No menu items!
No menu items!

Am făcut topul minciunilor gogonate pe care Vergil ”Cheluțu” Chițac ni le-a servit în această campanie

Încă puţin şi îi vom vota pe cei care ne vor conduce oraşul şi judeţul în următorii patru ani. În această campanie electorală ni s-a reproşat că am ţinut trena actualului primar, Decebal Făgădău. Noi vă reamintim că am fost primii care au scris şi care l-au criticat pe primarul PSD de când a fost ales în funcţie aşa cum puţini au făcut-o. Doar că, din punctul nostru de vedere, a face presă înseamnă a fi critic cu toţi, mai ales cu cei care se prezintă neprihăniţi, dar în realitate sunt cel puţin dalmaţieni.

Primul despre care am vorbit şi pe care l-am arătat aşa cum este, un înveliş gol de conţinut, a fost candidatul USRPLUS, Stelian Cristian Ion.

Pe Vergil Chiţac l-am „iertat”, poate şi pentru că ieşise din atenţia locală în ultimii trei ani. Nu am trecut cu vederea în 2016 că este omul lui Gabriel Comănescu, aşa cum nu am ratat ocazia de a arăta că discursul său de lansare a fost un plagiat ordinar după Barack Obama. Doar că, în 2016, intrat fiind în cursă pe ultima sută de metri, nu am avut nici noi timpul necesar pentru a ne uita mai atent la el, aşa cum am făcut-o în ultimii ani cu Decebal Făgădău şi cu Stelian Cristian Ion.

Ce am văzut în această campanie electorală nu putea fi ascuns nici pentru toţi banii din lume. Aşa cum nu a putut nimeni să ne oprească să scriem despre Făgădău şi despre Ion, aşa nu ne-am oprit nici din a-l arăta pe Vergil Chiţac în toată splendoarea lui de candidat comunist, iresponsabil, arogant, mincinos, dependent de un grup de interese mult mai nociv şi rapace decât grupul Mazăre.

Am arătat că amiralul este în realitate un amoral, care minte constant cel puţin din 1996, atunci când a divorţat fictiv de soţia sa, şi care şi-a construit cu migală o imagine de om familist, cu o activitate didactică şi carieră militară ireproşabile. Însă tot ce ţine de Vergil Chiţac este un mare FAKE, familia, cariera, moralitatea. Mai puţin motanul Caramel, singurul simpatic dintre Chiţaci.

De ce FAKE şi nu real?

Nu ştim sigur, doar bănuim că amoralul Chiţac a fost un protejat al sistemului militar, din care face parte, un sistem care i-a asigurat liniştea şi promovarea, tocmai pentru că avea nevoie de un om vulnerabil, ale cărui butoane erau ştiute doar de cei gradaţi. Însă, odată cu intrarea în politică, toţi scheleţii din vila de sute de mii de euro din Eforie i-au căzut direct în cap; noi nu am făcut decât să deschidem dulapurile în care fuseseră bine ascunşi.

Spuneam că o mare parte a vieţii lui Vergil Chiţac a stat sub semnul minciunii. Acum, pe final de campanie electorală, am selectat atât din declaraţiile sale cu caracter general, cât şi şi din Programul său pentru Constanţa, doar 10 dintre cele mai odioase prostii şi minciuni, pe care, vi le prezentăm în cele ce urmează.

Prima, şi cea mai gravă minciună, care a băgat Parlamentul şi Guvernul României în izolare, iar pe familia şi apropiaţii lui în spital, a fost cea din 12 martie 2020, din care rezulta că nu este infectat cu Covid-19, chiar dacă, potrivit propriilor afirmaţii, încă din data de 9 martie avea simptome de răceală.

A doua zi, Vergil Chiţac a fost confirmat pozitiv, după ce participase la o petrecere cu 400 de femei, şi nenumărate întâlniri cu o grămadă de oameni. Iresponsabilitatea lui Chiţac a făcut ca România să fie singura ţară din lume în care Guvernul a fost votat de Parlament şi învestit din izolare, în online; iar el, infectatul cu Covid-19, a fost primul demnitar român care a fost dus la Spital fără izoletă şi fără mască, supunând astfel la riscul îmbolnăvirii şi alte persoane din jurul lui. Un astfel de iresponsabil nu numai că nu ar trebui să fie primar, ci nu ar trebui să mai ia contact vreodată cu orice funcţie publică pentru că, în vremuri de criză, el însuşi devine un pericol public.

A doua mare minciună, cu care amoralul liberal încearcă de ani buni să ne aburească, dar fără succes, este legată subordonarea faţă de mogulul Gabriel Comănescu. Nu numai noi, ci şi alte structuri media au arătat că între cei doi este o relaţie ombilicală, ca de la păpuşar la păpuşă, păpuşarul fiind Comănescu, desigur.

Printre probele prezentate de-a lungul timpului avem şi faptul că firma lui Gabriel Comănescu a sponsorizat în anul 2016 Asociaţia condusă de Vergil Chiţac cu 60.000 de euro, iar cabinetul de parlamentar al senatorului se află în incinta Vega Travel International SRL, firma lui Gabriel Comănescu. Nu mai punem la socoteală imaginile cu cei doi, care cântă de mama focului, cu mâna la inimă, în timp privesc galeş unul la altul, ca doi amorezi.

A treia mare minciună a fost împrăştiată în spaţiul public vreme de 19 ani, pentru a acoperi o imagine de familist model. În data de 30 mai 2016, în plină campanie electorală, reţineţi, amoralul declara într-un interviu pentru Info-Sud-Est”: În perioada aceasta am întâlnit-o pe soția mea, și în 1984 am luat-o de mână și nu i-am mai dat drumul nici astăzi”. I-a dat drumul, prin divorţ, din 1996 şi până în 2017, când, obligat de statutul de senator, amoralul a oficializat, doar scriptic, imaginea de moral. Vergil şi Simona, ca doi porumbei, s-au recăsătorit pe 9 ianuarie 2017, după ce, în anul 1996 ambii recunoşteau modul iremediabil în care a fost vătămată căsnicia lor. În tot acest timp au derulat peste 14 tranzacţii imobiliare dubioase, care le-au adus un profit de aproximativ 500.000 de euro, bani a căror provenienţă ar trebui cercetată atât de Agenţia Naţională pentru Integritate, cât şi de Oficiul Naţional pentru Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Trecem acum la registrul minciunilor care ne arată că Vergil Chiţac trăieşte în altă ţară sau în alt oraş. De fapt, ştim deja că locuieşte zi lumină la Eforie, dar vom arăta şi că a locuit degeaba în Constanţa.

În multiplele emisiuni televizate domnul amoral a slobozit un stol de porumbei, însă unul ne-a atras atenţia în mod special: fondurile europene au venit în România din 2007”. Fondurile europene au intrat în România înainte de 1 ianuarie 2007, prin instrumentele de pre-aderare: PHARE, ISPA ŞI SAPARD, în total peste 4 miliarde de euro. Trebuie să punctăm că acesta este mai mult habarnism, şi mai puţin minciună intenţionată, habarnism care ne arată în toată splendoarea un individ care vorbeşte despre câte fonduri europene va atrage el ca primar, dar nu ştie nimic despre ele, inclusiv despre istoricul lor.

În Programul său de Guvernare Locală ni se spune că în anul 2019, un constănţean a avut un salariu mediu brut de 2.672 lei”.

Ştim că amoralul Chiţac este profesor universitar doctor, în acelaşi timp este probabil şi primul cadru universitar care nu ştie să facă diferenţa dintre brut şi net. Câştigul salarial mediu brut pe un salariat, în judeţul Constanţa, a fost în luna februarie 2019 de 4.166 lei, conform Direcţiei judeţene de Statistică. O fi vrut omul să spună net, dar…aşa e când eşti un habarnist.

Din acelaşi Program mai aflăm că dacă amoralul va fi ales primar, „cetățenii vor putea decide direct prin vot online care proiecte să fie finanțate în Constanța – „bugetare participativă”. Înainte de enunţarea acestui concept, corect de altfel, candidatul lui Gabriel Comănescu ar fi trebuit să îi întrebe pe consilierii liberali din mandatul proaspăt încheiat, iar astfel ar fi aflat că bugetul participativ, în valoare de 1.000.000 de lei, a fost introdus în bugetul general al anului 2020, cu opoziţia consilierilor PNL care au votat împotriva proiectului iniţiat de primarul Făgădău. Deci, Constanţa are acum, în momentul vorbirii, buget participativ, cu opoziţia liberalilor lui Chiţac.

Citim din acelaşi Program de Guvernare că administraţia amoralului„va oferi adăpost și hrană pentru fiecare câine fără stăpân. De asemenea, odată ce aceștia vor fi luați de pe străzi, vor fi sterilizați și vaccinați”.

Acest lucru se întâmplă de când a fost redeschisă Biobaza de pe strada Vârful cu Dor iar Primăria a preluat administrarea activităţii de ecarisaj. Tot de atunci s-a înregistrat un număr record de adopţii şi zero eutanasii. Apropo, domnu’ amoral, câţi câini aţi adoptat din adăpostul constănţean sau când aţi donat un sac de hrană, mai ales că sunteţi iubitor de animale? Lăsaţi, nu e nevoie să răspundeţi, chiar dacă ne-ar face mare plăcere să-l mai vedem pe Caramel.

Mergem mai departe cu minciuna sau habarnismul, că nici noi nu mai ştim care dintre ele prevalează pentru amoral. De pildă, o altă frază dubioasă din Program spune că: „Este urgentă clarificarea situației patrimoniale a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” și a Teatrului de Stat Constanța”.

Nu este absolut nimic de clarificat, dacă şi-ar pus scribii din partide, ne referim la PNL şi Constanţa Altfel, să întocmească o cerere în baza Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public ar fi aflat că situaţia patrimonială a celor două teatre este clară, ambele se află în domeniul public al municipiului Constanţa.

Până aici, am văzut că domnului amoral îi place minciuna şi habarnismul, ştiam din 2016 că îi place la fel de mult şi copiatul, aşa că nu ne-am mirat să vedem noi copy-paste în Programul său.

Cităm: Zona pietonală va fi extinsă în special în zona orașului vechi, centrul istoric unic” şi Vor fi construite trei parcări în proximitatea și în interiorul zonei, respectiv o parcare subterană în parcul Teatrului de operă și balet „Oleg Danovski””. Oricât de mult nu îţi face plăcere să recunoşti, acestea sunt ideile lui Decebal Făgădău. Centrul Vechi a fost, pentru scurt, timp, zonă pietonală, cu opoziţia consilierilor PNL care au votat împotriva proiectului de hotărâre care reglementa acest lucru iar la parcarea subterană, actualul primar a renunţat după avizul negativ primit de la Direcţia Judeţeană de Cultură, aviz care nu ţine cont de numele primarului.

Mai avem, dar ne oprim. Pe lângă faptul că amiralul este un amoral, ne-am lămurit şi că programul său este (Ne)Guvernare Locală.

Dacă aceste minciuni, precum şi tot ceea ce am scris despre Vergil Chiţac vor duce la realegerea lui Decebal Făgădău să ştiţi doar că nu este vina noastră. Este vina celor care susţinut un impostor, noi doar am arătat cine este.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular