Pe chestiuni de perfidă procedură, Tribunalul Constanţa a mai dat o dată de pământ cu speranţele legitime ale unei companii serioase din judeţul Constanţa de a obţine revizuirea unei hotărâri judecătoreşti dată prin cruntă fraudă la lege de aceeaşi instanţă de renume. După cum am arătat în mai multe materiale anterioare, Comprest Util SRL, aparţinând omului de afaceri Grigore Comănescu, a cumpărat în anul 2005 părţile sociale ale companiei Somaco Construct, deopotrivă cu o carieră de piatră din Sibioara şi cu licenţa de exploatare minieră emisă de statul român în anul 2001, în întregirea unei activităţi care data din anii 60 ai secolului trecut. Comprest Util a înţeles să cumpere întreaga afacere cu patru milioane de euro, după ce a comandat un audit juridic şi economic. Toţi specialiştii consultaţi au spus, în acord cu legea, că investiţia este sigură. În consecinţă, noul proprietar a achitat preţul integral, ba chiar a realizat investiţii în tehnologizare, drumuri de acces şi construcţii administrative. Preţul activelor şi investiţiile, cu valorile lor actualizate, ar putea să ajungă la 20 de milioane de euro.

O lucrătură în haită

Ani de zile, compania şi-a văzut liniştită de activităţile ei economice. Însă în 2008, proprietarul activelor miniere a aflat că nişte octogenare au obţinut o hotărâre irevocabilă la Tribunalul Constanţa, privind retrocedarea unui teren din mijlocul carierei. Legea spunea (şi spune şi-acum) că terenurile afectate exploataţiilor miniere active sunt exceptate de la retrocedare. Deşi au citat cu dărnicie din lege, niciuna din cele trei judecătoare din completul de la Tribunal nu s-a „împiedicat” de articolul cu interdicţia. Aşa le lovise în grup amnezia, că nu şi-a amintit niciuna! În plus, o stârpitură de expert lipsită de frica puşcăriei depusese la dosar un raport care atesta în mod ticălos că terenul e liber de sarcini. Dar nu era, fiind ocupat de clădiri administrative, de drumuri tehnologice şi de exploataţia minieră autorizată de, onor, statul român. Aşa cum era de aşteptat la această lucrătură în haită, compania minieră nici nu a fost parte în proces. Căci s-au judecat cele două pensionare cu Primăria din Lumina. La efectuarea expertizei, primarul localităţii, liberalul Ioan Roman, nu s-a deranajt să anunţe compania minieră şi nu a protestat în niciun fel cu privire la încadrarea mincinoasă a terenului, ca liber de sarcini. Şi aşa, pe ticăloşia expertului, pe complicitatea fostului primar liberal şi pe amnezia de grup a judecătoarelor, avocatul octogenarelor, provenit şi el dintr-o familie liberală, a reuşit să obţină o hotărâre irevocabilă, cum nu ştim dacă a mai obţinut cineva în această ţară.

„Panamaua” de la Sibioara

Merituosul avocat este cunoscutul Ionel Haşotti. Spunem cunoscut, pentru că îl ştie toată suflarea din această ţară, care s-a lovit de probleme în justiţie. Căci domnia sa a jucat roluri importante la revoluţia din decembrie, la retrocedarea unor hălci de parcuri din Constanţa, la nenorocirea prin care italienii de la FIN.CO.GE.R.O. SpA Catania au obţinut încredinţarea unor lucrări de taluzare în faleză nord care au îndatorat oraşul cu aproape 15 milioane de euro. Mai este cunoscut pentru prestaţia din procesul armatorului arab care a fost acuzat de procurori că l-a scos pe Omar Hayssam din ţară cu scopul de a se sustrage de la răspundere penală pentru fapte de terorism internaţional, trafic de armament şi fraude financiare.

Hotărârea obţinută de octogenarele reprezentate de Haşotti nu a fost pusă în aplicare de instituţiile statului român, întrucât harta desenată de căzătura morală de expert calcă peste nişte proprietăţi private (ca să vedeţi cât de liber de sarcini era terenul!). Însă acest lucru nu l-a înfrânat pe Haşotti să deschidă un nou proces în numele clientelor sale, pentru a cere – nu de la cei care au atribuţii pentru punerea în posesie, ci de la compania minieră – sume colosale cu titlul de lipsă de folosinţă a terenului. Ca să înţelegeţi mai bine situaţia, ar trebui să vă imaginaţi că un şmecher emanat de la revoluţie ar retroceda terenul de sub blocul în care locuiţi, după care v-ar deschide procese să vă mulgă de bani că nu-şi poate folosi terenul, pentru care autorităţile nici nu i-au făcut, că n-ar aveau cum, punerea în posesie. Şi apoi, de fiecare dată când îi ocupaţi terenul ca să vă întindeţi în pat, să pretindă vreo taxă de trecere, vreo „panama”, ca să-l cităm pe jurnalistul interbelic din Constanţa, Constantin N. Sarry, cel care investigase pe vremea sa şmenuri similare ale altor liberali.

Nişte ţărani săraci… lipiţi pământului

Compania Somaco Construct a încercat să obţină revizuirea hotărârii strâmbe din 2008. Însă nefiind parte în acel proces, singura soluţie a fost aceea de a notifica Primăria Lumina cu privire la descoperirea unor dovezi că autorul moştenitoarelor lui Haşotti nu avea un drept de proprietate, la venirea comuniştilor, asupra terenului din inima carierei. Mai departe, Primăria a deschis, în urmă cu doi ani, un proces de revizuire. Însă un complet format din judecătoarele Ciucă, Enache şi Ghernaja a respins cererea. De dată recentă, Somaco a luat cunoştinţă dintr-un raport de cercetare ştiinţifică despre o serie de documente de arhivă, care atestă faptul că Neculai Tudorancea – autorul moştenitoarelor reprezentate de Haşotti – a angajat terenul său în mai multe contracte de asociere, în promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, dar şi în garantarea unor credite (inclusiv de la cămătăreasa Elena D. Sorescu din Constanţa) pentru care a fost încuviinţată în acei ani executarea silită imobiliară. Bătrânul a murit în 1942, iar la reforma agrară din anul 1946, soţia supravieţuitoare şi fiul său cel mare, în calitate de cap de familie, au fost propuşi pentru atribuirea unor terenuri agricole, după ce autorităţile vremii au constatat că aceştia erau ţărani săraci, lipsiţi de proprietăţi funciare. Cu aceste dovezi fulminante, care atestau că statul nu a luat niciun teren de la Tudorancea, ci dimpotrivă a propus împroprietărirea acestei familii laolaltă cu ceilalţi ţărani lipsiţi de proprietăţi funciare, Somaco a notificat încă o dată Comisia Locală Lumina, care a deschis un nou proces de revizuire.

Bătaia de joc de la recuzare

Acţiunea a fost admisă în principiu, însă la primul termen de judecată în sală au intrat cele trei judecătoare care respinseseră revizuirea din urmă cu doi ani. Sesizând o evidentă stare de incompatibilitate, avocaţii Somaco au recuzat completul in corpore, însă judecătoarele nu s-au sinchisit şi au continuat să administreze probe, chiar dacă vechiul cod de procedură civilă, în baza căruia se desfăşura procesul, interzicea imperativ această practică abuzivă. Ulterior, cererea de recuzare a ajuns să fie judecată de un complet specializat, dar nu de orice complet, ci tocmai de acela care pronunţase hotărârea judecătorească din 2008, a cărei revizuire se cerea. Aşadar, decizia a ajuns tocmai la doamnele care au nenorocit compania Somaco în 2008, prin acea hotărâre care a şters din legea votată de Parlament tocmai articolul care interzicea retrocedarea exploataţiilor miniere. Cum era de aşteptat, nici acestea nu s-au abţinut şi au dat de pământ cu cererea de recuzare.

Ia cereţi, babelor, şi terenul de sub sondele OMV!

După această întâmplare, judecătoarele scăpate de recuzare au trântit revizuirea cu totul, repingând acţiunea pe motive procedurale. Au zis, aşa cum se arată pe portalul instanţelor de judecată, că acţiunea ar fi inadmisibilă. De documentele de arhivă care arată că familia octogenarelor lui Haşotti era săracă lipită pământului, neavând proprietăţi funciare la reforma agrară din 1946, nici nu s-au atins. Aşa s-a făcut dreptatea la Constanţa! Aşa s-a inventat un precedent care ar trebui să neliniştească orice companie minieră. Căci, dacă lucrurile vor merge în această direcţie, ar trebui să ne aşteptăm ca alte doamne în pragul marii treceri să obţină, cu un avocat revoluţionar, restituirea unor terenuri pentru care nu au o dovadă că le-au deţinut la momentul naţionalizării, pe sub Petromidia, pe sub carierele Lafarge sau pe sub sondele petroliere ale OMV-ului, ca mai apoi, alţi şmecheri cu viaţa în faţă să pretindă sume colosale pentru lipsa de folosinţă. Să ne mai mirăm că nu vin investitori serioşi în această ţară? Pe de altă parte, deşi am susţinut întotdeauna că justiţia civilă ar trebui să prevaleze asupra celei penale, nu putem să nu observăm că „civiliştii” noştri împing justiţiabilii spre zona penală, singura care ar mai putea face lumină în potlogăriile conferite cu autoritate de lucru judecat. Ne amintim că una din judecătoarele care s-au pronunţat în litigiul carierei de la Sibioara, pe numele ei Corina-Eugenia Jianu, a fost trimisă în judecată sub acuzaţia că a luat şpagă ca să pronunţe soluţii de retrocedare a unor terenuri, prin fraudă la lege. Având în vedere aspectele mai sus prezentate, nu ar fi de mirare ca, într-o bună zi, justiţia europeană să condamne statul român să plătească tot deranjul de la Sibioara, în speţă vreo 20 de milioane de euro… din banii noştri, ai tuturor.