În timp ce alții așteaptă cu lunile, ba chiar și cu anii, cele mai importante documente pentru construcția blocului din Tăbăcărie au fost eliberate de Primăria Constanța în timp record

Ați citit, probabil, despre blocul de șase etaje ce urmează să fie ridicat de firma Oil Depol S.R.L., pe malul lacului Tăbăcărie, în apropiere de Lake View-ul lui Strutinsky. Apropiere care s-ar putea să nu fie deloc întâmplătoare. Unul dintre asociații firmei respective este Radu Merlă, soțul lui Ani Merlă, director executiv al direcției Programe și Dezvoltare din cadrul Primăriei Constanța.

Nu știm exact ce a dezvoltat Primăria Constanța în orașul nostru, pentru că de văzut nu se vede nimic. Ce știm este că firma Oil Depol a prosperat în perioada de domnie a voievodului Radu Mazăre, câștigând multe dintre licitațiile desfășurate de Primărie. Și, după cum arată dovezile pe care vi le vom prezenta, firma se bucură de tratament preferențial și în domnia lui Decebal Făgădău, ceea ce ne dă dreptul să ne întrebăm dacă nu cumva directorul Ani Merlă își folosește influența pentru a se asigura că firmei condusă de soțul ei îi merge bine.

Așa cum spuneam, firma Oil Depol și-a propus să ridice un turn de șase etaje în apropiere de stațiunea Mamaia. După toate aparențele, terenul pe care va ridica acest bloc este cumpărat tot de la Primăria Constanța, în septembrie 2013. O rețetă pe care o respectă toți apropiații lui Mazăre. Construim pe terenurile patriei, din banii patriei, culegem doar profitul.

Revenind, aminteam faptul că dovezile indică un tratament preferențial. Cel mai bine, acest tratament se vede din rapiditatea uluitoare cu care au fost rezolvate cele mai importante solicitări depuse de Oil Depol la Primăria Constanța.

Să le luăm pe rând. 

În 28.04.2015, conform site-ului Primăriei Constanța, cu câteva zile înainte ca Radu Mazăre să demisioneze din funcția de primar, OIL DEPOL SRL primește certificat de urbanism pentru ”elaborare PUZ, zona delimitată la nord de alee acces parcare centru de agrement Lake View, la sud alee beton, la est bulevardul Mamaia și la vest alee promenadă pe malul lacului Tăbăcărie”. Pentru că site-ul nu menționează și data în care a fost înregistrată cererea, ne-am adresat Primăriei care ne-a răspuns că aceasta a fost înregistrată în data de 27 februarie a aceluiași an, 2015. Așadar, 60 de zile pentru eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării unui PUZ. Veți spune că 60 de zile e mult, nu puțin. Așa și este, dar oare de ce o fi durat atât? Să existe vreo explicație subterană? Explicația este simplă și este supraterană: de frică.

Pe 16 martie 2015, Radu Mazăre fusese reținut pentru 24 de ore, pe 17 martie a fost eliberat, iar pe 2 aprilie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Nimeni nu a avut curaj să miște hârtiile pe repede-înainte, ba mai mult, un termen de 60 de zile ar fi eliminat orice suspiciune de favoritism din partea lui Mazăre către unul dintre apropiații săi.

Lucrurile se leagă, pentru că așa cum vă vom arăta, după plecarea lui Radu Mazăre, lucrurile s-au mișcat mult mai bine pentru Oil Depol.

Elaborarea propriu-zisă a PUZ-ului durează mai puțin de șase (6) luni de zile, din 28.04.2015, data emiterii certificatului de urbanism, și până pe 16.10.2015 când, reprezentanții Oil Depol solicitau Consiliului Local avizarea și aprobarea documentației Plan Urbanistic Zonal pentru zona delimitată de alee acces parcare centru de agrement Lake View, alee beton, bd. Mamaia și alee promenadă mal lac Tăbăcărie. Pe 23.02.2016, cu votul a 19 consilieri din 27, Consiliul Local aprobă PUZ-ul care va reglementa urbanistic o zonă de 10.844 mp., în care este inclusă și suprafața de 519 mp. pe care Oil Depol se pregătește se ridice blocul din buza lacului.

