Patinoarul amenajat de Primăria Municipiului Constanța în decembrie anul trecut își continuă activitatea și în vacanța intersemestrială. El va fi deschis până pe 28 februarie 2016, zilnic, între orele 10.00- 23.00 iar accesul este gratuit atât pentru copii cât și pentru părinți. Accesul pe suprafaţa de patinaj se va face în baza unui bilet/braţară/tichet de ordine înseriat, primit de la organizator, valabil numai pentru o singură serie de patinaj. Niciun bilet/brătară/tichet de ordine nefolosit nu poate fi utilizat în altă serie de patinaj decât cea pentru care a fost alocat. Puteţi urmări imagini live zilnic pe platforma youtube, introducând cuvintele de căutare ”feerie pe gheaţă.”
Conducerea PNȚCD Constanța a participat, astăzi, în Sighetul Marmației, la evenimentele prilejuite de comemorarea a 63 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu.
Delegația din Constanța a fost condusă de Tudorel Chesoi, președinte PNȚCD Constanța și vicepreședinte la nivel național al partidului, Dan Duda, vicepreședinte PNȚCD Constanța, și Petrică Panait, secretar general al Organizației Județene.
Țărăniștii au vizitat ”Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței”, unde se poate vedea costumul de prizonier al lui Maniu, dar și lanțurile cu care era ținut.
La întrunirea țărăniștilor a venit și un preot din Sighet, care a propus canonizarea lui Iuliu Maniu.
În sala primăriei din localitate s-a organizat o întâlnire în memoria sa, la care au participat zeci de persoane. ”O plătit, o plătit, dar până o plătit a fost jale”, a spus unul dintre participanți, nemulțumit că nu se face mai mult pentru memoria acestuia. Au luat cuvântul mai multe persoane, care au evocat personalitatea celui care a fost Iuliu Maniu.
Iuliu Maniu a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947).
După 23 august 1944 Maniu a luptat împotriva preluării țării de către comuniști, proces pe care a refuzat să-l accepte, încrezător în sprijinul marilor puteri occidentale. La 1 noiembrie 1944, Iuliu Maniu îl întreba printr-o telegramă pe vicemareșalului Donald Stevenson dacă guvernul britanic are de gând să predea România Uniunii Sovietice, răspunsul fiind negativ. Pe 8 noiembrie însă ministerul de externe al Marii Britanii (Foreign Office) îi scria reprezentantului său la București (John Le Rougetel) într-o telegramă strict confidențială că înțelegerea dintre Churchill și Stalin privind Grecia și România orientează politica britanică
S-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale. A obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.
În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947. Prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viață. Este trimis la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 este transferat împreună cu Mihalache și alți național-țărăniști la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.
Copiii și tineri între 10 și 18 ani au șansa să participe la un concurs inedit. Între 1 februarie și 15 martie, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii în colaborare cu Asociația Scutul Cinegetic organizează competiția “Păsări sălbatice în oraș”.
Amatorii de fotografie pot trimite imaginile listate în format A4 sau electronic, însoțite de datele autorului și zona din Constanța unde au fost realizate, pe adresa: Bulevardul Mamaia, nr 255 (Delfinariu) cu specificația “Concurs”.
Premiile puse la bătaie sunt tentante: un aparato foto, o tabletă, o invitație de 4 persoane la Delfinariu, o cană sau un tricou inscripționat. Regulile cer ca fotografiile originale să conțină 1 – 3 exemplare de păsări.
Noi vă sugerăm să faceți o plimbare și pe la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Găsiți acolo rațe sălbatice, lebede, pelicani și o mulțime de păsări exotice gata să se lase fotografiate!
Începând cu data de 01 octombrie 2015, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța are un tarif unic pentru intrarea la Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice, Planetariu si Acvariu
10 lei – adulţi
5 lei – elevi, studenţi
Pentru copiii sub 5 ani intrarea este liberă.
Program de vizitare : Luni-Duminică: 10.00 – 17.00.
Pentru realizarea unor lucrări de înlocuire a unui segment din conducta de alimentare cu apă ce pleacă din punctul termic nr. 140, de pe Aleea Umbrei din municipiul Constanța, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți, 09 februarie 2016, în intervalul 09,00 – 14,00. Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Aleea Umbrei – Mărgăritarelor – Melodiei – Căprioarei – Dispensarului, precum și abonații alimentați prin punctele termice din zonă numerele 140 și 142.
Ne cerem scuze față de constănțenii care vor suferi de lipsa apei potabile și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.
Microdelta din Constanța este, probabil, unul dintre cele mai frumoase locuri unde puteți să vedeți păsările sălbatice. Puțini știu că în aceeași curte a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii există și o expoziție de păsări exotice.
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii în colaborare cu Asociația Scutul Cinegetic lansează o provocare pentru fotografii de la 10 la 18 ani. Cele mai frumoase imagini cu păsări sălbatice intră în competiția acestei primăveri – “Păsări sălbatice în oraș”.
Amatorii de fotografie care nu au încă vârsta majoratului sunt invitați să privească natura și să pregătească aparatul foto. Fotografiile listate în format A4 sau în format electronic, însoțite de datele autorului și zona din Constanța unde au fost realizate sunt așteptate la adresa: Bulevardul Mamaia, nr 255 (Delfinariu) cu specificația “Concurs”.
Premiile puse la bătaie sunt tentante: un aparato foto, o tabletă, o invitație de 4 persoane la Delfinariu, o cană sau un tricou inscripționat.
Concursul se desfășoară în perioada 1 februarie – 15 martie, iar premierea va avea loc pe 1 Aprilie, de Ziua Păsărilor.
Organizatorii spun că participanții trebuie să aibă în vedere câteva reguli:
La concurs participă fotografii originale care conțin 1-3 exemplare de păsări întâlnite în oraș în această perioadă. Imaginile trebuie neapărat însoțite de informații privind locul și data realizării și fișierele electronice sunt în format jpg, tiff, png sau bmp cu o rezoluție minimă de 1024 x 768 și 196 dpi.
Participanții pot fi copii și adolescenți între 10 – 18 ani care trimit imaginile până pe data de 15 martie 2016 nu mai mult de 10 fotografii cu specii diferite și care completează formularul de pe site-ul http://www.scutulcinegetic.org.ro/PROIECTE/PASARIINORAS/CONCURS.aspx
Mulți jurnaliști își aduc aminte cu siguranță campania ratată a ”primarului” Christian Gigi Chiru, organizată și gândită ca strategie de oamenii mogulului Gabriel Comânescu. La patru ani distanță, mogulul petrolului, Comănescu, și-a ales alt favorit, mizând de data aceasta pe un intelectual, în persoana amiralului Vergil Chițac. Dacă inițial am salutat ideea unui personaj cu carte, intrat în cursa politică, șirul de gafe care a urmat ne-a făcut să ne întrebăm dacă nu cumva și în 2016, social democrații și-au așezat drept contracandidat un om care va fi îndrumat pe calea corectă spre eșec. Altfel e greu să explici toate sincopele, toate bâlbâielile prin care a trecut în ultima vreme Vergil Chițac.
Totul a început cu declarații ferme ale rectorului Academiei Navale Mircea cel Bătrân, care spunea că nu e interesat de politică, deși cumva, știam cu toții ce va urma. Am acceptat, înțelegând că purtând haina militară nu ai voie să faci declarații politice. Vergil Chițac a cotit-o apoi, un pic, lăsând să se înțeleagă că ar candida, din postura de independent. Haina militară l-a obligat din nou la bâlbâieli și incertitudini.
A continuat apoi cu momentul în care a îmbrăcat haina de ONG-ist, înlocuindu-l în această postură chiar pe mogulul Gabriel Comănescu. Dincolo de apariția grotească a unui intelectual pe scenă alături de Delia, mutarea a părut menită să arate lumii exact cine e omul din spatele candidatului. Să nu cumva să avem dubii. Un lucru era cert, încă de-atunci, candidatul Chițac, deși o personalitate în domeniul lui de activitate, a fost și încă este un cvasinecunoscut pentru constănțeni, așadar trebuia scos în fața publicului. S-a ales ca strategie în acest sens un concert cu Delia și o discuție organizată despre Eminescu. Doar pași greșiți, am spune noi.
A urmat apoi zvonul despre pensionare. În timp ce toți reprezentanții presei cunoșteau această mutare, domnul Chițac refuza cu îndârjire să vorbească, precizând că e o decizie personală. Am spus-o și atunci, o spunem și acum, după ce ai câștigat ani de zile sute de milioane lunar, din bani publici, pensionarea nu poate fi o decizie personală. Fiind o decizie de pensionare anticipată, strâns legată de decizia de a candida, te-ai fi așteptat ca Vergil Chițac să fie mai transparent în intenții. Dar nu e, la sfatul strategilor săi, probabil. Lucru care s-a văzut și în momentul în care presa l-a întrebat dacă se înscrie joi în PNL iar răspunsul a fost: ”Nu știu, așa ar fi planul”.
Și n-a fost joi, a fost miercuri. Adică ieri seară, atunci când a fost nevoie să vină secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, el însuși primar de Oradea, pentru a-l prezenta liberalilor pe noul lor coleg, Vergil Chițac, care, nu doar s-a înscris în PNL dar a devenit automat și candidatul acestui partid la Primăria Constanța. Nu doar că te pune pe gânduri rapiditatea cu care s-au stabilit lucrurile, dar te și face să te întrebi, ce-a făcut PNL-ul în ultimii patru ani, de n-a fost capabil acum, ca partid, să impună un candidat din rândul membrilor și a fost nevoie să fie adus cineva din exterior?
Revenind, în cursul acestei dimineți, Vergil Chițac a participat la o conferință de presă, sprijinit ca imagine de toți liberalii, cunoscuți pentru spectaculoasele lor rezultate în activitate. Gheorghe Dragomir, Mihai Tararache, Puiu Hașotti, Septimiu Bourceanu sau mai puțin cunoscutul democrat Romeo Rezeanu, toți s-au grăbit să fie prezenți la discursul candidatului Vergil Chițac.
Care discurs, surpriză, îl cunoșteam. Îl mai văzusem deja pe Facebook sau prin ziarele de casă ale liberalilor, înainte să ni-l citească astăzi Vergil Chițac. Așadar visul că vom asista la un discurs liber, fără foi și notițe, că doar ne vorbea un cadru universitar cu zeci de ani experiență, s-a spulberat rapid. Domnul Chițac ne-a citit de toate: cum va face, de ce va face, cum va impune cultura în Constanța. Un discurs așa, demn de anii 90, imediat după revoluție, cu un iz puțin rusesc, cu un candidat care a stat în picioare în timp ce a citit, dar care a fugit imediat după discurs, refuzând să răspundă întrebărilor presei, pe motiv că este candidat dar … nu prea. Adică, nu până nu-i validează nu știu ce birou candidatura. Mai pe scurt: candidez pentru că o să fac din Constanța un oraș în care rromii o să-ți dea citate din Seneca dar nu răspund la întrebări pentru de fapt eu încă nu sunt oficial candidatul partidului.
Și uite așa trecem în dreptul domnului Vergil Chițac încă o gafă de proporții. Zvonurile spun că odată cu decizia clară de a juca asumat, cu PNL-ul în spate, domnul rector va primi de la sponsorul principal Comănescu serviciile firmei sale preferate de marketing și PR care să-l transforme într-un supercandidat. Rămâne să asistăm cu toții la aceste schimbări, pentru că până acum, Vergil Chițac nu stă rău ci de-a dreptul dezastruos.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Zonelor umede, Complexul Muzeal de Ştiinte ale Naturii Constanţa în parteneriat cu Liceul Teoretic „Decebal” Constanţa va derula o serie de activităţi dedicate acestui eveniment, sub titlul „Zonele umede – tărâmuri fără vârstă”.
a) 02.02.2016 – La sediul Liceul Teoretic „Decebal” Constanţa a avut loc activitatea-dezbatere „ Zonele umede – tărâmuri fără vârstă”, la care au participat elevii claselor a IXa, aXI a şi aXIIa. Obiectivele urmărite au fost: cunoaşterea termenului de zonă umedă, a tipurilor de zone umede, conştientizarea importanţei acestor zoneatât pentru oameni cât și pentru mediu, semnificația Zilei Internaționale a Zonelor Umede,
Elevii şi-au prezentat punctele de vedere cu privire la tema aleasă de RAMSAR pentru celebrarea acestei zile în 2016- “Zonele umede – izvor de viață și dezvoltare durabilă”, dar şi lucrări privind ariile protejate din Dobrogea care au şi zone umede în componenţă.
b) Pe parcursul lunii februarie se va organiza o excursie pentru elevii Liceul Teoretic „Decebal” Constanţa implicaţi în proiect, pentru ca acestia:
să realizeze fotografii într-o zonă umedă, cu care să se poată înregistra în concursul RAMSAR;
să vadă în teren ce este o zonă umedă, să recunoască relieful, flora şi fauna caracteristice
c) Cu imaginile realizate de elevi în expediţia în teren se va organiza o foto expoziție, la sediul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa
Coordonatorul acestor activităţi: drd. Angelica Curlisca (şef secţie Delfinariu-CMSN Constanţa) alături de profesorii: Topor Narciza şi Dumitru Iuliana din partea Liceului Teoretic „Decebal” Constanţa
Pentru executarea lucrărilor de racordare a rețelei de alimentare cu apă de pe strada Ovidiu din localitatea Eforie Nord, la sistemul centralizat de distribuție, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile joi, 04 februarie 2016, in intervalul 08,00 – 18,00. Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din Eforie Nord, din perimetrul delimitat de străzile Republicii – Dorobanților – Tudor Vladimirescu.
Lucrările executate fac parte din POS Mediu, contractul de lucrări “Reabilitare și extindere rețele apă/canal, reabilitare stații de pompare apă potabilă și apă uzată – localitatea EFORIE”, în valoare de 19,4 milioane lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinațare de 5,55 milioane lei. În cadrul acestui proiect, stația de pompare a localității Eforie Nord, a fost reabilitată total, instalațiile aferente obiectivului având o vechime de peste 35 de ani. Proiectul cuprinde și extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare pe o lungime de aproape 25 km în Eforie Sud și Eforie Nord.
Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că echipele de intervenție ale contructorului care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.
În această primăvară, va fi inaugurat noul Delfinariu din Constanța. Clădirea cea nouă a fost ridicată pe locul vechiului bazin descoperit, ce fusese construit în urmă cu 40 de ani.Făcând o comparație noua clădire mărește numărul de locuri de la 600 la 1300, acestea fiind așezate în stil gradenă. Banii necesari acestei investiții au venit de la Consiliul Județean Constanța, Ministerul Dezvoltării dar și din fonduri europene.
Schimbările la Delfinariu vor fi totale, odată cu inaugurarea acestei noi clădiri. Vizitatorii vor putea admira lei de mare, foci și pinguini în cele patru bazine ale instituției.
Mai mult ca niciodată, filiala Constanța a Partidului Național Liberal, pare că se dezintegrează. Vineri, la ședința de Consiliu Local Municipal, doar doi din cei șase consilieri liberali au participat la vot. Alexandra Anton scrie un articol excelent despre asta, pe blogul personal. Dincolo de absența consilierilor, cărora știm, pe surse, că li s-a explicat că nu vor mai prinde un nou mandat, unul dintre cei doi consilieri prezenți, a născut, probabil dintr-un exces de zel, un moment de neuitat, care a stârnit râsul tuturor celor prezenți.
Raluca Trandafir, unsă consilier de doar câteva luni, ba chiar cu pretenții de viceprimar la un moment dat, l-a felicitat pe primarul Decebal Făgădău pentru sumele care se vor investi în acest an, în educație, care sume sunt, vizibil mai mari acum, dar a ținut să-l certe pe edil pentru că procentul banilor acordați educației este mai mic decât în 2015.
Decebal Făgădău a corectat rapid gafa pe care a făcut-o blonda consilieră, explicându-i acesteia că e normal ca procentul să fie mai mic, bugetul fiind în acest an, substanțial mai mare. Așadar, la un simplu calcul matematic, doamnei i s-a explicat că un leu din 10 lei nu reprezintă același procent ca doi lei din 100 de lei.
La finele ședinței de Consiliu Local ce a avut loc vineri, actualul primar, interimar, Decebal Făgădău, a fost chestionat de jurnalistul Adrian Boioglu (Constanta News) legat de modul în care edilul vede campania electorală ce va urma. Mai multe detalii în imaginile video surprinse la fața locului.
Vineri, a avut loc prima ședință de Consiliu Local Constanța. După ce a încheiat anul reușind să atragă fonduri pentru școlile și grădinițele din oraș, consilierul țărănist Tudorel Chesoi a reușit o nouă mare victorie. Propunerea sa de reducere a taxelor pe care ar fi trebuit să le plătească patronii firmelor cu sediu în apartamente, a fost acceptată de primarul Decebal Făgădău și implicit de grupul de consilieri social democrați. S-a născut astfel un proiect de hotărăre inițiat în comun de Făgădău și Chesoi, prin care taxa se reduce semnificativ, diferența de calcul fiind de la 1,5 la 0.25 cuantum. Patronii care și-au folosit apartamentele drept sediu social vor plăti astfel același impozit ca anul trecut. Și totul la inițiativa consilierului Tudorel Chesoi, cu sprijinul societății civile, a patronatelor și a reprezentanților avocaților. Singurii care au privit spectatori la tot ce s-a întâmplat au fost consilierii liberali, care ne-au obișnuit deja să facă doar act de prezență în sală. Vineri au sosit la ședință doar doi dintre ei, deși în mod obișnuit sunt șase.
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța oferă profesorilor și tuturor specialiștilor în domeniul științelor Naturii posibilitatea de a desfășura cursuri tematice în cadrul instituției muzeale.
Oferta cuprinde:
– vizionarea spectacolului de la Delfinariu
– vizitarea Microrezervației de păsări și animale
– vizitarea secției de păsări exotice
– vizitarea parcului dendrologic
– vizitarea Planetariului
– cursuri tematice în cadrul înstituției muzeale, susținute de către profesorii coordonatori la sala de conferințe Ing. Stanciu Marcel, din cadrul complexului muzeal.
Costurile unei astfel de activități cultural educative sunt de 3 lei/elev (în grupuri organizate de minimum 20 de elevi, coordonate de profesori).
Profesorii coordonatori și persoanele care în soțesc grupul – în funcție de vârsta elevilor, cel puțin una la 10 elevi) beneficiază de intrare gratuită.
Rezervările în cadrul acestui program, precum și stabilirea lecțiilor tematice se fac în acord cu specialiștii Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, precum și alte detalii se obțin la telefon 0241.481.230.
Începând cu data de 01 octombrie 2015, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța are un tarif unic pentru intrarea la Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice, Planetariu si Acvariu
10 lei – adulţi
5 lei – elevi, studenţi
Pentru copiii sub 5 ani intrarea este liberă.
Program de vizitare : Luni-Duminică: 10.00 – 17.00.