Finul primarului din Agigea a vrut afacere pe malul mării. Administrația locală a luat cu japca terenurile. Așa s-a născut Golful Pescarilor

La începutul lunii august, v-am prezentat un caz uluitor. Reprezentanții restaurantului Golful Pescarilor din Agigea își extind teritoriul, aruncând fără jenă tone de bolovani în apele mării. Profitul e important, mediul marin nu. În ciuda faptului că am sesizat autorităților dezastrul ecologic, până la acest moment nimeni nu pare că a mișcat un deget. Noi continuăm să investigăm această poveste și, mergând pe firul ei, am descoperit că există două linii clare urmărite de potentații din Agigea. Se urmărește nu doar transformarea afacerii finului de primar, Golful Pescarilor, într-una înfloritoare dar și scoaterea din joc a concurenței de la Pescăria lui Matei. Iar pentru asta, șmecherii din zonă nu au ezitat să dea un tun imobiliar de proporții, pe care vi-l dezvăluim astăzi în detaliu.

Agigea anilor 80. Se construia mult, se fura puțin.

Dacă ați fost să mâncați la Pescăria lui Matei, cunoașteți zona. Acolo există și un al doilea restaurant, numit Golful Pescarilor. Oamenii din Agigea spun că acesta aparține primarului, dar este patronat de un apropiat al acestuia. Un fin, așa cum se poartă în România.

Nu a fost dintotdeauna așa. Înainte de revoluție, zona a fost populată de pescarii ce își țineau acolo bărcile și traulerele. În anii 80, Ceaușescu a amenajat acolo digul de sud al Portului Constanța, fapt ce a afectat destul de grav pescuitul în zonă. Poate tocmai din acest motiv, comuniștii au demarat un proiect numit ”Modernizare cherhana pescuit marin. Amenajare platformă la rădăcina digului de sud Agigea”. Beneficiar, la acea vreme, a fost Întreprinderea Piscicolă Constanța, care după revoluție s-a numit Marea Neagră S.A.. Apoi, succesiv, urmărind documentele, care există și pe care le avem în posesie, terenul a trecut pe la Condemar și, din 2003, s-a aflat în proprietatea Sarda Fish SRL, firmă deținută de familia lui Matei Datcu.

O adeverință emisă chiar de actualul primar, Maricel Cârjaliu, în anul 2011, atesta fără putință de tăgadă faptul că la acea vreme, firma SARDA FISH SRL deținea 8627 mp teren, intravilan în proprietate. Doar că 2011 a fost exact anul în care, în zonă, pe un teren învecinat, aflat mai la nord, s-a născut Pescăria lui Matei. Odată cu restaurantul, s-a născut și conflictul pe care familia Datcu îl are cu autoritățile locale. Un conflict transpus în 37 de procese deschise pe rolul instanțelor.

adeverinta

 

Anul 2012. O decizie care l-ar face mândru pe Gheorghiu Dej

La doar câteva luni după ce a emis adeverința pe care v-am prezentat-o, primarul Maricel Cârjaliu a simțit nevoia să inventarieze proprietățile pe care le deține comuna Agigea.

În acest sens, primarul a numit o comisie de inventariere, care trebuia să întocmească două tabele. În primul, trebuiau înscrise terenurile și clădirile din domeniul public al localității, în speță drumuri publice, piețe publice, școli publice și altele asemenea. În al doilea, terenurile și clădirile din domeniul privat. Comisia avea obligația legală să verifice dacă bunurile private au fost dobândite legal de Comuna Agigea, mai exact dacă au fost obținute prin cumpărare, donație, legat, accesiune, prin schimb, ca bunuri fără stăpân sau lipsite de moștenitori, ca terenuri rămase de pe urma desființării fostelor cooperative agricole de producție etc., etc. În toate cazurile, era vorba de modalități legale de dobândire. Încălcându-și menirea legală, comisia a inventariat în domeniul privat aproximativ 1.000 de terenuri și clădiri, fără a verifica modul legal prin care acestea au fost dobândite în proprietate privată de Comuna Agigea. Această listă a fost însușită de Consiliul Local Agigea, la propunerea lui Maricel Cârjaliu, prin hotărârea nr. 92 din 19 martie 2012.

HCL-92-din-2012-Agigea-1

În stilul obișnuit de lucru, consilierii locali nu au mai verificat inventarul, prezumând că acesta a fost întocmit legal de comisia numită de Cârjaliu. Au ridicat doar mâna și hotărârea s-a aprobat. Efectele s-au văzut câteva luni mai târziu, când mai mulți proprietari au reclamat faptul că Primăria le-a confiscat efectiv proprietatea. Printre ei, și domnul Suliman Fighiret, pe care-l puteți urmări în imaginile de mai jos. Și nu doar el!

https://www.youtube.com/watch?v=ULa8qhCsj6c

Așa a ajuns cherhanaua lui Matei … cherhanaua lui Maricel

Revenind la povestea noastră, printre proprietățile confiscate se afla și terenul care găzduia, la acea vreme, cherhanaua Sarda Fish dar și locația pe care astăzi se află Golful Pescarilor. Mai la nord, pe un teren învecinat, care n-a făcut obiectul hotărârii de inventariere, se află restaurantul Pescăria lui Matei, deținut tot de familia Datcu, la fel ca și Sarda Fish. Toată povestea este în fapt o mare ilegalitate. Ca să-și atingă scopul, primarul comunei Agigea, de meserie avocat, a reinterpretat după bunul plac Legea 213/1998 care-i dă dreptul să inventarieze terenurile sau bunurile din domeniul public al comunei pe care o administrează. În speța de față, precum și în alte spețe pe care vi le vom prezenta, nu vorbim de proprietatea publică ci de proprietatea privată a comunei, care nu putea fi dobândită prin vot, ci doar prin cumpărare și prin celelalte modalități prevăzute de lege. În acest fel, interpretând o noțiune simplă și profitând de votul consilierilor, comuna Agigea a devenit proprietar peste proprietatea altora. Cei mai în vârstă își aduc probabil aminte de naționalizarea comunistă, un procedeu pe care administrația din Agigea l-a aplicat cu mare abilitate. Iar șirul ilegalităților nu se oprește aici.

Pentru a acoperi intenția clară de a pune mâna pe terenul de pe malul mării, Primăria a trecut în hotărârea de consiliul local ca adresă, strada Meduzei nr 6 (deși în realitate e vorba de nr 4) iar imediat după au redenumit strada în Aleea Golfului, încercând în mod disperat să ascundă jaful.

Mai departe, ”opera” s-a concretizat prin întocmirea actelor în beneficiul comunei Agigea. Un an mai târziu, tot lotul a fost împărțit în șapte bucăți, scoase la ”împărțeală” către doritori. Astfel, Matei, de la Pescăria lui Matei, s-a văzut nevoit, în disperare de cauză, să ia în concesiune o bucată din terenul care îi aparținea de drept, pentru a-și putea desfășura activitatea până când lucrurile se vor tranșa în fața instanței. Sarda Fish SRL a primit concesiune doar pentru unul dintre cele șapte loturi.

Al doilea lot, a fost vândut la preț de garsonieră, unor apropiați ai primarului Cârjaliu, care au dezvoltat acolo restaurantul Goful Pescarilor. Celelalte loturi au fost scoase la vânzare, operațiune blocată pentru moment de mai multe plângeri penale depuse de proprietarii de drept ai terenului, firma Sarda Fish.

Despre această poveste însă, vom reveni, pe larg, în viitorul episod.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular