Realitatea TV, derapaj uluitor duminică seara. Primarul din Eforie jignit ca la ușa cortului, în direct, de moderatorul emisiunii: ”Un păcălici, drogat, un lup cu foame de bani publici”

Realitatea Plus TV, cunoscut cândva drept un post de ”dreapta” a schimbat urât macazul, odată cu plecarea lui Rareș Bogdan și Cozmin Gușă, dar mai ales cu revenirea la cârmă a patronului Maricel Păcuraru, care fusese plecat o perioadă la pușcărie.

g4media

Schimbarea de macaz a postului s-a anunțat încă din luna februarie a acestui an. La acea vreme, delirul pe care l-am urmărit aseară cu pretenții de emisiune, era doar un proiect anunțat. Între timp, informațiile de la acea vreme s-au concretizat.

Avem astăzi o emisiune în care moderator este fiica lui Maricel Păcuraru, patronul postului, iar invitat permanent este Miron Mitrea, cândva mare ștab PSD-ist, știm cu toții, coleg de celulă la Poarta Albă chiar cu Maricel Păcuraru, tatăl colegei de platou.

Înțelegem așadar contextul în care s-a produs mizeria de aseară. Fiica unui condamnat penal, patron al postului, alături de alt condamnat penal, coleg de celulă cu tatăl la Poarta Albă, toți cu simpatii cunoscute spre PSD, discută despre primarul liberal al orașului Eforie, Robert Șerban pe care-l gratulează cu apelativele ”hoț”, ”mafiot”, ”drogat” și câte și mai câte, pentru ca în final să ni se spună că la Eforie trebuie să votăm cu o femeie. Și ni se dă chiar numele ei.

Nu contează că în lupta pentru Primăria Eforie sunt trei femei, moderatorul Alexandra Păcuraru ne indică foarte clar: trebuie să deschidem ușile pentru Virginia Uzun, candidatul PSD.

Ce mizerie!

Desigur, în emisiune NU ni se spune că Virginia Uzun este trimisă în judecată pentru luare de mită în formă continuată, acest detaliu este mai puțin important. Trebuie să reținem două aspecte: primarul e hoțul hoților, votăm Uzun. Asta la o televiziune națională, cu pretenții.

Iată cum ni-l descrie moderatorul Alexandra Păcuraru pe primarul orașului Eforie, Robert Șerban, de la PNL.

”Un păcălici de fapt, cu gusturi pentru cei mai parveniți, cu o mare foame de bani publici, care în patru ani de mandat iată a reușit să-i nenorocească de tot, i-a sărăcit pe localnici, în schimb el s-a îmbogățit și îl pot vedea localnicii în Luis Vuiton și Gucci, pe străzile care sunt neasfaltate, printre gunoaiele depozitate haotic, pe faleză, în curțile școlilor, în drum, merge în campanie cu o gașcă de 12-13 indivizi să prezinte, nu știu ce vrea să prezinte, pentru că acele case sunt în continuare fără curent, fără gaze, fără butelii, sunt oameni care încă trăiesc în sărăcie și se încălzesc în lemne, din nord până în sudul Eforiei. Acest MAFIOT asociat la câștig cu viceprimarul, cel mai mare boss din turism am auzit că chiar el se mândrește de acest lucru, a pus mâna pe terenurile premium ale orașului, și-au donat ei între ei, afacerea Belona de pildă, veți vedea cum s-au scos 2000 de mp din cel mai scump teren, ca să fie cedat acestei mafii, a primarului Robert Șerban și viceprimarului, cum s-au luat banii pentru panourile antifonice, pentru că știți este un tronson de mare viteză unde se circulă cu 200-300, nu există polițiști, nu există treceri de pietoni, nu există sensuri giratorii ca să te poți întoarce.. vorbim de localnici care MOR pentru că nu au pe unde să traverseze, ca să nu vorbim de spații verzi, de școli, de grădinițe, de blocuri sociale, s-a promis foarte mult și nu s-a făcut nimic, numai minciuni.”

Nici nu știi cum naiba să comentezi sarabanda asta de invenții. Dincolo de jignirile pline de ură adresate primarului în funcție, avem parte de un șir de afirmații lipsite de argumente, fără legătură cu realitatea, un delir demagogic ce te bagă în sperieți. Ni se desenează Eforie ca pe un sat gol, prin care circulă niște mașini cu 300 de km la oră omorând sătenii care încearcă să traverseze strada. Un sat în care primarul și viceprimarul fură tot ce e mai bun. Desigur, nu ni se spune ce fură mai exact, dar probabil că nici nu e important. Ni se vorbește de afacerea Belona, fără să ni se spună în ce constă, în timp ce primarul e acuzat că iese pe stradă cu 12 inși ??? într-o localitate care, conform moderatorului, nu are nici măcar curent. Ferească Dumnezeu!

În urmă cu câțiva ani, pentru o intervenție în direct, tot la Realitatea TV, un jurnalist din Constanța care îl numise pe Radu Mazăre partener de afaceri cu niște mafioți, a plătit daune morale de 15.000 de euro. Cât ar trebui să plătească Realitatea TV?

Ca bomboană de pe colivă, ni se servește apoi un material video, cu poze bine țintite, multe dintre ele nici măcar din Eforie, în care ni se prezintă situația tragică a satului Eforie, plin de noroaie și gunoaie, sat pe care-l va salva Virginia Uzun, evident. Haideți să analizăm afirmațiile din clipul care ni s-a prezentat.

”Străzile din Eforie Nord sunt tot timpul în construcție, stâlpii abia se mai țin”

”Locuitorii încă se încălzesc cu lemne, gunoaiele sunt la ordinea zilei iar mormanele de pietriș și asfalt rămân neatinse ”

”Primăria are proiecte pentru multe renovări și îmbunătățiri, însă asta doar pe hârtie”

”În realitate trotuarele sunt stricate pentru a fi înlocuite cu alte plăci”

Afirmații tendențioase menite să distrugă orice urmă de imagine are primarul, pentru a avantaja candidatul PSD.

”Primarul Robert Șerban e preocupat cu alte treburi. Edilul din Eforie și cu mâna lui dreaptă, viceprimarul Chiparu beneficiază de pe una dintre cele mai mari investiții de pe litoralul românesc. Primarul Robert Șerban s-a axat pe terenul din jurul lacului Belona. 4,5 milioane de euro pentru a ecologiza lacul, a construi un turn și a amenaja terenurile din zonă cu pontoane și terase. Mandatul se apropie de final iar muncitorii abia au ridicat o fundație a unei clădiri. Odată cu planul Belona au început să crească și interesele primarului cu construcții ilegale, toate legate de numele lui Dănuț Chiparu. Procurorii l-au trimis în judecată pe primar pentru că a vândut un teren viceprimarului.”

Avem așadar: administrația eficientă din Eforie prinde cea mai mare investiție guvernamentală de pe litoral, pe care spun reporterii de la Realitatea o folosește în interes propriu, dar investiția decurge lent. Te doare capul. Avem și construcții ilegale, nu știm exact unde dar ele sunt. Afirmații peste afirmații, fără absolut nicio dovadă.

”În tot acest timp, când locuitorii se încălzeau cu lemne, bătaia celor din Primărie era pentru cumpărarea celor mai bune terenuri din apropierea lacului Belona, pentru a construi hoteluri.”

”Primăria lui Robert Șerban a început prin interpuși o campanie de vânzări ale acestor loturi de pe aleea Belona. O mare parte dintre restaurantele ridicate sunt ilegale, toate fac parte din rețeaua patronată de primar și viceprimar.”

Dovezi pentru aceste afirmații? Nu. Se schimbă iar subiectul.

”Cetățenii orașului care au fost evacuați nu au primit locuințele promise de Primărie, pentru că acestea sunt nefinalizate. Blocurile au câștigat în instanță suma de 800.000 de euro în instanță pe care primarul trebuie să o plătească. ”

Desigur că un bloc nu poate câștiga în instanță, exprimarea stupidă aparține reporterilor. Mai mult, adevărul în acest caz este că vorbim despre o ”hoție” moștenită de la fostul primar și rezolvată de actuala administrație care a dus problema în fața instanței, câștigând fiecare proces. Primăria Eforie NU mai trebuie să plătească niciun leuț pentru acea golănie produsă de fostul primar. În prezent, se caută fonduri pentru finalizarea construcțiilor. Mai departe.

”Abuzul în serviciu pentru care a fost CONDAMNAT primarul din Eforie.”

Primarul din Eforie nu a fost CONDAMNAT.

Apoi se trece la cazul șefului Poliției. Fără nici cea mai mică legătură cu primarul. Dar dă bine pentru a murdări imaginea orașului și implicit a primarului.

”În 2018 un pompier TOTO se lăuda că are pile la Primărie. I s-a făcut un flagrant”

Deci orice tâmpit care se laudă că are influență la Primărie e relevant? Pentru REALITATEA PSD, da.

Iar la final, pentru că n-a achiesat la invitația Virginiei Uzun de a face test antidrog, moderatorul spune despre primarul orașului Eforiei că ”se dă pe schiuri” când semnează documente.

Și, evident, suntem invitați să votăm cu Virginia Uzun. Punct. Acesta este televiziunea independentă Realitatea Plus.

Un derapaj uluitor și intolerabil, care trebuie acționat în instanță și sancționat de CNA drastic. În același timp, o jignire incredibilă adusă de PSD-iști orașului Eforie și localnicilor, pe care trebuie cu siguranță că-i crezi proști, dacă-ți imaginezi că vor crede o asemenea măgărie.

La final, ca să înțelegeți despre ce vorbim, vă spunem că Realitatea TV are un site dedicat PSD-ului, pe care îl laudă în disperare. Îl puteți accesa dând click aici.

psdreal

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular