Home Blog Page 218

Nu doar delfini! Spectacol de echitație la CMSN Constanța

Atunci când vorbim despre Delfinariu, oamenii din Constanța s-au obișnuit probabil să audă despre delfini, leul de mare John, animăluțele din microdeltă și eventual Acvariul de pe faleza Cazinoului din oraș. La CMSN Constanța există însă și un centru modern de echitație, un loc în care poți admira cele mai frumoase rase de căi, poți călări sau poți chiar să te inițiezi într-o carieră în echitație, ajutat de profesioniști.

Arena Eqcvestria a oferit publicului, în acest weekend, un spectacol interesant în cadrul căruia, spectatorii veniți în număr mare au avut ocazia să admire caii. În curtea arenei au avut loc spectacole de dresaj dar și sărituri cu obstacole. Organizatorii se gândesc să repete evenimentul, după ce oamenii au venit în număr mare la spectacol.

Greșeala unui constructor a creat probleme cu apa în patru orașe

0
În cursul serii trecute (20 august 2016), constructorul care executa lucrarile la autostrada Constanta – Ovidiu, pe centura de descarcare a traficului inspre Ovidiu, in zona localitatii Poiana, a avariat una din cele doua magistralele de apa, cu diametrul de 1.200 mm. Conducta transporta apa bruta de la sursa Galesu la Statia de tratare si pompare Palas, ce asigura alimentarea cu apa a localitatilor Constanta, Lumina, Navodari si Ovidiu. Imediat, la fata locului au fost trimise mai multe echipe de interventie cu toate utilajele necesare.
La ora actuala, alimentarea statiei de tratare si pompare Palas de la sursa Galesu se face doar printr-o singura conducta cu diametrul de 1.200 mm. Pentru a asigura debitul de apa necesar la statia Palas, s-au facut manevrele de vane pentru a suplimenta o parte din necesarul de apa de la sursele Caragea-Dermen.
Pana la ora actuala nu s-au inregistrat probleme in furnizarea apei catre abonatii deserviti de statia Palas.

Avarie RAJA în Năvodari și Lumina

0

Pentru remedierea unei avarii la conducta magistrala de alimentare cu apa a localitatilor Lumina si Navodari, cu diametrul de 600 mm, SC RAJA SA a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi, 19 august 2016, in intervalul 10,45 – 15,30. Sunt afectati consumatorii din orasul Navodari si localitatea Lumina.

Avand in vedere numarul mare de consumatori deserviti de aceasta conducta, initial, echipele de interventie au incercat, inca de la ora 07,00 dimineata, remedierea avariei cu conducta sub presiune, pentru a nu afecta alimentarea cu apa a abonatilor. Din pacate, diametrul mare al conductei, lungimea si implicit debitul mare de apa, au facut necesara sistarea apei pentru executarea lucrarilor de interventie.

“Ne cerem scuze fata de consumatorii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre vor face tot posibilul pentru finalizarea reparatiilor si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.

Delfinariul și Acvariul vă așteaptă. Iată programul și prețurile verii

0

Delfinariul din Constanța vă oferă cel puțin trei spectacole pe zi, de la orele 11.00, 15.00 și 19.00, în fiecare zi.

Dacă va exista cerere, se pot introduce încă două spectacole.

Spectacolul durează circa 20 de minute și se desfășoară în bazinul nou, care a costat 13 milioane de lei și a fost inaugurat la sfârșitul lunii iulie.

Când vă programați să vizitați Delfinariul, nu uitați să vă faceți timp și pentru o vizită la Microrezervație și Expoziția de Păsări Exotice, care pot fi vizitate de luni până duminică, între orele 9.00 și 19.30, dar și la Planetariu. Demonstrațiile de aici loc la orele 9.30, 11.00, 12.00, 14.00, 15.30 și 16.30.

Acvariul, care se află vizavi de Cazinoul din Constanța, poate fi vizitat zilnic între orele 9.30 și 20.30.

Iată și tarifele de intrare:

  • Tarif unic Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice:
  • 40 lei – adulţi
  • 10 lei – elevi, studenţi

Pentru copiii sub 7 ani intrarea este liberă.

  • Tarif  Microrezervație
  • 8  lei – adulţi
  • 2 lei – elevi, studenţi
  • Tarif Planetariu
  • 8 lei adulti
  • 2 lei elev/student
  • Tarif Acvariu:
  • 20  lei – adulţi
  • 5 lei – elevi, studenţi

O celebră navă rusească vine în Constanța, la Regata Marilor Veliere

Încă un velier a confirmat participarea la Regata Marilor Veliere, eveniment care va avea loc în portul Constanța, între 8 și 11 septembrie 2016. Este vorba despre Kruzenshtern, velier din Clasa A (cea mai mare posibilă), care va reprezenta Rusia.

Nava a fost construită în anul 1926 și s-a numit inițial Padua, după orașul italian cu același nume. A purtat multă vreme însemnele Germaniei, iar atunci când nu era pe mare putea fi găsită în portul Hamburg.
Între 1938 și 1939, Padua a înregistrat un record mondial, care nu a fost depășit nici azi. A realizat cel mai scurt voiaj al unui velier pe relația Hamburg – Australia, via Chile, și retur, în 8 luni și 23 de zile.
După 20 de ani, în 1946, velierul a fost predat Rusiei, în urma celui de-al Doilea Război Mondial. A fost rebotezat după exploratorul rus Ivan Fyodorovich Kruzenshtern.
Între 1961 și 1965, Kruzenshtern a executat misiuni de-a lungul Oceanului Atlantic, Mării Mediterane și Caraibelor, iar în 1965 a fost transferat Ministerului Rus al Pescuitului pentru a fi folosit de studenții care se pregăteau să devină pescari.

De-a lungul timpului nava a fost folosită atât în filme germane (trei la număr), cât și în mai multe pelicule sovietice. Ba mai mult, în 1997 a fost subiectul unui documentar britanic numit „Tall Shop” și transmis de Discovery Channel.

În prezent, Kruzenshtern ancorează în porturile Kaliningrad și Murmansk și este al doilea cel mai mare velier încă funcțional, după Sedov, o altă navă rusească ce are origini nemțești.

Velierul Kruzenshtern este foarte ușor de recunoscut datorită coloritului său specific: negru cu o dungă albă, un simbol al navelor care făceau comerț cu Estul.

Portul Constanța este prima etapă din Regata Marilor Veliere (Black Sea Tall Ships Regatta 2016). De aici, navele vor ajunge în Novorossiisk, Rusia (16 – 19 septembrie), Sochi, Rusia (21 – 25 septembrie) și în Varna, Bulgaria (1 – 4 octombrie).

În total, la startul regatei sunt așteptate 15 veliere din 6 țări, cu un total de peste 1.000 membri de echipaj.

Evenimentul este organizat de Navigator Yacht Club, în parteneriat cu Academia Navală Mircea cel Bătrân și Liga Navală Română, cu sprijinul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța.

Regata Marilor Veliere face parte dintr-o serie de regate internaționale ce se desfășoară an de an, începând din 1956, sub egida Sail Training International, o organizație non-profit din Marea Britanie care în 2007 a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace datorită activității sale pentru educarea tinerilor la bordul navelor cu vele și promovarea prieteniei și înțelegerii la nivel internațional.

Prostia liberalilor, nemărginită. Palatul Copiilor nu va fi reabilitat. Proiect trântit de PNL pentru că-i aparținea lui Claudiu Palaz

Se poate spune, fără îndoială, că atmosfera de lucru de la Consiliul Județean Constanța, a intrat în linie dreaptă, ședința de ieri arătând că noua echipă de conducere are proiecte viabile, benefice pentru comunitate. Problemele însă vin de la echipa liberală, care, aflată în opoziție, și-a propus să trântească toate proiectele ce țin de patrimoniu, singurele proiecte unde votul lor contează, fiind necesar ca hotărârile să fie votate cu două treimi din rândul celor prezenți și nu cu majoritate simplă.

A fost cazul și în cadrul ședinței de ieri, atunci când liberalii au trântit un proiect extrem de benefic pentru constănțeni, propus de liderul PMP, Claudiu Palaz, proiect prin care celebrul Palat al Copiilor din Constanța ar fi trecut în administrarea Consiliului Județean, ar fi fost reabilitat și ar fi oferit elevilor care-l frecventează condiții mult mai bune de educație decât în prezent.

Liberalilor nu le-a păsat însă de beneficiile pe care un astfel de proiect le aduce. Cel mai probabil proiectul a fost trântit pentru că inițiatorul său a fost Claudiu Palaz, liderul partidului care i-a lăsat pe dinafară pe liberalii care sperau, după alegeri, la o nouă alianță tacită cu social democrații.

Și uite așa, din răzbunare și prostie, liberalii fac rău exact celor care i-au trimis în Consiliul Județean. Dar, de la cine să ai pretenții? De la Robert Boroianu care a fost trimis la plimbare de liderii PNL, fiind considerat necalificat pentru candidatura de primar? De la Radu Matei junior, care după patru ani de somn în Consiliul Local Constanța a fost introdus nemeritat pe listele Consiliului Județean, doar pentru că e fiul tatălui său? De la Marian Iordache care a reușit performanța ca fiind primar în funcție să nu mai fie desemnat candidat de partidul său?

Urmează alegeri parlamentare și fără îndoială, constănțenii vor sancționa aceste ”răzbunări” liberale, care nu aduc beneficii județului.

Asociația Elevilor din Constanța critică dur respingerea proiectului 

”Asociația Elevilor din Constanța a cerut încă din anul 2013 ca Palatul Copiilor din Constanța să treacă în administrarea Consiliului Județean Constanța, pentru că în prezent clădirile acestui Palat se află în condiții jalnice, jenante iar elevii nu au unde să se pregătească în condiții optime activități extrașcolare, consiliere în carieră și să se pregătească și altfel decât o fac, formal, la școală. Solicităm Consiliului Județean Constanța să dezbată din nou această propunere și să voteze în beneficiul și în sprijinul elevilor din Constanța, nu politic”, ne-a declarat, chiar la fața locului, președintele acestei asociații, Alexandru Manda.

Punctul său de vedere a fost susținut și de Alexandru Bajdechi, președintele Consiliului Tineretului din Constanța. ”A fost o rușine ce s-a întâmplat în această ședință, în primul rând că o problemă care vizează tinerii și copiii s-a făcut fără consultarea lor, deși noi ne-am exprimat punctul de vedere pozitiv. Descentralizarea este un proces care a început și va fi finalizat, iar acest proces implică și trecerea Palatului Copiilor din domeniul public al statului în domeniul public județean, dar astăzi s-a vorbit numai de administrare pentru a se putea face investiții. Statul nu va investi în Palatul Copiilor, eu când eram elev făceam ședințe acolo și pot să zic că există o stare de degradare a acestuia, iar dacă CJC și-a exprimat dorința de a investi mi se părea normal ca, pentru tineri și pentru copii, să se voteze „pentru”! PNL, în 2013, când era la guvernare, susținea trecerea Palatului Copiilor în domeniul public al județului, deci nu se poate vorbi de doctrină și nici măcar de consecvență, vorbim pur și simplu de inițierea unui proiect, pe care și noi îl susținem, iar simplul fapt că cineva care inițiază acest proiect de la alt partid decât al tău a dus la acest vot”, a declarat Alexandru Bajdechi. 

PMP a reacționat vehement: Consilierii PNL au demonstrat: copiii, tinerii și sportul constănțean nu îi interesează

Consilierii județeni de la PNL au demonstrat, astăzi, că unul dintre  principalele lor scopuri în acest moment este acela de a bloca proiectele menite să susțină copiii, tinerii și campionii sportivi ai Constanței, numai pentru că inițiator a fost Partidul Mișcarea Populară.  S-a văzut diferența dintre declarațiile politice făcute pentru a aduna voturi și faptele prin care PNL ar fi putut contribui cu adevărat la dezvoltarea orașului prin susținerea sportului constănțean și a generației tinere. Concret, vicepreședintele CJC, președinte al PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, a propus în ședința de astăzi, 17.08.2016, un proiect privind demararea procedurilor de preluare a Palatului Copiilor din subordinea Ministerului Educației în subordinea Consiliului Județean Constanța, în scopul reabilitării acestuia.  Consilierii PNL au votat împotrivă, ceea ce înseamnă de fapt că Parcul Pionierilor, așa cum este el cunoscut de constănțeni, va rămâne într-o stare deplorabilă.

Proiectul propus de PMP nu presupunea niciun efort bugetar din partea Consiliului Județean. Era numai un proiect de demarare a procedurilor de preluare a Palatului Copiilor în subordinea CJ, tocmai pentru a stopa degradarea acestuia, iar, ulterior, după definitivarea acestor procedure, urma să discutăm și despre investiții. Votul consilierilor PNL a fost unul surprinzător. Este cunoscută de către toți constănțenii starea de degradare în care se află Palatul Copiilor. Nu știu dacă cei de la PNL nu cunosc această realitate, sau au vrut de fapt să continue practica din mandatele trecute, de a lasă în paragină un obiectiv atât de important. Încep  din ce în ce mai mult să cred că, de fapt, terenul de la Palatul Copiilor reprezintă o atracție pentru rechinii imobiliari , atracție ce se va transformă într-un trofeu al lor în urma acestui dezinteres al celor de la PNL. Aș fi curios cum le vor explica PNL-istii campionilor naționali care se antrenau acolo, faptul că medaliile pe care ei le aduc nu sunt apreciate de PNL. Însă, acești campioni nu au nevoie de explicații, ci de fapte, iar faptele PNL se traduc prin a-i lasă de izbeliste” a declarat Claudiu Iorga Palaz.

Atașat acestui comunicat, trimis de PMP Constanța imediat după ședința de Consiliu Județean, am primit și câteva imagini care atestă realitatea din curtea Palatului Copiilor, în aceste momente.

Leul de mare John, cel mai răsfățat personaj de la Delfinariu

Vorbim des despre delfinii Ni Ni și Chen Chen, vedetele Complexului Muzeal de Științe ale Naturii. În opinia noastră, însă, cel mai răsfățat personaj al instituției este John, leul de mare, ajuns acum la frumoasa vârstă de 21 de ani, ceea ce în anii noștri ar însemna cam 90.

John este în grija dresorilor de la Delfinariu din Constanța încă de când avea doar 1,5 ani, fiind răsfățat și iubit și astăzi, când se apropie de media de viață a acestor mamifere, de aproximativ 25 de ani.

L-am filmat pe John într-un moment în care era hrănit de Angelica Curlișcă, șefa secției Delfinariu de la CMSN Constanța. Imaginile sunt cel puțin delicioase, dar vă invităm să-l cunoașteți și să-l admirați pe John, personal.

Musafiri de marcă la RAJA Constanța. Șeful Ligii Navale a SUA a vizitat compania de apă

0

RAJA Constanța a avut parte în cursul acestor zile de vizita unei delegații a Ligii Navale a Statelor Unite ale Americii, conduse de președintele Skip Witunski. Musafirii americani au avut parte de mai multe întâlniri oficiale, cu șeful RAJA, Felix Stroe, cu militari americani din cadrul Blacksea Rotation Force și chiar cu primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.

Reprezentanții Ligii Navale  SUA au discutat cu reprezentanții presei la Murfatlar, acolo unde au vizitat Centrul de Excelență pentru Operarea sistemelor SCADA, un proiect pe care RAJA l-a pus pe picioare cu ajutor de la Guvernul american. În acest centru de excelență sunt pregătiți specialiști pentru operarea sistemelor SCADA (atât pe parte de alimentare cu apă și canalizare, cât și pe parte de energie electrică și gaze). Cursurile sunt susținute de reprezentanții Motorola împreună cu profesori universitari.

Președintele Skip Witunski a mărturisit celor prezenți în sală, că în urmă cu mulți ani, a lucrat în administrația locală a unui oraș american, fiind confruntat cu problemele legate de apă, astfel că înțelege misiunea dificilă pe care o are RAJA Constanța.

”Aveam de ales între a ne alimenta din lacul din apropiere sau a ne afilia unui consorțiu care administra 27 de localități. Am ales a doua variantă dar am greșit atunci când am construit țevile. Le-am pus invers, astfel că mai bine de 18 luni, muncitorii noștri au muncit pentru a repara tot ce se greșise. Ca să nu mai spun că în loc de apă caldă, în mijlocul iernii, aveam apă rece ca un iceberg”, a povestit amuzat președintele NLUS. Am avut privilegiul de a vizita mai multe unități ale RAJA, o companie care are un rol social deosebit de important, de a asigura apă în toată regiunea. Este de remarcat că RAJA asigură o apă de foarte bună calitate, la costuri scăzute”, a completat Skip Witunski.

 

 

Școlile și grădinițele din Peștera, reabilitate de administrația locală

0

Vacanța mare e aproape de final, elevii se vor întoarce în curând în băncile școlilor. Primarul comunei Peștera, Marius Liviu Peștera, fost director al școlii din localitate și fost inspector școlar, înțelege mai bine decât alți edili necesitatea ca școlile să-și primească elevii în condiții perfecte. Din acest motiv, administrația locală din comună reabilitează în aceste zile școlile și grădinițele, astfel încât cei 460 de copii peștereni să beneficieze de cele mai bune condiții de învățământ.

Școlile din Peștera, Izvoru și Ivrinezu Mare dar și grădinițele din Peștera, Ivrinezu mare, Ivrinezu mic și Izvoru mic vor intra în reabilitare. Se vor zugrăvi pereții, se va repara mobilierul și echipamentul din fiecare clasă va fi verificat pentru a funcționa în condiții optime.

Pentru ca bugetul local să fie protejat, lucrările vor fi efectuate cu ajutorul oamenilor din comună, fiind evitate astfel costurile mari pe care le-ar fi presupus lucrul cu firme private.

Avarie RAJA pe strada Răsuri din Constanța

0
In cursul acestei zile, 15 august 2016, in jurul orei 12.00 conducta de alimentare cu apa de pe strada 8 Martie, a suferit o noua avarie in zona intersectiei cu strada Rasuri. Si de data aceasta este necesara inlocuirea unui tronson pe o lungime de aproximativ 4 metri. Pentru executarea lucrarilor de reparatie, se sisteaza furnizarea apei potabile pe acest tronson, in intervalul 12.30 – 15.00. Sunt afectati abonatii din cartierul Coiciu.“Ne cerem scuze constantenilor lipsiti de apa potabila in acest interval si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru remedierea avariei si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp. “, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.

Delfinariul și Acvariul vă așteaptă. Iată prețurile și programul verii

0

Delfinariul din Constanța vă oferă cel puțin trei spectacole pe zi, de la orele 11.00, 15.00 și 19.00, în fiecare zi.

Dacă va exista cerere, se pot introduce încă două spectacole.

Spectacolul durează circa 20 de minute și se desfășoară în bazinul nou, care a costat 13 milioane de lei și a fost inaugurat la sfârșitul lunii iulie.

Când vă programați să vizitați Delfinariul, nu uitați să vă faceți timp și pentru o vizită la Microrezervație și Expoziția de Păsări Exotice, care pot fi vizitate de luni până duminică, între orele 9.00 și 19.30, dar și la Planetariu. Demonstrațiile de aici loc la orele 9.30, 11.00, 12.00, 14.00, 15.30 și 16.30.

Acvariul, care se află vizavi de Cazinoul din Constanța, poate fi vizitat zilnic între orele 9.30 și 20.30.

Iată și tarifele de intrare:

  • Tarif unic Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice:
  • 40 lei – adulţi
  • 10 lei – elevi, studenţi

Pentru copiii sub 7 ani intrarea este liberă.

  • Tarif  Microrezervație
  • 8  lei – adulţi
  • 2 lei – elevi, studenţi
  • Tarif Planetariu
  • 8 lei adulti
  • 2 lei elev/student
  • Tarif Acvariu:
  • 20  lei – adulţi
  • 5 lei – elevi, studenţi

Totul e închis. Nu și Delfinariul. Profită de ziua liberă și vizitează-l!

Așa cum știm deja, de ziua Sfintei Maria, oamenii au primit liber de la locul lor de muncă, aproape toate societățile comerciale închizând porțile astăzi. E cel mai bun prilej pentru constănțeni ca, alături de turiștii aflați pe litoral, să se bucure de atracțiile locale oferite de Constanța.

Delfinariul este, fără îndoială, locul pe care fiecare turist alege să-l viziteze, imediat după ce se satură de stat pe plajă sau în zilele în care soarele nu e atât de generos pe cât ne-am dori.

Noua clădire, inaugurată cu nicio lună în urmă, care poate găzdui 1348 de vizitatori, este cu siguranță un argument în plus pentru a alege astăzi Delfinariul.

De asemenea, animăluțele ce locuiesc în grădina zoologică din spatele Delfinariului pot fi și ele o bucurie oferită astăzi copiilor dumneavoastră.

Iar dacă încă nu v-am convins, Acvariul de pe faleza Cazinoului este și el deschis și așteaptă vizitatori.

RAJA a pus în funcțiune primele trei fântâni arteziene din municipiul Constanța

0

Simple sau complexe, fântânile arteziene dintr-un oraș sunt elemente de design arhitectural de valoare absolută, aducând un plus de frumuzețe zonei în care sunt amplasate. Ele nu au însă doar un rol decorativ; dansul  jucăuș al apei aduce un pic de răcoare în zilele fierbinți de vară și insuflă o energie pozitivă celor din jur.

Conștient de importanța acestor obiective pentru orașul Constanța și stațiunea Mamaia, operatorul de apă SC RAJA SA a preluat începând din această lună, de la Primăria Constanța, întreținerea și reabilitarea celor 16 fântâni arteziene din municipiu și din stațiune. Având în vedere că suntem în plin sezon estival, specialiștii companiei noastre fac tot posibilul pentru a reuși punerea în funcțiune a acestor fântâni. Având în vedere, timpul foarte scurt, dar și starea tehnică a unor obiective, anul acesta fântânile vor fi reparate doar din punct de vedere tehnic (instalații și pompe), urmând ca la sfârșitul sezonului estival, toate cele 16 obiective să intre într-un amplu proces de reabilitare.

În urma eforturilor depuse, trei dintre fântânile arteziene din oraș, respectiv: Fântâna din fața Muzeului de Artă, Bazinul “Cascadă” și Bazinul “Pescarii” din zona Faleză Cazino Constanța au fost puse în funcțiune ieri, după mai multe probe începute de săptămâna trecută. Lucrările au constat în repararea instalațiilor electrice, a pompelor, a țâșnitorilor și a sistemelor de alimentare cu apă, dar și în igienizarea bazinelor.

Grupul statuar „Pescarii” este un monument istoric situat faleza Cazinoului din Constanța. Monument istoric de categoria B, grupul statuar a fost  realizat din piatră în anul 1959 de către sculptorul Corneliu Medrea, ca un omagiu adus muncii pescarilor. La început statuia pescarilor cu năvod era amplasată pe pământ, ulterior în jurul acesteia fiind construit un bazin care să aducă mai aproape de realitate conceptul grupului statuar. De aceea, acesta a reprezentat o prioritate în repunerea în funcțiune a fântânii arteziene construită în jurul lui, cu atât mai mult cu cât zona va fi înțesată de turiști și localnici săptămâna viitoare când Constanța va sărbători Ziua Marinei Române.

În prezent se execută lucrări de reparație și la celelalte obiective din municipiu, urmând ca, săptămâna următoare, să fie pornite fântânile din Parcul Far, din Zona Policlinica II și din parcul Casei de Cultură.

Pentru sezonul estival următor, SC RAJA SA va efectua reparații capitale la  nivelul celor 16 bazine, cu refacerea hidroizolației, a finisajelor și a elementelor structurale, cu îmbunătățirea eficienței pompelor de recirculare a apei, a sistemelor de filtrare și a instalațiilor de iluminat.

Cele 16 fântâni arteziene din Constanța și Mamaia sunt: fântâna din Parcul Far, fântâna din Parcul Gării, fântâna din Parcul Arheologic, fântâna de la Muzeul de Artă, fântâna din Parcul Teatrului „Oleg Danovski“, fântâna din Parcul Tomis II, fântâna din zona Policlinica II, bazinul de apă din Parcul Casei de Cultură, fântâna din zona Dacia, fântâna din zona hotelului Oxford, bazinul ornamental de la hotel Sulina (staţiunea Mamaia), bazinul ornamental de la hotel Meridian (staţiunea Mamaia), fântâna din Piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia, bazinul Pescarul de pe faleza Cazino Constanţa, bazinul Cascadă de pe faleză Cazino Constanţa și Fântâna Stadion.

Avarie RAJA în cartierul Coiciu din Constanța

0
Pentru remedierea unei avarii la conducta de 200 mm de pe strada Poporului, in zona intersectiei cu strada Izvor, din municipiul Constanta, SC RAJA SA este nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi, 13 august 2016, in intervalul orar 09,30 – 12,00. Sunt afectati toti consumatorii din cartierul Coiciu. Lucrarile de reperatii constau in inlocuirea unui tronson din conducta avariata, dar si in montarea unei vane.

“Ne cerem scuze fata de abonatii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru remedierea situatiei si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp. “, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.

UPDATE: In jurul orei 12,00, echipele de interventie au reusit remedirea avariei la conducta cu diametrul de 200 mm de pe strada Poporului in zona intersectiei cu strada Izvor. Imediat s-au facut manevrele de vane necesare si s-a reluat furnizarea apei potabile. În jurul orei 13,00, din cauza vechimii, conducta a cedat din nou. In aceasta situatie, pentru remedirea avariei a fost sistata furnizarea apei potabile astazi, 13 august 2016, in intervalul 13,30 – 16,00.

Casieriile RAJA, închise de Sfânta Maria, în Constanța

0

Având în vedere permanența activității de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, S.C. RAJA S.A. aduce la cunoştinţa tuturor abonaţilor, că în data de 15 august 2016 echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţii care asigură buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi preluare a apelor uzate vor lucra în program normal.

Apelurile către telefoanele dispeceratului 0241/66.44.44 vor fi preluate non-stop.

“Și echipele de intervenţie vor fi pregătite să intervină cu promptitudine, pentru ca toate avariile sau disfuncţionalităţile apărute în sistemul de alimentare cu apă să fie remediate în timp util, iar abonaţii societăţii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi. “, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.

Singurul serviciu care-şi va modifica programul, este cel al casierilor RAJA. Astfel, abonaţii interesaţi să-şi achite facturile la apă potabilă şi canalizare, trebuie să ştie că luni –  15 august 2016, toate casieriile vor fi închise.

Delfinariul și Acvariul vă așteaptă. Iată prețurile și programul verii

0

Delfinariul din Constanța vă oferă cel puțin trei spectacole pe zi, de la orele 11.00, 15.00 și 19.00, în fiecare zi.

Dacă va exista cerere, se pot introduce încă două spectacole.

Spectacolul durează circa 20 de minute și se desfășoară în bazinul nou, care a costat 13 milioane de lei și a fost inaugurat la sfârșitul lunii iulie.

Când vă programați să vizitați Delfinariul, nu uitați să vă faceți timp și pentru o vizită la Microrezervație și Expoziția de Păsări Exotice, care pot fi vizitate de luni până duminică, între orele 9.00 și 19.30, dar și la Planetariu. Demonstrațiile de aici loc la orele 9.30, 11.00, 12.00, 14.00, 15.30 și 16.30.

Acvariul, care se află vizavi de Cazinoul din Constanța, poate fi vizitat zilnic între orele 9.30 și 20.30.

Iată și tarifele de intrare:

  • Tarif unic Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice:
  • 40 lei – adulţi
  • 10 lei – elevi, studenţi

Pentru copiii sub 7 ani intrarea este liberă.

  • Tarif  Microrezervație
  • 8  lei – adulţi
  • 2 lei – elevi, studenţi
  • Tarif Planetariu
  • 8 lei adulti
  • 2 lei elev/student
  • Tarif Acvariu:
  • 20  lei – adulţi
  • 5 lei – elevi, studenţi