No menu items!
No menu items!

A fugit președintele CJC în Costa Rica? Detalii despre omul care l-a avut în grijă la New York pe Nicușor Constantinescu. Afaceri  cu Polaris, asociat al Corinei Martin și dealer de mașini pentru Radu Mazăre

Vă mai amintiți probabil nebunia provocată de imaginile video care-l prezentau pe Nicușor Constantinescu la terasa Romanian Garden din New York, mâncând alături de câțiva prieteni pentru ca mai apoi să savureze în tihnă o țigară. Încă din seara respectivă, am încercat să aflăm cine sunt oamenii care l-au însoțit pe președintele CJC la masă, pentru că era evident că Nicușor nu s-a dus acolo să rememoreze amintiri din copilărie cu prieteni vechi ci avea nevoie de oameni care să-i asigure șederea la New York în cele mai bune condiții. Suspiciunile noastre s-au confirmat atunci când, discutând cu patronul restaurantului respectiv și aducând vorba despre anturajul lui Nicușor Constantinescu, acesta a început să se bâlbâie spunând că ”despre domnul Meme nu are decât cuvinte de bine, el fiind un respectabil om de afaceri din zonă, nu ca golanii care și-au permis să îi filmeze clientul”. Detaliile pe care le-am aflat confirmă faptul că domnul Meme e un prieten apropiat al ”famigliei” Mazăre dar și un partener de afaceri important al familiei Martin, pe continentul american.

Constantinescu, rezident al SunnySide Tower. Cu Smartul prin New York

Blocul in care a locuit Nicusor Constantinescu
Blocul in care a locuit Nicusor Constantinescu

Timp de o lună de zile am scormonit prin comunitatea românilor din New York, rugând pe oricine a avut bunăvoința să ne ajute cu detalii despre șederea lui Nicușor Constantinescu în metropola americană. Am aflat astfel că președintele CJC locuiește în cartierul Queens, mai exact într-o clădire care se numește SunnySide Towers, acolo unde prietenul Meme i-a asigurat un apartament cu toate cele necesare. Prietenii noștri din America ne-au povestit că Nicușor are la dispoziție un Smart pentru a se deplasa, mașină aleasă probabil pentru a păstra un low-profile și a nu fi recunoscut de alți români din zonă. Amuzat, unul dintre românii cu care am discutat povestea că acum mulți ani, unul dintre frații Păunescu a stat și el ascuns în zona respectivă, însă ”cu ce mașini se plimba omul acela și la ce restaurante mânca nici nu visează Nicușor Constantinescu, deși se știe că nu e un tip chiar sărac”.  Prietenii noștri din America ne-au pus la dispoziție fotografii cu blocul în care locuia Nicușor Constantinescu dar și filmări, pentru care nu putem decât să le mulțumim.

Odată lămuriți cu zona în care locuia Nicușor Constantinescu (veți vedea la final de ce folosim trecutul), am continuat să chestionăm românii din America în legătură cu acest misterios domn Meme care-l însoțește pe președintele consiliului județean Constanța prin New York și într-un final, ceea ce am aflat a fost uluitor.

 

Prietenul lui Nicușor, Valentin Pavlovici, asociatul Corinei Martin. Furnizorul său principal: Polaris M Holding

Valentin Pavlovici cu Nicusor Constantinescu
Valentin Pavlovici cu Nicusor Constantinescu

Odată ce am reușit să-i aflăm numele real, lucrurile au decurs de la sine. Valentin Pavlovici a emigrat în America în 1985, acolo unde a înființat firma Meme Transport. Zece ani mai târziu, compania s-a transformat în Metali Enterprises Ltd, firmă care câștigă între 2,5 și 5 milioane de dolari pe an din vânzarea de automobile second hand sau noi. La o simplă căutare pe google afli despre firma lui Pavlovici că are ca principal partener de afaceri compania Polaris M Holding din Constanța. Un link mai vechi, păstrat în memoria Google arată că firma americană importă vehicule de la compania familiei Martin, despre care nu trebuie să vă mai spunem că e aproape de administrația constănțeană. Mergând mai departe, aflăm conform site-ului Vrăjitorul.eu că protectorul new-yorkez al lui Constantinescu este asociat cu celebra Corina Martin încă din anul 2005 în firma Scorpio Cons SRL. Firma a avut pe parcursul existenței sediul chiar în clădirea Telegraf-Tv Neptun din bulevardul Mamaia nr. 296 pentru ca mai apoi să se mute în clădirea firmei Polaris iar într-un final să declare sediu principal o adresă din stațiunea Mamaia, mai exact sediul Mistral Voyages, agenția de turism a Corinei Martin, acolo unde semnul de Rent A Car te duce cu gândul la activitatea care l-a consacrat în afaceri pe personajul nostru.

polaris

O privire aruncată pe cele două conturi de facebook pe care le deține Valentin Pavlovici dar și pe cel al fratelui său, îți arată că există o strânsă prietenie între aceștia și familia Cociobă, doctorul cu trecut penal care a încercat să-l ajute pe Nicușor Constantinescu la un moment dat. De asemenea, prietenia de pe facebook dintre Valentin Pavlovici și Laurette Martin, fiica patronului Polaris, confirmă, dacă mai era nevoie, legăturile pe care le-am descris în detaliu.

Mașina de epocă a lui Radu Mazăre, în curte la firma din New York

Atunci când credeam că le-am înțeles pe toate, legat de ”domnul Meme”, un filmuleț trimis de prietenii americani îl introduce în poveste pe marele faraon egiptean, primarul Radu ”Ramses” Mazăre. Videoclipul trimis de românii din America ne prezintă curtea firmei Metali Enterprises Ltd, deținută de Valentin Pavlovici, curte deasupra căreia flutură mândru un steag tricolor românesc. Imaginile curg cu Smartul lui Nicușor Constantinescu parcat undeva în dreapta clădirii și ,pe final, ochii îți cad pe o frumusețe de mașină de epocă, un Studebaker Dictator. Mașina, de neconfundat prin felul în care a fost customizată, trona mândra în colecția primarului din Constanța în urmă cu mai mulți ani. Cum a ajuns în garajul protectorului american, n-am putut afla, fiind probabil un secret bine păstrat în ”famiglia” Mazăre. Legătura însă există iar mașina ajunsă acum pe continentul american o confirmă. Priviți bine imaginile, opriți-vă la ultimele secunde și vă veți convinge că este vorba de exact aceeași mașină cu care Radu Mazăre defila în 2008.

Radu Mazare - Studebaker Dictator
Radu Mazare – Studebaker Dictator
Asa arata un Studebaker in original
Asa arata un Studebaker in original

 

 

 

 

 

 

Bombă. A fugit Nicușor Constantinescu în Costa Rica?
Și, exact când ne pregăteam să publicăm acest text, prietenii americani revin cu o știre bombă. ”A fugit Nicușor domnule, a fugit în Costa Rica. L-a căutat poliția din New York, nu a deschis, iar apoi până seara a dispărut. Niște amici care locuiau în clădirea respectivă ne-au spus că au auzit ceartă mare între prietenii lui români care-l căutau, ar fi plecat fără să le dea niște bani pe care-i datora. Cred că s-a speriat că-l caută poliția și n-a mai așteptat, a plecat de vreo trei zile”, ne spune sursa noastră. Desigur, tratăm această informație cu rezerva cuvenită, fiind vorba de o chestiune imposibil de verificat în acest moment. Totuși, povestea legată de Costa Rica nu e nouă, fiind vehiculată din mai multe surse de-alungul acestei perioade. Și dacă luăm în calcul faptul că această țară e una dintre puținele din lume cu care România NU are un tratat de extrădare, totul devine posibil, Nicușor Constantinescu având posiblitatea să locuiască acolo nederanjat până când problemele sale penale se vor rezolva într-un fel sau altul.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular