Cum a vândut Valentin Vrabie comuna Peștera de la Nicușor Constantinescu la Felix Stroe

Acum 5 ani scăpasem definitiv comuna Peștera de PSD”, ne spune primarul liberal al Medgidiei, într-una din multele postări mincinoase pe care obișnuiește să le afișeze pe Facebook. Vrabie mizează pe creștinescul paragraf ”crede și nu cerceta”, știind că memoria colectivă e scurtă.

Dacă lași un pic cre(ș)tinismul deoparte și verifici situația, ai să afli că, în calitate de primar al comunei Peștera, Vrabie nu a renunțat nicio secundă la PSD.

Schimbarea primarului a venit dintr-un acut simț oportunist. Vrabie a înțeles că stăpânii județului se schimbă și a făcut o trecere inteligentă de la PSD-ul lui Nicușor și Mazăre la cel al lui Stroe și Dumitrache, jucându-și, în această tranziție, propriile cărți, propriile interese și cam atât.

Sunt câteva detalii care arată fără putință de tăgadă că Valentin Vrabie și PSD-ul lui Stroe au, în spatele unor declarații acide, un blat bine pus la punct. Haideți să analizăm situația.

Suntem în anul 2008. Valentin Vrabie candidează la Primăria Peștera. Promite inițial ecologiștilor că va candida din partea lor, dar nu mai răspunde la telefon și candidează din partea PSD. Din cei 2661 de cetățeni cu drept de vot din Peștera, 1571 (59.4 %) se prezintă la vot iar 1287 dintre ei aleg ca PSD-istul Vrabie să fie noul primar al comunei.

În același timp, 1210 votanți aleg să voteze cu PSD pentru Consiliul Județean Constanța și Nicușor Constantinescu. 1195 de votanți au ales ca în comuna Peștera, Consiliul Local să fie format din PSD-iști, oferind primarului Vrabie o majoritate zdrobitoare. 11 din cei 12 consilieri locali erau din partidul noului primar.

alegeri 2008 cjc

Imediat după aceste alegeri, Valentin Vrabie este numit, în toamna anului 2008, președinte al PSD Medgidia. Peștera începea să fie mult prea puțin pentru ambițiile tânărului politician.

vrb psd

Au urmat apoi alegerile parlamentare din 2008. Comuna Peștera a votat din nou, în număr zdrobitor, cu 872 de voturi din 1062, pentru alianța PSD+PC.

Toate alegerile desfășurate în comuna Peștera, până în 2012, inclusiv cele prezidențiale, au fost câștigate de PSD. Surprinzător, la Peștera, Geoană îl bătea pe Băsescu cu un neverosimil 61 % la 20 %, arătând, fără dubiu, că localitatea păstorită de primarul Vrabie era PSD-istă până în măduva oaselor.

Așa ajungem în momentul 2012, când Valentin Vrabie se declară, brusc, nemulțumit și spune, într-o emisiune televizată, că nu va mai fi candidatul PSD, atenție: ”cât timp la nivel de conducere sunt acești mari conducători de stat”.

Așadar, Vrabie nu avea o problemă cu PSD-ul ci mai degrabă cu Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre, pe care îi simțea deja alunecând pe tobogan. Să vedem însă, ce s-a întâmplat după acest moment 2012.

În aceeași intervenție televizată, Valentin Vrabie spune, mot a mot, ”mi-am făcut datoria și am câștigat toate alegerile din comună”, arătând foarte clar că rezultatele electorale sunt rodul influenței sale în Peștera. Ați reținut, da?

Buuun. Au urmat alegerile 2012, Valentin Vrabie a candidat independent și a câștigat cu 1569 de voturi din 1768 prezenți, adică 92,84 % din cei 64,88 % votanți prezenți la urnă.

Dintre votanți, 1064 (68.77%) votează ca Nicușor Constantinescu să fie președintele Consiliului Județean Constanța. 1336 (81.99 %) votează pentru ca 10 din 11 consilieri locali, în Peștera, să fie de la PSD.

alegeri cjc2012 alegeri consiliul local 2012

Mergem chiar mai departe. Au urmat alegerile parlamentare. 73,73 % dintre votanții prezenți la urne au votat pentru listele USL în Camera Deputaților în timp ce 77.46 au avut aceeași opțiune la Senat.

alegeri senat 2012

În 2014, Ponta îl bate pe Iohannis de-l usucă, în comuna Peștera, primind votul a 46.28 %, în timp ce actualul președinte a fost votat de doar 15.03 %.

Toate aceste date consfințesc o stare de fapt concludentă: în ciuda vorbelor spuse la televizor, singurul care ieșise din PSD fusese primarul, care-și pregătea o imagine de salvator independent, în vederea candidaturii la Primăria Medgidia. Comuna Peștera rămăsese însă foarte supusă PSD-ului, pentru care vota cu sfințenie la absolut fiecare tur de scrutin, fără excepție.

Să nu ne oprim aici. Cunoașteți faimosul parc din Peștera, cu care se lăuda primarul de fiecare dată când a avut ocazia? A fost făcut și întreținut ani de zile, pe bani frumoși, de celebra firmă POMACOST. De altfel, Valentin Vrabie a fost prieten cu Basarab Popa, vărul lui Radu Mazăre, până la moartea subită a acestuia.

Nu ne oprim nici aici. Cunoașteți, probabil, celebrul război pe care Valentin Vrabie susține de ani de zile că-l poartă cu compania RAJA S.A. Nimic mai fals. În timp ce Valentin Vrabie urla cât îl ținea gura că e dușmanul RAJA, compania respectivă avea grijă să sponsorizeze generos școala din comună, ajutându-l pe primar.

Am cerut Primăriei Peștera să ne detalieze toate aceste sponsorizări ce s-au desfășurat între RAJA și comună condusă de Valentin Vrabie. Se pare însă că mare parte din documente au dispărut peste noapte. Spre exemplu știm foarte clar că acoperișul școlii din comună a fost construit cu bani de la RAJA, dar niciun astfel de document nu mai poate fi găsit în prezent.

În arhive au rămas totuși două dintre multele sponsorizări.

În luna mai a anului 2013, Vrabie era ”ajutat” de prietenii de la RAJA pentru a-și putea desfășura celebrul spectacol ținut anual în comună, cu un generator diesel de 275 kw dar și cu un mecanic care să stea permanent lângă acest generator, pentru a asigura bunul mers al lucrurilor.

contracte

În luna iulie a aceluiași 2013, RAJA era prima companie care sărea în ajutorul comunei Peștera, oferind ca sponsorizare 10 tone de motorină, folosite de utilajele necesare reabilitării drumurilor distruse de apă.

Schimbul însă nu venea dintr-o singură parte ci era reciproc. Analizând o listă a firmelor ce aveau de încasat bani de la Primăria Peștera în anul 2016, când Vrabie a plecat spre Medgidia, am constatat că în listă figura și societatea CALI FISHING & Hunting SRL, aparținând fiului lui Felix Stroe, dușmanul de moarte al primarului. Societatea respectivă figura, la nivelul anului 2016, ca având de primit 9000 de lei de la comuna Peștera.

Solicitând Primăriei să ne detalieze relația contractuală dintre cele două entități, aceasta ne-a răspuns că firma CALI FISHING & Hunting a vândut către Primăria Peștera pachete pentru bătrâni, oferite acestora de Crăciun, în valoare de 20.000 de lei, la finalul anului 2011, dar nimic despre datoriile existente. Așadar, pomenile electorale oferite în Peștera, umpleau buzunarele familiei Stroe. Iar noi suntem numiți ”slugile lui”.

factura cali

Am insistat pentru a afla de unde provin datoriile din listă și am primit un răspuns hazliu. Nu există nicio datorie, era de fapt o greșeală a softului de contabilitate. Răspunsul însă nu ne surprinde, știind că de contabilitatea comunei se ocupă doamna Ionica Ion, foarte apropiată de Valentin Vrabie dar mai ales de soția acestuia, Nicoleta Vrabie, care încă lucrează în acea primărie. Din informațiile noastre, Nicoleta Vrabie sau fiul dânsei, se gândesc serios să candideze la Primăria Peștera, pentru a putea proteja liniștiți averea imensă și interesele pe care le are familia în acea zonă.

cali fishing

Așadar, pe scurt. Comuna Peștera a rămas, prin grija lui Valentin Vrabie supusă PSD-ului. De schimbat s-au schimbat stăpânii. Peștera a trecut de la parcuri construite de oamenii lui Mazăre la școli reparate și sponsorizări de la RAJA S.A. Constanța.

Iar asta s-a văzut, la fel de bine, în 2016. Valentin Vrabie a câștigat nederanjat de PSD, Primăria Medgidia, pentru ca în primele ședințe să aleagă viceprimar pe omul preferat al lui Felix Stroe, adică Luminița Vlădescu. V-ați prins?

Să vă mai spunem că prefectul județului Constanța a putut să devină prefect doar după ce a lucrat câteva luni în Primăria Medgidia în timp ce soția lui este angajată a RAJA S.A. Constanța?

Acum ați înțeles cât de certat a fost, este și va fi cu șeful RAJA, fostul primar al comunei Peștera și actualul edil al orașului Medgidia, Valentin Vrabie, care ne numește pe noi slugile lui Felix Stroe, dar îi băga acestuia bani în buzunar din bugetul local al comunei pe care o conducea?

E doar un joc politic, bine gândit. Vocea lui Vrabie și protestele împotriva lui Nicușor și Mazăre erau bine orchestrate de dirijorul Stroe și la fel se întâmplă și acum. Nu ați observat că de fiecare dată când Horia Țuțuianu derapează, primul care sare la gâtul lui e Valentin Vrabie?

Noi restul? Niște naivi care privim la spectacolul lor și alegem tabere.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular