Cum și-a bătut joc de Poliția Locală, directorul CJPC, Horia Constantinescu

Pe șeful Protecției Consumatorului din Constanța, Horia Constantinescu, îl vedeți periodic în rol de justițiar, controlând la sânge UNELE magazine din oraș sau județ. Cam de fiecare dată are un ton certăreț, impulsiv, pretinzând respect și disciplină și aplicând amenzi colosale agenților economici în curtea cărora poposește.

Veți vedea însă că Horia Constantinescu nu oferă deloc ceea ce pretinde de la alții. Atunci când un jurnalist sau o altă instituție a statului îl ia la întrebări, directorul CJPC se îmbracă într-o atitudine superioară, adoptă un ton persiflant și ia la mișto pe oricine.

Același lucru l-a făcut domnul director anul trecut și cu reprezentanții Poliției Locale. Aceștia au constatat, în luna decembrie a anului 2016, că BMW-ul înmatriculat cu numărul B 101 BNT, proprietate a firmei Agrement Serv (în care Horia Constantinescu a fost acționar, până la preluarea funcției de director CJPC și care este acum controlată de mama dânsului), staționa neregulamentar pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr77 din Constanța și nu oricum ci pe două locuri, conform raportului întocmit.

agrement

După identificarea proprietarului, la începutul lunii februarie, în anul 2017, Poliția Locală a respectat procedura și a transmis firmei Agrement Serv SRL o invitație prin care să fie oferite datele de identificare ale șoferului care a parcat anapoda, pentru a putea fi amendat.

Vă închipuiți că domnul Horia Constantinescu s-a conformat și și-a recunoscut vina? Sau că a transmis numele vreunui angajat al firmei sale, pentru a scăpa de amendă? După cum spuneam, nu e stilul dânsului. În răspunsul transmis Poliției Locale, reprezentanții firmei Agrement Serv SRL au indicat drept șofer al mașinii, în ziua respectivă, pe cetățeanul Onur Burak, cu domiciliul în Brazzaville, Congo.

Bătaia de joc a directorului CJPC Constanța a obligat, astfel, reprezentanții Poliției Locale, să caute un cetățean congolez pe continentul african, într-un final fiind trasă concluzia că acesta nu există.

Reprezentanții Poliției Locale au revenit cu o cerere, pentru a fi indicat șoferul buclucaș, ignorată complet, așa că, până la urmă, au procedat la a aplica o amendă firmei în cauză, de numai 500 de lei, legea fiind destul de blândă în astfel de situații.

agrement2

Câteva luni mai târziu, șeful CJPC Constanța se plângea de mama focului că Primăria Constanța a refuzat să-i acorde respectul cuvenit, atunci când a dorit să discute cu mai marii administrației locale despre starea locurilor de joacă din municipiu. Interesant, nu? Să pretinzi respect de la exact aceeași instituție pe care ai trimis-o după cai verzi pe pereți prin Congo, e ceva.

Și, dacă vă întrebați cum de știm că aceste documente au fost completate chiar de personajul în cauză, răspunsul e simplu. Hârtiile ni le-a furnizat chiar dânsul, din greșeală, printre pozele trimise către jurnaliști, poze ce ilustrau controalele Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului. Ghinion, cum ar spune președintele.

În luna octombrie, 2017, ziarul Replica de Constanța consemna un eveniment similar. Un jeep, aparținând aceleiași firme, parcase aiurea, tocmai la spital, blocând alte mașini. La acel moment, Horia Constantinescu s-a grăbit să arunce vina pe un ”prieten”, care se afla la spital pentru a schimba un pansament. Probabil că-n ziua respectivă rămăsese în pană de cetățeni congolezi și a preferat o cale mai ușoară, cine știe.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular