Home Blog Page 174

Tarife modice la Delfinariu

0

Începând cu prima zi a lunii octombrie, prețurile practicate de CMSN Constanța, pentru Delfinariu, Planetariu și Acvariu, se reduc. În imaginea alăturată puteți vedea noile tarife, valabile până în luna mai a anului viitor.

tarife

Atitudine moale a Curții de Conturi la Primăria Năvodari. Ilegalitățile din cazul SOMACO au fost scoase la vedere dar pedepsele ferme lipsesc deocamdată

0

Hățișul administrației locale, jungla prin care se strecoară banii publici, uneori în folosul comunității, de cele mai multe ori nu, ar trebui să aibă în instituțiile de control arbitri serioși, care să nu permită derapaje, abuzuri, hoții. Din nefericire, banii publici sunt cheltuiți prostește de către aleșii locali, de cele mai multe ori instituțiile abilitate să schimbe lucrurile fiind părtașe tacit la acest veritabil furt.

Instituția care ar trebui să le sufle în ceafă aleșilor ce decid la un moment dat să sifoneze banul public, ar trebui să fie Curtea de Conturi. Înainte de orice altă instituție, inspectorii Curții de Conturi verifică felul în care sunt cheltuiți banii publici, remediind derapajele și sesizând organele penale, atunci când situațiile sunt grave. Cel puțin așa ar trebui să fie, pentru că realitatea zilelor noastre nu ne amintește vreun caz în care un primar să fie trimis la pușcărie în urma unui raport al Curții De Conturi, în județul Constanța.

Asta deși avem cazul fostului primar de la Peștera care a uitat să încaseze milioane de euro de la firmele de eoliene, a împărțit contracte în sume mai mici pentru a nu face licitații sau pur și simplu a cheltuit banii de investiții pe doi ani, aruncându-i pe beculețe.

Sau avem cazul SOMACO, devenit celebru deja în toată țara pentru taxa aberantă de două milioane de euro pe care a impus-o fostul primar din Năvodari, unui agent economic, care a refuzat să-l șpăguiască. Deși povestea se desfășoară deja de mulți ani încoace, abia de curând Curtea de Conturi a decis să analizeze situația și să ia măsuri.

Scurt istoric. Matei impune la Năvodari cea mai mare taxă din România

În luna august a anului 2016, cotidianul Evenimentul Zilei detalia foarte succint cazul SOMACO. ” În anul 2007, omul de afaceri constănțean Grigore Comănescu, prin firma sa Somaco Construct SRL Constanța, se pregătea să construiască un complex turistic de patru stele, la Năvodari, pe malul lacului Siutghiol. Compania tocmai cumpărase, de la o persoană fizică, un teren de 8.059 de metri pătrați. Plătise pentru el 1.300.000 de euro. La începutul lunii mai a anului 2007, s-a produs o viitură pe Siutghiol. Urgia a afectat malul lacului, aflat atunci în administrarea Apelor Române. Iar apa s-a infiltrat până în zona fundațiilor de vile, care se aflau pe teren. Îngrijorat, Grigore Comănescu a cerut acordul Apelor Române să consolideze malul, care arăta ca o mlaștină infectă. Iar șefii Apelor i l-au dat, pe 23 mai 2007, cu încântare, căci lucrarea urma să se facă din banii agentului economic. În 2010, când societatea a inaugurat complexul turistic, numit Verona, malul lacului era deja consolidat cu pat de piatră și un strat uniform de nisip. Arăta și arată ca o plajă naturală. Numai că, pe 14 august 2012, Primăria Năvodari a emis pe numele societății o decizie de impunere fiscală, fără număr de înregistrare, de două milioane de euro. Suma a fost pretinsă cu titlul de „taxă zilnică pentru utilizarea temporară a locurilor publice, pentru depozitarea de materiale”. Primăria aprecia că malul de lac – în suprafață de 4.646 de metri pătrați – fusese utilizat zilnic de Somaco pentru depozitarea temporară de materiale de construcții. Taxa era calculată din anul 2010, însă orașul Năvodari își întabulase dreptul provizoriu de proprietate asupra terenului, în 2012, înglobând în proprietatea sa și zona de protecție a lacului, de cinci metri de la țărm, care prin lege este proprietatea publică, inalienabilă și imprescriptibilă a statului.

Grigore Comănescu a contestat decizia de impunere fiscală la Curtea de Apel Constanța. Iar Curtea i-a dat dreptate, anulând taxa fără egal în lume. Un expert neutru, numit de instanță, în persoana inginerei Carmen Chera, a atestat că nu s-au depozitat materiale de construcții pe teren. „În sens tehnic, depozitele se definesc ca grămezi neconsolidate de materiale. (…) Materialele identificate în infrastructura terenului în litigiu nu se aflau depozitate pe teren, ci intrau în componența lucrărilor de consolidare a terenului”, spunea expertul neutru. Totodată, un expert- parte angajat de Primăria Năvodari, pe numele său Vasile Moldovanu, a depus la instanță o opinie personală, în care arăta că: „terenul a fost și este ocupat cu un depozit de piatră spartă și de nisip constituit într-o platformă”. Instanța de fond n-a reținut această aberație logică, oarecum similară cu a spune, de pildă, că o stradă este un depozit de asfalt. Primăria Năvodari a declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Iar instanța supremă a reținut că pe terenul în litigiu au fost depozitate materiale: „astfel cum rezultă din concluziile raportului întocmit în cauză de expertul Moldovanu”. Desigur, Moldovanu a opinat că pe teren se depozitase o platformă. El putea să opineze orice, inclusiv că cercul e pătrat. Dar nu el era expert în cauză, ci Carmen Chera, care atestase exact contrariul. În mod cert, la mijloc este o confuzie uluitoare, cum rar s-a mai văzut chiar și în justiția românească. În baza acestei erori materiale, pe 19 mai 2015, Înalta Curte a admis recursul Primăriei Năvodari. Mai departe, Primăria a instituit ipotecă legală asupra complexului turistic – compus din opt vile și terenul aferent – și poprire pe conturile bancare ale firmei. Între timp, accesoriile au adus debitul la valoarea astronomică de patru milioane de euro”, notează evz.ro.

Subiectul a fost detaliat de asemenea și de postul B1 Tv, în celebra rubrică ”Dosar de politician”, acolo unde jurnalistul Silviu Mânăstire descrie în detaliu practicile prin care primarul Nicolae Matei distrugea oamenii de afaceri care nu-l serveau cu șpăgi grase.

Curtea de Conturi nu are curaj să ia măsuri ferme

La sfârșitul lunii octombrie, anul curent, Curtea de Conturi sosește în control la Primăria Năvodari, acolo unde constată nu mai puțin de 11 abateri grave. Taxe neîncasate, abateri în contabilitate, terenuri concesionate aiurea, firme care funcționau fără autorizație, impozite nestabilite corect, tot ce vrei și ce nu vrei a descoperit Curtea de Conturi la Primăria Năvodari, acolo unde pare că principala grijă a administrației locale a fost să execute firma Somaco, de care s-au ținut scai, chiar și după plecarea lui Nicolae Matei.

Cazul SOMACO nu lipsește din raportul Curții de Conturi, care constată, negru pe alb, că Primăria Năvodari nu a procedat legal în momentul în care a intabulat terenul pe care a impus firmei SOMACO o taxă de două milioane de euro.

somaco

Cu toate acestea, Curtea de Conturi nu are curaj să ia măsuri concrete în acest caz ci preferă să arunce cartoful fierbinte în curtea Primăriei, căreia îi cere să reevalueze cazul Somaco și să ia măsurile necesare. Adică, după ce au comis un abuz fantastic, cerând două milioane de euro de la un agent economic pentru că acesta a consolidat un teren cu bani proprii, Primăria ar trebui acum să facă o comisie și să spună ”ne scuzați, am greșit”. Ca-n filmele cu proști. Sau ca un arbitru care vede faultul în careu dar așteaptă ca vinovatul să-și dea singur cartonașul roșu, așa se comportă inspectorii Curții de Conturi în acest caz. Mai mult, pentru ca amuzamentul să fie complet, Curtea de Conturi recomandă Primăriei Năvodari ca alături de specialiștii ABADL Constanța să verifice stadiul de eroziune al malului din zona respectivă și să ia măsuri pentru comabterea acestui fenomen. Adică exact ce-a făcut patronul SOMACO cu propriile resurse, faptă pentru care e pedepsit acum cu cea mai mare ”amendă” inventată vreodată de o Primărie.

masuri

Așadar, patronul firmei SOMACO trăiește un DEJA VU incredibil. După ce în urmă cu puțin timp judecătorii stabileau că situația retrocedării carierei pe care o deține la Sibioara trebuie reevaluată dar au angajat aceiași experți care abuzaseră în prima fază a procesului, Grigore Comănescu asistă acum la partea a doua a șaradei, momentul în care Curtea de Conturi constată că Primăria Năvodari a greșit dar îi cere acesteia să-și recunoască singură greșeala și eventual pedeapsa.

7500 de lei încasează lunar inspectorul Curții de Conturi care a semnat decizia impusă Primăriei Năvodari. Ne întrebăm pentru ce?

Vom reveni.

Peste două mii de constănțeni au ales Delfinariul de Ziua Dobrogei

0

În ziua de 14 noiembrie, la Delfinariu, Acvariu, Planetariu și Microrezervație intrarea este gratuită, cu ocazia Zilei Dobrogei. Decizia a fost luată de conducerea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, la rugămintea președintelui Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu. În cazul în care va exista un număr mare de solicitări, reprezentațiile la Delfinariu vor fi suplimentate. Se celebrează astfel 139 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă. Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile.

Așa suna invitația conducerii CMSN către locuitorii Constanței, care n-au ezitat să profite de gratuitatea oferită și să vină în număr mare la spectacolele oferite de delfinii Ni Ni și Chen Chen. Conform cifrelor oficiale, peste 1500 de constănțeni au asistat la spectacole, aproape 2000 au ales să viziteze MicroDelta în timp ce 500 de constănțeni au fost în vizită la Acvariu.

Un adevărat succes, ținând cont că Ziua Dobrogei a fost o zi de muncă obișnuită pentru constănțeni. Le reamintim constănțenilor că în această perioadă prețurile de acces sunt foarte mici. În imaginea următoare puteți vedea detalii despre program și tarife.

tarife

Două străzi din Cernavodă, fără apă, câteva ore

0
Pentru inlocuirea unui tronson din conducta de distributie apa cu diametrul de 100 mm, de la intersectia strazilor Mihai Eminescu cu Cuza Voda din orasul Cernavoda, SC RAJA SA este nevoita sa intrerupa apa potabila astazi, 14 noiembrie 2017, in intervalul orar 10,30 – 16,30.
Sunt afectati consumatorii de pe strazile Mihai Eminescu, Cuza Voda si Crisani.
 Ne cerem scuze fata de consumatorii afectati de  aceste lucrari si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea reparatiilor si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.

 

Mâine, fără plată la Delfinariu, Planetariu, Acvariu și Microdeltă

0

Mâine, 14 noiembrie, la Delfinariu, Acvariu, Planetariu și Microrezervație intrarea este gratuită, cu ocazia Zilei Dobrogei.

Decizia a fost luată de conducerea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, la rugămintea președintelui Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

În cazul în care va exista un număr mare de solicitări, reprezentațiile  vor fi suplimentate.

Se celebrează astfel 139 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă.

Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile.

Tarife modice la Microdeltă

0

Începând cu prima zi a lunii octombrie, prețurile practicate de CMSN Constanța, pentru Delfinariu, Planetariu și Acvariu, se reduc. În imaginea alăturată puteți vedea noile tarife, valabile până în luna mai a anului viitor.

tarife

Aurel Presură, noul director RAJA și-a prezentat strategia. Consolidare, dezvoltare și proiecte de 60 milioane euro

0

Noul director RAJA, Aurel Presură, a organizat o conferință de presă, pentru a prezenta strategia sub semnul căreia se va desfășura activitatea instituției, pe termen mediu și lung.

Asistat de mai mulți primari din județul Constanța dar și de președintele Consiliului Județean, Aurel Presură a explicat că în perioada 1998 – 2016, SC RAJA SA a reușit să implementeze 4 mari proiecte cu finanțare europeană, cu o valoare totală de aproximativ 400 milioane euro.

Prin amabilitatea conducerii RAJA, putem să vă prezentăm detaliat programele implementate, investițiile făcute și mai ales utilitatea acestora.

1.1 MUDP II (Programul de Dezvoltare a Utilităţilor Municipale) – derulat în perioada 1998 – 2002, proiectul a avut o valoare de 38 milioane USD.

Obiective:

Reabilitarea reţelei de alimentare cu apă în judeţul Constanţa, monitorizare şi contorizare pentru consum;

Reabilitarea staţiei de pompare “Călăraşi”, a staţiei de tratare şi a rezervoarelor de înmagazinare;

Reabilitarea reţelei de canalizare în judeţul Constanţa şi a staţiei de epurare Constanţa Sud.

1.2 LSIF (Realizarea Infrastructurii pe Scară Largă) – derulat în perioada 2001 – 2002, cu o valoare de 4 milioane Euro.

Obiective:

Reabilitarea Liniei nămolului din cadrul staţiei de epurare Mangalia

Alinierea la standardele europene de mediu

1.3 ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Pre-aderare) – derulat în perioada 2002 – 2010, cu o valoare de 73 milioane Euro

Obiective:

Reabilitarea şi extinderea staţiei de epurare Constanţa Nord

Conducte de descărcare în mare aferente staţiilor de epurare Constanţa Nord şi Eforie Sud

Reabilitarea staţiilor de pompare ape uzate şi a reţelei de canalizare în Constanţa

Extinderea Staţiei de epurare Eforie Sud

1.4 Programul Operational Sectorial Mediu (POS Mediu) – derulat în perioada 2010 – 2016, cu o valoare de 289 milioane Euro.

În cadrul POS Mediu au fost implementate 5 mari proiecte:

Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare în regiunea Constanţa – Ialomiţa;

Reabilitarea Staţiei de epurare ape uzate Eforie Sud;

Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată pentru regiunea Constanța – Ilfov;

Canalizare menajeră, comuna Valu lui Traian, etapa III, judeţul Constanţa;

Executarea branşamentelor de apă şi a racordurilor de canalizare în regiunea Constanţa – Ialomiţa.

Investițiile cuprinse în cele 5 proiecte au vizat 25 UAT-uri din 3 județe ale țării (Constanța, Ialomița și Ilfov) și au constat în:

354 km rețea de apă

471 km rețea de canalizare

81 stații de pompare

14 stații de epurare

Revenind în prezent SC RAJA SA pregătește un amplu proiect în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Programul are drept scop conformarea la Directivele europene privind calitatea apei destinată consumului uman (98/83/CE) și epurarea apelor uzate orășenești (91/271/EEC). Totodată, POIM oferă soluții pentru evitarea de către Unitățile Administrativ-Teritoriale, ce fac obiectul investițiilor, a unor penalități, în eventualitatea declanșării procedurii de infringement împotriva României. Astfel, prioritizarea investițiilor în aria proiectului ține cont de angajamentele asumate de România prin Tratatul de Aderare.

Proiectul vizează investiții în 85 de localități din aria de operare a companiei, ce includ:

687 km rețele de apă

267 km conducte de aducțiune

420 km rețea de distribuție

44 surse de apă

48 stații de tratare a apei

43 rezervoare

46 stații de pompare apă potabilă

576 km rețele de canalizare

444 km rețele de canalizare

132 km conducte de refulare

138 stații de pompare

6 stații de epurare

1 stație de valorificare a nămolului

Cu o valoare estimată la 592 milioane Euro, acesta va fi de departe cel mai amplu proiect de infrastructură de apă și canalizare promovat vreodată în România, și unul dintre cele mai mari la nivel european.

Până la această dată au fost realizate studiile de teren necesare, au fost obținute avize și acorduri și a fost elaborat Studiul de fezabilitate. Dezvoltarea aplicației de finanțare se află într-un stadiu avansat, fiind estimată finalizarea acesteia până la sfârșitul anului 2017. Astfel, odată cu punerea la dispoziție de către Unitățile Administrativ-Teritoriale a amplasamentelor necesare investițiilor, se întrunesc condițiile ca acest proiect, de importanță națională și europeană, să poată demara în prima parte a anului 2018.

Sistemele de alimentare cu apă ale localităților Albești, Pecineaga, Dulcești, Biruința, Eforie Sud, Tuzla, Costinești, Topraisar, 23 August, Moșneni, Mangalia și stațiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Saturn, localitățile: Limanu, Vârtop, 2 Mai, Vama Veche, Arsa sunt dezvoltate în jurul următoarelor surse de apa brută: Albești, Vârtop, Pecineaga, Dulcești și Biruința.

Dezvoltarea urbană din ultimii ani, în această zonă, a dus la creșterea semnificativă a necesarului de apă și astfel a apărut necesitatea găsirii unei soluții alternative pentru alimentarea cu apă potabilă a zonei de sud a litoralului, soluție denumită Sistemul Regional Constanța. Practic, acest proiect ambițios presupune reabilitarea și extinderea sistemului interconectat de alimentare cu apă potabilă Litoral.

Astfel, se propune realizarea unui sistem regional de alimentare cu apă având ca sursă principală de apă sursa Medgidia, completată cu un aport de debit din sistemul de alimentare Constanța. Debitul provenit din sistemul de alimentare Constanța este dat de efectul de reducere a pierderilor de apă din Constanța ca urmare a măsurilor de reabilitare implementate în acest sistem. În urma acestei investiții vom asigura debitele necesare pentru alimentarea cu apă a localităților din sudul județului Constanța. Mai mult, pentru zona vizată se va asigura astfel o dublă alimentare cu apă, consumatorii din sudul județului beneficiind de continuitatea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și în cazul unor avarii la magistralele de apă.

Principalii indicatori tehnici ai investiției propuse sunt:

Reabilitare și automatizare foraje existente de adâncime mare – 4 buc

Conductă de aducțiune – tronson nou – 97,297 km

Conductă de aducțiune – reabilitare tronson existent – 14,603 km

Subtraversări canale, cursuri de apă, linii CF, drumuri naționale și județene prin pipe-jacking – 40 buc

Subtraversări canale, cursuri de apă, linii CF, drumuri naționale și județene prin foraj orizontal – 7 buc

Supratraversări canale – 2 buc.

Reabilitare rețele în incinta stațiilor de tratare/ gospodăriilor de apă existente – 0,54 km

Stații noi de electro-clorare – 1 buc

Reabilitare rezervor– 1 buc

Reabilitare stații de clorare existente– 1 buc

Reabilitare și echipare stații de pompare existente – 2 buc

Echipare stații de pompare existente – 1 buc

Stații noi de pompare cu hidrofor– 1 buc

Valoare investiției pentru realizarea Sistemului Regional Constanța este de aproximativ 60 milioane Euro.

Pentru asigurarea cu apă potabilă din suRse de mare adâncime, în cadrul POIM s-a prevăzut și inființarea sistemului de alimentare cu apă Plopeni, cu sursa de apă la Plopeni, în lungime de aprox. 35 km. Sistemul va deservi următoarele localități: Plopeni, Movila Verde, Independența, Dumbrăveni, Furnica, Tufani și Fântâna Mare.

Schema generală a sistemului de alimentare cu apă care alimentează cele 7 localități cuprinde extinderi de Gospodării de Apă, stații de tratare noi, rezervoare noi și reabilitate, reabilitări și extinderi de rețele de distribuție, inclusiv aducțiunea care leagă întreg sistemul.

Valoarea investiției este de aproximativ 7 milioane Euro, cu termen de finalizare în 24 luni de la semnarea contractelor de lucrări.

 

 

 

 

Tarife mici la Planetariu

0

Începând cu prima zi a lunii octombrie, prețurile practicate de CMSN Constanța, pentru Delfinariu, Planetariu și Acvariu, se reduc. În imaginea alăturată puteți vedea noile tarife, valabile până în luna mai a anului viitor.

tarife

Avarie RAJA în zona CET

0

Pentru remedierea unei avarii la branșametul blocului C2 de pe strada Egretei din municipiul Constanța, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 07 noiembrie 2017, în intervalul orar 09,30 – 12,30. Sunt afectiati consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: A. Vlaicu – Peilicanului – Spiru Haret – Cumpenei – Aurel Vlaicu.

Ne cerem scuze față de consumatorii afectați de această lucrare și îi asiguram că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp

Fără apă în Eforie Nord

0

Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 560 mm din Eforie Nord, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 07 noiembrie 2017, în intervalul orar 09,00 – 17,00. Sunt afectați consumatorii de pe strada Mării, cei din zona Belona și cei dintre localitățile Eforie Nord și Eforie Sud.

Ne cerem scuze față de consumatorii afectați de această lucrare și îi asiguram că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. 

Trafic dificil pe bulevardul Tomis

0

Pentru remedierea unei avarii survenita astazi, 07 noiembrie 2017, la conducta de alimentare cu apa de pe bd. Tomis, din municipiul Constanta, se impune restrictionarea traficului auto pe banda a doua de circulatie a bulevardului, in zona Liceului Tehnic Tomis, cu sensul de mers spre Spitalul Municipal, in intervalul orar 08,30-10,30.

Pentru efectuarea reparatiei, zona mentionata a fost imprejmuita si semnalizata corespunzator, iar pentru fluidizarea traficului a fost anuntata si Politia Locala.

Ne cerem scuze participantilor la trafic din zona respectiva si le dam asigurari ca echipele RAJA Constanta vor face tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt.

Abonatii deserviti nu sunt afectati de aceasta lucrare, intrucat echipele de interventie incearca sa efectueze reparatiile cu conducta sub presiune.

În timp ce alții așteaptă cu lunile, ba chiar și cu anii, cele mai importante documente pentru construcția blocului din Tăbăcărie au fost eliberate de Primăria Constanța în timp record

Ați citit, probabil, despre blocul de șase etaje ce urmează să fie ridicat de firma Oil Depol S.R.L., pe malul lacului Tăbăcărie, în apropiere de Lake View-ul lui Strutinsky. Apropiere care s-ar putea să nu fie deloc întâmplătoare. Unul dintre asociații firmei respective este Radu Merlă, soțul lui Ani Merlă, director executiv al direcției Programe și Dezvoltare din cadrul Primăriei Constanța.

Nu știm exact ce a dezvoltat Primăria Constanța în orașul nostru, pentru că de văzut nu se vede nimic. Ce știm este că firma Oil Depol a prosperat în perioada de domnie a voievodului Radu Mazăre, câștigând multe dintre licitațiile desfășurate de Primărie. Și, după cum arată dovezile pe care vi le vom prezenta, firma se bucură de tratament preferențial și în domnia lui Decebal Făgădău, ceea ce ne dă dreptul să ne întrebăm dacă nu cumva directorul Ani Merlă își folosește influența pentru a se asigura că firmei condusă de soțul ei îi merge bine.

Așa cum spuneam, firma Oil Depol și-a propus să ridice un turn de șase etaje în apropiere de stațiunea Mamaia. După toate aparențele, terenul pe care va ridica acest bloc este cumpărat tot de la Primăria Constanța, în septembrie 2013. O rețetă pe care o respectă toți apropiații lui Mazăre. Construim pe terenurile patriei, din banii patriei, culegem doar profitul.

Revenind, aminteam faptul că dovezile indică un tratament preferențial. Cel mai bine, acest tratament se vede din rapiditatea uluitoare cu care au fost rezolvate cele mai importante solicitări depuse de Oil Depol la Primăria Constanța.

Să le luăm pe rând. 

În 28.04.2015, conform site-ului Primăriei Constanța, cu câteva zile înainte ca Radu Mazăre să demisioneze din funcția de primar, OIL DEPOL SRL primește certificat de urbanism pentru ”elaborare PUZ, zona delimitată la nord de alee acces parcare centru de agrement Lake View, la sud alee beton, la est bulevardul Mamaia și la vest alee promenadă pe malul lacului Tăbăcărie”. Pentru că site-ul nu menționează și data în care a fost înregistrată cererea, ne-am adresat Primăriei care ne-a răspuns că aceasta a fost înregistrată în data de 27 februarie a aceluiași an, 2015. Așadar, 60 de zile pentru eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării unui PUZ. Veți spune că 60 de zile e mult, nu puțin. Așa și este, dar oare de ce o fi durat atât? Să existe vreo explicație subterană? Explicația este simplă și este supraterană: de frică.

Pe 16 martie 2015, Radu Mazăre fusese reținut pentru 24 de ore, pe 17 martie a fost eliberat, iar pe 2 aprilie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Nimeni nu a avut curaj să miște hârtiile pe repede-înainte, ba mai mult, un termen de 60 de zile ar fi eliminat orice suspiciune de favoritism din partea lui Mazăre către unul dintre apropiații săi.

Lucrurile se leagă, pentru că așa cum vă vom arăta, după plecarea lui Radu Mazăre, lucrurile s-au mișcat mult mai bine pentru Oil Depol.

Elaborarea propriu-zisă a PUZ-ului durează mai puțin de șase (6) luni de zile, din 28.04.2015, data emiterii certificatului de urbanism, și până pe 16.10.2015 când, reprezentanții Oil Depol solicitau Consiliului Local avizarea și aprobarea documentației Plan Urbanistic Zonal pentru zona delimitată de alee acces parcare centru de agrement Lake View, alee beton, bd. Mamaia și alee promenadă mal lac Tăbăcărie. Pe 23.02.2016, cu votul a 19 consilieri din 27, Consiliul Local aprobă PUZ-ul care va reglementa urbanistic o zonă de 10.844 mp., în care este inclusă și suprafața de 519 mp. pe care Oil Depol se pregătește se ridice blocul din buza lacului.

La doar trei (3) zile de la data aprobării Hotărârii Consiliului Local, fără a aștepta avizul de legalitate de la Instituția Prefectului județului Constanța, în data de 26 februarie 2016, Oil Depol SRL solicită de la Primăria Constanța un certificat de urbanism pentru „construire imobil locuințe S+P+6E și împrejmuire teren. Prin acest aviz se certifică faptul că terenul se supune unei hotărâri a Consiliului Local, din anul 2014, prin care s-a aprobat „metodologia de vânzare a bunurilor imobile (terenuri şi/sau clădiri) aparţinând domeniului privat al Municipiului Constanţa”. De aici, deducem că terenul, integral sau în parte, a fost cumpărat chiar de la municipalitatea constănţeană.

Tot certificatul de urbanism lămureşte că terenul aparţine unei zone protejate (peisagistic şi urbanistic), dar nu există în privinţa sa interdicţii temporare sau definitive de construire.

În cât timp credeți că a eliberat Primăria Constanța acest document? În 18 zile (!!!), adică pe 14 martie 2016. Cei care au fost în situația respectivă știu că trebuie să aștepte cu lunile pentru eliberarea certificatului de urbanism. În plus, acesta este emis în temeiul prevederilor Hotărârii Consiliului Local Constanţa nr.51/23.02.2016, care fie deținea un aviz de legalitate din partea Instituției Prefectului județului Constanța, cerut în mod expres de Secretarul municipiului, lucru puțin probabil, fie nu deținea aviz de legalitate. Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 stipulează că prefectul poate ataca o hotărâre de consiliu local în termen de șase (6) luni de la comunicare, iar practica juridică statuează un termen de așteptare din partea administrației locale de 30 de zile. Dacă în această perioadă prefectul nu atacă în contencios-administrativ, atunci se consideră că actul în cauză primește un fel de aviz tacit de legalitate. Hotărârea a fost aprobată pe 23.02.2016, iar certificatul de urbanism de construire este emis pe 14 martie 2016, deci în interiorul celor 30 de zile pe care autoritatea locală ar fi trebuit să le aștepte ca aviz tacit de legalitate.

Mai departe, aceeași firmă solicită în data de 9.11.2016, un certificat de urbanism pentru deviere pe domeniul public a rețelelor electrice aflate pe proprietatea firmei Oil Depol. La două zile după Crăciun, problema lui Radu Merlă, soțul directorului executiv din Primărie, Ani Merlă, ce ținea de certificate, documentele premergătoare solicitării și emiterii autorizațiilor de construire, era rezolvată.

Autorizațiile de construire, pe repede înainte

Urmează marele hop, autorizațiile de construire. În timp ce unii așteaptă cu lunile, firma în care este asociat soțul directoarei Ani Merlă zdrobește toate recordurile. Având la bază certificatul de urbanism emis la finele anului 2016, Oil Depol solicită autorizația de construire pentru devierea de rețele electrice. Solicitarea înregistrată la Primăria Constanța în data de 11.05.2017 a fost avizată pozitiv în data de 23.05.2017. 12 (!!!) zile pentru o autorizație de construire, în Constanța, fie și pentru o deviere de rețele electrice, este un caz demn de cartea recordurilor.

Și, în final, pentru a încununa munca grea și așteptările eterne din Primărie (suntem ironici, evident), OIL DEPOL cere autorizația pentru construire ”imobil locuințe S+P+6E, imobil 18 apartamente”. Autorizația de construire este eliberată în data de 28.08.2017. Întrebăm la Primărie când s-a depus cererea. Ni se răspunde că pe 9.08.2017. Deci, 19 (!!!) zile pentru o nouă autorizație de construire. Un nou record.

raspuns

Ținând cont de rapiditatea cu care s-au soluționat cele mai importante cereri depuse de firma soțului directoarei Ani Merlă din Primăria Constanța, avem dreptul să ne punem anumite semne de întrebare și să considerăm că ne aflăm în fața unui veritabil trafic de influență, în formă continuată, așa cum ar spune procurorii.

Nu ești soțul lui Ani Merlă, aștepți cu anii.

Și, dacă nu v-am convins, vă spunem că, datorită denumirii de Constanta.ro, primim des e-mailuri pe adresa redacției, destinate primăriei. Vă atașăm unul dintre ele, doar unul, pentru a înțelege cam cât durează să se soluționeze o cerere, atunci când îți lipsesc pilele la Primăria Constanța. Vă mai spunem că la începutul lunii august, o firmă din acționariatul căreia a făcut parte și Radu Merlă, până nu de mult, a câștigat un contract cu Primăria Constanța, în valoare de 1,3 milioane de euro, pentru a asigura orașului mai multe cabine de toalete ecologice. Trageți dumneavoastră concluziile!

mail

 

Fără apă la Kogălniceanu și Oituz

0

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unui tronson din conducta principală de alimentare cu apă, cu diamtrul de 400 mm, ce pleacă de la stația de pompare si tratare Mihail Kogalniceanu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile in noaptea de miercuri spre joi, 08 spre 09 noiembrie 2017, in intervalul orar 22,30 – 05,30.

Vor fi afectați de lipsa apei potabile toți consumatorii din localitățile Mihail Kogălniceanu și Oituz.

„Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii din Mihail Kogălniceanu și Oituz să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, transmite Biroul de presă al Regiei Județene de Apă prin intermediul unui document de presă.

Tarife modice la Acvariu

0

Începând cu prima zi a lunii octombrie, prețurile practicate de CMSN Constanța, pentru Delfinariu, Planetariu și Acvariu, se reduc. În imaginea alăturată puteți vedea noile tarife, valabile până în luna mai a anului viitor.

tarife

Se oprește apa la Cumpăna

0

Ca urmare a unei avarii survenite astazi, 2 noiembrie 2017, la grupul electrogen care alimenteaza Statia de Pompare Bifurcatie Cumpana, alimentarea cu apa a localitatii Cumpana s-a intrerupt, in jurul orei 11,30. Echipele RAJA intervin in acest moment, estimandu-se ca in aproximativ doua ore defectiunea va fi remediata, inca o ora fiind necesara pana la intrarea in presiune a intregii retele care alimenteaza localitatea Cumpana. Drept urmare, pana in jurul orei 14,30, consumatorii din Cumpana vor fi lipsiti de apa. “Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati de lipsa apei, carora le dam asigurari ca echipele RAJA fac tot posibulul pentru remedierea defectiunii intr-un timp cat mai scurt.”, precizeaza Biroul de presa.

Se oprește apa în Năvodari

0
Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 2 noiembrie 2017, la conducta principala de alimentare cu apa, cu diametrul de 400 mm,  din vecinatatea Taberei de Copii Navodari, RAJA Constanta este nevoita sa intrerupa furnizarea de apa potabila, in intervalul orar 9,30–15,30. Initial, echipele RAJA au incercat sa remedieze avaria cu conducta sub presiune, dar in urma decopertarii, s-a constatat necesitatea inlocuirii unui tronson de 3 metri.
Sunt afectati de lipsa apei consumatorii din Mamaia Sat, Depozit 10 si Tabara de Copii Navodari.
„Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati de lipsa apei, carora le dam asigurari ca echipele RAJA fac tot posiblul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt”, informează Biroul de presă al Regiei Județene de Apă.