În ultimii ani s-a vehiculat ideea că anumite grupuri financiare domină economia mondială controlând practic întreaga lume. Poate este timpul să uităm de intrigile politice, de conflicte, revoluții sau războaie, deoarece se pare că totul a fost plănuit pentru o perioadă mai lungă de timp. Unii o numesc “teoria conspirației” sau “noua ordine mondială”.
Discutăm despre 8 sau 12 familii care domină cu adevărat lumea iar misterul nu e simplu de dezlegat. Nu suntem departe de adevăr amintind de familiile Goldman, Rockefeller, Loeb Kuh și Lehman din New York, sau Rothschild la Paris și Londra, Warburg din Hamburg, Paris și Lazard din Israel. Mulți dintre dumneavoastră ați auzit probabil de grupul Bilderberg, Illuminati sau Comisia Trilaterală, dar care sunt totuși numele familiilor care controlează organizațiile internaționale precum Națiunile Unite (ONU), NATO sau Fondul Monetar Internațional?
Pentru a încerca să răspundem la o întrebare atât de dificilă putem începe mai simplu prin inventarierea celor mai mari bănci din lume pentru a analiza de cine sunt deținute acestea, cine sunt acționarii și cine e cel care ia deciziile. În prezent cele mai importante companii sunt Bank of America, JP Morgan, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs și Morgan Stanley iar acționarii (proprietarii) acestora sunt:
Bank of America – deținută de: State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock, FMR (Fidelity), Paulson, JP Morgan, T. Rowe, Capital World Investors, AXA, Bank of NY, Mellon.
JP Morgan – este controlată de: State Street Corp., Vanguard Group, FMR, BlackRock, T. Rowe, AXA, Capital World Investor, Capital Research Global Investor, Northern Trust Corp. și Bank of Mellon.
Citigroup – are următorii acționari: State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock, Paulson, FMR, Capital World Investor, JP Morgan, Northern Trust Corporation, Fairhome Capital Mgmt și Bank of NY Mellon.
Wells Fargo – se află în proprietatea următoarelor: Berkshire Hathaway, FMR, State Street, Vanguard Group, Capital World Investors, BlackRock, Wellington Mgmt, AXA, T. Rowe and Davis Selected Advisers.
Putem observa astfel un nucleu comun la fiecare dintre cele 6 cele mai mari companii din lume, mai exact prezența în acționariatele acestora a următoarelor entități: State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock și FMR (Fidelity). Pentru a evita repetarea acestor nume le vom spune mai departe “cele 4 mari”. În mod evident și fără să greșim putem afirma că din pricina acționariatelor, primele 6 cele mai mari bănci din lume sunt societăți afiliate, adică proprietarii acestora sunt comuni și desigur au și interese comune. Pentru a determina exact influența “celor 4 mari” prezentăm următoarele scheme de acționariat: Goldman Sachs este deținută de Cele 4 Mari alături de Wellington, Capital World Investors, AXA, Massachusetts Financial Service și T. Rowe;Morgan Stanley este deținută de Cele 4 Mari alături de Mitsubishi UFJ, Franklin Resources, AXA, T. Rowe, Bank of NY Mellon e Jennison Associates Rowe, Bank of NY Mellon și Jennison Associates.
Prin această metodă putem verifica și reverifica mereu numele celor mai mari acționari, dar pentru a trece la pasul următor trebuie să identificăm și numele acționarilor celor mai mari bănci din lume: Bank of NY Mellon este deținută de: Davis Selected, Massachusetts Financial Services, Capital Research Global Investor, Dodge, Cox, Southeatern Asset Mgmt și desigur grupul Celor 4 Mari; State Street Corporation (parte a grupului Celor 4 Mari) este controlată de: Massachusetts Financial Services, Capital Research Global Investor, Barrow Hanley, General Electric (GE), Putnam Investment și Cele 4 Mari (adică acționarii care se autodețin !) ; BlackRock (și aceasta parte a grupului Celor 4 Mari) este deținută de PNC, Barclays și CIC.
În acest punct te întrebi desigur cine se află în spatele PNC sau a FMR (Fidelity), BlackRock, State Street și a celorlalte entități juridice amintite ? Cine este în spatele Barclays ?
Aici am putea să le facem jocul arhitecților și să ne învârtim ore în șir prin toate paradisurile fiscale din lume, în legislații prezente pe teritorii precum Insulele Cayman, Monaco sau Liechtenstein. Discutăm de o rețea unde companiile sunt mereu aceleași, dar nu putem identifica niciodată un nume sau o familie. Pe scurt, primele 8 cele mai mari companii americane (JP Morgan, Wells Fargo, Bank of America, Citigroup, Goldman Sachs, U.S. Bancorp, Bank of New York Mellon și Morgan Stanley) sunt controlate în proporție de 100% de 10 acționari și totodată avem 4 companii prezente în toate punctele de decizie, respectiv BlackRock, State Street, Vanguard și Fidelity.
Trebuie precizat și faptul că Federal Reserve (sistemul bancar central al Statelor Unite) este compusă din 12 bănci, reprezentate la rândul lor de un consiliu alcătuit din 7 persoane care reprezintă mai departe “Cele 4 Mari”, care la rândul lor sunt prezente în acționariatelor tuturor companiilor importante menționate mai sus. Pe scurt, Federal Reserve se află sub controlul a patru mari companii private fiind vorba de BlackRock, State Street, Vanguard și Fidelity. Aceste companii fac politica monetară a Statelor Unite (în defintiv cu influențe clare asupra întregii lumi) fără să existe un control democratic asupra lor. Aceste companii, cu oamenii și afacerilor lor s-au implicat în lansarea crizei financiare din 2008, reușind să gestioneze lucrurile astfel încât să devină și mai puternice. Pentru a încheia această cercetare să aruncăm o privire asupra companiilor controlate, în procente diferite, de Cele 4 Mari: Alcoa Inc., Altria Group Inc., American International Group Inc., AT&T Inc., Boeing Co., Caterpillar Inc., Coca-Cola Co., DuPont & Co., Exxon Mobil Corp., General Electric Co., General Motors Corporation, Hewlett-Packard Co. (HP), Home Depot Inc., Honeywell International Inc., Intel Corp., International Business Machines Corp, Johnson & Johnson, JP Morgan Chase & Co., McDonald’s Corp., Merck & Co. Inc., Microsoft Corp., 3M Co., Pfizer Inc., Procter & Gamble Co., United Technologies Corp., Verizon Communications Inc., Wal-Mart Stores Inc., Time Warner , Walt Disney, Viacom , Rupert Murdoch’s News Corporation., CBS Corporation și NBC Universal.
Aceleași 4 Mari companii controlează și majoritatea companiilor europene listate la bursă. Separat, cei care controlează aceste companii sunt prezenți și la conducerea celor mai importante organizații financiare din lume, precum Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală Europeană sau Banca Mondială. Lucrătorii acestor instituții care fac practic politica economică a statelor lumii au fost la rândul lor angajați și pregătiți în cadrul grupului Celor 4 Mari. Din păcate, numele familiilor care controlează grupul “Celor 4 Mari” nu apar nicăieri în cadrul acestui lanț, fapt ce nu poate fi numai o simplă întâmplare.
În majoritate, direct sau indirect, acești coloși economici și ramificațiile lor sunt prezenți și în România unde fac afaceri încă din perioada interbelică și merită amintite aici companiile: Exxon Mobil, Coca-Cola, DuPont, General Electric, Hewlett-Packard, Honeywell, McDonald’s, Microsoft, 3M, Procter & Gamble sau Disney.
Trebuie să recunoaștem că mediul privat din România este influențat în mod decisiv de prezența acestor companii pe piața locală, multe societăți românești operând în prezent ca sub-contractori pentru companiile amintite.
Aceste grupuri străine, ori vând ceva ori produc ceva în România, ambele situații generând zeci de mii de locuri de muncă. Mai departe rezultatul muncii fiecărui angajat este taxat de statul român (asigurări pentru fondul de pensii, asigurări de sănătate) iar consumul este taxat cu TVA (24% în România). Toți banii colectați prin sistemul național de administrare fiscală ajung în final la Bugetul de Stat.
Necesitatea creditării
Dacă toți acești bani colectați ar fi suficienți societății noastre, atunci România ar prospera pentru că s-ar putea administra utilizând numai fondurile proprii. Din păcate banii colectați din consum sau prin taxarea veniturilor obținute din muncă și a profiturilor declarate nu sunt suficienți și atunci statul, prin guvern, apelează la bănci și la instituțiile financiare internaționale pentru a face rost de fonduri cu ajutorul cărora să-și echilibreze bugetul (acoperirea deficitului bugetar). Sumele sunt practic împrumutate de la același sistem care ne și plătește (conform prezentării de mai sus), adică de la cele mai mari corporații din lume. Împrumuturile statului sunt taxate de sistemul financiar și organizațiile mondiale cu dobânzi ce variază în funcție de mai mulți factori (numiți și factori de risc) și cert este că acești bani nu sunt primiți gratis. Cu alte cuvinte în actualul sistem economic ne naștem datori și murim tot datori, deoarece sistemul în sine funcționează pe datorie.
Cât plătim și cât primim în schimb ?
Așa cum România nu face excepție, sistemul descris se aplică și altor state, însă diferența se observă în nivelul de trai. Până la urmă este normal ca fiecare să participe după cât și cum poate la bunăstarea societății, însă modul în care este răsplătit pentru asta diferă de la o țară la alta. În România nivelul de trai este unul foarte scăzut comparativ cu alte state eurpene, semn că sistemul este vulnerabil, supus fără scrupule unor ținte îndepărate și aproape imposibil de atins. Așa cum societățile private propun angajilor diferite ținte tot așa statul este azi obligat să atingă anumite ținte economice.
Dar ce este statul ? Poate fi confundat statul cu cetățenii săi ?
Categoric că nu putem confunda statul cu societatea dar din păcate, prin aparatul său administrativ, statul pune presiune pe societate pentru a face rost de fondurile necesare achitării serviciilor sociale asupra cărora statul deține de fapt monopolul dar și întreaga responsabilitate. În final totul depinde de munca omului. Prin munca sa omul achită, indiferent de cât consumă, toate costurile de funcționare ale aparatului administrativ de stat. Ce primim de la stat în schimbul contribuției noastre? Cel puțin teoretic primim sănătate, învățământ, asistență socială, securitate și dreptate prin sistemul de justiție.
Atunci când cetățenii se simt frustrați, atunci când nu primesc servicii din partea statului la calitatea necesară, aceștia se ridică împotriva statului prin diferite forme de protest precum greve muncitorești, greve fiscale sau chiar mișcări sociale de amploare așa cum sunt revoluțiile populare. Și totuși într-o democrație poți îndrepta lucrurile prin aceste metode? Categoric nu! În primul rând în actualul sistem economic, după cum am arătat, puterile statului sunt limitate la sumele de bani de care dispune (colectate sau împrumutate). În definitiv oamenii pot spera numai la o administrare mai bună a banilor deoarece problemele sistemului economic trec peste capul statului și nu pot fi gestionate decât într-o proporție limitată.
Cum putem rezolva aceste dezechilibre ?
Răspunsul nu este unul simplu dar în esență totul depinde de comportamentul uman. Mai exact, omul trebuie să învețe singur să trăiască mai bine fără să se bazeze prea mult pe intervenția celorlalți, pe asistența de stat. Fiecare cetățean trebuie să-și facă singur toate calculele necesare în privința vieții și să respecte regulile sociale fără să fie nevoie de intervenția permanentă a statului. Trebuie să-și respecte mereu concetățenii, să plătească la timp taxele, să fie lăsat să se apare singur la nevoie, mai ales atunci când se pune în discuție securitatea personală a individului, să vegheze la bunăstarea celorlalți dar și la corectitudinea lor, să taxeze nedreptățile imediat și să manifeste solidaritate în raport cu suferința semenilor. Omul trebuie să caute să investească mereu inteligent, mai bine decât o pot face alții în locul său, mai bine decât instituțiile. Omul trebuie să revină pe primul loc înaintea instituțiilor și toate acțiunile sale să vizeze bunăstarea sa și a semenilor săi. Totul trebuie raportat la capitalul uman, cel care inventează și dă valoare lucrurilor. Trebuie să-l recapitalizăm pe om. Acest deziderat nu poate fi împlinit decât cu ajutorul inteligenței umane, mică în raport cu universul și totuși nemărginită.(D.I.)
