o înțelegere cu rușii și că acțiunile au fost achiziționate după ce firma sa primise deja aprobarea CA-ului Gazprom pentru cumpărare. Chiar și așa era fără precedent ca rușii de la Gazprom să aprobe unei companii străine să dețină peste noapte 3,3% din totalul acțunilor disponibile.

Oameni apropiați acestei tranzacții, citați de WSJ, susțin însă că, Hauptmann prin “Europa Capital Management” s-a aliat cu Asociația Petru cel Mare” – o subsidiară cu sediul în Praga al conglomeratului ceh PPF Group. Împreună au organizat o structură complexă, menită să depășească barierele impuse de Gazprom privind înstrăinarea acțiunilor sale. Și astfel, la mijlocul anului 1994, biroul din Moscova al Asociației Petru cel Mare”, situat într-o clădire din cărămidă la periferia orașului, devenise centrul unei rețele care se ocupa doar cu achiziționare de acțiuni Gazprom.

Gazprom Rusia - pipe line
Gazprom Rusia – pipe line

Pentru cumpărarea acțiunilor, Hauptmann a trimis în Rusia milioane de dolari cu valiza, în timp ce angajații asociației Petru cel Mare se deplasau în zonele izolate ale țării, acolo unde oamenii erau dispuși să-și vândă pe nimic acțiunile Gazprom primite în urma programului de privatizare. Așa au ajuns investitorii lui Hauptmann, o anonimă firmă din Cehia, proprietari pe 3,3% din Gazprom, într-o periodă în care așa ceva era considerat imposibil.

BAC Group se mută de la Praga la București

La scurt timp după această reușită, compania lui Hauptmann înființează mai multe societăți specializate în administrarea activelor financiare, în state din Est-ul Europei, sub brand-ul BAC Group” (Balkan Advisory Company). Cu toate acestea, grupul și-a stabilit sediul central, încă din 1998, în Irlanda, și nu în Est acolo unde își derula de fapt activitatea.

BAC Group - Harta
BAC Group – Harta

Prin intermediul acestei noi rețele economice, “Europa Capital Management” din Praga s-a implicat în diverse privatizări de îndreprinderi din fostele state comuniste, precum România, Serbia (fosta Iugoslavie) și Bulgaria, și chiar în state aflate încă sub umbrela Moscovei, precum Belarus. Chiar pe site-ul oficial al BAC Romania se explică, cum în anul 2000, Balkan Advisory Company s-ar fi desprins de firma mamă din Cehia devenind astfeloentitate separată și independentă” față de fondatorul ei, Doctorul Karl Heinz Hauptmann.

Ei bine, ulterior câștigării acestei independențe, din 2005, “Europa Capital Management”(compania cehă fondată de Hauptmann) nu s-a mai mulțumit doar cu o prezență marginală în țara noastră, și astfel apare la București în luna Martie societatea Balkan Advisory Company SRL (BAC).

Matei Păun de la BAC, cetățean german de origine română, educat în SUA, promovat de MAE. Afaceri cu rușii la cel mai înalt nivel, devenit șef de campanie la USR în 2016. Prieten al candidatului Nicușor Dan

Într-un mod absolut interesant, la conducerea firmei BAC din România a fost numit cetățeanul german de origine română Ion Matei Păun, nimeni altul decât viitorul consilier de campanie al USR-istului Nicușor Dan.

Nicușor-Dan-Candidatul
Nicușor-Dan-Candidatul

Școlit în Statele Unite ale Americii, la Trinity College din Connecticut, Matei Păun și-a construit întreaga carieră lucrând pentru diferite firme de investiții, aproape exclusiv în spațiul rusesc și Comunitatea Statelor Independente (CIS). Nu se știe foarte clar prin ce împrejurări, din anul 2012, între Nicușor Dan și Matei Păun s-a legat o prietenie apropiată, afacersitul devenindu-i în final consultant politic liderului USR.

Consultantul USR, Matei Păun, afaceri cu Gazprom

Legăturile cetățeanului german de origine română Ion Matei Păun cu Rusia sunt clare, simple și parțial asumate. Firma la care Păun a explicat că are calitatea co-fondator, adică BAC Romania (Balkan Advisory Company SRL, care se trage din BAC Irlanda), a făcut afaceri cu societăți din Federația Rusă, la cel mai înalt nivel, notabile fiind următoarele: BAC Romania a lucrat ca manager de proiect și subcontractor al GazpromBank (banca gigantului energetic Gazprom) pentru implementarea secțiunii din Bulgaria a proiectului South Stream.

Totodată, în anul 2011, firma lui Păun a găsit finanțarea necesară pentru achiziția “News Outdoor Group” (Romania), una dintre cele mai mari companii de publicitate OOH din Romania, care a fost transferată astfel de la mogulul australiano-american Rupert Murdoch unui consorțiu sursesc format din VTB Capital (a doua bancă ca mărime din Rusia) și Alfa Capital Partners (Rusia).

Prin această tranzacție, mijlocită de firma lui Păun și consultantul Biriș Goran SPARL, Federația Rusă și-a asigurat supremația pe nișa “out-of-home advertising” în România, la fel cum activează în tot Est-ul Europei. Cu ajutorul News Outdoor Group (sau RUSS Outdoor), rușii acaparează masiv segmentul de publicitatea în spații publice din toată regiunea fiind activi în Rusia, Bulgaria, Republica Cehă, Israel, Polonia, Ucraina și desgiur în România.

În pragul campaniei electorale, Păun trece pe offshore

În toată această perioadă firma lui Păun din România și-a tot schimbat acționariatul, în ciuda faptului că, entitatea n-a derulat afaceri cu sume deosebite. Pare să avem în față o rețetă deja consacrată în Europa de Est.

Înființată în România în Martie 2005, firma lui Păun, adică Balkan Advisory Company SRL n-a derulat afaceri cu sume deosebite. Cel mai bun an a fost 2007, atunci când societatea a raportat o cifră de afceri de 5.632.188 (aprox. 1,2 milioane de Euro), moment de la care, încasările au tot scăzut, pentru ca la nivelul lui 2017 să fie situate la cca 37.000 de Euro.

ION MATEI PAUN

Administrată în prima etapă de avocatul Vișoiu Daniel Florentin, cetățean american de origine română, stabilit în Florida, împreună cu Ion Matei Păun, cetățean german de origine română, cu domiciliul în Los Angeles, firma a ajuns în scurt timp în proprietatea unui offshore cipriot, WORLINGTON LIMITED reprezentată legal de Andri Athanasiou.

Pe semne cineva simțea nevoia unui anonimat sau poate o mai mare lejeritate în transferul banilor încasați din România. Astfel că, după încă 6 ani, în 2011, părțile sociale au fost din nou plimbate de la WORLINGTON LIMITED la o altă firmă cipriotă, tot din Limassol ca și prima, denumită BAC-ADVISORY LTD, reprezentată de Andreas Koustos.

Aceste schimbări în cascadă au fost urmate de un fapt și mai puțin obișnuit: Chiar înaintea alegerilor din 2016, mai exact pe 18 Martie 2015, societatea Balkan Advisory Company SRL și-a adăugat în actul constitutiv un nou CAEN, intitulat activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice.

Această modificare a fost dictată probabil de interesele de moment ale grupului coordonat de Păun, având în vedere noua sa calitate de consultant politic al USR, prieten și susținător al candidatului Nicușor Dan.

Omul nostru la vârful USR

Desigur, după cum precizam, tema implicării Federației Ruse în alegerile din Românie ca și în cele din SUA, nu este una nouă fiind lansată inițial chiar de la vârful USR-ului. Mai exact, la patru zile de la încheierea oficială a campaniei electorale, pe 14 Decembrie 2016, Sergiu Moroianu, soţul lui Clotilde Armand lansa pe pagina sa de socializare o ipoteză alarmantă.

Sergiu Moroianu

Aparent supărat din pricina marginalizării soției sale în timpul campaniei, Moroianu s-a năpustit fără somație asupra consultantului Ion Matei Păun, care îndeplinise funcția de șef de campanie al USR-ului. Moroianu l-a acuzat pe acesta de sabotaj, afirmând că Păun nu-și face publice veniturile și sursele de finanțare. Totodată, soțul lui Clotilde Armand a mai relatat că, “Păun este susţinut în USR de Roxana Wring, apropiată de ONG-urile din reţeaua Soros.”

Aceste afirmații au fost preluate de presă în doar câteva minute, în timp ce, ulterior, Sergiu Moroianu avea să-și șteargă postarea de pe Facebook. Pusă în fața acestui fapt, Clotilde Armand a susținut că nu împărtășește întru totul părerile soțui ei, evitând astfel o posibilă excludere din partid.

Practic, prin cele susținute, Moroianu își ceruse direct excluderea din USR, nu înainte însă de a lovi în imaginea partidului, folosind argumente preluate parcă de la opoziția politică. Considerând grav afectată imaginea formațiunii politice, după 48 de ore de la momentul postării, în seara zilei de 16 Decembrie 2016, Biroul Politic Național al USR în frunte cu Nicușor Dan a votat excluderea lui Sergiu Moroianu din partid, în timp ce soția acestuia, Clotilde Armand a scăpat ca prin urechile acului.

Omul lor sau omul nostru?

Presa arondată stângii românești avea să-i creioneze lui Păun figura unui agent al Răsăritului. Și totuși, “agentul” nostru era promovat în anul 2009 chiar pe pagina oficială de YouTube a Ministerului român al Afacerilor Externe (MAE).

Rămâne deci să ne întrebăm dacă Ion Matei Păun este omul lor sau omul nostru, și mai ales cum se poate transforma peste noapte un specialist în investiții pe piața de capital în consultant politic.

Matei Paun - Consultantul

Concluziile merită însă lăsate să aștepte, cu observația că, în ultimii ani, rolul jucat de MAE în alegeri a tot crescut pe spatele diasporei, în timp ce internele rămân tot mai des cu buza umflată.

Chiar dacă MAI controlează baza de date cu CNP-urile populației, creșterea numărului de români care lucrează și votează dincolo de granițe, pune la grea încercare numărătorii de voturi” din țară și permite băieților de la externe un joc mai amplu atunci când vine vorba de alegeri. Foarte probabil, dacă Sergiu Moroianu n-ar fi avut acea ieșire pe FaceBook din 2016, așa ca de final de campanie, Matei Păun ar fi trecut pe mai departe neobservat.

Dosarul finanțării USR, Moscova și oamenii lui Ponta

Cu două luni și jumătate în urmă, pe 20 Iulie 2018, fostul purtător de cuvânt al cabinetului Ponta, sociologul Mirel Palada se prezenta la sediul DNA central pentru depunerea unei sesizări cu privire la posibila finanțare ilegală a partidului Uniunea Salvați România (USR). Palada era frământat la gândul că USR ar fi primit bani în campania din 2016 din partea unor “instituţii non-româneşti” sau de la “state care nu sunt prietene cu România.” În felul acesta s-a făcut un soi de pod peste timp, sesizarea lui Palada fiind direct legată de afirmațiile lui Sergiu Moroianu din Decembrie 2016.

Desigur, acuzațiile au venit în contextul campaniei Fără Penali” pentru care USR a reușit să adune în 2018, în doar câteva luni, peste un milion de semnături de la cetățeni. În plus, fostul premier Ponta știa foarte bine că USR-ul poate capitaliza și mai multe voturi dacă-l are alături pe Dacian Cioloș. Se lucrează pe mai multe fronturi: subminarea puterii lui Liviu Dragnea din interiorul PSD, iar pe de altă parte se vizează și demolarea opoziției, de frica unui competitor real precum Cioloș.

Familia Wring, imobiliare la Londra și București, job-uri la Moscova

Legat de acuzațiile privind finanțările dubioase, așa cum era de așteptat, USR se apără și susține că toți banii utilizați în campania din 2016 au provenit din donații online, motiv pentru care au și cerut rambursarea acestor sume, conform legii, de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Roxana Wring - Politicianul

O parte din bani au fost utilizați, așa cum susține Moroianu, pentru plata consultantului Matei Păun de la Balkan Advisory Company (Romania), acesta fiind susținut intern de Roxana Wring, Preşedintele USR Bucureşti.

Despre doamna Wring, tot Moroianu (soțul lui Clotilde Armand) a susținut că este o apropiată a structurilor finanțate de miliardarul de origine maghiară George Soros.

Conform declarației de interese, SandaRoxana Wring care ocupă în prezent poziția de Președintele USR București este soția omul de afaceri britanic Michael Roland Wring, alături de care deține o mică avere imobiliară în București și Londra, Marea Britanie.

Englezul Michael Roland Wring a lucrat timp de mulți ani în domeniul petrolier, și unde în altă parte dacă nu la Moscova.Conform propriul CV publicat pe LinkedIn, afaceristul Wring a fost timp de 9 ani detașat la Moscova, în industria petrolului și gazelor (Februarie 2001 – Noiembrie 2009) iar ulterior s-a mutat în Qatar și Azerbaijan.

Michael-Roland-Wring

Mai mult decât atât, în perioada 1999-2000, Wring a făcut parte din echipa de experți a răposatului Dinu Patriciu și a găștii de la SIE care s-a implicat în privatizarea rafinăriei Petromidia în favoarea societății olandeze Rompetrol.

Din anul 2016, Michael Wring deține poziția de Președinte zonal al companiei germane Evonik Industries, pentru Iran (țară suspusă embargoului SUA). Această companie din industria chimică care-și are sediul central în Essen, Germania este deținută într-o proporție importantă, cel puțin din 2011 conform Reuters, tot de ruși prin gigantul energetic Gazprom.

Doctorul Hauptmann, de la gazul rusesc la vinurile din Dobrogea

Între timp, după ce în anul 2000 Balkan Advisory Company (BAC) s-ar fi desprins de firma mamă din Cehia, în 2002, misteriosul Doctor Karl Heinz Hauptmann, fondatorul grupului BAC s-a mutat cu afacerile în țara vecină, la Sofia, capitala Bulgariei. Aici și-a continuat activitățile prin intermediul Rosslyn Capital Partners investind totodată în câteva podgorii celebre.

Doctor Karl Heinz Hauptmann - fondator ALIRA

Foarte interesat de potențialul viticol, Doctorul Hauptmann și-a mutat atenția și asupra terenurilor comunei Aliman din județul Constanța.

Aici, pe meleaguri Dobrogene, specialistul în privatizări și investiții avea să pună bazele, în urmă cu mai bine de 10 ani, unui proiect viti-vinicol sub brand-ul ALIRA.

În acest moment, ALIRA face parte dintr-un program internațional în care marca de vinuri de la Aliman, Constanța, se înfrățește cu cramele Bessa Valley, Bulgaria și Chateau 9 Peaks din China, deținute, evident, tot de Doctorul Karl Heinz Hauptmann.

Întâmplător sau nu, omul care reușise în 1994 să pună primul mâna pe acțiunile Gazprom, fondatorul grupului BAC, care avea să-l producă pe consultantul politic Ion Matei Păun (sfetnicul lui Nicușor Dan), se afla în 2016 în România, unde se răsfăța liniștit în compania unui pahar cu vin.

Rămâne să stabilim, fiecare dintre noi, unde sunt coincidențele și de unde încep să apară legăturile autentice, dintre noua clasă politică și vechea gardă a Cortinei de Fier.

 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular