Mama lui Radu Mazăre: “N-am fost securistă! Lui Radu i se trage de la Portul Constanța”

După ce miercuri seară, Victoria Gabriela Mazăre, mama lui Radu Mazăre, a fost prezentă în studioul emisiunii Sinteza Zilei, de la Antena 3, în seara de joi, realizatorul Victor Ciutacu de la Romania TV, s-a prezentat personal în apartamentul familiei Mazăre din București, pentru a-i lua acesteia un interviu de 40 de minute.

Cu această ocazie, mama lui Radu Mazăre, a ținut să precizeze că toate problemele, anchetele și condamnările primite de fiul ei, se datorează faptului că, atunci când era primar, acesta a încercat să bage și mai mult Consiliul Local Constanța în acționariatul portului.

În plus, Victoria Mazăre a explicat că deși a lucrat în comerț exterior înainte de 1989, ea nu a avut legături cu Securitatea, și nici cu fostul partid comunist:

Am terminat facultatea de finanțe, credit, contabilitate. N-am lucrat însă în acest domeniu, decât două luni. Ulterior, având în vedere că soțul meu era plecat în Japonia, mi s-a sugerat să lucrez și eu în comerț exterior, ca să pot să-l însoțesc în aceste plecări, care durau ani de zile, ceea ce am și făcut.

Eu vorbeam perfect limba rusă, făcusem germana în liceu, și engleza în facultate. M-am încadrat la o întreprindere de comerț exterior. Mergeam la niște cursuri de specializare, unde învățam tehnică de comerț exterior.

N-am fost securistă. Nu știu de ce n-am fost, probabil că nu le-au plăcut ochii mei, sau faptul că aveam trei copii, ceva nu le-a plăcut, că n-am fost securistă. N-am fost nici măcar membră de partid.

O vreme am lucrat la o întreprindere de comerț exterior din domeniul energiei. M-am ocupat de hidro și de termo centrale, de echipamente. Am bătut Rusia, la 26 de ani, cu o valiză cu documente, cu acte, și am semnat contracte și am purtat tratative, eu, de una singură.

După o vreme, după ce s-au născut cei doi gemeni, m-am transferat într-un minister, unde am lucrat în direcția de comerț exterior, mulți ani, și de unde, după ce copiii mei au plecat, am început și eu din nou să plec la tratative. M-am ocupat foarte mult de industria lemnului. Vindeam doar mobilă, doar lemn prelucrat. Ministerul ăsta a avut multe ramuri de activitate” a povestit mama fostului primar Mazăre.

Miercuri seară la Antena 3, Victoria Gabriela Mazăre a explicat că răposatul Ștefan Mazăre, tatăl fraților Mazăre, a lucrat și el tot în comerțul exterior, fiind detașat, timp de doi ani în Japonia, pentru a superviza lucrările la cele două traulere comandate de statul român în 1962 șantierului naval din Osaka.

Pentru a afla mai multe despre tatăl lui Radu Mazăre vă invităm să citiți următorul material (click):

Constanța a fost condusă din umbră, ani de zile, de mama lui Radu Mazăre

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular