Home Blog Page 166

Marian Crușoveanu iese la atac: ”Toalete pentru elevi, nu festivaluri de sute de mii de euro”

0

Tânărul consilier județean liberal, Marian Crușoveanu, critică proiectele aflate pe ordinea de zi a CJC, considerând că există alte priorități ce trebuie finanțate, precum condiții decente pentru copii în mediul școlar sau investițiile în infrastructură.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Constanța de astăzi, 14 februarie a.c., au fost introduse spre aprobare, printre diverse alte proiecte, bugetele mai multor instituții locale finanțate de CJC.
Pe lista de investiții promovate de Consiliul Județean Constanța pentru instituțiile aflate în subordine am regăsit mașini de spălat în valoare de 22.000 E bucata (marca Miele fiind una exclusivistă, de lux) sau organizarea Festivalului Berii și a Festivalului Vinului Dobrogean, în valoare de 250.000 E.
Propunerea noastră, a consilierilor județeni ai Partidului Național Liberal, a fost aceea de prioritizare a finanțării altor proiecte, cu adevărat necesare și urgente pentru județul Constanța. Mă gândesc aici la proiectul „Nicio școală fără toalete” prin care propunem ca unitățile de învățământ să renunțe la vechile haznale din cauza cărora mulți copii au avut de suferit sau la promovarea unui proiect privind achiziționarea de incubatoare pentru Secția de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. De asemenea, Consiliul Județean Constanța ar putea demara un proiect privind întocmirea de cadastre pentru toate drumurile județene, peste 85% dintre drumurile județene neavând, la această dată, cadastru, atât de necesar pentru accesarea de fonduri europene!
Acestea sunt doar o mică parte din exemplele utilizării eficiente a fondurilor Consiliului Județean Constanța, irosite astăzi pe activități și proiecte care din păcate nu aduc niciun beneficiu concret și de durată locuitorilor județului Constanța.”, a declarat Marian Crușoveanu. 

„Menajeria de sticlă”, noutatea weekend-ului viitor la Teatrul de Stat Constanţa

0

 

MENAJERIA DE STICLĂ de Tennessee Williams a avut premiera la Teatrul de Stat Constanța (TSC) în primăvara anului 2015. Vineri, 16 februarie, la ora 19.00, spectacolul va fi reluat, oferind spectatorilor constănțeni prilejul de a se delecta cu o piesă ilustrativă pentru dramaturgia americană contemporană.

Pe scenă se vor afla patru dintre cei mai buni actori ai TSC, Nina Udrescu, Marian Adochiței, Lana Moscaliuc și Andrei Cantaragiu, într-un decor original şi ingenios conceput de Titus Ivan și în regia inspirată a Dianei Mititelu.

Încărcătura autobiografică a textului este mai mare decât în orice altă piesă a lui Tennessee Williams. Căci numele real al autorului este Thomas, același cu numele personajului interpretat de Marian Adochiței, al mamei sale este Amanda, ca al mamei din piesă, interpretată de Nina Udrescu, iar pe sora autorului, instabilă psihic, o chema Rose, care se dovedește a fi un fel de supranume al personajului Laura, interpretat de Lana Moscaliuc..

Sâmbătă, 17 februarie, la ora 19.00, spectatorii sunt aşteptaţi laCEA MAI FRUMOASĂ SOȚIE, un spectacol realizat de Mihai Constantin Ranin (regie, scenografie și ilustrație muzicală) dupăpiesa lui Eugène Labiche. Spectacolul oferit de TSC spectatorilor constănțeni este o comedie de situație din lumea burgheziei pariziene, în care intriga se țese în jurul unei preafrumoase femei, curtate de toți bărbații din jurul ei. Acest rol va fi jucat de Georgiana Rusu.

Vor mai urca pe scenă Liviu Manolache, Nicodim Ungureanu, Andrei Cantaragiu, Remus Archip, Andu Axente, Luiza Martinescu, Adrian Dumitrescu, Alexandru Iacov, Laura Crăciun, Diana Vieriu, Cosmin Mihale și Gelu Ciobanu.

MPO_1395

Duminică, 18 februarie, la ora 19.00, drama documentară JURNAL DE ROMÂNIA. CONSTANȚA va pune publicul constănțean față în față cu adevărul oraşului său.

Regizoarea Carmen Lidia Vidu, care este și autoarea textului, le face pe Mirela Pană, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Florina Stănculeț, Laura Iordan Adrian, Alina Manțu să vorbească despre ele însele, să se auto-interpreteze, iar confesiunile lor reprezintă răspunsurile la câteva întrebări pe care rareori ni le punem: Cât de mult ne influențează localitatea noastră și cât de mult influențăm noi comunitatea din care facem parte? Cum trăiește un artist? Cum simt ei, artiștii, orașul astăzi, unde trăiesc, din ce se hrănesc? Cum arată Constanța trăită/văzută prin ei?

Grafica şi editarea video sunt realizate de Cristina Baciu, iar scenografia şi costumele, de Lăcrămioara Dumitrașcu.

 

Poliția Locală a ecologizat faleza de la Poarta 5, cot la cot cu Polaris

0

În data de 14.02.2018 , polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală împreună cu reprezentanți ai societății de salubrizare SC Polaris S A au derulat o acțiune de ecologizare a falezei din zona Poarta 5 . Acțiunea a vizat îndepărtarea de pe domeniul public a gunoaielor menajere în special peturi și alte materiale reciclabile colectate de persoanele fără adăpost sau care răscolesc prin gunoi. Acțiuni similare se vor derula și în alte zone ale Municipiului Constanța, astfel  încât administrația publică locală să-și îndeplinească misiunea de a asigura curățenia orașului. Având în vedere campania “Acționează responsabil! Atitudinea ta contează! ” solicităm cetățenilor care întalnesc astfel de cazuri în care diverse persoane colectează peturi  ori deșeuri reciclabile  să se ne acorde sprijinul pentru identificarea lor sesizând Dispeceratul Poliției Locale Constanța 0241484205 , iar echipajele noastre vor interveni în regim de urgență. Pentru utilizatorii aplicației  whatsapp numărul de contact este 0799606142 cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul și directia de deplasare a acestora.

pol

UPDATE. A fost găsită. Vulpea polară a fugit de la Microrezervație

0

UPDATE. Vulpea a fost găsită în zona Casa de Cultură, cu ajutorul constănțenilor. E bine, sănătoasă, în drum spre căsuța ei din Microrezervație.

 

Azi noapte, una dintre vulpile polare rezidente a evadat din Microrezervația Constanta. Ultima dată a fost văzută în jurul orelor 05.30 în zona Dacia. Orice informație primită de la voi este prețioasă. E nepericuloasă, blândă dar bineînțeles speriată.

Dacă aveți informații puteți suna la nr de tel 0755348317

Valentin Vrabie recidivează. Viceprimarul Luminița Vlădescu și consilierul Narcis Ion, bruscați de primarul Medgidiei

0

S-a lăsat cu scandal, astăzi, în biroul primarului Medgidiei, Valentin Vrabie, acolo unde consilierul local PSD, Narcis Ion și viceprimarul Luminița Vlădescu, intraseră să lămurească diverse chestiuni legate de bugetul Medgidiei. Primarul Vrabie nu s-a obișnuit încă să fie chestionat pentru deciziile sale, așa că a reacționat violent și i-a înjurat pe musafirii nepoftiți, pentru ca mai apoi să-i împingă afară din birou și să trântească ușa în urma lor. Pentru a înțelege ce s-a întâmplat, am luat legătura cu Narcis Ion. Acesta ne-a povestit că a fost protagonistul unui eveniment reprobabil, pe care nu credea că-l va trăi în zilele noastre, în biroul unui primar de municipiu.

”Ce-ai căutat tu la Clubul Sportiv, escrocule?”

Astăzi, înainte să particip la ședințele de comisie ale Consiliului Local, am fost chemat de directorul Clubului Sportiv din Medgidia, pentru că făcusem mai multe sesizări privind neregulile ce se petrec acolo iar conducerea a dorit să-mi răspundă personal. După ce am terminat întâlnirea de acolo, am venit la Primărie, la comsie și pentru că am avut mai multe nelămuriri, am intrat la domnul primar să-i pun câteva întrebări. Din secunda în care m-a văzut, a început să mă înjure într-un mod de nereprodus, iar printre înjurături îmi tot reproșa vizita mea de la Clubul Sportiv, Mă tot întreba ”Ce-ai căutat tu la Clubul Sportiv măi escrocule?”. Acel club este în subordinea Consiliului Local, doar că de la începutul mandatului lui Valentin Vrabie, niciun buget sau vreo organigramă n-au ajuns pe la noi consilierii, totul fiind făcut la dispoziția directă a primarului, lucru complet incorect. Am indicii clare că acolo se întâmplă ilegalități și chiar dacă faptul că le cercetez supără primarul, voi continua să cer reglementarea situației acest club. Revenind la vizita din biroul lui Valentin Vrabie, am înțeles că nu are rost să accentuez scandalul, așa că am preferat să ies. Pe hol m-am întâlnit cu doamna Luminița Vlădescu, care a dorit să încerce și dânsa un dialog cu primarul, pentru a nu ajunge iar la circ în ședința de Consiliu Local. Din păcate, reintrați în birou, am avut parte de același tratament. Ne-a înjurat și ne-a bruscat, împingându-ne afară din birou, pe amândoi. Eu ca eu, dar să bruschezi o femeie, e de neconceput. După aceste evenimente am sunat la 112 și am povestit ce s-a întâmplat, iar în această seară am fost la Poliție și am dat o declarație referitor la comportamentul inadecvat al primarului”, ne-a povestit Narcis Ion.

Luminița Vlădescu: ”M-am obișnuit să fiu înjurată zilnic, dar nu credeam că ajungem aici”

Viceprimarul Medgidiei, Luminița Vlădescu, a confirmat cele întâmplate. Mai mult, spune că zilnic îl aude pe primar cum o înjură, atunci când se află cu diverși indivizi în birou. Chiar dacă spune că uneori are dorința de a-și da demisia și a pleca, acest gest i s-ar părea incorect față de oamenii care au votat-o.

”Eram în secretariat și am auzit discuții pe un ton ridicat. Am intervenit să văd ce se întâmplă, crezând că, femeie fiind, injuriile se vor opri. Nici n-am apucat să spun nimic, efectiv m-a luat pe sus și m-a aruncat afară din birou. Știam că e agresiv, m-am obișnuit să aud zilnic înjurături la adresa mea, dar nu credeam că se va ajunge aici. Era normal să discutăm problemele bugetului înainte de ședință, dar n-am avut cu cine. Mulțumesc lui Dumnezeu, nu știu cum am ieșit din biroul acela întreagă.”, ne-a declarat Luminița Vlădescu.

Narcis Ion, consilierul vocal care-l deranjează pe dictatorul Vrabie

Știm deja, Valentin Vrabie nu este la primul incident de acest fel. Undeva la începutul mandatului său de primar al orașului Medgidia a fost implicat într-un scandal, fiind acuzat că l-a lovit pe un consilier local din comuna Peștera, care punea prea multe întrebări despre activitatea recent încheiată acolo a fostului edil. Apoi, evident, mai sunt și celebrele înregistrări în care Valentin Vrabie înjură, timp de mai bine de o oră, la foc automat, un cetățean al orașului care și-a permis să-l critice.

Cât despre conflictul cu Luminița Vlădescu și Narcis Ion, acesta s-a propagat de-a lungul timpului, ostilitățile dintre cele două tabere fiind vizibile la fiecare ședință a Consiliului Local. În timp ce Vrabie vine din comuna Peștera, acolo unde absolut nimeni nu-i contesta deciziile, la Medgidia, ”dictatorul” s-a lovit de consilierii care-și permit să chestioneze orice mișcare anormală a edilului. Iar asta nu-i place lui Vrabie, care răbufnește violent aproape de fiecare dată.

Surse din cadrul Primăriei Medgidia susțin că atunci când polițiștii l-au întrebat pe primarul Valentin Vrabie ce s-a întâmplat, acesta a declarat: ”A fost o agresiune orală”. Ce-ar mai fi de comentat?

 

De ziua îndrăgostiților, poți face poze cu delfinii. Iată detaliile

0

Cu ocazia Zilei Îndrăgostiților , cuplurile și nu numai, pot face fotografii cu Ni-Ni si Chan-Chan vedetele Delfinariului din Constanța, dar și cu antrenorii lor. Pozele se vor realiza în afara bazinului, de un fotograf profesionist, fără a intra în contact cu mamiferele. Doritorii vor intra în posesia fotografiilor accesând pagina oficială de Facebook a Delfinariului Constanța. Evenimentul va începe la ora 11:40 și fotografiile se vor realiza pana la ora 14:30.

Claudiu Palaz cere destituirea prefectului de Constanța

0

Partidul Mișcarea Populară, prin președintele Claudiu-Iorga Palaz, a înștiințat instituțiile abilitate ale statului, respectiv Agenția Națională de Integritate și Ministerul Afacerilor Interne, asupra situației prefectului județului Constanța, Ioan Albu, care încalcă prevederile Legii 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului.

Astfel, așa cum reiese dintr-un articol publicat în presa locală, sus-numitul deține funcția de membru PSD și președinte al ”Departamentului pentru politici de mediu, agricultură şi dezvoltare rurală” din cadrul aceluiași partid.

Conform art. 17 din Legea 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, ”prefectul şi subprefectul nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice, potrivit legii, sub sancţiunea destituirii lor din funcţia publică”.

”Am solicitat dispunerea unui control și aplicarea măsurilor care se impun în cazul de față, considerând a fi ilegal ca reprezentantul Guvernului în teritoriu să facă parte dintr-un partid politic, oricare ar fi el. Nu am cerut lucruri imposibile, ci respectarea legii”, a declarat Claudiu Palaz.

Poliția Locală a adus ieri la bugetul local cam cât a adus NeverSea într-o zi de festival

0

 

În data de 12.02.2018, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pe raza municipiului Constanța, în scopul verificării prevederilor legale privind respectarea avizului program de funcționare emis de autoritatea publică locală, verificarea legalității executărilor de construcții, precum și pentru deconectarea de la instalația de încălzire centralizată .

În urma verificărilor efectuate s-au constatat următoarele :

  • Au fost aplicate un număr de 26 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 33.700 lei;

  • Pentru unsprezece agenți economici s-au dispus în funcție de fiecare caz în parte următoarele măsuri: obținerea avizului program de funcționare în termen de 30 de zile, suspendarea activității ori încadrarea în prevederile autorizației de funcționare și afișarea orarului de funcționare la punctul de lucru;

  • În ceea ce privește respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construire o persoană fizică a fost sancționată pentru obstrucționarea controlului, iar pentru alte trei persoane, polițiștii locali au dispus măsurile complementare de: oprire a lucrărilor de la comunicarea procesului verbal, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal;

  • Au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale dispunându-se ca măsura complementară împrejmuirea cu panouri aliniate și montarea de plasă de protecție;

  • Unei persoane fizice i s-a aplicat măsura desființării împrejmuirii nelegal executate în termen de 5 zile;

  • O persoană juridică a fost sancționată contravențional cu suma de 1500 lei și dispusă măsura complementară de obținere a acordului/avizului de intervenție în domeniul public în termen de 48 de ore;

  • Șase persoane au fost sancționate contravențional pentru deconectarea de la instalația de încălzire centralizată a consumatorului fără a deține aviz favorabil eliberat de instituția abilitată;

Aducem la cunoștință, că astfel de activități se vor derula zilnic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.

 

Poliția locală a pus gând rău căruțașilor din Constanța

0

Politistii locali din cadrul Directiei Generale Politia Locala Constanta  actioneaza atat din oficiu cat si la solicitarea cetatenilor pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale care vizeaza curatenia orasului, precum si pentru depistarea si sanctionarea conducatorilor de vehicule cu tractiune animala , care nu respecta prevederile legale in vigoare privind accesul si deplasarea acestora pe raza municipiului Constanta. Astfel, in perioada 09.02-13.02.2018, lucratorii institutiei au aplicat 6 sanctiuni contraventionale conducatorilor de vehicule cu tractiune animala cu dispunerea masurii de ridicare a atelajului in vederea imobilizarii si depozitarii intr-un loc special amenajat al administratiei publice locale si 12 sanctiuni contraventionale in valoare de 3800 pentru rascolirea gunoiului.Avand in vedere campania “Actioneaza responsabil! Atitudinea ta conteaza! ” solicitam cetatenilor care intalnesc vehicule cu tractiune animala sau vehicule trase/ impinse cu mana, folosite pentru manipularea deseurilor sa se ne acorde sprijinul pentru identificarea unor astfel de cazuri sesizand Dispeceratul Politiei Locale Constanta 0241484205 , iar echipajele noastre vor interveni in regim de urgenta. Pentru utilizatorii aplicatiei  whatsapp numarul de contact este 0799606142 cu rugamintea de a transmite fotografii cu ceea ce constata, locul si directia de deplasare a vehiculului respectiv. Numai impreuna putem asigura  un mediu sanatos in municipiul Constanta!

Vizitează Delfinariul! Iată programul

0

În luna februarie, programul Delfinariului este următorul:

REPREZENTAȚII:

Sâmbătă și Duminică: 12.00 și 15.00
Luni-Vineri: antrenamente 11.00 și 15.00

TARIFE

Adulți 12 lei
Elevi/Studenți 3 lei

Copii până la 7 ani gratuit

Tariful permite accesul la Delfinariu, Planetariu, Microrezervație și Păsări Exotice.

Poliția Locală mai activă decât Poliția Județeană? Iată acțiunile zilei de ieri

0

Politistii locali actioneaza atat din oficiu cat si la solicitarile cetatenilor pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale de apelare la mila publicului ori vagabondaj. Astfel, in data de 08.01.2018 in jurul orei 1 AM lucratorii au depistat un grup de minori lipsiti de ocrotirea parinteasca  care savarseau fapte antisociale in intersectia Bdul Lapusneanu cu Str.Soveja. Trei dintre minori care locuiau pe raza municipiului Constanta au fost plasati la domiciliu, iar parintilor le au fost aplicate sanctiuni contraventionale. Cel de al 4 lea minor  a fost insotit si predat Adapostulului de zi si de noapte pentru copii strazii.Minorii aveau varste cuprinse intre 12-16 ani.

In data de 09.08.2018 politistii locali  cu atributii in domeniu circulatiei pe drumurile publice si in domeniul mentinerii ordinii si linistii publice din cadrul Directiei Generale Politia Locala au desfasurat activitati de prevenire si control  care au avut ca scop depistarea si sanctionarea conducatorilor de vehicule cu tractiune animala, care nu respecta prevederile legale prinvind accesul si deplasarea acestora pe raza municipiului Constanta.Pana la ora 11 au fost aplicate 4 sanctiuni contraventionale si ridicate 4 atelaje in vederea imobilizarii acestora intr-un spatiu special amenajat al administratiei publice locale.Activitatea pe linia rutiera  face parte dintr o campanie care se va derula în mod prioritar si  zilnic.

La data de 08.02.2018 politistii locali cu atributii in domeniul ordinii si linistii publice au fost sesizati de o persoana pentru a interveni in zona Soveja , unde un grup de persoane de sex barbatesc s-au aflat sub influenta unor substante psihoactive si totodata ar fi suspecte de deposedarea unui telefon mobil a unei persoane varstnice care locuieste in zona. Polistii locali s au deplasat la fata locului si in momentul cand au ajuns acestia au fugit de la fata locului spre zona Tomis 3 fapt pentru care lucratorii DGPL au solicitat sprijin si altui echipaj in vederea depistarii celor doua persoane. In jurul orei 18.00 acestia au fost identificati si controlati corporal in conformitate cu procedura legala in vigoare. In urma controlului corporal au fost gasite 4 pliculete susceptibile care au fost sigilate si demarate actele procedurale sesizarii si predarii organelor competente

Poliția Locală face ordine în autobuzele RATC

0

În perioada 01.02.2018-08.02.2018, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice și în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală, în colaborare cu lucrători din cadrul Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța au acționat pentru asigurarea și menținerea unui climat de normalitate pe mijloacele de transport public de persoane.

Astfel, polițiștii locali au aplicat un număr de 1077 sancțiuni contravenționale în valoare de 105.050 lei, persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil ori celor care produceau disconfort.

Recomandăm persoanelor care se deplasează cu mijloacele de transport în comun să respecte dispozițiile polițiștilor locali, să se legitimeze sau să furnizeze date corecte, care să ducă la identificarea persoanei pentru a nu se ajunge la situații similare ca cea din data de 08.02.2018, când o persoană de sex feminin a fost condusă la sediul Poliției Locale în vederea stabilirii identitătii.

De asemenea, persoanei în cauză i-au fost aplicate două sancțiuni contravenționale una în cuantum de 100 de lei pentru lipsa titlului de călătorie valabil , iar cea de a doua în valoare de 300 lei pentru refuz de legitimare și furnizare de date eronate în mod repetat cu privire la identitatea sa.

 

Sub bagheta lui Horia Constantinescu, alianța PSD-PNL din Consiliul Local Costinești a vrut să treacă bugetul pe șest. PMP a cerut respectarea legii

Ședința ordinară a Consiliului Local Costinești s-a încheiat cu scandal. Alianța creată în jurul primarului Traian Cristea a încercat să supună la vot proiectul de  buget local pentru anul 2018, fără a respecta prevederile legale, existând obișnuința ca la Costinești nimeni să nu pună întrebări, iar votul să meargă pozitiv și pe repede înainte, legea fiind una singură: dorința primarului. Surprinzător, dirijorul alianței PSD-PNL din Primăria Costinești, care servește interesele primarului Traian Cristea, a fost directorul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, Horia Constantinescu, fost președinte al PSD Costinești, fost consilier local și fost așa zis dușman al primarului, pe care a ajuns să-l îndrăgească după alegerile locale din comună, deși inițial se jura că Traian Cristea este un veritabil cancer care trebuie extirpat din comunitatea costineșteană. Horia Constantinescu a învățat însă o lecție pe care o știu costineșteni de multă vreme, aceea că liberalul Traian Cristea are o relație specială cu social democrații, care au avut grijă ca niciodată să nu-i pună probleme în activitate. Ghimpele în care și-au rupt dinții prietenii din PSD și PNL a fost de această dată reprezentat de consilierii PMP, care au cerut ca bugetul local să fie supus la vot, numai cu respectarea tuturor prevederilor legale și numai după ce oamenii din Costinești îl pot studia și pot aduce propriile amendamente, fiind vorba în fond de banii lor.

Povestea unui buget care nu putea fi votat

Primarul Traian Cristea s-a bazat pe consilierii PSD, PNL și pe votul singurului consilier M10, un supus cunoscut al edilului, pentru a trece un buget local care nici măcar nu era finalizat, pentru că datele legate de sumele defalcate venite de la bugetul de stat nu ajunseseră încă la Primăria Costinești. În sală, în calitate de dirijor al oamenilor primarului s-a aflat Horia Constantinescu, care a intervenit de mai multe ori în discuție, deși ar fi trebuit să ceară dreptul la cuvânt. Mai mult decât atât, pe imagini se poate vedea cum Horia Constantinescu le șoptește la ureche, de mai multe ori, consilierilor, indicații despre ceea ce au de făcut. Modul acesta de a trata lucrurile este inadecvat și greșit. Un om de afaceri important al zonei NU ar trebui să aibă dreptul să șoptească la ureche consilierilor cum să voteze, la mijloc fiind o incompatibilitate clară. Domnul Horia Constantinescu ar fi trebuit să insiste pentru TRANSPARENȚĂ și pentru dreptul oamenilor de a avea acces la bugetul pe care-l dorea votat, situație prevăzută clar de legea 273/2006, o lege pe care consilierii se pregăteau s-o ignore complet. Ba chiar, într-un mod foarte amuzant, consilierul Ilie Vladu insista pe ideea că ”dacă până acum nu s-a afișat bugetul, de ce să începem de anul ăsta?”. Îi transmitem domnului Vladu că activitatea consiliului local trebuie să se desfășoare sub semnul legii, indiferent de ceea ce s-a întâmplat în trecut. Pentru aceasta, oamenii din Costinești ar trebui să fie invitați la o dezbatere publică și întrebați despre felul în care se vor cheltui banii lor, în opinia noastră simpla afișare a bugetului pe o ușă nefiind de ajuns. Singurii care s-au opus acestui heirupism și au cerut respectarea legii în sala de ședință, spre exasperarea celorlalți, au fost cei trei consilieri PMP și consilierul ce reprezintă PRU. Doar datorită încăpățânării cu care aceștia au susținut respectarea legii și ideea de transparență în cheltuirea banului public a făcut ca proiectul de buget să nu fie adoptat. De altfel aceștia au arătat că documentele referitoare la proiectul de buget le-au fost trimise doar cu câteva ore înainte, nefiind timp suficient pentru a le studia, fapt ce contravine din nou legii și care denotă faptul că la ședință se pregătea un matrapazlâc specific lui Traian Cristea, primarul care nici măcar nu binevoiește să participe la ședințe. Costineștenii știu foarte bine că după primele ore ale zilei nu te mai înțelegi cu primarul și știu și de ce, nu mai insistăm noi pe subiect, așa că nu e o surpriză lipsa acestuia de la ședințele de Consiliu Local. Revenind, discuțiile s-au încheiat așa cum s-au desfășurat. A fost supus la vot suspendarea ședinței, urmând ca aceasta să se reia la un termen ulterior, atunci când problemele semnalate de consilierii PMP și PRU vor fi remediate.

Viceprimarul Marin Băduică vrea să-și gireze șmecheriile cu votul Consiliului Local

Un alt proiect supus la vot, care surprinde, este legat de o achiziție publică, inițiator fiind viceprimarul Marin Băduică. Prin proiectul propus de acesta se dorește instalarea unui sistem wireless care să asigure internet zonei centrale a stațiunii Costinești. Unele voci din comună susțin că acesta ar fi un cadou oferit aceluiași Horia Constantinescu, care administrează prin familia sa plaja din stațiune și care și-ar transforma astfel afacerea într-una mai atractivă. Problema însă nu este acest zvon. Dacă domnul Horia Constantinescu și-ar dori niște wireless pe plajă, suntem siguri că și-ar putea permite liniștit să-l instaleze. Întrebarea este, de ce vrea Marin Băduică să treacă acest proiect prin votul consilierilor locali, când avem de-a face de fapt cu o achiziție publică, ce se poate face au atribuire directă, totul fiind astfel la îndemâna viceprimarului? Vă spunem noi de ce. Pentru că dacă peste câteva luni apare DNA-ul și-l întreabă pe viceprimar cum a ales firma care să instaleze acest wireless, acesta va răspunde ”nu eu, consilierii locali”. O poveste pe care a făcut-o și Nicușor Constantinescu în trecut, încercând să-și legitimeze mai multe șmecherii prin votul consilierilor. De altfel, știm deja și numele firmei pe care viceprimarul Marin Băduică își dorește s-o căpătuiască. Este vorba de firma RUN IT SRL din București, o firmă micuță, fără angajați și fără experiență în proiecte precum cel din Costinești. Deocamdată nu e foarte clar cum a ales Băduică această societate, pentru a-i băga în conturi peste 20.000 de euro din banii oamenilor din Costinești, viceprimarul având obligația să prezinte modul în care a ales-o și nu să încerce să arunce povestea pe umerii consilierilor.

Și, ca să înțelegeți că afacerea este una completamente dubioasă, vă spunem că am încercat să discutăm cu patronul firmei RUN IT SRL despre proiectul de la Costinești. Deși disponibil inițial, domnul Necșeriu a refuzat să mai răspundă atunci când l-am rugat să ne spună cum a ajuns să colaboreze cu Primăria Costinești. Oare de ce?

necseriu

 

 

 

Programul Delfinariului în luna februarie

0

În luna februarie, programul Delfinariului este următorul:

REPREZENTAȚII:

Sâmbătă și Duminică: 12.00 și 15.00
Luni-Vineri: antrenamente 11.00 și 15.00

TARIFE

Adulți 12 lei
Elevi/Studenți 3 lei

Copii până la 7 ani gratuit

Tariful permite accesul la Delfinariu, Planetariu, Microrezervație și Păsări Exotice.

Compania Van Oord tratată de autorități ca o regină, deși argumentele arată că n-ar trebui să mai fie primită la nicio licitație în România

Olanda și-a exprimat clar poziția legat de intrarea României în Schengen, opunându-se de fiecare dată acestui pas. Dacă am fi avut lideri mai ”bărbați”, poate am fi reacționat, ca stat, mai virulent la această opoziție a batavilor, nejustificată și pe alocuri chiar răutăcioasă. Autoritățile par să fi ales o altă cale, însă, și spunem asta judecând după felul în care companiile olandeze vin și câștigă licitații în România, fiind ajutate apoi, în cel mai pur stil românesc, cu suplimentări generoase de costuri dar și cu ochi închiși, atunci când olandezi își bat joc de firmele românești, obligate să le servească interesele, pe bani puțini sau, în unele cazuri pe degeaba. Pe olandezi nu-i deranjează să care milioane de euro din România, câștigați de cele mai multe ori într-un mod dubios, lăsând în urma lor firme românești ce nu și-au primit banii și riscă falimentul și totodată lucrări de proastă calitate. Îi deranjează însă că România vrea în Schengen. Ar cam fi timpul ca reprezentanții autorităților să pună punct acestei atitudini ipocrite și să taie în carne vie. Cazul Van Oord exemplifică poate cel mai bine această stare de fapt. O companie olandeză pe care statul român a acuzat-o de multe abuzuri și care chiar de curând a fost obligată printr-o decizie a instanței să-și plătească subcontractorii pe care uitase să-i remunereze pentru munca depusă.

Cum s-a adaptat Van Oord la realitatea românească. Influență cumpărată din prima zi de activitate

Compania Olandeză Van Oord a câștigat mai multe proiecte licitate de statul român prin companiile sale. Înainte însă de a se abona la sutele de milioane de euro oferite de români, olandezii au făcut două mutări strategice, menite să le asigure putere și influență în peisajul local.

În primul rând, au ales ca managerul de contracte din România să fie Marius Stamat. De profesie inginer, domnul cu pricina aducea prin prezența sa două avantaje majore. Unul dintre ele era faptul că familia lui se înșurubase foarte bine în gașca fostului primar Radu Mazăre, care controla tot ceea ce se întâmpla în zonă, la acea vreme. Soția lui Stamat a fost ani de zile șefa de la departamentul urbanism din Primăria lui Mazăre. Din acest punct de vedere, n-ar fi exclus ca gruparea Mazăre să-l fi impus pe Stamat pentru postul din care se împărțeau contractele olandezilor în România. Știm deja că unul dintre obiceiurile de afaceri obișnuite ale grupării consta în ”10 % la noi” sau ”ne angajezi omul nostru acolo și știe el ce-are de făcut”. Un alt avantaj consta în faptul că Marius Stamat era președintele Asociației Agenților și Brokerilor de Nave din România, poziție ce-i conferea multă putere și influență în Portul Constanța, ținta afacerilor companiei Van Oord.

A doua mutare prin care olandezii de la Van Oord și-au consolidat puterea și influența locală a fost închirierea unui sediu, chiar în buricul târgului constănțean. Clădirea în care Van Oord a simțit nevoia să-și desfășoare activitatea românească a fost închiriată chiar de la Maria Veriotti, cândva președinte de instanță, judecător cunoscut în urbea noastră, în prezent avocat. Ai zice că olandezii știau că vor avea probleme juridice grave și s-au asigurat încă de la început că au aproape un om influent pe această nișă. Lucrurile aveau să devină evidente în scurt timp, atunci când problemele au apărut iar doamna Veriotti a fost prezentă în sală la procesele companiei, deși nu i-a reprezentat direct în fața instanței.

Și au urmat abuzurile …

În 2010, compania Van Oord s-a înscris la licitația pentru prelungirea digului de nord din portul Constanța. Oferta depusă de olandezi arăta că aceștia vor lungi digul cu un kilometru, în 23 de luni, pentru frumoasa sumă de 99.940.852,15 euro. Au fost însă oferte mai bune, așa că au urmat nu mai puțin de trei ani de contestații și procese pentru a se stabili câștigătorul. Înțelegeți acum nevoia de influență în zona de justiție? Într-un final, cu doar câteva luni înainte ca banii europeni să fie pierduți, procesul s-a încheiat și Van Oord a fost declarată compania câștigătoare. Lucrurile nu s-au oprit însă aici. În 2013, un raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor arăta clar că firma olandeză a fost favorizată prin clauze introduse în contract care nu doar îmbogățeau compania dar totodată păgubeau grav statul român. Iată câteva din concluziile raportului:

** „Conducerea executivă a CN APM SA Constanţa a aprobat plata avansului prevăzut de acordul contractual nr. 3973/01.02.2013 în sumă de 52,4 milioane de lei, aproximativ 12,49 milioane de euro, către Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, fără respectarea legii şi a condiţiilor contractuale“.

** „Prin modificarea unor clauze din acordul contractual (…) în favoarea Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, acesta beneficiază de mărirea valorii contractului fără a fi respectate prevederile legale“.

** „Modificarea preţului contractului nr. 3974/01.02.2013 – «Servicii de consultanţă de supervizare a execuţiei lucrărilor aferente proiectului de finalizare a digului de larg din Portul Constanţa» – favorizează ofertantul câştigător Royal Haskoning cu suma de 1,2 milioane de lei, aproximativ 288.265 de euro“.

** „S-au modificat şi s-au adăugat, în defavoarea CN APM SA Constanţa, clauze contractuale obligatorii în acordul contractual 3973/01.02.2013 «Prelungirea digului de larg al Portului Constanţa», după desemnarea câştigătorului procedurii de achiziţie publică“.

Suplimentări și pretenții

Compania Van Oord a câștigat licitația pentru digul de nord oferind suma cea mai mică. Această situație trebuia corectată cumva, că doar nu se putea ca prietenii olandezi să iasă în pierdere. Astfel, în cel mai penal mod cu putință, costurile lucrărilor au fost suplimentate cu peste nouă milioane de euro. Nici această sumă nu a fost însă de-ajuns. Ziarul România Liberă scria anul trecut că olandezii au mai cerut încă 23 de milioane de euro pentru diverse lucrări.

Lucrările pentru prelungirea digului au fost finalizate în septembrie 2015. După un an, firma olandeză, prin Marius Stamat, a mai cerut printr-o notificare peste o sută de milioane lei, adică în jur de 23 milioane euro. Motivul? Van Oord a scos stabilopozi și blocuri evidate (din beton) din mare, lucrări pentru care a calculat daune, penalizări și despăgubiri. 

De exemplu, Stamat a solicitat plata a peste zece milioane euro pentru „costurile aferente de staționare” și „costurile aferente extinderii de timp”. La această sumă a calculat dobânzi și penalizări în valoare de cinci milioane lei. Alte 40 de milioane lei au fost cerute pentru plata unor lucrări necertificate de inginer. Pentru aceste costuri a mai solicitat și plata unor daune de 1,5 milioane lei. Alte câteva zeci de mii de euro au fost solicitate pentru îndepărtarea pietrelor din zona de tranziție a digului. În plus, a mai cerut plata a 3,9 milioane lei „reprezentând dobânda contractuală, și anume costuri de finanțare (…) pentru facturile plătite cu întârziere”.

Marius Stamat a spus pentru RL că Van Oord are dreptul la suta de milioane de lei: „Este o datorie a Administrației Porturilor Maritime pentru lucrările efectuate la digul de larg. Lucrările au apărut în timpul execuției și nu s-au plătit. În plus, Administrația a modificat pro-iectul în timpul execuției -lucrărilor, ceea ce a dus la niște întârzieri. Aceste lucrări sunt adiționale. Noi spunem că, în conformitate cu contractul și desfășurarea lucrărilor, suntem îndreptățiți să primim banii”, nota România Liberă.

Noua conducere a Portului Constanța n-a dorit însă să intre în acest joc ce s-ar lăsa cu siguranță cu ani grei de pușcărie, așa că a contestat aceste cereri de plată, urmând ca lucrurile să fie lămurite în fața judecătorilor. Avem așadar o plângere la DNA și procese cu conducerea Portului. Nu, lucrurile nu se opresc nici aici.

Subcontractorul Comprest și-a câștigat drepturile în fața instanței

Van Oord a câștigat, așa cum bine se știe și licitația prin care se dorea lărgirea plajelor din Mamaia și Eforie Nord. Un proiect de peste 175 de milioane de euro, pe care urma să-l demareze în asociere cu S.C.T București. Subcontractorul local pe care l-au ales pentru a ajuta la lucrări (într-un final a efectuat peste 75 % dintre ele) a fost societatea Comprest Util SRL. Pe parcurs însă, constănțenii s-au oprit de mai multe ori, pentru că S.C.T. București uita să plătească. A fost nevoie ca Van Oord să-și asume în scris faptul că va plăti în locul celor de la S.C.T dacă situația se va mai repeta. Chiar și așa, lucrările s-au terminat cu o lună înaintea termenului. Comprest și-a așteptat banii, pentru munca depusă, doar că n-au mai venit. S.C.T spunea că nu are, Van Oord spunea că a dat banii celor de la S.C.T (minciună demontată în instanță) și tot așa. Comprest Util n-a avut de ales decât să-și caute dreptatea în fața judecătorilor, pentru datoria de peste un milion de euro. Și, după mai mulți ani, instanța i-a dat dreptate, chiar zilele trecute.

31.01.2018

Ora estimata: 12:00
Complet: CFond13
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat,ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a debitoarei,ca neîntemeiată. Respinge excepţia inadmisibilităţii,ca neîntemeiată. Admite cererea de ordonanţă de plată. Ordonă debitoarei VAN OORD DREDGING AND MARINE CONTRACTORS BV-Sucursala Constanţa ca în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei să plătească creditoarei COMPREST UTIL SRL: – suma de 3.950.026,16 lei,reprezentând rest de plată aferent facturii seria COMPR nr 90198 din 16.11.2015 pentru lucrări de execuţie „epiuri Tomis Nord” din proiectul Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona Tomis Nord, – suma de 701.780,29 lei,reprezentând dobândă legală aferentă debitului principal,calculată de la data de 07.02.2016 până la data introducerii cererii, – suma reprezentând dobândă legală calculată în continuare,până la achitarea efectivă a debitului principal. Obligă debitorul la plata sumei de 450 lei către creditor,reprezentând cheltuieli de judecată-taxă judiciară de timbru şi onorariu notificare. Cu cerere în anulare în termen de 10 zile de la data comunicării. Pronunţată în şedinţă publică,31.01.2018.
Document: Hotarâre  172/2018  31.01.2018

O sentință executorie cu fondul. Van Oord trebuie să-și plătească partenerul de lucrări.

Să recapitulăm. Compania Van Oord este în acest moment cercetată într-un dosar penal, de către reprezentanții DNA. De asemenea, olandezii sunt parte în mai multe procese deschise de conducerea Portului Constanța, împotriva lor și de curând, datori cu peste un milion de euro partenerilor pe care a refuzat să-i plătească. Credem că acestea sunt motive mai mult decât suficiente ca olandezii să nu mai fie primiți la nicio licitație în România.

 

 

 

 

Programul Delfinariului în luna februarie

0

În luna februarie, programul Delfinariului este următorul:

REPREZENTAȚII:

Sâmbătă și Duminică: 12.00 și 15.00
Luni-Vineri: antrenamente 11.00 și 15.00

TARIFE

Adulți 12 lei
Elevi/Studenți 3 lei

Copii până la 7 ani gratuit

Tariful permite accesul la Delfinariu, Planetariu, Microrezervație și Păsări Exotice.