Săptămâna trecută v-am prezentat un caz incredibil de încălcare flagrantă a legii. Protagonistul principal, prefectul Ioan Albu, a refuzat să depună apel în procesul pe care compania SOMACO îl desfășoară pentru a-și proteja proprietatea din cariera de piatră de pe teritoriul comunei Lumina. Așa cum vă amintiți, acel abuz s-a construit cu două babete împinse la înaintare și talentul special al avocatului Ionel Hasotti, care în decursul anilor a devenit un veritabil specialist în ”retrocedări” dubioase.
Astăzi, vă prezentăm un nou caz. În prim plan se află același prefect, care a uitat din nou să respecte legea. Coincidență sau nu, povestea de astăzi este și ea legată de un teren, care și-a găsit proprietarii cu ajutorul avocatului Ionel Hasotti.
Primul pas. De la Primăria lui Mazăre la oamenii lui Mazăre, prin avocatul Ionel Hasotti
În anul 2001, Carmen Ștefania Dragne-Gardef, Lavinia Eleonora Gardef, Cornelia Gardef și Mugur Sorin Adrian Cananău, prin avocatul Ionel Hasotti, au notificat Primăria Constanța, solicitând restituirea unui teren situat în parcul Tăbăcăriei. Vorbim de nu mai puțin de 100.000 de metri pătrați de teren. Conform procurorilor DNA care au anchetat cazul, moștenitorii au intrat în contact cu Racu Constantin, director în Primărie, care le-a spus acestora că nu mai există teren în oraș și că varianta cea mai bună ar fi să-și vândă drepturile asupra terenului respectiv. Tot Racu Constantin a stabilit și prețul, două miliarde de lei și le-a indicat chiar și notarul prin care se va desfășura tranzacția. Iată ce scriau procurorii în rechizitoriul acestui caz: ”Iar, o parte de adevăr, din acest caz, a fost dezvăluită de notificatoarea Dragne-Gardef Ştefania Carmen care a fost nevoită să accepte, printr-un şantaj voalat, ceea ce i s-a dat, adică a primit mai puţin de o treime din ceea ce i se cuvenea, şi a înstrăinat drepturi în valoare de 5.841.763 USD, a căror întindere nu a cunoscut-o, pentru 1% din această valoare, respectiv 2 miliarde de lei vechi, echivalentul a 58.728 USD”. ”
Cumpărătorul, firma Holland Group, controlată de oamenii primarului Radu Mazăre, a fost pus imediat în posesie, cu un teren în parcul Tăbăcăriei, acolo unde avea să se ridice City Park Mall. Acesta reprezenta însă doar o parte din ceea ce a primit firma lui Mazăre. Restul de proprietăți s-au împrăștiat prin tot orașul, fiind vândute către diverși interpuși, la sume modice, pentru a li se pierde urma.
Terenul de pe strada Sarmisegetuza, o curte ce va găzdui un bloc.
Printre zecile de proprietăți primite de ”săgeata” Daniel Ene, s-a numărat și terenul de 371 mp de pe strada Sarmisegetuza, în fapt o curte a unui bloc situat pe această stradă. Daniel Ene și-a respectat statutul de intermediat și a vândut terenul către Andreea Enescu, o prietenă apropiată a primarului Mazăre. Aceasta a cumpărat terenul cu 14.000 de euro și l-a vândut imediat către firma Penkav SRL cu 48.000 de euro. Firma cumpărătoare a decis ca în curtea blocului S0 de pe bulevardul Tomis să ridice un alt bloc, cu două etaje, fapt care a reușit să înfurie locatarii din zonă. Și de aici, au început o serie de ilegalități monstruoase, pe care prefectul a avut ocazia să le stopeze, dar a refuzat s-o facă. Din nou.
În anul 2012, prin intermediul unei hotărâri de Consiliu Local, se aproba PUZ-ul zonei respective,care reglementa regimul de înălțime, ce se poate construi, unde și cum, așa cum se întâmplă de obicei. În baza acestui PUZ, în 2015, se eliberează un certificat de urbanism, care permite construcția blocului de două etaje pe care-l menționam. Un an mai târziu, locatarii înverșunați au solicitat un control din partea Inspectoratului Regional de Construcții, care verifică situația și, bombă, dispune anularea acestui certificat de urbanism, ca fiind eliberat ilegal. Mai departe, sesizând buna credință, locatarii au solicitat o analiză a PUZ-ului întregii zone. Din nou surpriză, Inspectoratul de Stat în Construcții constată că acest PUZ e aprobat fără respectarea legilor urbanistice și cere prefectului să atace în instanță Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a aprobat acest PUZ, pentru că doar în acest fel el poate fi anulat. Sesizarea oficială a Inspectoratului de Stat în Construcții, pe care v-o prezentăm, a fost trimisă prefectului în luna mai a anului mai 2017, adică exact acum un an de zile. Ce credeți că a făcut prefectul din acel moment? Vă spunem noi, absolut nimic. Prefectul Ioan Albu a ignorat complet sesizarea Inspectoratului în Construcții, permițând unor șnapani să poată construi ilegal, un bloc, în centrul orașului.
Așadar, ne aflăm deja, într-o singură săptămână, la al doilea caz flagrant în care prefectul Ioan Albu închide ochii în fața unui caz grav.
Și, pentru că nune-a rămas altă soluție, am solicitat Corpului de Control al Primului Ministru și Ministerului Administrației și Internelor să demareze un control la Prefectura Județului Constanța, pentru a evalua modul în care Ioan Albu își face treaba, pentru că este cât se poate de clar că reprezentantul Guvernului în teritoriu nu are de gând să se conformeze rigorilor legii.
Prefectul vrea să distrugă viața unui angajat pentru a-și scăpa pielea
Și, ca să înțelegeți de ce am recurs la a sesiza oficialii MAI legat de activitatea Prefectului Ioan Albu, trebuie să vă spunem că sursele noastre, din cadrul Prefecturii, ne-au dezvăluit că se pregătește sacrificarea unui om simplu, pentru ca Ioan Albu să-și acopere greșelile. Săptămâna trecută v-am prezentat cu dovezi clare faptul că Prefectul nu a dorit să depună apel, pentru a stopa un caz grav de retrocedare în fapt. Pe surse, am aflat că pentru a scăpa de vină, Albu se pregătește să dea vina pe o biată funcționară de la registratură, care nu i-ar fi înmânat plicul cu decizia instanței, situație care a dus la depunerea tardivă a apelului.
Să sperăm că prefectul nu va coborî atât de jos, pentru că dovezile există, din plin, iar mizeria va ieși la iveală. Ce e clar, însă, este că la Prefectura Constanța avem de-a face nu doar cu un tânăr care sprijină tacit grupurile de ilegaliști de prin județ, dar și cu un om complet lipsit de Dumnezeu, dispusă să distrugă viețile altora, pentru a-și salva propriul interes. Vom reveni.