Zeii Olimpului petrec grecește astăzi, la Eforie Aqua Park

Dacă nu mergeți în Grecia vara aceasta, vine Grecia la voi! Eforie Aqua Park organizează duminică, 5 iulie, o inedită petrecere grecească. Sunteți invitați și voi să dansați și să cântați, alături de îndrăgitele ansambluri ale Comunității Elene Constanța, ”Elpis” și ”Elpis junior”. Îmbrăcați în frumoasele costume tradiționale grecești, tinerii fac furori la toate evenimentele la care participă, astfel că nimeni nu rezistă tentației de a învăța pașii de dans și de a fredona melodiile grecești preferate.

Zeii și zeițele Greciei Antice participă la petrecere

Oaspeții de seamă la party-ul organizat duminică în parcul acvatic din Eforie Nord sunt zeii și zeițele din Grecia Antică. Veți avea onoarea să o salutați și să o admirați pe Afrodita, zeița frumuseții și a iubirii în mitologia greacă. Neptun, zeul apelor și al mării se va simți în largul său în regatul apelor de la Eforie Aqua Park și va petrece cum n-a mai făcut-o demult. Nici Hebe, zeița tinereții, fiica lui Zeus și a Herei nu va lipsi de la petrecere. Ea va dansa alături de toți cei prezenți în parcul acvatic și îi va turna nectar zeului Neptun. Dacă aveți un costum potrivit pentru marea petrecere, nu-l lăsați acasă!

Eforie Aqua 1

Petreceri cu spumă pe tobogane, la Eforie Aqua Park

Parcul acvatic din Eforie Nord a pregătit tunuri de mare presiune, care vor umple toboganele cu spumă, spre deliciul tuturor. Miercurea și duminica, petrecerile cu spumă sunt preferatele adulților și ale copiilor. Eforie Aqua Park asigură distracția întregii familii și te asigură că vei avea o zi reușită de vacanță în sudul litoralului.

Concursuri cu premii, pentru adulți și copii

Eforie Aqua 3

La Eforie Aqua Park sunt organizate toată vara concursuri cu premii, pentru cei mici și pentru adulți, astfel încât toată lumea să se simtă excelent. Parcul acvatic îi așteaptă pe vizitatori cu multe noutăți în acest sezon. Un uriaș tobogan gonflabil, caiace, terenuri de volei și baschet, toate sunt special pregătite pentru competiții organizate în piscine.

Eforie Aqua Park este deschis zilnic, între orele 9.00 şi 18.00 şi este situat în Eforie Nord, Aleea Belona nr. 16, între plaja Belona, Hotelul Europa şi Lacul Belona. Distracția, surprizele și concursurile sunt din partea casei.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular