La o lună de la înființare, e deja scandal în organizația PLUS Constanța. ”Au vrut să impună alte persoane”

Pe 4 septembrie, anul curent, oamenii lui Cioloș din Constanța se organizau, pentru prima dată, într-o structură oficială de partid, organizația județeană a PLUS alegându-și conducerea. A fost nevoie de o singură lună de zile, pentru ca în noua conducere, asigurată de medicul Lucian Muflic și secretarul general Sorin Iacob să apară primul scandal și primele acuze adresate celor doi.

În speță, Emilia Ceapă, aleasă pentru a se ocupa de departamentul de comunicare al organizației, și-a prezentat la sfârșitul acestei săptămâni demisia din funcție, arătând cu degetul către Muflic și Iacob, despre care spune că ”au încercat să impună în cadrul departamentului comunicare anumite persoane, complet nepregătite pentru această misiune”.

Ca urmare a zvonurilor apărute ieri, cum că am fost demisă, vreau să clarific situația demisiei mele din funcția de responsabil comunicare din cadrul Biroul județean al organizației PLUS Constanța. Din păcate, din momentul în care am fost numită, am observat o reticiență a președintelui, Lucian Muflic, și a secretarului, Sorin Iacob, față de organizarea departamentului de comunicare. În special, Sorin Iacob a încercat să-și impună persoanele de pe lângă el în cadrul departamentului de comunicare, lucru pe care eu nu l-am acceptat.
În data de 05.septembrie.2019, când am convocat ședința pentru organizarea departamentului de comunicare, au participat și două persoane aduse de Lucian Muflic, acestea fiind Raluca Nanu și Dorin Delcă. În urma discuțiilor, Lucian a înțeles să impună ca persoană ce ține legătura cu Bucureștiul pe Raluca Nanu, cea care în cadrul departamentului de comunicare s-a remarcat prin greșeli și cu care eu nu sunt de acord.
Revenind la demisia mea, aceasta a venit imediat după întâlnirea descrisă mai sus, ca urmare:
1. a faptului că nu am fost lăsată să organizez departamentul (în urmă cu o săptămână Lucian Muflic a solicitat să fac organigrama departamentului, iar Sorin Iacob a solicitat organizarea departamentului),
2. a impunerii anumitor persoane în poziții cheie în cadrul departamentului,
3. a faptului că nu a existat susținere reală din partea conducerii organizației PLUS Constanța.
Demisia este refuzul meu de a accepta situația existentă – eu nedorind să ocup o funcție golită de atribuții și responsabilități la modul în care vede acum Lucian Muflic această funcție – și, de asemenea, mi-am dat demisia datorită faptului că nu am fost lăsată să îmi fac treaba pentru care am fost numită prin impunerea discreționară a anumitor oameni.”, spune Emilia Ceapă. 

Sigur, nici gramatica doamnei profesoare de matematică, aleasă să se ocupe de comunicarea partidului, nu e perfectă, dacă ținem cont că, lecturând ultima frază, ai putea înțelege că a fost numită prin impunerea discreționară a anumitor oameni. Noi am redat formularea exactă a Emiliei Ceapă, frazarea aparținându-i doamnei.

Cert este că în organizația județeană a PLUS Constanța există probleme. Și găști. Și interese. Și dorința unora de a impune oameni, încă de la început, în structurile partidului. Ceea ce înseamnă că PLUS Constanța se conturează, încă din start, pe temelia celorlalte partide care au deja tradiție în jocurile de culise.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular