Constanta.RO

Cum au ajutat prefecții Constanței la retrocedarea ilegală a carierei de piatră de la Sibioara

0

Undeva la mijlocul lunii decembrie, anul trecut, mai mulți reprezentanți ai Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și Petiții din cadrul Senatului României soseau în control la Prefectura Constanța. Cazul care atrăsese atenția comisiei era cel al exploatării miniere de la Sibioara, retrocedată în mod dubios către două bătrâne ce pretindeau că bunicul lor a fost cândva proprietarul terenului respectiv.

Vizita reprezentanților Senatului la Prefectură nu a fost întâmplătoare. De ani de zile, din interiorul acestei instituții care s-ar presupune că veghează legalitatea actelor administrative din județ, s-au girat cele mai nenorocite tunuri, puse în operă de politicienii ce au condus Constanța.

Despre cazul carierei de piatră retrocedată ilegal, am scris deja peste 50 de articole, în ultimii șase ani de zile. Este vorba despre cariera de la Sibioara, din interiorul căreia a fost retrocedată o bucată de teren importantă, către câteva babete care și-au adus aminte la finalul vieții că tatăl lor avea sigur teren acolo. Avocatul lor, Ionel Hasotti, a construit un caz cum numai în filme vezi. A retrocedat într-o carieră de piatră, în ciuda faptului că legea interzice expres această situație, a reușit să-l determine pe primarul localității să spună că acolo NU există o carieră de piatră, deși administrația locală avea un contract cu proprietarul carierei, a convins judecătorii să facă recurs la o o decizie judecătorească încheiată definitiv și irevocabil și în final a reușit să convingă instanța să acorde daune materiale bătrânelor ce s-au declarat traumatizate de faptul că în toții anii de proces nu s-au putut folosi de exploatarea minieră care nu există.

Și a mai avut un atu de partea lui, domnul avocat Ionel Hasotti. De la Claudiu Palaz încoace, care a refuzat să facă jocuri strâmbe în acest caz, toți prefecții trecuți prin funcție au pus câte o cărămidă în favoarea avocatului, făcând tot posibilul să-l ajute să ridice fundația unui caz corupt.

Prefectul avocat, Eugen Bola, a avut grijă de colegul avocat Ionel Hasotti

Avocatul Eugen Bola a fost prefect din partea USL în 2012. Nu s-a descurcat prea grozav ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, fiind cunoscut pentru faptul că în mijlocul iernii a închis orașul, interzicând mașinilor care voiau să fugă de furtuna de zăpadă, să intre în oraș la adăpost. În ceea ce privește cazul SOMACO, însă, fostul prefect și actualul șef la ITM a tras tare pentru a-și ajuta colegul avocat liberal. Astfel, după zeci de petiții pe care le-a emis către comuna Lumina, cerând imperativ ca babetele să fie puse în posesie, prefectul n-a mai așteptat și a făcut-o de la sine putere. În ciuda faptului că legea nu-i oferea această putere. Dar, pentru unii legea este opțională, ne-am obișnuit deja cu asta.

De la Eugen Bola, cazul Sibioara a luat-o pe o pantă diferită, în rău. Lucru care nu este de mirare, având în vedere că fostul prefect nu s-a sfiit niciodată să afirme că este rudă de sânge cu avocatul expert în retrocedări, Ionel Hasotti.

Omul lui Nicușor Constantinescu a tras tot cu avocații

Decizia abuzivă a prefectului Eugen Bola a dat naște unui nou proces, evident, pentru că juriștii SOMACO n-au ezitat să o atace în fața instanței. De asemenea, compania SOMACO a încercat să construiască un caz solid, pe considerente legate de faptul că legea interzice în mod expres retrocedarea unui teren aflat într-o carieră de piatră. Între timp, apele s-au tulburat și la Prefectură a fost instalat Radu Volcinschi, omul care trebuia să aibă grijă ca fugarul Nicușor Constantinescu să nu fie suspendat din funcție, oricât ar lipsi de la Consiliul Județean. Volcinschi a pus și el umărul la retrocedarea abuzivă. Chestionat de instanță legat de solicitarea SOMACO, prefectul Volcinschi dădea asigurări că retrocedarea nu se va efectua în carieră și că se va urmări mersul legal al situației. Mesajul prefectului a convins astfel instanța să respingă cazul, considerând că nu mai există un temei. Doar că Volcinschi a uitat imediat de cele spuse instanței, evident. Mai mult, Comisia Județeană a Prefecturii, condusă de prefect, a mimat o acțiune în instanță pentru reglementarea situației, pe care a introdus-o prea târziu, obligând astfel judecătorii să o respingă.

Tehnocratul Adrian Nicolaescu a continuat jocul de-a mima de la Prefectură

Șansa a părut că surâde companiei SOMACO, atunci când în funcția de prefect a fost instalat Adrian Nicolaescu. Acesta a continuat mimarea dreptății, fiind de fapt primul prefect care a avut curaj să le dea în posesie bătrânelor terenul retrocedat ilegal. Nu le-a dat și pășunile din jur, pe motiv că legea interzice retrocedarea lor, dar le-a dat o bucată de exploatare minieră, deși există aceleași interdicții. După ce a luat decizia de a pune bătrânele în posesie, prefectul Nicolaescu și-a contestat propria decizie, ca într-un film cu proști. Doar că, a uitat să trimită juriști la instanță, așa că în final a pierdut. Cum spuneam, un veritabil joc de-a mima.

Și a venit Ioan Albu, cu o singură misiune: cariera de la Sibioara

După plecarea lui Nicolaescu, prefect a fost înscăunat Ioan Albu. Cazul a continuat în instanță, acolo unde judecătorii au trântit povestea, în ciuda tuturor dovezilor prezentate de firma SOMACO Construct. Motivația a fost una subțire și este legată de faptul că povestea ar fi fost lămurită de alte instanțe în anii trecuți dar și de un document fals, care nu prezintă niciun fel de element de autenticitate. Astfel, decizia luată de judecător împotriva firmei SOMACO, ar fi putut fi desființată, cu concursul reprezentanților Prefecturii. Doar că la Prefectură, Ioan Albu, un tânăr care a terminat dreptul la Spiru Haret, din nou, a formulat apelul după data limită la care era obligat s-o facă, trântind astfel din nou cazul.

Claudiu Palaz, singurul prefect care și-a respectat blazonul

Reprezentanții Senatului au cerut să stea de vorbă cu singurul prefect care începuse să pună lucrurile la punct, în cazul Sibioara. Iată ce declara, la acea vreme, Claudiu Palaz: ” În perioada când am fost prefect nu am fost de acord să retrocedez o carieră a statului. Această carieră este exceptată de la retrocedare. Ulterior, onor prefecții care au venit au formulat plângere penală în acest sens, încercând să forțeze ca această carieră să fie luată de niște șmecheri, căci acesta este termenul. Nu cred că și-ar fi permis fostul prefect să facă sau să sugereze să se facă apel tardiv. Procedural, vă spun, și am fost prefect, plicul care a fost comunicat către Prefectură a dispărut, a fost furat – acesta este termenul pe care cred că trebuie să ni-l asumăm – de la comunicare, tocmai pentru a induce în eroare prefectul pentru a face apel tardiv. O șmecherie juridică. Sunt convins că jurista prefecturii se află în spatele acesteia, pentru că justificarea ei a fost că acestea sunt procedurile interne, ori nu putem să avem, ca instituție, o procedură internă privind modul în care se face o cale de atac în judecătorie, atât timp cât ai lege care îți prezintă termene fixe care trebuie respectate. Dacă se va face mai adânc ancheta de către Comisia de Abuzuri a Senatului și se dorește să se facă lumină în acest, sunt convins că vinovatul va fi descoperit și îmi asum că, administrativ, din partea juristei este făcută această șmecherie. Dacă nu se va rezolva acest lucru, dacă nu se găsește un vinovat ca pe cale penală să se facă dovada că a fost reacredință sau abuz în serviciu, eu vă zic că acest titlu de proprietate rămâne pe această carieră. Iar statul român o va pierde, în favoarea unor șmecheri, care se vor apuca să facă această exploatare, cu sprijinul anumitor instituții ale statului

Având în vedere decizia instanței din 26 iunie, de a oferi daune materiale clientelor lui Ionel Hasotti, din buzunarele cetățenilor comunei Lumina, putem conchide că fostul prefect Claudiu Palaz a avut dreptate. Iar asta se vede și din felul în care fiecare prefect care s-a perindat prin funcție a pus câte o cărămidă la fundația acestui caz corupt.

Constanța pare a se fi transformat în fieful infractorilor. Aici, nimeni nu te va deranja dacă tunurile pe care le dai însumează cel puțin o sută de milioane de euro. Bani să ai, sistemul ți se așază la picioare. Judecători, procurori, polițiști, notari, avocați. Vitrina Constanței are expus orice vrei să cumperi, pentru a-ți duce la îndeplinire furtul. Altfel e greu de explicat de ce toată lumea închide ochii iar un asemenea caz, relatat de ziarele constănțene și naționale, pe larg, nu este anchetat minuțios. Oare de ce?

 

 




About Author

Lasa un raspuns

87 − 77 =