La doar trei (3) zile de la data aprobării Hotărârii Consiliului Local, fără a aștepta avizul de legalitate de la Instituția Prefectului județului Constanța, în data de 26 februarie 2016, Oil Depol SRL solicită de la Primăria Constanța un certificat de urbanism pentru „construire imobil locuințe S+P+6E și împrejmuire teren. Prin acest aviz se certifică faptul că terenul se supune unei hotărâri a Consiliului Local, din anul 2014, prin care s-a aprobat „metodologia de vânzare a bunurilor imobile (terenuri şi/sau clădiri) aparţinând domeniului privat al Municipiului Constanţa”. De aici, deducem că terenul, integral sau în parte, a fost cumpărat chiar de la municipalitatea constănţeană.

Tot certificatul de urbanism lămureşte că terenul aparţine unei zone protejate (peisagistic şi urbanistic), dar nu există în privinţa sa interdicţii temporare sau definitive de construire.

În cât timp credeți că a eliberat Primăria Constanța acest document? În 18 zile (!!!), adică pe 14 martie 2016. Cei care au fost în situația respectivă știu că trebuie să aștepte cu lunile pentru eliberarea certificatului de urbanism. În plus, acesta este emis în temeiul prevederilor Hotărârii Consiliului Local Constanţa nr.51/23.02.2016, care fie deținea un aviz de legalitate din partea Instituției Prefectului județului Constanța, cerut în mod expres de Secretarul municipiului, lucru puțin probabil, fie nu deținea aviz de legalitate. Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 stipulează că prefectul poate ataca o hotărâre de consiliu local în termen de șase (6) luni de la comunicare, iar practica juridică statuează un termen de așteptare din partea administrației locale de 30 de zile. Dacă în această perioadă prefectul nu atacă în contencios-administrativ, atunci se consideră că actul în cauză primește un fel de aviz tacit de legalitate. Hotărârea a fost aprobată pe 23.02.2016, iar certificatul de urbanism de construire este emis pe 14 martie 2016, deci în interiorul celor 30 de zile pe care autoritatea locală ar fi trebuit să le aștepte ca aviz tacit de legalitate.

Mai departe, aceeași firmă solicită în data de 9.11.2016, un certificat de urbanism pentru deviere pe domeniul public a rețelelor electrice aflate pe proprietatea firmei Oil Depol. La două zile după Crăciun, problema lui Radu Merlă, soțul directorului executiv din Primărie, Ani Merlă, ce ținea de certificate, documentele premergătoare solicitării și emiterii autorizațiilor de construire, era rezolvată.

Autorizațiile de construire, pe repede înainte

Urmează marele hop, autorizațiile de construire. În timp ce unii așteaptă cu lunile, firma în care este asociat soțul directoarei Ani Merlă zdrobește toate recordurile. Având la bază certificatul de urbanism emis la finele anului 2016, Oil Depol solicită autorizația de construire pentru devierea de rețele electrice. Solicitarea înregistrată la Primăria Constanța în data de 11.05.2017 a fost avizată pozitiv în data de 23.05.2017. 12 (!!!) zile pentru o autorizație de construire, în Constanța, fie și pentru o deviere de rețele electrice, este un caz demn de cartea recordurilor.

Și, în final, pentru a încununa munca grea și așteptările eterne din Primărie (suntem ironici, evident), OIL DEPOL cere autorizația pentru construire ”imobil locuințe S+P+6E, imobil 18 apartamente”. Autorizația de construire este eliberată în data de 28.08.2017. Întrebăm la Primărie când s-a depus cererea. Ni se răspunde că pe 9.08.2017. Deci, 19 (!!!) zile pentru o nouă autorizație de construire. Un nou record.

raspuns

Ținând cont de rapiditatea cu care s-au soluționat cele mai importante cereri depuse de firma soțului directoarei Ani Merlă din Primăria Constanța, avem dreptul să ne punem anumite semne de întrebare și să considerăm că ne aflăm în fața unui veritabil trafic de influență, în formă continuată, așa cum ar spune procurorii.

Nu ești soțul lui Ani Merlă, aștepți cu anii.

Și, dacă nu v-am convins, vă spunem că, datorită denumirii de Constanta.ro, primim des e-mailuri pe adresa redacției, destinate primăriei. Vă atașăm unul dintre ele, doar unul, pentru a înțelege cam cât durează să se soluționeze o cerere, atunci când îți lipsesc pilele la Primăria Constanța. Vă mai spunem că la începutul lunii august, o firmă din acționariatul căreia a făcut parte și Radu Merlă, până nu de mult, a câștigat un contract cu Primăria Constanța, în valoare de 1,3 milioane de euro, pentru a asigura orașului mai multe cabine de toalete ecologice. Trageți dumneavoastră concluziile!

mail

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular