Olanda și-a exprimat clar poziția legat de intrarea României în Schengen, opunându-se de fiecare dată acestui pas. Dacă am fi avut lideri mai ”bărbați”, poate am fi reacționat, ca stat, mai virulent la această opoziție a batavilor, nejustificată și pe alocuri chiar răutăcioasă. Autoritățile par să fi ales o altă cale, însă, și spunem asta judecând după felul în care companiile olandeze vin și câștigă licitații în România, fiind ajutate apoi, în cel mai pur stil românesc, cu suplimentări generoase de costuri dar și cu ochi închiși, atunci când olandezi își bat joc de firmele românești, obligate să le servească interesele, pe bani puțini sau, în unele cazuri pe degeaba. Pe olandezi nu-i deranjează să care milioane de euro din România, câștigați de cele mai multe ori într-un mod dubios, lăsând în urma lor firme românești ce nu și-au primit banii și riscă falimentul și totodată lucrări de proastă calitate. Îi deranjează însă că România vrea în Schengen. Ar cam fi timpul ca reprezentanții autorităților să pună punct acestei atitudini ipocrite și să taie în carne vie. Cazul Van Oord exemplifică poate cel mai bine această stare de fapt. O companie olandeză pe care statul român a acuzat-o de multe abuzuri și care chiar de curând a fost obligată printr-o decizie a instanței să-și plătească subcontractorii pe care uitase să-i remunereze pentru munca depusă.

Cum s-a adaptat Van Oord la realitatea românească. Influență cumpărată din prima zi de activitate

Compania Olandeză Van Oord a câștigat mai multe proiecte licitate de statul român prin companiile sale. Înainte însă de a se abona la sutele de milioane de euro oferite de români, olandezii au făcut două mutări strategice, menite să le asigure putere și influență în peisajul local.

În primul rând, au ales ca managerul de contracte din România să fie Marius Stamat. De profesie inginer, domnul cu pricina aducea prin prezența sa două avantaje majore. Unul dintre ele era faptul că familia lui se înșurubase foarte bine în gașca fostului primar Radu Mazăre, care controla tot ceea ce se întâmpla în zonă, la acea vreme. Soția lui Stamat a fost ani de zile șefa de la departamentul urbanism din Primăria lui Mazăre. Din acest punct de vedere, n-ar fi exclus ca gruparea Mazăre să-l fi impus pe Stamat pentru postul din care se împărțeau contractele olandezilor în România. Știm deja că unul dintre obiceiurile de afaceri obișnuite ale grupării consta în ”10 % la noi” sau ”ne angajezi omul nostru acolo și știe el ce-are de făcut”. Un alt avantaj consta în faptul că Marius Stamat era președintele Asociației Agenților și Brokerilor de Nave din România, poziție ce-i conferea multă putere și influență în Portul Constanța, ținta afacerilor companiei Van Oord.

A doua mutare prin care olandezii de la Van Oord și-au consolidat puterea și influența locală a fost închirierea unui sediu, chiar în buricul târgului constănțean. Clădirea în care Van Oord a simțit nevoia să-și desfășoare activitatea românească a fost închiriată chiar de la Maria Veriotti, cândva președinte de instanță, judecător cunoscut în urbea noastră, în prezent avocat. Ai zice că olandezii știau că vor avea probleme juridice grave și s-au asigurat încă de la început că au aproape un om influent pe această nișă. Lucrurile aveau să devină evidente în scurt timp, atunci când problemele au apărut iar doamna Veriotti a fost prezentă în sală la procesele companiei, deși nu i-a reprezentat direct în fața instanței.

Și au urmat abuzurile …

În 2010, compania Van Oord s-a înscris la licitația pentru prelungirea digului de nord din portul Constanța. Oferta depusă de olandezi arăta că aceștia vor lungi digul cu un kilometru, în 23 de luni, pentru frumoasa sumă de 99.940.852,15 euro. Au fost însă oferte mai bune, așa că au urmat nu mai puțin de trei ani de contestații și procese pentru a se stabili câștigătorul. Înțelegeți acum nevoia de influență în zona de justiție? Într-un final, cu doar câteva luni înainte ca banii europeni să fie pierduți, procesul s-a încheiat și Van Oord a fost declarată compania câștigătoare. Lucrurile nu s-au oprit însă aici. În 2013, un raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor arăta clar că firma olandeză a fost favorizată prin clauze introduse în contract care nu doar îmbogățeau compania dar totodată păgubeau grav statul român. Iată câteva din concluziile raportului:

** „Conducerea executivă a CN APM SA Constanţa a aprobat plata avansului prevăzut de acordul contractual nr. 3973/01.02.2013 în sumă de 52,4 milioane de lei, aproximativ 12,49 milioane de euro, către Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, fără respectarea legii şi a condiţiilor contractuale“.

** „Prin modificarea unor clauze din acordul contractual (…) în favoarea Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, acesta beneficiază de mărirea valorii contractului fără a fi respectate prevederile legale“.

** „Modificarea preţului contractului nr. 3974/01.02.2013 – «Servicii de consultanţă de supervizare a execuţiei lucrărilor aferente proiectului de finalizare a digului de larg din Portul Constanţa» – favorizează ofertantul câştigător Royal Haskoning cu suma de 1,2 milioane de lei, aproximativ 288.265 de euro“.

** „S-au modificat şi s-au adăugat, în defavoarea CN APM SA Constanţa, clauze contractuale obligatorii în acordul contractual 3973/01.02.2013 «Prelungirea digului de larg al Portului Constanţa», după desemnarea câştigătorului procedurii de achiziţie publică“.

Suplimentări și pretenții

Compania Van Oord a câștigat licitația pentru digul de nord oferind suma cea mai mică. Această situație trebuia corectată cumva, că doar nu se putea ca prietenii olandezi să iasă în pierdere. Astfel, în cel mai penal mod cu putință, costurile lucrărilor au fost suplimentate cu peste nouă milioane de euro. Nici această sumă nu a fost însă de-ajuns. Ziarul România Liberă scria anul trecut că olandezii au mai cerut încă 23 de milioane de euro pentru diverse lucrări.

Lucrările pentru prelungirea digului au fost finalizate în septembrie 2015. După un an, firma olandeză, prin Marius Stamat, a mai cerut printr-o notificare peste o sută de milioane lei, adică în jur de 23 milioane euro. Motivul? Van Oord a scos stabilopozi și blocuri evidate (din beton) din mare, lucrări pentru care a calculat daune, penalizări și despăgubiri. 

De exemplu, Stamat a solicitat plata a peste zece milioane euro pentru „costurile aferente de staționare” și „costurile aferente extinderii de timp”. La această sumă a calculat dobânzi și penalizări în valoare de cinci milioane lei. Alte 40 de milioane lei au fost cerute pentru plata unor lucrări necertificate de inginer. Pentru aceste costuri a mai solicitat și plata unor daune de 1,5 milioane lei. Alte câteva zeci de mii de euro au fost solicitate pentru îndepărtarea pietrelor din zona de tranziție a digului. În plus, a mai cerut plata a 3,9 milioane lei „reprezentând dobânda contractuală, și anume costuri de finanțare (…) pentru facturile plătite cu întârziere”.

Marius Stamat a spus pentru RL că Van Oord are dreptul la suta de milioane de lei: „Este o datorie a Administrației Porturilor Maritime pentru lucrările efectuate la digul de larg. Lucrările au apărut în timpul execuției și nu s-au plătit. În plus, Administrația a modificat pro-iectul în timpul execuției -lucrărilor, ceea ce a dus la niște întârzieri. Aceste lucrări sunt adiționale. Noi spunem că, în conformitate cu contractul și desfășurarea lucrărilor, suntem îndreptățiți să primim banii”, nota România Liberă.

Noua conducere a Portului Constanța n-a dorit însă să intre în acest joc ce s-ar lăsa cu siguranță cu ani grei de pușcărie, așa că a contestat aceste cereri de plată, urmând ca lucrurile să fie lămurite în fața judecătorilor. Avem așadar o plângere la DNA și procese cu conducerea Portului. Nu, lucrurile nu se opresc nici aici.

Subcontractorul Comprest și-a câștigat drepturile în fața instanței

Van Oord a câștigat, așa cum bine se știe și licitația prin care se dorea lărgirea plajelor din Mamaia și Eforie Nord. Un proiect de peste 175 de milioane de euro, pe care urma să-l demareze în asociere cu S.C.T București. Subcontractorul local pe care l-au ales pentru a ajuta la lucrări (într-un final a efectuat peste 75 % dintre ele) a fost societatea Comprest Util SRL. Pe parcurs însă, constănțenii s-au oprit de mai multe ori, pentru că S.C.T. București uita să plătească. A fost nevoie ca Van Oord să-și asume în scris faptul că va plăti în locul celor de la S.C.T dacă situația se va mai repeta. Chiar și așa, lucrările s-au terminat cu o lună înaintea termenului. Comprest și-a așteptat banii, pentru munca depusă, doar că n-au mai venit. S.C.T spunea că nu are, Van Oord spunea că a dat banii celor de la S.C.T (minciună demontată în instanță) și tot așa. Comprest Util n-a avut de ales decât să-și caute dreptatea în fața judecătorilor, pentru datoria de peste un milion de euro. Și, după mai mulți ani, instanța i-a dat dreptate, chiar zilele trecute.

O sentință executorie cu fondul. Van Oord trebuie să-și plătească partenerul de lucrări.

Să recapitulăm. Compania Van Oord este în acest moment cercetată într-un dosar penal, de către reprezentanții DNA. De asemenea, olandezii sunt parte în mai multe procese deschise de conducerea Portului Constanța, împotriva lor și de curând, datori cu peste un milion de euro partenerilor pe care a refuzat să-i plătească. Credem că acestea sunt motive mai mult decât suficiente ca olandezii să nu mai fie primiți la nicio licitație în România.

Ați văzut, desigur, unii în imagini, unii chiar de la fața locului, plajele lărgite din Constanța. Lucrările au fost prezentate ca un mare succes al companiei olandeze Van Oord, dar în realitate ascund o multitudine de nereguli și de subcontractori pe care marele consorțiu internațional a uitat efectiv să-i mai plătească. Pentru că, nu-i așa, e simplu să te dai marele protector al unei Europe în care hoții de români nu au loc, în timp ce una dintre marile companii ale țării tale dă țeapă constructorilor români, care au acceptat cu bună credință să-i facă treaba.

Scurt istoric. Cum și-a țepuit Van Oord partenerii, fără jenă

Povestea conflictului deschis între compania olandeză și subcontractorii români a mai fost scrisă. Facem un scurt istoric, pentru cei nefamiliarizați cu toată istoria.

Comprest Util SRL a fost cooptată în cadrul proiectului de extindere a plajelor Tomis Nord şi Tomis Centru, prin îndiguiri şi înnisipări artificiale, pe 8 noiembrie 2013, când societatea a semnat contractele de furnizare de materiale cu punere în operă nr. 14 şi 15, cu SCT Bucureşti SA (parte a Consorţiului Van Oord – SCTB). Dincolo de rolul formal atribuit, de furnizor de materiale, Comprest Util a executat, de fapt, lucrări specifice subantreprizei. 75% din digurile de mal au fost realizate de firma constănţeană. De-a lungul celor peste doi ani de execuţie a lucrărilor, deşi prestaţiile Comprest Util erau prompte şi de înaltă calitate tehnică (certificată, ca atare, de un prestigios institut din Franţa) şi deşi statul român deconta la timp etapele încheiate în cadrul proiectului de extindere a plajelor, societatea locală era amânată la plată, dusă cu vorba şi trasă în piept. Principalul responsabil pentru această stare de fapt era SCT Bucureşti SA, contractorul direct al serviciilor Comprest Util. La un moment dat, pe fondul unei conduite similare, compania condusă de Horia Simu a intrat în procedură de insolvenţă, la cererea altor firme amânate la plată şi ţepuite fără scrupule. În acest context, petrecut la finele anului 2014, Comprest Util a cerut garanţii ferme cu privire la plata materialelor furnizate şi puse în operă, oprind temporar lucrările de la diguri. Incidentul a produs panică la cel mai înalt nivel al Companiei Naţionale Apele Române, întrucât întârzierea lucrărilor ar fi putut conduce la pierderea finanţării europene din care a fost susţinută această operă magnifică de extindere a plajelor. Pentru a întâmpina aceste consecinţe dezastruoase, Compania a mediat conflictul părţilor şi a impus găsirea unei soluţii.

În linii mari, soluţia a constat în adoptarea unui Acord Tripartit, pe 27 ianuarie 2015, între Van Oord, SCTB şi Comprest Util, a Actului Adiţional nr. 15 la Contractul de Consorţiu dintre Van Oord şi SCTB şi a Actului Adiţional nr. 2569 din 10 decembrie 2015 la cele două contracte dintre SCTB şi Comprest Util. Potrivit documentelor mai sus menţionate, plăţile materialelor furnizate şi puse în operă de Comprest Util cădeau în sarcina directă a Van Oord. În mod concret, firma constănţeană continua să factureze materialele către contractorul ei direct SCTB, care la rândul său întocmea instrucţionări de plată către Van Oord. Cercul se închidea, după ce olandezii achitau instrucţionările către furnizorul local, constănţean. O prevedere expresă din Acordul Tripartit stipula că Van Oord devenea proprietarul pietrei puse în operă abia după efectuarea plăţilor aferente către Comprest Util. Pe 29 decembrie 2015, olandezii mai aveau de plată 3.950.026,16 lei către Comprest Util. (Ordinea.ro)

În sala de judecată se întâmplă lucruri ciudate

Ca ultimă soluție, Comprest Util SRL și-a căutat dreptatea în fața instanței, acolo unde a deschis mai multe acțiuni pentru a-și recupera banii de la compania olandeză. Care companie a încercat, de-alungul procesului, să se apere, spunând, printre altele, că a virat banii în contul asociatului SCT București și că de-acolo ar trebui Comprest să-și recupereze datoria.

Numai că minciuna a fost devoalată de faptul că, la scurt timp după ce Comprest a cerut în fața instanței insolvența companiei Van Oord, același lucru l-a făcut și S.C.T București, care a arătat cu documente că se poate înscrie în hora firmelor țepuite de olandezi.

Procesul a ajuns în prezent la finalul primei părți, instanța urmând să se pronunțe pe fondul cauzei. Ne-am aflat și noi în sală la ultima ședință de judecată, acolo unde am asistat la prezența în sală a două personaje obișnuite ale articolelor noastre, atunci când scriem despre pățaniile grupului de firme Somaco – Comprest.

În timp ce asistam la proces, ultimul de pe ordinea de zi a instanței, în sală a intrat Maria Veriotti. Cândva judecător, chiar președinte al secției comerciale și contencios administrativ al Curții de Apel, acum avocat, doamna în cauză nu este deloc străină de compania olandeză Van Oord, căreia i-a pus la dispoziție, prin chirie, o clădire pe care o deține, pe perioada în care olandezii și-au desfășurat activitatea în Constanța. Curios, nu-i așa, cum olandezii au folosit exact clădirea unui fost judecător pentru birouri. Ai spune că știau că urmează să aibă probleme în justiție și aveau nevoie de influența cuiva care cunoaște bine sistemul judiciar din interior. Totuși, în afară de relația de afaceri cu Van Oord, doamna Maria Veriotti nu are nicio legătură cu cazul, în acest caz întrebarea fiind cât se poate de legitimă, ce căuta doamna în sala de judecată?

Și, în timp ce ne miram de prezența doamnei în sală, la fața locului a apărut și celebrul avocat Ionel Hasotti. Repetăm, era ultima cauză pe ordinea de zi, nu exista posibilitatea ca musafirii surpriză să fie acolo pentru altă poveste. Teoretic, Ionel Hasotti nu are nici cea mai mică legătură cu disputa dintre Comprest și Van Oord. Am putea explica prezența în sală a avocatului doar prin faptul că acesta e implicat în mai multe procese cu grupul de firme Somaco și urmărește atent să vadă ce face ”dușmanul” său, eventual chiar să-i facă un semn discret judecătorului?

Speculăm, desigur, până una alta, prezența în sală a celor doi e complet nejustificată și poate ridică reale semne de întrebare. Cel mai probabil lucrurile se vor lămuri odată cu sentința pe care o va da judecătorul. Vom reveni.