Recentul scandal al anulării licitației pentru achiziția corvetelor mutifuncționale a fost declanșat de raportul unui secretar de stat anonim de la Ministerul Apărării. O simplă privire asupra CV-ului secretarului Ignat Andrei, şef al Departamentului pentru Armamente, este suficientă pentru a înțelege că, aparatul de stat a fost împânzit de politruci, mutați dintr-o funcție în alta, după interesele mafiei politice. (CV-UL AICI)
În ultimii ani, Andrei Ignat a fost plasat de “factorul politic” în divrese poziții, mai mult sau mai puțin vizibile, plătite din bani publici, și care aparțin unor domenii și arii de competență din cele mai diverse.
A trecut astfel pe la Ministerul de Finanțe, unde a fost consilier personal al ministrului (2012-2013), Biroul Român de Metrologie Legală (2014-2015) după care iar s-a întors la Finanțe ca “expert asistent pentru integrtitate” (2015-2016), ulterior a lucrat tot la stat, mai exact la Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, ANABI (2016-2017), iar din 2017 promovat Director al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, pentru ca, la câteva luni diferență să ajună la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale şi Protejate.
Ce se poate înțelege din acest parcurs profesional absolut halucinant?!
Ei bine, de la Arii Naturale, în timpul guvernării PSD Dragnea, multifuncționalul Andrei Igant a fost plantat exact pe poziția din care trebuie să administreze azi cea mai mare achiziție a Ministerului Apărării de până acum, corevetele de 1,6 Miliarde de Euro.
Nu ne putem imagina că, un asemenea personaj a fost adus în această funcție, la acest moment, dintr-o pură întâmplare. În mod evident, Ignat urmează să execute ordinele primite de la șefii săi politici, pe linie PSD, și eventual să suporte și consecințele legale care se impun.
Toți politrucii trec pe la Interne. Securitatea n-a murit!
Un alt amănunt interesant din CV-ului lui Ignat este legat de absolvirea, în anul 2017, a unui Master în “Managementul strategic al Afacerilor interne“ la Colegiul Naţional de Afaceri Interne, instituție care funcționează sub umbrela Academiei de Poliție din București.
Tot aici, la CNAI, și-a completat studiile în perioada 20 Ianuarie 2018 – 28 Iulie 2018 și viceprimarul Constanței, Ioan Costin Răsăuțeanu, alături de Oliver Andrei, actualul șef interimar al CJPC Tulcea. Ba chiar și fostul ministru al apărării, Mihai Fifor a trecut pe la acest fantomatic colegiu, alături de multe alte nume sonore din aparatul de stat, personaje care provin în general de la administrație locală, interne, și apărare.
Mai multe despre această veritabilă “fabrică de diplome” și loc de socializare al politrucilor de generație nouă, găsiți aici, în ancheta noastră din Noiembrie 2018: