Valentin Vrabie s-a înscris în PNL. De ce este mutarea o mare greșeală pentru ambele părți

Ceea ce știam deja de multă vreme, a devenit începând cu ziua de ieri o certitudine. Valentin Vrabie a devenit membru al Partidului Național Liberal. Partidul primește astfel în rândurile sale al 29-lea primar din județul Constanța, în timp ce primarul primește conducerea organizației locale și implicit votul celor patru consilieri în funcție. Chiar dacă, la prima vedere, mutarea pare una benefică pentru ambele părți, noi o vedem ca pe o mare greșeală politică, atât pentru Vrabie cât și pentru PNL. Iată de ce.

ziar

Partidul Național Liberal, filiala Medgidia, are în acest moment patru reprezentanți în Consiliul Local. Vrabie se bazează și el pe votul a cinci consilieri M10 și doi consilieri ai minorității turce. În acest moment, Vrabie poate trece orice proiect ce are nevoie de majoritatea simplă, nu însă și proiectele legate de patrimoniu, unde ar mai avea nevoie de două voturi, de la ALDE sau PSD. Această majoritate simplă pe care o obține acum primarul liberal Vrabie îl obligă la proiecte de anvergură, pentru că în fața cetățenilor, edilul nu mai are nicio scuză. Situația, în acest moment, în Medgidia, este una dramatică, așa că peste un an când va trebui să le spună oamenilor ce a adus bun orașului asocierea cu liberalii, Vrabie nu va avea ce să spună. Situație în care vor pierde atât liberalii, care și-așa nu sunt bine văzuți dar și primarul în funcție, care nu traversează cea mai bună perioadă a lui, rezultatele din Medgidia întârziind să apară.

Asocierea dintre Vrabie și PNL este un caz clasic de situație în care 1+1 nu fac 2. În acest moment, Vrabie vine cu trupa de la M10, cinci consilieri în timp ce PNL vine cu cei patru liberali aleși în 2016. În niciun scenariu însă, la alegerile din 2020, Valentin Vrabie ales din partea PNL, nu va câștiga alegerile cu peste 70 %, ca să mai poată obține acest număr de consilieri. Asta dacă Vrabie va rezista în partid încă un an și dacă va accepta să candideze din partea liberalilor, știut fiind faptul că preferă să mimeze postura de independent.

Mizând pe popularitatea pe care Valentin Vrabie a avut-o cândva dar și pe votul negativ anti PSD care se prefigurează, PNL speră că va obține din Medgidia voturile atât de necesare pentru a câștiga Consiliul Județean Constanța. În acest scop, liberalii au acționat ușor disperat, ignorând senin faptul că Valentin Vrabie a fost implicat în ultimii trei ani mai mult în scandaluri de imagine. Scandaluri pe care, culmea, primarul a declarat ieri că nu le regretă, că nu se va schimba și că va continua să înjure oamenii pe care crede că trebuie să-i înjure. Atât de disperată e dorința PNL-ului de a exploata căderea PSD-ului, adunând orice vot, încât în conferința de presă de ieri Vrabie le-a spus-o direct: ”eu așa sunt, nu mă voi schimba, voi fi independent în cadrul partidului”, situație pe care liberalii s-au văzut obligați s-o accepte. În 2020, Vrabie nu va trage PNL în sus ci mai degrabă PNL îl va coborî în sondaje pe primar. Sau, poate cel mai bine spus e că asocierea dintre cele două părți va supăra pe votanții fiecăruia dintre ei. Cu siguranță, nici votantul liberal nu e încântat, la fel cum toți cei care au crezut în așa zisă independență a lui Vrabie, au aflat, din nou, că au fost păcăliți.

Aceeași disperare se resimte și din partea lui Vrabie, dacă judecăm mutarea privind dinspre ”independent”. După trei ani de zile în care realizările sunt foarte puține, judecând obiectiv, nu după gogomăniile trâmbițate de primarul de la Medgidia și de presa pe care o plătește generos ca să îi propage minciunile, Vrabie avea nevoie, cu disperare, să se reinventeze, să iasă în față cu ceva, dar mai ales, avea nevoie să le ofere paharnicilor lui din M10 o nouă poziție în Consiliul Local, pentru alegerile din 2020, în condițiile în care micuțul partid e aproape de a-și da obștescul sfârșit iar slujitorii primarului riscau să rămână pe afară. În 2016, Vrabie era pe cai mari, așa că a putut convinge oamenii să voteze M10, acest partid neaducând practic niciun vot pentru primar. Dacă atunci, totul s-a construit pe imaginea bună a primarului, în 2020, Valentin Vrabie, acum cu o imagine terfelită, are nevoie de sprijinul unei formațiuni politice puternice, pentru că doar pe voturile lui ar pierde cu siguranță alegerile, în ciuda faptului că președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, ne-a asigurat că un sondaj efectuat la Medgidia ne arată că peste 50 % dintre medgidieni sunt mulțumiți de activitatea primarului, refuzând însă să ne arate sondajul.

Oportunismul PNL se vede din declarația de ieri ”dacă avem 29 de primari, înseamnă că e bine la PNL”. Nu, domnilor liberali, dacă mulți primari de teapa lui Vrabie migrează acum la liberali, este pentru că simt cum prietenii ”social democrați” trec printr-o situație grea, devenind indezirabili pentru popor. Disperarea lui Vrabie se vede din modul în care ne-a explicat, ieri, că liberalii sunt niște sfinți și că în trecut au făcut lucruri rele pentru că au fost obligați de PSD-iști. Abia aici, cele două tabere au un punct comun. Atât liberalii cât și Vrabie ne cred proști. Urmează ca în 2020, dacă mariajul lor din interes va rezista până la acel moment, să le dovedim că nu suntem.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular