A mai trecut o săptămână și dacă e marți, e timpul pentru rubrica săptămânală dedicată minciunilor pe care ni le-a servit primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, înainte de campania electorală.
Astăzi, în dreptul minciunii cu numărul nouă, trecem promisiunea primarului că imediat după campanie, panourile publicitare din Constanța vor dispărea în marea lor majoritate, fiind în opinia edilului insalubre și dăunătoare pentru aspectul general al orașului.
Au fost, desigur, doar vorbe. Nimeni nu s-a atins de panourile pe care prietenul lui Radu Mazăre și implicit al lui Decebal Făgădău le administrează.
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, în zona Podului rutier din localitatea Poarta Albă, S.C. RAJA S.A. este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile joi, 24 noiembrie 2016, în intervalul 09,00 – 17,00. Vor fi afectați de lipsa apei potabile toți consumatorii din comuna Poarta Albă.
Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.
În perioada 18-20 noiembrie 2016, în Camera Deputaților, are loc proiectul “Simularea Parlamentului României”. La acest eveniment, Partidul Romania Unita este reprezentat de un numar de 11 tineri veniți din toată țara. In data de 18.11.2016, a avut loc prima ședință a grupului Parlamentar al Partidului Romania Unita. În cadrul ședinței a fost ales lider de grup d-nul Giurgiu Laurentiu Ion, Presedinte Organizatia Locala Costinesti, candidat Camera Deputatilor din partea Organizatiei Judetene Constanta. Totodata, deputații PRU au mandatat liderul să participe la negocierile pt formarea majorității în plenul Camerei Deputaților. În urma negocierilor, incheiate cu succes pentru Partidul Romania Unita, liderul a format majoritatea alături de deputații PSD și ALDE. Cel mai important beneficiu este acela ca, în ciuda numărului mic de parlamentari PRU, am obținut funcția de prim – vicepreședinte al Camerei Deputaților. Mai mult, PRU deține și Președenția Comisiei pentru drepturile omului, dar și funcția de vicepreședinte din cadrul Comisiei pentru munca. În concluzie, apreciem ca obiectivele stabilite pentru aceasta etapa în cadrul grupului Parlamentar PRU au fost atinse, iar prima zi din cadrul proiectului ” Simularea Parlamentului Romaniei” a reprezentat un real succes pentru noi. Maine urmează dezbaterea în comisiile de specialitate pentru fiecare propunere legislativă.
Acestea au fost cuvintele simple ale unei tinere mame din Siminoc atunci când în curtea fostului IAS, unde locuiește în prezent, au poposit câțiva elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” din Constanța, cu mâinile încărcate de sacoșe în care se aflau tot felul de alimente…
Vineri, 18 noiembrie a.c., în cadrul campaniei organizate de Strategia Națională de Acțiune Comunitară și intitulate ”Săptămâna fructelor și a legumelor donate”, 25 de familii nevoiașe din Murfatlar și Siminoc au fost vizitate de elevi din clasele a VIII-a A și B ale Școlii ”Gheorghe Țițeica”, alături de coordonatorul activității, prof. Georgeta Buzgaru. Aceștia au fost mesagerii întregii instituții, deoarece activitatea de colectare de fructe și de legume, dar și de alte alimente greu perisabile, a implicat de fapt toți școlarii. S-au strâns, prin bunăvoința familiilor elevilor de la ”Gheorghe Țițeica”, 180 kg de legume, 250 kg de fructe, dar și conserve, paste făinoase, ulei, zahă, făină, orez, mălai, dulciuri. Familiile nevoiașe vizitate au fost luate prin surprindere, acestea nefiind anunțate de ceea ce li se pregătea. În prag de sărbători, orice mână întinsă este binevenită, iar zâmbetul de pe buzele celor mici și răsuflarea de ușurare de pe chipul mamelor care zilnic se întreabă, poate, ce vor pregăti de mâncare, sunt neprețuite.
Georgeta Buzgaru, profesoara de religie care an de an reușește să mobilizeze comunitatea Școlii ”Gheorghe Țițeica” și să o implice în diferite activități de voluntariat, a declarat : ”Nimic nu este prea greu atunci când dorești să dai o mână de ajutor aproapelui tău aflat în nevoie… Încercăm să îi educăm pe elevii noștri în spiritul civismului, al dorinței de a fi mereu empatici cu nevoile celor mai puțin norocoși. Bucuria de a dărui, de a fi aproape de cei care suferă reprezintă una dintre lecțiile pe care oricine trebuie să o învețe cât se poate de devreme în viață.”
Pentru remedierea unei avarii la conducta magistrala de alimentare cu apa, cu diametrul de 1.000 mm ce pleacă de la statia de tratare si pompare Palas din municipiul Constanta, SC RAJA SA este nevoita sa reduca presiunea apei potabile pe tronsonul avariat, astazi, 18 noiembrie 2016, in intervalul orar 13,00 – 19,30. În acest interval, abonații din zonele Medeea – Km5, Km4-5, CET, Anda, IC Bratianu, 2 Cocosi, Palas, Gasa de Cultura si Gara vor avea apa cu presiuni scazute. Avand in vedere numarul mare de consumatori deserviti, initial, echipele de interventie au incercat sa efectueze lucrarile de reparatii cu conducta sub presiune, dar din cauza diametrului si a debitului mare de apa a fost necesara reducerea presiunii.
Ne cerem scuze fata de constantenii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor de reparatii si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp
Pentru remedierea unei avarii la conducta principala de alimentare cu apa de pe strada 1 Mai Vechi din municipiul Constanta, SC RAJA SA a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile, astazi, 18 noiembrie 2016, in intervalul orar 11,30 – 13,30. Sunt afectati de lipsa apei potabile abonatii de la blocurile S de pe strada 1 Mai Vechi, pe tronsonul delimitat de intersectiile cu strazile Caraiman si Aleea Bagdazar.
Ne cerem scuze fata de constantenii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor de reparatii si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.
Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apă de la intersecția b-dului Ferdinand cu stada Răscoalei 1907, din municipiul Constanța, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 18 noiembrie 2016, în intervalul orar 11,30 – 13,30.
Sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii din zona Piața Unirii, din perimetrul delimitat de străzile Răscoalei 1907 – Ștefan cel Mare – Mihai Viteazu – Cuza Vodă – Ferdinand – Răscoalei 1907, dar și cei alimentați prin punctul termic numărul 9 din spatele Hotelului Class.
Ne cerem scuze față de constănțenii care sunt afectati de lipsa apei potabile și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Anul 2016 nu putea trece fără ca Teatrul de Stat Constanţa (TSC), o instituţie de cultură tot mai iubită de public, să marcheze festiv împlinirea a 65 de ani de la înfiinţare. Aşadar urmează o serie de spectacole gratuite şi GALA ANIVERSARĂ.
În anul 1951 se juca prima premieră, „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, la sala Elpis, singura din oraş pe atunci.
De-a lungul celor 65 de ani, teatrul nostru, care a purtat mai multe denumiri, dar şi-a conservat identitatea, a avut şi are mari actori, mari regizori, a montat piese ale unor mari dramaturgi români şi străini şi se poate lăuda, până în ziua de azi, cu numeroase premiere pe ţară, adică spectacole ce au văzut lumina scenei româneşti pentru prima dată la Constanţa: „Vilegiatura” şi „Nora şi soacra” de Goldoni, „Noaptea iguanei” de Tennessee Williams, „Nu va fi război în Troia” de Jean Giraudoux, „Diavolul la Boston” de Lion Feuchtwanger, „Operă pentru viitorii dictatori” de Andonis Doriadis sau spectacole ce se joacă în prezent, ca „Şobolanul rege” de Matei Vişniec şi „Uciderea lui Gonzago” de Nedialko Iordanov.
Istoricul teatrului constănţean, în detaliu, poate fi consultat pe site-ul instituţiei, aici.
Începând de miercuri, 23 noiembrie, în fiecare seară, de la ora 18.00, constănţenii sunt aşteptaţi la spectacole cu intrarea liberă, în limita locurilor disponibile. Precizăm că, pentru menţinerea ordinii, spectatorii vor trece pe la casa de bilete pentru a ridica tichete gratuite cu locuri.
Miercuri, 23 noiembrie, ora 18.00: „Cea mai frumoasă soţie”, de Eugène Labiche, ultima premieră a TSC;
Joi, 24 noiembrie, ora 18.00: „Titanic Vals”, celebra capodperă a lui Tudor Muşatescu;
Vineri, 25 noiembrie, ora 18.00: „Ursul”, o farsă de A.P. Cehov, premieră de succes a acestei stagiuni;
Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 18.00: „Şobolanul rege”, piesa celui mai jucat romancier român contemporan, Matei Vişniec.
La aceste spectacole şi-au anunţat prezenţa trei regizori, din trei ţări diferite, care au intenţia să monteze spectacole la TSC şi vor să cunoască trupa teatrului. Cei trei sunt Zoltan Shapira din Suedia, Yannis Margaritis din Greciaşi Victor Quezada, directorul companiei teatrale Umbral din Paris, care a montat mai multe piese de Matei Vişniec. Lor li se alătură, tot în cursul săptămânii viitoare, directorul general şi directorul artistic al Teatrului Espace Roseau din Avignon, Jean Claude Broche şi Marie France Broche, veniţi să vizioneze „Şobolanul rege”, în perspectiva reprezentaţiilor din cadrul Festivalului de la Avignon de anul viitor.
GALA ANIVERSARĂ se va desfăşura duminică, 27 noiembrie, de la ora 17.00. Fanfara regiei de apă a judeţului va cânta, pentru început, în faţa teatrului, marcând tumultuos momentul aniversar.
Festivitatea va începe cu momentul dezvelirii bustului celui care a pus piatra de temelie a teatrului şi a donat această clădire, constănţeanul de origine greacă Demostene Tranulis. Un gest natural de recunoştinţă ce urmează după montarea, anul trecut, a plăcii comemorative dedicate acestui Mecena al teatrului.
În continuare, criticul de artă Doina Păuleanu va prezenta expoziţia din foaierul teatrului, realizată pentru această ocazie de Filiala Constanţa a Uniunii Artiştilor Plastici din România, în parteneriat cu TSC. Expoziţia celor 17 pictori va putea fi admirată, începând din 23 noiembrie, de toţi constănţenii care vor dori să onoreze invitaţia la spectacolele cu intrare liberă.
Spectacolul de gală va prilejui momente emoţionante atât pentru cei ce vor urca pe scenă – toţi artiştii sau tehnicienii ce au contribuit vreodată la actul cultural al acestei instituţii, se află în viaţă şi au putut să răspundă invitaţiei noastre – cât şi pentru cei ce vor privi din sală, fiind legaţi într-un fel sau altul, dar mai ales prin amintiri plăcute, de istoria teatrului. Oficialităţile municipiului şi judeţului Constanţa sunt invitate să participe la acest frumos eveniment aniversar.
Proiecţii ale unor imagini din spectacole trecute, rememorări, declaraţii de iubire, declaraţii de recunoştinţă ale actorilor, regizorilor, dramaturgilor, compozitorilor, coregrafilor, dirijorilor, scenografilor, directorilor vor fi întrerupte doar de momentele artistice susţinute de Corneliu Stroe & Blue Jazz Band, trupa de jazz avand in componenta: cunoscutul baterist Corneliu Stroe, el însuşi vechi colaborator al TSC, Raluca Stoica– voce, Roxana Stroe – chitara,voce, Catalin Rasvan – chitara,bass, Lucian Seuleanu – saxofon şi Constanţa Brass Band, grup format din muzicieni ai Operei din Constanţa.
Balkanamera, trupa ce îi are în componenţă, alături de Corneliu Stroe, pe fiica sa, Roxana Stroe, pe Cătălin Răsvan şi Mircea Cazan îl va avea ca invitat pe Lucian Săuleanu, iar Roxana Stroe va cânta în duet cu Raluca Stoica.
Pentru remedierea unei avarii survenite in aceasta seara – 17 noiembrie 2016, la conducta principala de alimentare cu apa de pe strada 1 Mai Vechi din municipiul Constanta, SC RAJA SA a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile in intervalul orar 21,30 – 23,30. Sunt afectati de lipsa apei potabile abonatii de la blocurile de pe strada 1 Mai Vechi, pe tronsonul delimitat de intersectiile cu strazile Caraiman si Aleea Bagdazar.
Ne cerem scuze fata de constantenii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor de reparatii si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.
Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apa, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Eduard Caudela din municipiul Constanta, SC RAJA SA a fost nevoiata sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi, 15 noiembrie 2016, in intervalul orar 12,15 – 15,00. Sunt afectati consumatorii din cartierul Compozitorilor.
Ne cerem scuze fata de constantenii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor si reluarea furnizarii apei potabile în cel mai scurt timp.
Continuăm în forță rubrica săptămânală dedicată minciunilor pe care primarul Constanței, Decebal Făgădău, ni le-a spus de-a lungul timpului, cu zâmbetul pe buze.
Minciuna cu numărul opt este legată de clădirile pe care proprietarii le lasă în paragină, contribuind astfel semnificativ la aspectul dezolant și trist pe care orașul Constanța îl are. Înainte de campania electorală, Decebal Făgădău se bătea cu pumnul în piept că va îmbrăca toate aceste clădiri în huse imense, pentru a le ascunde de ochii trecătorilor sau al turiștilor.
Timpul a trecut și, la fel ca în majoritatea cazurilor, promisiunea a rămas promisiune și nimic nu s-a întâmplat.
Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, de la ora 19.00, Teatrul de Stat Constanţa (TSC) vă invită la „Şobolanul rege”, o piesă a dramaturgului român care trăieşte în Franţa, Matei Vişniec.
În prezent, actorii repetă în limba franceză această piesă, pregătind reprezentanţiile pentru Festivalul de la Avignon, din iulie 2017.
Spectacolul a fost jucat în premieră pe ţară la Constanţa, în stagiunea trecută şi suscită un mare interes al publicului datorită interpretării actorilorIulian Enache, Remus Archip, Maria Lupu, Marian Adochiţei, Mihai Sorin Vasilescu, Andrei Cantaragiu, Adrian Dumitrescu, Mirela Pană, Georgiana Mazilescu, Ana Maria Ştefan, regiei semnate de Radu Dinulescu, scenografiei Sandei Mitache, muzicii lui Mihnea Brumariu şi montajelor video realizate de Alexandru Bibere.
Într-un loc din Balcani se războiesc, concret, cu gloanţe şi sânge, două tabere care fraternizează în fiecare seară, în faţa televizorului, îşi vând arme şi muniţie una alteia şi ar face orice pentru mediatizarea conflictului lor. Este o lume urâtă şi nebună, a cărei interfaţă cu publicul o reprezintă jurnalistul, interpretat de Iulian Enache. Obiectivul său devine, pe parcurs, câştigarea coroanei de rege al audienţei, a primului loc în jurnalele de ştiri,
Dramaturgul Matei Vişniec, totodată jurnalist la Radio France International, cunoaşte din interior provocările actuale ale acestei meserii, felul în care jurnalismul senzaţionalist a ajuns să reprezinte esenţa mizeriei umane, aşa cum şobolanul este imaginea absolută a murdăriei.
Alianţa cu şobolănimea – reprezentată pe scenă de Maria Lupu, într-un costum respingător – este fatală pentru umanitate.
*****************************
Duminică, 20 noiembrie 2016, de la ora 19.00, la cererea publicului, Teatrul de Stat Constanţa (TSC) a programat din nou celebra comedie a lui Tudor Muşatescu, „Titanic Vals”, o piesă potrivită într-o perioadă de campanie electorală.
„Vă rog să nu mă votaţi!”, este îndemnul sincer al candidatului Spirache Necşulescu, lozincă pe care suntem (aproape) siguri că nu o veţi auzi la niciunul dintre politicienii care se luptă acum pentru fotolii în parlament.
În rolul lui Spirache joacă Liviu Manolache, iar alături de el urcă pe scenă Cristina Oprean, Ileana Ploscaru, Florina Stănculeţ, Dana Dumitrescu, Andrei Cantaragiu, Georgiana Rusu, Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu, Dan Cojocaru, Nicodim Ungureanu, Ana Maria Ştefan, Liliana Bărăscu, Florentin Roman, Gelu Ciobanu.
Regia artistică este semnată de Cristian Şofron, costumele, de Ema Gavrilă, iar decorurile, de Constantin Ciubotariu.
Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unui tronson din conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de la Stația de pompare Cota 20 Ovidiu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, pe conducta magistrală de 1.000 mm, ce pleacă de la stația de pompare și tratare Palas, timp de 15 ore, începând de miercuri seara – 16 noiembrie 2016, ora 21,00, până joi – 17 noiembrie 2016, ora 12,00.
Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din:
– Zona Real de pe b-dul Aurel Vlicu din Constanța;
– Zona Târgului de legume si fructe de pe varianta înspre localitatea Poiana;
– Cartierul Tineretului din orașul Ovidiu;
– Localitățile Lumina și Corbu;
– Orașul Năvodari, mai puțin zona de est a localității;
– Zona Industrială Midia.
Pe perioada executării lucrărilor, SC RAJA SA va efectua manevrele de vane necesare pentru a asigura alimentarea cu apă la o parte din abonații din orașul Năvodari, prin conducta de siguranță de 600 mm. Astfel, se va realiza furnizarea apei potabile cu presiuni scăzute pentru abonații din partea de est a orașului, străzile: Recoltei, Liniștii, Macului, Apusului, Prelungirea Recoltei și Eternității.
Pe lângă lucrările de înlocuire a tronsonului din conducta magistrală, pentru sectorizarea sistemului din zonă, echipele de intervenție vor monta si doua vane principale.
Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.
Opt ani a condus Valentin Vrabie destinele oamenilor din Peștera, în calitatea sa de primar al comunei. Cu precădere în al doilea mandat, primarul Vrabie și-a făcut un obicei ca o dată pe an să pună la cale un concert grandios la care au participat de fiecare dată cele mai mari vedete ale momentului. Ce n-a știut nimeni, niciodată, a fost proveniența banilor din care erau plătite aceste petreceri anuale. Vrabie a evitat de fiecare dată răspunsul, punând totul pe seama unor sponsori generoși care, dintr-un altruism nemaiîntâlnit, au fost de acord să suporte toate cheltuielile.
În 2016, devenit primarul orașului Medgidia, Valentin Vrabie a continuat cu obiceiurile din vremurile vechi, dorind să organizeze Zilele Orașului după bunul plac, fără să dea socoteală pentru banii cheltuiți. Surpriză însă, primarul a avut neplăcerea să constate că la Medgidia există și opoziție și că mai mulți reprezentanți ai ALDE și PNL au cerut în plenul ședințelor de consiliu rapoarte clare, pentru fiecare ban care va fi cheltuit pentru evenimentul ce urma să aibă loc.
Scos din minți, Valentin Vrabie a decis, fără precedent, ca zilele orașului să nu mai aibă loc, încercând să arunce acest eșec pe seama consilierilor, care au îndrăznit să-i ceară socoteală. N-a reușit totuși să convingă medgidienii că lucrurile stau așa cum spune el, mai ales că toți consilierii votaseră pentru alocarea banilor necesari acestui eveniment, singura rugăminte, una formală în fapt, fiind aceea ca banii să se cheltuiască transparent.
În disperare de cauză și în lipsă de soluții, pentru a-și câștiga liniștea în Consiliul Local, Valentin Vrabie alege să-și facă praf cel mai de preț bun al său, imaginea de independent, de om anti sistem, câștigată în ani de declarații de război aruncate reprezentanților partidelor politice și intră în ALDE, alături de Călin Popescu Tăriceanu. Astfel, în Consiliul Local au dispărut și puținele voci care-l mai contestau.
Primul mare bairam organizat în Medgidia odată liniștea câștigată din punct de vedere al contestatarilor s-a numit ”Zilele Recoltei”. Evenimentul este învăluit într-un șir atât de lung de minciuni, încât pur și simplu îți vine să te iei cu mâinile de cap. Printr-o serie lungă și anevoioasă de comunicări cu biroul de presă al Primăriei Medgidia, am încercat să deslușim aceste ”nebuloase” care învăluie evenimentul. Haideți să le luăm pe rând, împreună.
Un eveniment organizat de Primărie și Consiliul Local? Nu prea
Plecând de la afișul evenimentului, aflăm (cu scris mare) că organizatori ai acestui eveniment sunt Consiliul Local și Primăria Municipiului Medgidia. Undeva, mic, în josul paginii, scrie totuși că organizator și prezentator este Mihai Călin. Pentru a lămuri această problemă, am formulat o solicitare la Primăria Medgidia, adresând întrebarea ”cine a organizat Zilele Recoltei și eventual, cât a cheltuit Primăria Medgidia pentru acest eveniment”.
Răspunsul, sosit câteva zile mai târziu, avea să ne bulverseze mai mult decât eram deja. ”Vă informăm că evenimentul Zilele Recoltei a fost organizat de Mihai Călin Intreprindere Individuală, cu sprijinul unor agenți economici din Medgidia.
Am repetat solicitarea, pentru a fi sigur că nu ne aflăm în fața unei erori, cerând o fotocopie după contractul încheiat de Primăria Medgidia și organizatorul Mihai Călin. În fond, ne-am gândit noi, nu oferi așa, un teren, fără o înțelegere scrisă. Răspunsul a fost foarte clar. Nu a existat nicio hârtie între cele două părți. Evenimentul a fost așadar unul 100 % privat. Și din nou, răspunsul Primăriei ne-a bulversat, pentru că ni se spunea, negru pe alb, că au existat cheltuieli. Ceea ce e ilegal, pentru că o instituție nu poate cheltui bani pentru un eveniment privat.
Răspunsul coincidea doar parțial cu declarația publică pe care a făcut-o Valentin Vrabie legat de eveniment, în care spunea că totul a fost organizat în mod privat, fără a cheltui bani din bugetul local al Medgidiei și doar cu ajutorul unor sponsori generoși că tot vorbeam de obiceiurile de la Peștera). Și atunci, s-au născut deja mai multe întrebări. Dacă evenimentul este unul organizat PRIVAT, ce caută numele Primăriei Medgidia pe afiș? Doar o minciună, menită să-i câștige primarului popularitate, să zicem. Bine, bine. Dar primarul declară public că nu s-au cheltuit bani din bugetul local, iar răspunsul oficial este că s-au cheltuit 14.000 de lei. Și cum poate cheltui Primăria Medgidia, muncipalitatea, bani pentru eveniment privat? Nu poate, ar fi ilegal.
Niciun ban din bugetul local spune primarul. 14.000 de lei, spune instituția.
Priviți cu atenție imaginile. Niciun leu din bugetul local. Un eveniment privat. Și totuși răspunsul oficial al Primăriei era că s-au cheltuit 14.000 de lei.
Că să încercăm să deslușim povestea, am formulat o altă solicitare Primăriei Medgidia, cerând să ni se explice, defalcat, cum s-au cheltuit acei 14.000 de lei.
Primul răspuns la această întrebare a fost unul menit clar să întârzie cât mai mult aflarea adevărului. Pe scurt, răspunsul Primăriei a fost că banii s-au plătit pentru contractele 212 și respectiv 213 din data de 7.10.2016, contracte prin care se asigura ”prezentarea evenimentului Zilele Recoltei în perioada 7.10 – 9.10.2016.
Adică un nou răspuns care-ți arăta că banii muncipiului Medgidia s-au cheltuit ilegal. Știam deja că vorbim despre un eveniment privat, ne-a declarat-o chiar primarul. Și-atunci, cum să plătească municipalitatea prezentarea evenimentului care, conform afișului, era asigurată de Mihai Călin. Eveniment care, conform răspunsului deja primit și de la primar și de la instituție, oficial, nu avea nicio legătură cu Primăria.
Nelămuriți în legătură cu acești bani plătiți de municipalitate pentru prezentarea unui eveniment privat, am revenit către biroul de comunicare al Primăriei, cerând copii după cele două contracte pentru care se plătiseră cei 14.000 de lei. Și am primit din nou un răspuns menit să ne piardă timpul. Am fost anunțați că la Medgidia, dacă dorești o copie după orice document, conform unui HCL mai vechi, trebuie să plătești cinci lei pentru fiecare pagină și că în consecință trebuie să achităm 30 de lei în conturile instituției.
Și uite așa, ne-am pus pe drumuri. Am ajuns la Trezorerie, unde n-au vrut să ia banii ceruți de Primăria Medgidia, neînțelegând ce fel de taxă este aceasta, pentru niște informații care în mod normal sunt gratuite, prin lege. Ne-am urcat deci în mașină și ne-am prezentat la Primăria Medgidia pentru a plăti personal banii ceruți. Surpriză însă, la casierie era închis, așa că a fost nevoie să așteptăm vreo 30 de minute să apară cineva ca să ne ia banii.
Țociu și Palade, câte 1500 de euro din partea Primăriei, pentru un eveniment privat
Odată plătită taxa, reprezentanții biroului de comunicare ne-au pus la dispoziție cele două contracte prin care Primăria Medgidia plătea prezentatorii spectacolului Zilele Recoltei. Conform documentelor, cei doi prezentatori (care nici măcar nu erau prezenți pe afișul evenimentului) au fost nimeni alții decât Romică Țociu și Cornel Palade.
Prețul plătit pentru cei doi prieteni vechi ai primarului Valentin Vrabie, 1500 de euro pentru fiecare dintre cei doi. Dincolo de ilegalitatea faptului că primarul și-a ”introdus” doi prieteni într-un spectacol privat, pe banii medgidienilor, fără a face o achiziție corectă sau fără a avea vreo legătură în acte cu acel eveniment, situația este gravă și pentru că în acest moment conturile Primăriei Medgidia sunt blocate din cauza datoriilor imense pe care instituția le are. În atare condiții, să-ți recompensezi prietenii pe banii municipalității este un act nu doar ilegal ci și iresponsabil. Studiind cele două contracte, întocmite în prima zi din cele trei, cât a ținut spectacolul, descoperi și alte eludări ale legii. Spre exemplu, Romică Țociu a încasat banii pe firma Toni Beauty Style SRL, în fapt un coafor în care acționar unic este soția sa. În aceste condiții, Romică Țociu nu avea voie să semneze acest contract decât în baza unei împuterniciri, situație care ar fi trebuit prevăzută în contract. Totul s-a făcut rapid, departe de litera legii.
Mulți vor spune că suma de 3000 de euro e mică, dar cine știe câte astfel de plăți există până la acest moment? Am mai putea menționa și faptul că 3000 de euro plătiți către cei doi ar face, la orice curs valutar actual, cam 13.200 de lei și nu 14.000 cum s-a comunicat. Doar o dovadă în plus că în Primăria Medgidia domnește haosul.
Punctul de vedere al organizatorului Mihai Călin
Am încercat să discutăm cu Mihai Călin, organizatorul oficial al acestui eveniment. Convorbirea a fost una nu doar scurtă dar și ciudată. Mihai Călin s-a speriat foarte tare când a auzit despre ce îl întrebăm, a bâjbâit ceva legat de ”ce-ați visat domnule azi noapte?” pentru ca în secunda imediat următoare să închidă telefonul și să nu mai răspundă la telefon, deși am insistat îndelung.
Punctul de vedere al primarului Valentin Vrabie
Într-o emisiune televizată, primarul Medgidiei, Valentin Vrabie, spunea despre jurnaliștii care îi aduc diverse acuze, că sunt câini turbați, tonomate plătite sau personaje toxice. Și totul pentru că nu am cerut un punct de vedere oficial, atunci când am scris ceva despre domnia sa. Pentru a evita și alte jigniri din partea primarului, am trimis mai multe e-mailuri către Primăria Medgidia, solicitând un punct de vedere legat de această situație. Am trimis 25 de e-mailuri către biroul de comunicare al instituției, rugând să ni se confirme primirea. Inutil, nu ne-a mai răspuns nimeni. În lipsă de alte soluții i-am solicitat șefei de cabinet al primarului să îi ceară un punct de vedere legat de această situație. Ni s-a promis că îl vom primi dar, în ciuda faptului că din acel moment au trecut șase zile, răspunsul nu a mai venit. E lesne de înțeles de ce.
Am prezentat documentele care atestă modul ilegal în care s-au cheltuit banii Medgidiei consilierilor locali Luminița Vlădescu (PSD), Georgiana Rozemari Gheorghiu (PNL), Mihai Mocanu (M10) și Nicolae Tutungiu (ALDE). În ciuda faptului că absolut toți au citit mesajul nostru (lucru verificabil pe Facebook), niciunul dintre ei n-a dorit să ne ofere un punct de vedere oficial legat de această situație, ceea ce dovedește că, din păcate, soarta medgidienilor este în mâna unei găști organizate care s-a aliat cu primarul și care nu mai acționează în interesul cetățeanului.
Concluzii
Primarul declară, după cum se vede în video, că evenimentul a beneficiat de ajutorul unui sponsor foarte generos. E clar ca lumina zilei că pe acest sponsor nu l-a găsit folcloristul Mihai Călin ci însuși primarul, care l-a și convins să ajute evenimentul. Codul penal prevede această situație și o incriminează drept TRAFIC DE INFLUENȚĂ. Știți de ce apelează Valentin Vrabie la sponsori? Pentru că banii, nefiind publici, pot fi distribuiți cum dorește sufletul lui. Un trafic de influență în formă continuată, ar zice procurorii.
De asemenea, a plăti doi actori din banii instituției pe care o conduci, pentru prestația lor la un eveniment privat, înseamnă un abuz în serviciu de toată frumusețea, un caz penal pentru care procurorii ar trebui să se sesizeze.
Primăria Peștera avea, atunci când Valentin Vrabie a renunțat la funcția de primar, datorii de peste 300.000 de euro, ceea ce înseamnă bugetul comunei pe trei ani de zile. Cu toate astea, cu o comună plină de datorii, Vrabie n-a ezitat să organizeze paranghelie după paranghelie. La Medgidia, Vrabie a găsit o situație la fel de dezastruoasă ca aceea pe care a lăsat-o la Peștera. Cu toate astea, parangheliile în cadrul cărora prietenii săi sunt plătiți regește din bani publici continuă să aibă loc. Viitorul Medgidiei pare sumbru.
Și ca să încheiem într-un ton amuzant, vă lăsăm în compania celor doi protagoniști ai acestui articol, care au binecuvântat publicul din Medgidia cu o scenetă plină de obscenități, deși, culmea, contractul lor prevedea în mod expres ca acest lucru să nu se întâmple.
Mâine, de Ziua Dobrogei, puteți vizita gratuit toate atracțiile Complexului Muzeal de Științe ale Naturii.
”Vă așteptăm cu drag. Sunt foarte multe lucruri pe care le puteți vedea. Am pregătit trei reprezentanții la Delfinariu, la orele 11.00, 13.00 și 15.00. Vom avea o prezentare deosebită despre evoluționism, dar și despre moara dobrogeană ”, a precizat Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.