Gabriel Ciobanu, primul adversar politic real pentru Maricel Cârjaliu. ”Oamenii din Agigea se simt abandonați, vor schimbarea”

”Mă numesc Gabriel Ciobanu și candidez din partea alianței USR PLUS pentru Primăria Agigea! Am 32 de ani, sunt căsătorit și am un copil. Am absolvit Facultatea de Management și în prezent activez într-o multinațională. În paralel, administrez propria afacere care este în domeniul transporturilor. Dintotdeauna mi-am dorit să fiu independent din punct de vedere financiar, așa că am ales să mă angajez de la vârsta de 16 ani. De atunci și până în prezent pot afirma faptul că am atins pragul maturității și al dezvoltării profesionale.”

Așa ni s-a prezentat candidatul USR PLUS pentru funcția de primar al comunei Agigea, unul dintre oamenii cu șanse mari de a obține această funcție. Un om pe care l-am urmărit atent, un candidat serios și implicat în misiunea pe care și-a propus-o. Pentru a-l cunoaște mai bine, atât noi, cât și locuitorii din Agigea, am schimbat câteva vorbe cu el.

De ce vrea Gabriel Ciobanu să fie primarul comunei Agigea?

”Pentru că odată cu nașterea copilului meu prioritățile mele s-au schimbat. Am devenit un observator al modului în care este administrată comuna Agigea și consider că NU este un mediu favorabil în care să îmi cresc copilul. Locuiesc de 12 ani în Agigea și observând modul în care s-au dezvoltat alte localități, pot spune că localitatea nu a evoluat deloc. De aceea, am înțeles că dacă îmi doresc o schimbare trebuie să mă implic activ. Actuala clasă politică, din păcate are alte interese decât asigurarea calității vieții noastre.”, spune Gabriel Ciobanu. Și nu se oprește aici.

”Am observat modul dictatorial prin care actualul primar conduce comuna Agigea. Așa cum bine știți ne îngrădește tuturor dreptul de a participa la ședințele de Consiliu Local, nu suntem invitați la dezbaterea bugetului local și nu există transparență decizională în administrarea comunei Agigea. Faptul că este singurul care hotărăște ce trebuie făcut în comună, fără să ia în calcul ceea ce își doresc locuitorii ne demonstrează că nu am scăpat de comunism. Cel puțin, nu în comuna Agigea. Oamenilor le este teamă să stea de vorbă cu noi, îmi trimit mesaje în privat și mă sună să-mi transmită faptul că sunt timorați. Se gândesc la faptul că dacă actualul edil ar afla că locuitorii comunei discută cu mine s-ar putea să aibă de suferit.”, ne spune, ușor iritat, interlocutorul nostru.

L-am întrebat, evident, ce-l recomandă pentru a fi primarul comunei Agigea. 

”În primul rând, o voință imensă de a schimba comuna, de a crește nivelul de trai. Am convingerea că împreună cu echipa mea vom găsi soluții pentru toate problemele existente. Consider că experiența mea profesională ca manager coordonator al unor proiecte importante mă va ajuta în administrația locală. Îmi place să interacționez cu oamenii , îmi iau energia din discuțiile pe care le port cu ei. O autoritate publică trebuie să fie în slujba cetățeanului. În același timp, înțeleg foarte bine care sunt mecanismele de atragere a fondurilor europene și am o strategie solidă în acest sens, lucru esențial pentru comuna noastră.”, spune Gabriel Ciobanu.

La doar 32 de ani, omul din fața noastră are o energie debordantă și ar fi capabil să vorbească despre Agigea o zi întreagă. Convenim să punem pe hârtie cinci mari probleme pe care le are comuna și care vor trebui reglate, urgent. Iată care sunt acestea, în viziunea lui Gabriel Ciobanu și cum vede tânărul rezolvarea lor:

1. Lipsa transparenței în relația cu cetățenii. 

Încrederea se câștigă în timp și când afirm acest lucru mă refer la relația dintre cetățean și instituția primăriei, relație care ar trebui să fie una bazată pe respect si transparență. Tocmai de aceea, unul dintre proiectele USRPLUS Agigea pe care vrem să-l punem în practică este legat de asigurarea transparenței totale prin: refacerea site-ului primăriei și actualizarea lui cu informații de interes public, dezvoltarea unei aplicații pentru interacțiunea cu primăria și diminuarea birocrației, afișarea zilnică a documentelor de interes public pe avizierul primăriei, întâlniri ale primarului cu cetățenii din Agigea și Lazu în baza unui program real de audiențe . În plus, ne dorim să implicăm locuitorii în luarea deciziilor privind implementarea proiectelor. Acest concept poartă numele de buget participativ. Concret, primăria alocă o parte din bugetul anual, după care locuitorii sunt invitați să vina cu propuneri cu privire la ceea ce ar trebui îmbunătăţit în anul următor în localitate.

2. Atragerea insuficientă a fondurilor europene, pentru modernizarea comunei.

Uniunea Europeana a alocat sume importante pentru relansarea economică în contextul COVID-19 și pentru exercițiul financiar 2021-2027, iar României îi revine impresionanta suma de 79,9 miliarde de euro. O mare parte din această suma este destinată proiectelor de dezvoltare regională, cu accent pe dezvoltarea rurală. Pentru a recupera la acest capitol, ne dorim să formăm o echipă specializată care să întocmească proiectele pentru comună, dar care să ofere și sprijin în atragerea fondurilor europene cetățenilor și firmelor de pe raza localității.

3. Lipsa infrastructurii de utilități si rutieră.

Deși pare greu de crezut, în Agigea și Lazu există în acest moment gospodării care nu au acces la utilitătile elementare: apă, curent electric, canalizare, gaze. În plus, încă avem străzi neasfaltate și nu există trotuare, deși suntem în imediata vecinătate a municipiului Constanța, nu în vârf de munte.

Pentru a rezolva aceste probleme ne vom concentra pe conceperea de proiecte pentru accesarea fondurilor europene și vom înlesni colaborarea cu furnizorii de apă, gaze, energie electrică.

4. Numărul mare al câinilor fără stăpân.

Agigea se confruntă, în continuare, cu problema suprapopulației canine și feline fără stppân. Propunem următoarele măsuri:

– Înființarea unui adăpost pentru câinii fără stăpân, unde cu sprijinul asociațiilor de protecție a animalelor și al cetățenilor să oferim condiții optime animalelor abandonate.

– Concentrare pe adopția câinilor.

– Programe de sterilizare gratuită.

– Introducerea obligativității microcipării tuturor câinilor.

5. Lipsa spațiilor de promenadă, a locurilor de joacă si socializare.

Ne dorim o comunitate unita si vrem ca tinerii să rămână în comună și să își întemeieze aici familii. De aceea, considerăm că o soluție ar fi creșterea suprafețelor verzi din localitățile Lazu si Agigea, înființarea de noi parcuri, crearea de spații pentru relaxare, socializare și de promenadă. De asemenea punem foarte mare accent pe igienizarea spațiilor verzi existente.

Gabriel Ciobanu ne-a povestit, de asemenea și despre modul în care au interacționat oamenii din Agigea cu el, în această perioadă.

”Avem un feedback foarte bun din partea locuitorilor din Lazu și Agigea. În proporție de 80%, oamenii își doresc o schimbare. Aceștia se simt abandonați, consideră că nu se pot baza pe actuala administrație și își doresc altceva. O mare parte dintre ei au înțeles strategia inculpatului Maricel Cîrjaliu, aceea de a lansa contracandidați DOAR ca să rupă din voturile dreptei.”, spune USR-istul Gabriel Ciobanu.

În final, am vrut să știm dacă în eventualitatea unui eșec, Gabriel Ciobanu va alege să plece din localitatea Agigea, știut fiind că actualul primar e răzbunător din fire. 

”Cu siguranță NU! Indiferent de rezultatul alegerilor, alianța USR PLUS a câștigat locuitorii din Agigea și Lazu de partea sa . Vom intra în Consiliul Local și vom face opoziție reală. Consider că și din poziția de consilier local pot contribui la dezvoltarea comunei, asigurându-mă în același timp de faptul că locuitorii vor fi bine informați cu privire la proiectele propuse și la modul în care este administrat bugetul local.”

Un domn interesant, tânăr, energic și dispus să muncească mult, din funcția de primar, acest domn Gabriel Ciobanu. Rămâne de văzut dacă i-a convins și pe locuitorii din Agigea. Răspunsul îl vom afla la sfârșitul lunii septembrie, evident.

Mai multe despre Gabriel Ciobanu puteți afla de pe site-ul său personal www.ciobanugabriel.ro

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular